A ȘASEA ȘEDINȚĂ DE BOWEN
A ȘASEA ȘEDINȚĂ DE BOWEN Joi 22.10.2015
Însemnări despre a VI-a ședință de Bowen.
M-am relaxat. Primele 3-4 mișcări m-au proiectat în starea atât de familiară a ședințelor de Bowen. Relaxarea m-a ajutat să mă liniștesc.
Priveam detașată ce se petrecea în corpul meu. La a cincea mișcare, undeva între omoplați – dar mai jos, am simțit ceva deosebit: presiune, apăsare. Apăsarea aceea mi-a declanșat o stare de frică, un început de panică, dar de intensitate moderată. De la primii fiori am simțit între omoplați, dar profund, în adâncime, ceva familiar, ceva cunoscut, chiar foarte cunoscut. Mi-am concentrat mai mult atenția în acea zonă și, brusc, am realizat că aceea e FRICA. Eram în continuare relaxată și detașată și, cu un ușor “zâmbet”, am gândit: „Aceasta este FRICA, de aici vine frica și mă cuprinde.” Cunoșteam această trăire, această stare. Devenise familiară de câte ori o trăisem până acum. Dar niciodată nu o conștientizasem, nu o observasem, ci de fiecare dată mă lăsasem furată de ea și, pur și simplu, reacționasem.
Întreaga mea atenție era concentrată aici. Senzația s-a amplificat puțin, însă nu a ajuns la nivelul unui atac de panică și nici nu mi-a cuprins întreg corpul, ca atunci când ești sub imperiul fricii neconștientizate de tipul “atacă sau fugi”. Am văzut pentru prima dată locul de unde se manifesta frica. Pentru prima dată o localizam în corpul meu fizic, am “văzut” cum arată ea fizic, cum se manifestă în plan fizic. Pentru prima dată, frica nu mai era doar o trăire, doar o emoție, ci era ceva fizic, palpabil. Nu i-am putut percepe forma sau culoarea sau densitatea etc, dar o simțeam ca pe ceva material infiptă puternic și ancorată cu ghiare în mijlocul spatelui meu.
Mușchii au reacționat la fiorii ce radiau în tot corpul din FRICĂ și au încercat să se contracteze, să o strângă și mai bine. M-am straduit să-mi păstrez o stare de relaxare și detașare, Priveam frica ca pe un obiect străin corpului meu, ca pe ceva ce nu era al meu. Intensitatea atenției concentrate pe ea, cred, că a făcut-o să se micșoreze, să se estompeze. Observarea fricii mi-a dat un sentiment de bucurie a descoperirii.
Ședinta a continuat cu alte mișcări. Nu-mi mai aduc aminte totul, dar ce mi-a rămas în minte a fost că întreaga mea parte dreaptă a corpului a reacționat. Piciorul drept, mâna dreaptă, umărul drept zvâcneau, se mișcau ritmic și repetitiv, iar întreaga parte stangă a corpului (mână, umăr, picior) erau total imolile, parcă erau paralizate.
La final, Mihai mi-a spus că a lucrat rinichii. După aproximativ o jumătate de oră de la terminarea ședinței, în drum spre casă, am simțit din nou acel tremur interior, ca de frig, ca și cum începe să-mi fie frig, iar eu tremur de îmi clănțăne dinții în gură.
*********
Sâmbătă a început să mă doară spatele. Mici dureri fulgerătoare în zona lombară.
Mi-a fost frică să nu fac vreo criză de sciatică. Duminică durerile s-au mai acentuat, dar au rămas suportabile. Durerea a coborât în șoldul drept și apoi ușor pe picior.
Însemnări despre a VI-a ședință de Bowen.
M-am relaxat. Primele 3-4 mișcări m-au proiectat în starea atât de familiară a ședințelor de Bowen. Relaxarea m-a ajutat să mă liniștesc.
Priveam detașată ce se petrecea în corpul meu. La a cincea mișcare, undeva între omoplați – dar mai jos, am simțit ceva deosebit: presiune, apăsare. Apăsarea aceea mi-a declanșat o stare de frică, un început de panică, dar de intensitate moderată. De la primii fiori am simțit între omoplați, dar profund, în adâncime, ceva familiar, ceva cunoscut, chiar foarte cunoscut. Mi-am concentrat mai mult atenția în acea zonă și, brusc, am realizat că aceea e FRICA. Eram în continuare relaxată și detașată și, cu un ușor “zâmbet”, am gândit: „Aceasta este FRICA, de aici vine frica și mă cuprinde.” Cunoșteam această trăire, această stare. Devenise familiară de câte ori o trăisem până acum. Dar niciodată nu o conștientizasem, nu o observasem, ci de fiecare dată mă lăsasem furată de ea și, pur și simplu, reacționasem.
Întreaga mea atenție era concentrată aici. Senzația s-a amplificat puțin, însă nu a ajuns la nivelul unui atac de panică și nici nu mi-a cuprins întreg corpul, ca atunci când ești sub imperiul fricii neconștientizate de tipul “atacă sau fugi”. Am văzut pentru prima dată locul de unde se manifesta frica. Pentru prima dată o localizam în corpul meu fizic, am “văzut” cum arată ea fizic, cum se manifestă în plan fizic. Pentru prima dată, frica nu mai era doar o trăire, doar o emoție, ci era ceva fizic, palpabil. Nu i-am putut percepe forma sau culoarea sau densitatea etc, dar o simțeam ca pe ceva material infiptă puternic și ancorată cu ghiare în mijlocul spatelui meu.
Mușchii au reacționat la fiorii ce radiau în tot corpul din FRICĂ și au încercat să se contracteze, să o strângă și mai bine. M-am straduit să-mi păstrez o stare de relaxare și detașare, Priveam frica ca pe un obiect străin corpului meu, ca pe ceva ce nu era al meu. Intensitatea atenției concentrate pe ea, cred, că a făcut-o să se micșoreze, să se estompeze. Observarea fricii mi-a dat un sentiment de bucurie a descoperirii.
Ședinta a continuat cu alte mișcări. Nu-mi mai aduc aminte totul, dar ce mi-a rămas în minte a fost că întreaga mea parte dreaptă a corpului a reacționat. Piciorul drept, mâna dreaptă, umărul drept zvâcneau, se mișcau ritmic și repetitiv, iar întreaga parte stangă a corpului (mână, umăr, picior) erau total imolile, parcă erau paralizate.
La final, Mihai mi-a spus că a lucrat rinichii. După aproximativ o jumătate de oră de la terminarea ședinței, în drum spre casă, am simțit din nou acel tremur interior, ca de frig, ca și cum începe să-mi fie frig, iar eu tremur de îmi clănțăne dinții în gură.
*********
Sâmbătă a început să mă doară spatele. Mici dureri fulgerătoare în zona lombară.
Mi-a fost frică să nu fac vreo criză de sciatică. Duminică durerile s-au mai acentuat, dar au rămas suportabile. Durerea a coborât în șoldul drept și apoi ușor pe picior.