Diagnosticul cardiopatiilor

Teste de diagnostic

De obicei se incepe prin efectuarea unei radiografii toracice si a unei electrocardiograme (EKG), care masoara activitatea electrica a inimii. Urmatorul pas este masurarea cantitatii de sange pompat de ventriculul stang in timpul contractiei. Acest test se numeste fractie de ejectie. La fiecare contradictie, o inima normala pompeaza aproximativ o jumatate sau doua treimi din cantitatea de sange din ventriculul stang. In functie de antecedentele medicale si de simptome, medicul va cere sa efectuati unul sau ambele testele urmatoare:

Ecocardiografia. Acest test cu ultrasunete utilizeaza undeleacustice pentru examinarea structurii si functionarii inimii. In timpul acestuitest sigur si nedureros, pacientul este culcat in timp ce medicul ii plimba unaparat pe piept. Aparatul emite ultrasunete care sunt reflectate inapoi decatre inima, formand imagini ale camerelor si valvelor acesteia. Datoritaacestor ecouri medicul poate determina grosimea muschiului cardiac si poatestabili daca inima pompeaza sangele normal.

Ventriculografie radioizotopica sau MUGA (Multiple-gated acquisition scanning)
Acest test presupune injectarea de substante radioactive numite radioizotopi in sange. Imaginile generate de calculator pot sa le localizeze in inima. Testele arata in ce masura este irigat miocardul cu sange, cum functioneaza camerele inimii si pot localiza o portiune a miocardului afectata de un stop cardiac.

Aceste teste ii permit medicului sa determine natura afectiunilor camerelor inferioare ale inimii – ventriculele. Acestea pot pierde capacitatea de a pompa sange in corp sau de a se relaxa si de a se umple cu sange. Medicul foloseste aceste informatii, impreuna cu fractia de ejectie pentru a stabili ce tratament este mai eficient.

Persoanele a caror fractie de ejectie este normala pot suferi de insuficienta cardiaca. Daca miocardul devine prea gros si rigid, iar ventriculele contin o cantitate de sange mai mica decat este normal, acesta pare ca pompeaza un procent normal din sangele primit. In realitate, sangele trimis nu este suficient pentru a acoperi nevoile organismului.