De ce să alegeți o autoclavă de dimensiuni mici pentru un cabinet stomatologic?

©

Autor:

De ce să alegeți o autoclavă de dimensiuni mici pentru un cabinet stomatologic?

Autoclava pe bază de abur este un echipament obligatoriu pentru cabinetele stomatologice profesionale. Medicii aleg, în general, dispozitive de dimensiuni mari, neținând cont de faptul că sterilizatoarele mai mici sunt la fel de eficiente și, în același timp, mai economice. Datorită dimensiunilor compacte, acestea se potrivesc perfect cu orice decor și nu ocupă un spațiu foarte mare.

Sterilizarea cu abur este metoda preferată de sterilizare a instrumentelor dentare reutilizabile. Aburul atinge o temperatură de 121 ° C sau 134 ° C, fiind astfel capabil să distrugă chiar și formele vegetative ale microorganismelor. Utilizarea autoclavei asigură distrugerea a 99% dintre agenții patogeni. Deja în 1998, 97% dintre proprietarii de cabinete stomatologice utilizau o autoclavă pentru sterilizarea instrumentarului. În alegerea unei autoclave, medicii stomatologi adoptă adesea dimensiunea ca principal criteriu, presupunând că un dispozitiv mai mare este cea mai bună soluție. Însă autoclavele mici se pot dovedi mult mai convenabile, deoarece sunt mai economice și nu ocupă mult spațiu în cabinet. Aflați în rândurile de mai jos motivele pentru care merită să alegeți o autoclavă compactă de clasa B, așa cum este autoclava Enbio S.

Autoclava de dimensiuni mici

Viteza proceselor de sterilizare

Se spune că timpul înseamnă bani, iar Enbio S vă ajută cu siguranță să economisiți timp. Autoclava Enbio conține 3 programe de sterilizare, care durează 7, 15 și 30 de minute. Aceasta înseamnă că instrumentele pot fi sterilizate chiar între programări sau în timpul vizitelor clienților. Astfel, medicii stomatologi nu trebuie să petreacă timp suplimentar pentru sterilizarea tuturor instrumentelor la sfârșitul zilei de lucru. Mai mult, cu autoclava Enbio S este posibilă sterilizarea a până la 8 pachete de instrumente dentare pe parcursul unui ciclu.

Funcționare silențioasă

Acest avantaj va fi apreciat în principal de către proprietarii cabinetelor medicale mai mici care, din cauza lipsei de spațiu, sunt nevoiți să instaleze autoclava în aceeași sală în care primesc pacienți. În timpul procesului de sterilizare, Enbio S emite un sunet de 42 dB, care este puțin mai puternic decât o șoaptă (30 dB) și mai liniștit decât o conversație normală (50-60 dB). Pe scurt, oferă confort acustic și permite sterilizarea instrumentelor în timpul programului de lucru, fără a deranja pacienții.

Design compact

În cabinetele mici, unde contează chiar fiecare centimetru, vor fi apreciate, de asemenea, dimensiunile reduse ale unei autoclave profesionale. Enbio S este cel mai mic dispozitiv de acest tip de pe piață - dimensiunile sale sunt de doar 25 × 16 × 56 cm, în timp ce capacitatea sa este de 2,7 l. Prin urmare, se potrivește cu orice tip de interior din punct de vedere estetic și, în același timp, conferă suficient spațiu pentru instrumente, acestea putând fi sterilizate ambalate sau neambalate. În plus, are o presiune de lucru de 2,1 bari și o presiune maximă de 2,3 bari pentru îndepărtarea eficientă a germenilor.

