Cum ne îndeplinim obiectivele

Să începem cu începutul
Toți ne propunem să realizăm lucruri pe care ni le dorim de multă vreme, în special cu ocazia începutului de an, dar nu numai. Pe parcursul întregului an luăm hotărâri să realizam tot soiul de obiective pe care le programăm, apoi le amânăm, apoi le uităm și, din păcate, la final ajungem să ne etichetăm: “așa sunt eu, nu am voință”, “nimic nu îmi iese”, “nu stiu alții cum pot”, etc. Încet dar sigur, odată cu trecerea anilor, ne pierdem vitalitatea, optimismul, încrederea în sine. Oare este atât de greu să ne îndeplinim ceea ce ne propunem?Cum să procedam?
În primul rând să ne asumăm responsabilitatea şi să nu mai aşteptăm de la alţii sau de la circumstanţe să ne creeze viaţa pe care o dorim.În al doilea rând să facem clar diferența dintre dorințe și obiective. Stabilim obiective clare, cuantificabile și concepem planuri concrete și etapizate pentru atingerea acestora.
Pentru a putea fi atins, un obiectiv trebuie să îndeplinească o serie de criterii:
- să fie realizabil (dacă visez să fac o călătorie în spatiu, va trebui cel mai probabil să mai am răbdare, în schimb pot alege o destinație minunată undeva pe Terra);
- să fie clar, precis și cuantificabil (dacă îmi propun un obiectiv foarte general de genul “vreau să arăt bine” este puțin probabil că voi considera vreodată că l-am îndeplinit dar dacă stabiliesc că “vreau să slăbesc 5 kg” am toate șansele să reușesc);
- să fie realizabil într-un interval prestabilit, o perioadă de timp în care suntem dispuși să ne dedicam acestui proiect. (“în următoarele 5 luni, voi slăbi 5 kg”);
- să fie formulat la modul personal și în mod pozitiv (“în luna iulie, când plec în concediul de vara, am [X] kg”).
Odată formulat obiectivul, trebuie să ținem seama de câteva lucruri:
- să avem o motivație suficient de puternică pentru schimbare și să fim siguri că ne dorim acel lucru cu adevărat, nu doar pentru că e la modă sau ar da bine pe grupurile de socializare, etc.;
- să concepem și să respectăm un plan de implementare cu acțiuni concrete și timpi de execuție. Nu “începem de luni” ci de acum!
- să nu ne descurajăm dacă într-o zi nu ne-am putut ține de plan cu exactitate. Ne vom replia și a doua zi continuăm de unde am rămas;
- să avem răbdare și perseverență. Este adevărat că ne-am învățat ca multe lucruri să ne parvină la o simplă apăsare de buton dar nu întodeauna este posibil sau dezirabil. Pentru a realiza ceva durabil și de calitate de cele mai multe ori este nevoie de timp;
- să evaluăm care este impactul pe care îndeplinirea obiectivului îl are asupra familiei sau prietenilor și să îi rugam să ne susțină în cazul în care avem nevoie de ajutorul lor;
- să acordăm atenţie lucrurilor pe care le spunem în fiecare zi în legătură cu obiectivul propus şi să ne abținem de la văicăreli sau de la declarațîi referitoare la incapacitatea sau lipsa de voință sau nepriceperea noastră;
- să rămânem concentraţi asupra scopului, nu asupra grijilor, obstacolelor, sacrificiilor pe care trebuie să le facem;
- să sărbătorim oferindu-ne o recompensă pentru fiecare etapă realizată cu succes.
Pare complicat la prima vedere?
Nu este chiar așa. Înainte de a începe vă invit să întocmiți o listă a realizărilor pe care le-ați avut în viață până acum și de care sunteți mândru: momentele de reușită, succesele, examenele promovate dar și momentele critice, obstacolele pe care le- ați depășit.Amintiți-vă de câte calități dispuneți, cât de creativ, concentrat, încrezător, energic, perseverent puteți fi daca vă doriți ceva cu adevărat și de cât de multe resurse puteți activa! Succes!
Data actualizare: 27-01-2023 | creare: 27-01-2023 | Vizite: 307
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeasi sectiune:
- Când este recomandat să mergi cu copilul la Dr. Ingrid Bălan, pediatru din București?
- Evaluarea psihologica a personalului formator din domeniul sportiv. Aviz psihologic pentru antrenor in Bucuresti
- La ce policlinică din Suceava ne putem programa pentru investigații de gastroenterologie? La Hereditas!
- Legătura dintre somn și calitatea gameților: sfaturi pentru pacienți
- De ce 63% din români nu se spală pe dinți: statistici alarmante și soluții practice pentru sănătatea orală
- Implant dentar la clinica Ridere Suceava: ce ar trebui să știi înainte să începi tratament
- De ce nu s-a implantat embrionul meu de bună calitate?
- Clinica de recuperare Balneum din Cluj te ajută să îți redescoperi echilibrul și mobilitatea
- Prevenția este cheia: de ce o vizită la un doctor dermatolog este o necesitate, nu un moft
- Te gândești la implanturi dentare? Dr. Florin Lupu îți explică tot ce e bine să știi înainte
- Vrei un zâmbet complet fără luni de așteptare? Ideal Dental îți oferă soluția
- Cum alegi un medic psihiatru bun? Nu te uita doar la diplome, ci la viziunea sa integrată
- Problema nu este cum se văd. Problema este cum se simt.
- Fața obosită nu este doar rezultatul oboselii
- A deveni mamă mai târziu nu ar trebui să stea in calea visurile tale
- Centrul de tratament și dezintoxicare - recuperarea completă începe la Social Med
- Depresia. Psihodiagnostic. Importanta evaluarii psihologice
- Dr. Eduard Mihoci, ginecolog din Iași, lansează un calculator de sarcină online
- Delta Clinic Dent – echilibru perfect între estetică, sănătate și confort dentar
- Cât de complicat este să îți faci implant dentar. Mituri vs. realitate