Comunicarea diagnosticului de cancer

Comunicarea eficientă cu pacientul oncologic permite un răspuns emoțional mai bun la primirea diagnosticului, creșterea complianței la tratament și comunicarea cu personalul medical, reducând anxietatea și depresia. Efectele adverse ale unei comunicări ineficiente a veștilor proaste nu pot fi contracarate cu ușurință.

Comunicarea medic-pacient a unui diagnostic oncologic ajută pacientul să înțeleagă boala, să înțeleagă ce se întâmplă cu el și de ce i se face un anumit tratament, dar medicul trebuie să fie capabil să răspundă la întrebările pacientului.

72% dintre pacienți își doresc să afle diagnosticul și 60% să știe prognosticul bolii, dar mai puțin de 50% dintre medici oferă informațiile necesare.

Comunicarea clinică diferă în funcție de localizarea tumorii și stadiul bolii; în general, pacienții cu prognostic prost primesc doar o parte din informații. Cantitatea informațiilor oferite pacientului diferă în funcție de zona geografică, de vârstă, sex, educație, venituri.

În SUA și Europa de Nord, pacienții sunt în mare parte bine informați comparativ cu cei din sudul Europei și sudul Americii.

Pacienții vârstnici reprezintă 55% din cazurile noi de cancer. Datorită comorbidităților, deficitului cognitiv, senzorial, fizic, acești pacienți necesită management special.

Mulți pacienți preferă să li se comunice veștile proaste împreună cu familia. Evitarea eufemismelor este esențială când se comunică un diagnostic, dar mulți pacienți preferă să se folosească alți termeni în afară de „cancer”.

Factori care îngreunează o comunicare eficientă:

• mediul stresant de comunicare a diagnosticului
• numărul mare de pacienți
• reducerea costurilor
• pacienți anxioși
• training puțin în comunicarea veștilor proaste
• lipsa unei strategii de comunicare
• influența familiei de a nu comunica diagnosticul real

92% dintre pacienți au nevoie să audă ce speranțe pot să își facă, fiind metoda preferată de încheiere a unei ședințe în care se comunică vești proaste. Speranța este esențială pentru a putea colabora cu pacientul, alimentând oamenii cu putere și curaj în fața greutăților, iar speranța puțină duce la pasivitate și resemnare în situații amenințătoare de viață. Speranța poate reduce suferința provocată de boală și promovează starea de bine.

Încrederea oferită pacientului ajută la reducerea anxietății, promovând dorința pacientului de a primi tratament specializat și să respecte indicațiile medicului curant.

Este documentată ideea că pacienții au nevoie de suport emoțional din partea medicului. O comunicare bună cu medicul său va oferi pacientului o satisfacție corelată cu încrederea. O discuție incompletă va crește nivelul de stres al pacientului, neavând încredere în medic.

S-a dovedit că 79,5% dintre pacienți preferă un diagnostic sincer în ciuda impactului pe care îl poate avea asupra lor și 90,4% dintre pacienții oncologici vor să își știe diagnosticul real. Localizarea tumorii nu are legătură cu nivelul de încredere al pacientului. (1, 2)

Concluzii:

Comunicarea unui diagnostic de cancer necesită o abordare delicată, dar în același timp sinceră, corectă și atât cât își dorește pacientul. Legătura care se formează între medic și pacient este definitorie pentru complianța la tratament și încrederea pacientului în medic.