Ușor de utilizat

Autoclava ideală este pregătită pentru utilizare chiar după ce este scoasă din cutie. Enbio S nu necesită abilități tehnice speciale și nicio pregătire pentru personal, deoarece utilizarea sa este extrem de intuitivă. Cu alte cuvinte, nu este obligatoriu să apelați la un tehnician autorizat pentru instalarea aparatului - îl puteți instala singur(ă), urmând câțiva pași simpli. Aceasta este o mare comoditate, mai ales că setarea, instalarea și punerea în funcțiune a majorității autoclavelor disponibile pe piață ar trebui să fie realizate de către operatori de servicii tehnice care au autorizarea producătorului. După scoaterea din cutie a autoclavei Enbio S, tot ce trebuie să faceți este să o conectați la sursa de alimentare, să aveți la dispoziție un recipient cu apă distilată pe care îl veți conecta la autoclavă cu ajutorul unui tub, să apăsați pe butonul de pornire și să selectați procesul de sterilizare dorit. Utilizarea autoclavei este facilitată de un software intuitiv și de un ecran tactil, pe care veți putea vedea caracteristicile programelor de sterilizare și progresul fiecărui proces de sterilizare selectat.

Siguranță

Enbio S este o autoclavă de clasa B, care asigură cel mai înalt nivel de siguranță. Sterilizatorul dispune de certificatul european de conformitate CE, în calitate de dispozitiv medical, garantând cel mai înalt nivel de protecție împotriva infecțiilor. Certificatul autoclavei Enbio S este eliberat de TUV Nord - o organizație internațională care se ocupă de certificarea ISO (pentru dispozitive medicale, printre altele).

Rapoarte de sterilizare salvate automat

Nu aveți nevoie de o imprimantă pentru a putea arhiva rapoartele de sterilizare efectuate. Enbio S este echipat cu o opțiune de salvare a tuturor rapoartelor în format PDF pe o unitate USB atașată la dispozitiv. Acest lucru vă permite să stocați aceste documente, să le vizualizați pe un computer și să le imprimați, dacă este necesar. Această opțiune este foarte convenabilă, economisește spațiu și, în același timp, protejează mediul înconjurător, datorită reducerii consumului de hârtie.

Costuri de utilizare reduse

Costul autoclavei Enbio S este unul foarte avantajos, având în vedere toate avantajele pe care le oferă unui cabinet medical.

Design excepțional

Parametrii tehnici nu sunt totul - designul autoclavei este, de asemenea, important. Sterilizatorul Enbio S se caracterizează printr-un design modern, elegant, astfel încât nu numai că se potrivește perfect cu decorul oricărui cabinet, însă poate reprezenta în sine o piesă de decor suplimentară. Faptul că autoclava este disponibilă în diferite culori este, de asemenea, un lucru semnificativ. Linia elegantă Enbio S a fost distinsă cu premiul „Oscar al design-ului” - Red Dot Design Award în 2020. Acesta este un premiu prestigios acordat începând din anul 1995 de Design Zentrum North Rhine-Westphalia din Germania.


Ce părere au medicii stomatologi despre autoclava Enbio?

Autoclava Enbio S este foarte apreciată în sectorul medical. Printre cele mai importante avantaje ale acestui dispozitiv se menționează funcționarea sa intuitivă, viteza de lucru și dimensiunile reduse. Enbio a realizat un interviu cu mai mulți medici stomatologi din Polonia, care folosesc autoclava Enbio în cabinetele lor. Aflați mai jos care sunt părerile lor:

„Pornirea și utilizarea autoclavei sunt foarte ușoare. Este nevoie doar de a apăsa pe două butoane și autoclava este gata pentru sterilizare.” – spune Marzena Różycka-Moczadło, Titanium Dental.

„Pregătesc instrumentele pentru sterilizare, le așez în autoclavă, închid camera de sterilizare, apăs de două ori pe ecran și în 15 minute instrumentele sunt sterile și gata de utilizare.” – spune Anna Berdys, Titanium Dental.

Medicii și asistenții medicali consideră că autoclava Enbio le facilitează în mod semnificativ munca de zi cu zi. Ei subliniază faptul că, datorită modului intuitiv de utilizare, nu este necesar o instruire suplimentară pentru personal. În plus, modul de operare silențios nu deranjează pacienții, ceea ce permite sterilizarea instrumentelor în timpul programărilor.

„Acum putem accepta mai mulți pacienți. În plus, datorită designului compact, putem muta autoclava dintr-o sală în alta oricând.” - spune Paulina Kajetaniak, Prodent.

