Blocuri intraventriculare - Blocuri de ramură

Blocul intraventricular sau blocul de ramură apare atunci când una sau ambele ramuri hissiene prezintă o întârziere sau un blocaj al conducerii electrice. Inima funcționează prin intermediul unui sistem excitoconductor propriu constituit din nodulul sinoatrial, nodul atrioventricular, fascicul Hiss și rețeaua Purkinje. Fasciculul Hiss se împarte într-un ram drept și unul stâng, ultimul având două subramuri (anterioară și posterioară).

Studiile au arătat că blocurile de ramură se întâlnesc de două ori mai frecvent la bărbați (mai ales la cei cu vârsta de peste 50 ani). Dintre tipurile de blocuri intraventriculare s-a constatat că cel mai frecvent apare blocul de ramură dreaptă (BRD) cu o prevalență de 0,2%-1,3% în populația generală considerată fără afectare cardiacă. De exemplu, o persoană care suferă de insuficiență cardiacă acută poate prezenta bloc de ramură stângă (BRS) cu o prevalență de 10% până la 20%. Așadar, pentru a aproxima riscul de dezvoltare a blocurilor de ram trebuie să avem în vedere antecedentele personale de boli cardiovasculare, precum infarctul miocardic, boală coronariană, insuficiența cardiacă, etc. De asemenea, vârsta înaintată reprezintă un factor de risc, din cauza asocierii cu o naturală degenerare a aparatului excitoconductor. [2]

Clasificare

În funcție de gradul blocării conducerii

  • blocuri complete
  • blocuri incomplete


În funcție de numărul de fascicule afectate

  • blocuri unifasciculare
  • blocuri bifasciculare
  • blocuri trifasciculare


Importanța deosebită acordată blocurilor intraventriculare se datorează în principal scăderii capacității cordului de furnizare a unei cantități optime de sânge.

Cauze și factori de risc

Blocul de ramură dreaptă (BRD)

Bloc de ramură stângă (BRS)

  • Cardiomiopatii (dilatative, hipertrofice)
  • Hipertensiune arterială
  • Cardiopatie ischemică
  • Valvulopatii cel mai frecvent de valvă aortică [2, 3]


Semne și simptome

Blocurile de ramură nu prezintă simptomatologie specifică. Având în vedere că cel mai adesea survin pe un cord cu afectare organică, vor domina semnele și simptomele caracteristice afecțiunii de bază.

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza examenului electrocardiografic (ecg) care relevă modificări tipice.

Bloc complet de ram stâng

Depolarizarea începe din partea dreaptă a septului, continuând cu ventriculul drept și mai apoi se realizează anormal la nivelul ventriculului stâng.

Criterii ecg

  • Complex QRS cu durata peste 0,12 secunde
  • Undă R cu morfologie anormală (largă, în platou, croșetată) în derivațiile precordiale V5, V6 și standard DI, aVL.
  • Unda S adâncă în V1
  • Absența undelor Q în derivațiile stângi
  • Deflexiunea intrinsecoidă peste 0,08 secunde
  • Segmentul ST deprimat și unda T inversată (DI, aVL, V5, V6) [5, 6]

Bloc incomplet de ram stâng

  • QRS cu durata sub 0,12 secunde la care se adaugă celelalte criterii pentru blocul de ram stâng. [6]

Hemibloc anterior stâng (HBAS)

  • Deviație axială stângă
  • QRS ≤ 0,11 secunde
  • Unda Q ≤ 0,02 secunde în DI și aVL. [6]

Hemibloc posterior stâng (HBPS)

  • Deviație axială dreaptă
  • QRS cu aspect de rS în DI, aVL și qR în derivațiile inferioare (DII, DIII, aVF)
  • QRS ≤ 0,12 secunde. [6]

Bloc complet de ram drept

Se realizează depolarizarea ventriculului stâng și a septului în manieră normală, dar activarea ventriculului drept suferă întârzieri din cauza blocajului. Anomaliile de morfologie ale complexului QRS survin în porțiunea de mijloc (când depolarizarea ventriculară stângă e aproape completă).

Criterii ecg

  • Complex QRS cu durata peste 0,12 secunde
  • Aspecte QRS de tipul: rsr’, rsR’, rSR’ în derivațiile V1, V2. (R’ mai mare decât R)
  • În derivațiile DI, aVL, V5, V6 găsim undă S largă croșetată, împărtată
  • Segment ST deprimat și undă T inversată [5, 6]

Bloc incomplet de ram drept

  • QRS cu morfologie RSR’ în V1, V2, V3
  • QRS cu durata sub 0,12 secunde


Tratament

Pentru blocurile intraventriculare nu există un tratament corespunzător. Este de recomandat a fi tratate patologiile cardiovasculare subiacente. De exemplu, dacă afecțiunea de bază e reprezentată de hipertensiunea arterială sau insuficiența cardiacă, atunci pacientul poate primi medicație precum beta-blocante, inhibitori ai enzimei de conversie, diuretice etc. În schimb, în cazul unei afecțiuni caracterizată prin reducerea funcției de pompă a inimii, se apelează la implantarea unui pacemaker sau terapie de resincronizare cardiacă. [3]

Recomandări

Cum putem scădea riscul de bloc de ram?

  • Dieta echilibrată și sănătoasă
  • Eliminarea sedentarismului
  • Urmarea unei medicații antihipertensive sau hipocolesterolemiante dacă este necesar
  • Stop fumat
  • Controale în mod regulat la medicul cardiolog [4]

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum