Arnica - Arnica montana

Denumire stiintifica: Arnica montana

Denumire populara: arnica; carul padurilor, carul zanelor, ciuda, cujda, iarba soarelui, podbal de munte, roit, tabacu campului, tata oilor

Descriere: Planta ierboasa perena, cu rozeta bazala si frunze tulpinale putine, opuse, inflorescenta antodiu mare, de culoare galbena.

Habitat: Planta este originara din Europa, Siberia si nord-vestul Americii de nord.

Recoltare: Florile se culeg intre iunie si august.

Partile utilizate: Florile.

Actiune: Antiinflamator, antiseptic, faciliteaza vindecarea ranilor.

Indicatii terapeutice: Administrata intern, planta este toxica, insa extern, este un remediu bun pentru vindecarea ranilor si este considerata un tratament specific pentru contuzii si luxatii. Utilizarea externa ajuta si la ameliorarea durerilor reumatice, durerilor si inflamatiilor flebitei, precum si a altor afectiuni similare. Poate fi utilizata pentru orice durere sau inflamatie, atat timp cat pielea nu este lezata. S-a demonstrat ca arnica stimuleaza imunitatea. Alte indicatii pentru aceasta planta sunt dureri musculare, sani durerosi, abcese, rani vechi.

Combinatii: Pentru a face o lotiune, se poate combina cu hamamelis distilat.

Preparare si administrare: Tincttura se prepara in felul urmator - turnati jumatate de litru de alcool de 70% peste 50 grame de flori proaspat culese. Sigilati amestecul intr-un recipient de sticla, pe care il lasati cel putin o saptamana la soare sau intr-un lc calduros. dupa ce il filtrati, este gata sa fie intrebuintat. Pentru depozitare, se pune tinctura intr-un recipient sigilat si se tine departe de lumina directa.

Contraindicatii: Administrarea acestei plante poate cauza ameteala, palpitatii, iritatia membranelor mucoase, iritatii stomacale, varsaturi, tremur, slabiciune. Planta nu este indicata femeilor insarcinate sau care alapteaza.