Încurajarea- o artă făcută cu (cuno)ştiinţă
Adesea întreb clienţii, la un moment dat, privind experienţa lor din cadrul terapiei, ce anume apreciază că i-a ajutat cel mai mult. Aproape invariabil, primesc răspunsuri care, în esenţă, au de a face cu încurajarea şi speranţa. La începutul practicii de terapeut lucrul acesta a fost puţin surpinzător, întrucât clienţii deşi primeau şi alte „tratamente” psihoterapeutice (înţelegerea stilului vieţii, psihoeducatie) acestea păreau că rămân în umbra conştiinţei lor imediate şi spontane, evidenţiindu-se în schimb ideea că au fost încurajaţi.
Ceea ce aduce calitate actului terapeutic şi implicit parcursului vieţii clienţilor noştri merită o analiză mai atentă, chiar dacă sumară în acest articol- a ceea ce înseamnă încurajarea, cât de importantă este în terapie şi ce face ca ea să fie cu adevărat eficientă.
Ce este încurajarea?
Cea mai simplă definiţie pentru încurajare este aceea de a da curaj. În psihoterapia adleriană, Sweeney (2009) explică încurajarea ca fiind acea abilitate de a inspira sau de a-i ajuta pe alţii, în special, spre a-şi forma convingerea că pot lucra la găsirea unor soluţii şi că pot face faţă situaţiei dificile în care se află. Dinkmeyer și Losoncy (1996) definesc încurajarea ca fiind procesul de facilitare a dezvoltării din resursele interioare şi curaj către mişcare pozitivă.
Cât de importantă este în terapie?
Psihoterapia adleriană consideră încurajarea un aspect crucial al creşterii şi dezvoltării umane (R.E.Watts, D.Pietrzak, 2000)- începând cu A. Adler care consideră ca fiind „absolut necesar în fiecare pas al tratamentului să nu deviem de la calea încurajării” şi continuând cu R. Dreikurs care declara că „încurajarea este extrem de importantă în tratament”, iar „succesul terapeutic este în mare măsură dependent de abilităţile terapeutului de a furniza încurajare”.
Încurajarea, în viziunea adleriană poate fi înţeleasă şi mai bine în contextul interesului social. Orientarea spre ceilalţi, dorinţa de a aparţine şi de a contribui la binele celorlalţi şi al societăţii vorbesc despre cât de încurajată sau descurajată este o persoană. Adler a observat că atunci când o persoană îşi pierde interesul social, atunci acea persoană îşi pierde şi curajul şi încrederea în sine. Preocuparea pentru prestigiu personal şi valoare înlocuiesc rezolvarea problemelor şi orientarea spre sarcina, consumând resursele şi energia de care dispune acea persoană. Dimpotrivă, o persoană care este sigură de locul sau şi care are convingerea că aparţine şi contribuie la binele celorlalţi duce la curaj, încredere în sine şi interes social.
Ce face încurajarea să fie eficientă?
Scopul încurajării practicat de terapeuţii adlerieni, aşa cum este el evidenţiat de Sweeney (2009) nu este pur şi simplu de a schimba comportamentul, ci de a insufla curaj şi încredere pentru schimbare, accentul fiind mai mult pe modificarea motivaţiei clienţilor decât pe modificarea comportamentului.
O serie de terapeuţi adlerieni (Adler, 1956; Carlson & Slavik, 1997; Dinkmeyer & Losoncy 1996; Dreikurs, 1967; Mosak, 1979; Mosak & Maniacci, 1998; Sweeney, 1998, Carns & Carns, 2006; Perman, 1975; Sherman & Dinkmeyer, 2014) consideră că abilităţile de încurajare, pentru a produce efectele aşteptate, includ:
- - demonstrarea preocupării pentru gândurile clientului, ascultare activă şi empatie
- - comunicarea respectului pentru şi a încrederii în client
- - focalizarea pe puterile şi resursele clientului,
- - ajutarea clientul să genereze alternative la convingerile greşite/ficţionale
- - accentuarea eforturilor şi a progresului
- - ajutarea clientului să folosească umorul în experienţele de viaţă
- - zâmbetul, acceptare non-verbală, exprimarea autenticităţii, recadrarea pozitivă, validarea scopurilor.
Încurajarea- arta de a găsi o cale în a ajuta clienţii să îşi regăsească încrederea în sine sau, în cazuri mai dificile, de a-i ajuta „să-şi reconstruiască curajul” (Adler) nu este o abordare facilă şi la îndemână oricui. Presupune cunoştinţe şi abilităţi specifice, este acel proces de însoţire al clientului pas cu pas, având în minte permanent încrederea şi speranţa că oricând acesta are cel puţin un punct de la care poate să pornească.
Bibliografie:
A.Adler- Intelegerea vietii, 2009
Eva Dreikurs Ferguson- Teorie Adleriana, o introducere, 2011
Joel Wong- The Psychology of Encouragement: Theory, Research, and Applications, 2014
R.E. Watts, D.Pietrzak- Adlerian “Encouragement” and the therapeutic process of solution-focused brief-therapy, 2000