„Datorită faptului că avem o autoclavă compactă, putem efectua sterilizarea în mod continuu, ceea ce crește semnificativ sentimentul de siguranță al pacientului. Toate pachetele și seringile dentare sunt sterilizate non-stop.” - adaugă Agnieszka Miszeuk, Artdent Beauty & Care Dentistry – „Un avantaj suplimentar al acestei autoclave este funcționarea sa foarte silențioasă. Este aproape inaudibilă pentru pacienți.”

„Recomand această autoclavă. Pentru mine, în prezent este numărul 1 pe piață.” - spune Marzena Różycka-Moczadło.


Informații adiționale despre autoclava Enbio S

Faptul că nu este nevoie de ajutorul unui tehnician pentru a instala autoclava Enbio S nu înseamnă că nu beneficiați de suport din partea producătorului. Compania Enbio rămâne în contact cu clienții – atât înainte de achiziție, cât și după aceasta. Mai mult decât atât, în cazul unei defecțiuni tehnice, compania livrează clientului un dispozitiv de înlocuire pentru perioada de service, astfel încât clinica să mențină continuitatea activității de lucru.

Pentru Enbio, comercializarea autoclavelor de cea mai înaltă clasă este mai mult decât o afacere. Încă de la înființarea sa, compania a avut ca misiune promovarea unui mesaj deosebit de important la nivel de societate, și anume că siguranța trebuie să fie oricând o prioritate. Alăturându-vă comunității Enbio, veți avea acces la materiale educative privind folosirea aparatului și realizarea unui proces corect de sterilizare. Academia Enbio va fi lansată foarte curând, oferind o serie de clipuri video cu informații interesante pentru utilizatorii autoclavelor și nu numai.

Enbio a lansat, de asemenea, campania „Enbio Safe”. În cadrul acestei campanii, a fost creată o hartă pe care sunt înregistrate saloane și centre sigure, unde se folosește autoclava Enbio pentru sterilizarea instrumentelor. Harta Enbio Safe acoperă deja mai multe țări europene. Datorită acestei inițiative, persoanele care caută un centru sigur pot găsi cu ușurință o asemenea locație pe hartă.

Înregistrarea centrelor pe hartă este gratuită și se face online, pe site-ul Enbio. Durează doar câteva minute completarea formularului – trebuie doar să urmați instrucțiunile de pe pagină și să aveți la îndemână seria unică a autoclavei Enbio și o fotografie cu aceasta. Formularele de înregistrare vor fi evaluate de către echipa Enbio, iar în maximum 2 zile lucrătoare de la trimiterea lor, centrele vor fi afișate pe hartă.

În 2020, Uniunea Europeană a recunoscut autoclava ca fiind un dispozitiv-cheie pentru combaterea coronavirusului. Pentru a sprijini lupta împotriva pandemiei, Enbio a donat 100 de autoclave către mai multe spitale europene, astfel încât medicii de pe prima linie să sterilizeze rapid instrumentele necesare.

Informații tehnice

  •     Alimentare electrică– 230 V / 50 Hz
  •     Putere– 3250 W
  •     Consum maxim decurent electric– 15 A
  •     Presiune de operare– 2,1 Bar
  •     Presiune maximă deoperare– 2,3 Bar
  •     Greutate– 15 kg
  •     Temperatura maximă a procesului– 137°C
  •     Volumul camerei de sterilizare– 2,7 l
  •     Dimensiunile camerei desterilizare- 292 × 192 × 45 mm
  •     Dimensiunile externe ale dispozitivului– 561 × 252 × 162 mm
  •     Raiting de protecție– IP20
  •     Metodă de arhivare a proceselor de sterilizare– USB

Data actualizare: 15-03-2021 | creare: 15-03-2021 | Vizite: 953
Bibliografie
1. Smith A.J., Bagg J., Hurrell D., McHugh S., Sterilisation of re-usable instruments in general dental practice [in:] British Dental Journal 203, E16 (2007).

2. S. Stanton Block, Disinfection, Sterilization, and Preservation, Lippincott Williams & Wilkins, Philadelphia (2001).
https://books.google.pl/books/about/Disinfection_Sterilization_and_Preservat.html?id=3f-kPJ17_TYC&redir_esc=y.
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!