Cum determină sistemul imunitar retragerea socială în timpul infecției

Un studiu realizat la Massachusetts Institute of Technology explică în detaliu felul în care o moleculă imunologică – interleukina-1 beta – activează un circuit neuronal ce reduce dorința de contact social în timpul bolii. Descoperirea clarifică un comportament adaptativ întâlnit la numeroase specii, oferind o perspectivă mecanistică asupra modului în care inflamația comunică direct cu creierul.

De ce evităm interacțiunea socială când suntem bolnavi?

Izolarea în timpul infecțiilor nu este doar un semn de slăbiciune sau epuizare – este un răspuns biologic organizat. Retragerea socială limitează răspândirea patogenilor și permite conservarea resurselor pentru vindecare. Cu toate acestea, înțelegerea neurală a acestui comportament era incompletă: se știa că animalele bolnave devin apatic-social, dar nu era cunoscut ce molecule și ce circuite cerebrale declanșează reacția.

Cercetarea publicată în Cell dezvăluie mecanismul exact: citokina interleukina-1 beta (IL-1β), un mediator central al inflamației, acționează direct pe un set de neuroni din nucleul rafe dorsal (DRN), iar activarea acestora transmite semnalul care determină reducerea comportamentului social. Procesul este activ, nu pasiv, și nu depinde de scăderea tonusului general sau de letargie.

Strategia experimentală

Autorii au testat 21 de citokine diferite pentru a observa care dintre ele reproduce izolarea socială indusă de un model clasic de infecție (administrare de LPS - lipopolizaharidă). Rezultatul a fost clar: doar IL-1β a generat același profil comportamental. Deși șoarecii au devenit mai lenți și mai puțin mobili, retragerea socială s-a dovedit a fi un fenomen separat, controlat neuronal.

• Identificarea regiunilor cerebrale ce exprimă receptorul IL-1R1
• Cartografierea neuronilor responsivi din DRN prin imagistică și trasare circuitală
• Manipularea activității neuronale prin optogenetică
• Blocarea genetică și farmacologică a semnalului IL-1β
• Reproducerea rezultatelor în modele de infecție reală (Salmonella)

Un aspect cheie al studiului a fost separarea retragerii sociale de alte manifestări ale bolii. Inhibarea neuronilor DRN sau eliminarea receptorului IL-1R1 a oprit izolarea socială, însă nu a prevenit letargia. Astfel, comportamentul social deprimat nu este un efect secundar al disconfortului fizic, ci un program neural bine delimitat.

Un circuit precis: DRN → septul lateral intermediar

După identificarea neuronilor care primesc semnalul inflamator, echipa a urmărit traseul conexiunilor lor sinaptice. Mai multe destinații cerebrale erau candidate, dar doar stimularea proiectiilor din DRN către septul lateral intermediar a replicat exact comportamentul de izolare observat în inflamație.

Prin optogenetică, activarea acestui traseu a fost suficientă pentru a reduce interacțiunea socială la șoareci sănătoși. Invers, inhibarea lui a protejat comportamentul social chiar și în prezența IL-1β sau LPS. Această dublă demonstrație – inducție și reversibilitate – validează circuitul ca nod central al răspunsului neural la inflamație.

Rolul serotoninei și întrebările rămase

Un număr mare dintre neuronii IL-1R1-pozitivi din DRN sunt serotoninergici, fapt ce ridică noi ipoteze privind interacțiunea dintre inflamație, serotonină și comportament. Este posibil ca modificările de dispoziție, anxietatea sau scăderea motivației sociale în infecție să fie efecte derivate ale modulației serotoninergice.

Cercetătorii sugerează direcții viitoare esențiale:

• Testarea rolului serotoninei în mod direct
• Explorarea altor forme de comportament de boală (apetit, somn, mișcare)
• Analiza pe termen lung a modului în care sistemul imunitar rescrie circuitele sociale

Concluzie

Retragerea socială în timpul infecției nu este o consecință pasivă, ci un program neural dictat de semnalele sistemului imunitar. Interleukina-1 beta acționează asupra receptorilor săi din nucleul rafe dorsal, activând un circuit ce proiectează spre septul lateral intermediar și inhibă dorința de interacțiune socială. Mecanismul oferă o explicație biologică elegantă pentru comportamentul de izolare natural, protejând comunitățile și facilitând recuperarea.

O singură moleculă poate reconfigura rețeaua socială a creierului – iar înțelegera acestui mecanism deschide un nou capitol în neuroimunologie și neuropsihiatrie.