Arcadia

Istoria explorării instrumentale a cordului începe odată cu explorarea întregului corp uman prin geniala descoperire a stetoscopului de acum 200 de ani. De fapt, marele pas înainte făcut de Laennec nu a fost plasarea unui «cilindru», cum îl numea el, pe toracele pacientului, ci lucrarea făcută cu ajutorul lui, citită în plenul Academiei Franceze, în care descria cum se modifică ascultația plămânului și a inimii în diferite afecțiuni.
La scurt timp după stetoscop, a apărut electrocardiograma. Ulterior, au apărut radiografia și ecocardiograma. Ultima metodă imagistică apărută în studiul inimii a fost rezonanța magnetică nucleară, domeniul imagistic care a adus, până în prezent, probabil cele mai multe premii Nobel pentru fizică sau medicină.
Necesitatea unei noi metode de studiu rezidă în limitele ecocardiografiei: dependența de ecogenitatea pacientului și diverse situații în care diferite structuri au densități apropiate, ceea ce face ca limita de demarcație între ele să fie dificil de trasat. În acest sens, se citează formațiunile intracardiace și artefacte (crista terminalis, valva lui Eustachio, banda moderatoare a ventriculului drept, grăsimea din șanțul atrioventricular, fals cordaj în ventriculul stâng, calcificarea de inel valvular mitral, hipertrofia lipomatoasă a septului interatrial, tumori cardiace), vizualizarea dificilă a leziunilor apicale (anevrism, tromb, infarct, cardiomiopatie hipertrofică și alte forme de cardiomiopatie), evaluarea disecției aortei ascendente, afecțiunile pericardului (pericarditele acute și cronice, pericardita constrictivă, chistul pericardic, absența congenitală a pericardului).

Citiți continuarea articolului:

https://www.arcadiamedical.ro/medinfo/utilizarile-rezonantei-magnetice-in-cardiologie