ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Medicină funcțională Medicină funcțională Bucuresti

SAUNA CU OZON

SAUNA CU OZON
Accesați fișierul [format doc]
Terapie transdermală cu Ozon Hipertermic şi Acid Carbonic (HOCATT™)

Această cameră cu aburi de ozon, având multiple efecte terapeutice este cea mai avansată, cea mai cuprinzătoare, cea mai eficientă şi mai sigură linie de tratament. Nu se foloseşte numai în cazul pacienţilor, ci şi în cazul persoanelor obişnuite. Acesta este un aparat în care orice persoană se poate aşeza confortabil, cu capul lăsat în afară, bucurându-se de sistemul de relaxare din cameră, în vreme ce i se administrează sesiunea de terapie de 25-30 de minute. Dispozitivul este bine configurat, dispunând de un ecran tactil uşor de manevrat şi, de asemenea, cu un monitor ce indică pulsul.

Sauna HOCATT™ oferă următoarele modalităţi terapeutice:

Ozon în oxigen

• Gestionarea a două generatoare separate de reglare a debitului ozonului. Unul, pentru baia de aburi şi celălalt, pentru aplicaţii sistemice sau topice. Ozonul se dizolvă într-o peliculă de apă-sebum, suprapusă peste stratul de la exterior, stratum corneum (stratul cornos) şi reacţionează imediat cu acizii graşi polinesaturaţi (PUSFA) , producând compuşi de peroxid de hidrogen “H2O2” şi produşi ai oxidării lipidice “LOP”. Aceşti compuşi pot fi absorbiţi parţial şi pot trece prin bariera trans-cutanată, trecere facilitată de o intensă vasodilataţie, indusă de căldură, umiditate şi acid carbonic. Atât capilarele limfatice, cât şi cele venoase pot transfera rapid compuşi H2O2 LOP, în circulaţia generală. Aceştia duc la un proces de oxidare controlată, ce stimulează enyime antioxidante. Această oxidare controlată va acţiona asupra celulelor normale, prin stimularea eliberării enzimelor antioxidante (glutation, catalază şi dismutază) , astfel că se produce un efect mai ridicat de protecţie celulară şi de eliminare a radicalilor liberi. În orice caz, celulele anormale (bacterii, fungi, protozoare) nu conţin enzime antioxidante şi, astfel, sunt predispuse la oxidare şi distrugere.

Efect antitoxic

• Peroxidul de hydrogen (eliberat de ozon) oxidează deşeurile biologice şi toxinele în substanţe inerte, deoarece uşurează excreţia lor prin piele, ficat şi rinichi.

Intensificarea circulaţiei

• Ozonul reduce aglomerarea de cellule roşii şi le redă flexibilitatea şi capacitatea de a transporta oxigen. Presiunea parţială arterială a oxigenului creşte, în vreme ce nivelul de vâscozitate a sangelui descreşte, conducând la o mai bună oxigenare a ţesuturilor. În plus, ozonul oxidează plachetele din vasele sangvine, ceea ce permite, astfel, eliminarea produşilor de descompunere.


Stimularea metabolismului oxigenului

• Ozonul creşte rata glicolizei celulelor roşii, conducând la stimularea 2,3- difosfogliceratului (2, 3-DPG) şi, în consecinţă, la creşterea nivelului de oxigen eliberat către ţesuturi. Mai mult decât atât, ozonul activează ciclul Krebs, prin stimularea procesului de decarboxilare oxidativă a piruvatului, ceea ce conduce la o stimulare a producerii adenozin trifosfatului (ATP) şi, în consecinţă, la producerea unei cantităţi mai ridicate de energie la nivel celular.
• Conform tratamentului Kunymann, aplicat la nivelul întregului organism, care este plasat într-o cabină de ozon, timp de 30 de minute, nivelul presiunii parţiale a oxigenului în sângele venos periferic creşte până la 25%.


Imunostimulator and imunomodulator

• Acestea sunt efecte produse prin acţiunea sa asupra interleukinelor şi a interferonilor, aşa cum ozonul determină şi stimularea fagocitozei.
Acid carbonic

Când CO2 se dizolvă în H2O, formează acid carbonic “H2CO3”

Acesta are două efecte principale:

• Vasodilatarea pielii şi a vaselor de sânge din organism, conducând la stimularea circulaţiei, ceea ce determină reducerea rezistenţei vasculare periferice şi a încărcării ulterioare asupra inimii.
• Efect sedativ asupra SNC (sistemul nervos central), ceea ce duce la eliberarea stresului mental şi fizic


Iradierea cu ultraviolete

• Când compusul instabil de oxigen, O3, se disociază, se emit radiaţii cu ultraviolete. Acestea acţionează asupra epidermei şi asupra straturilor aflate mai în profunzimea pielii, unde contribuie la producerea agenţilor de protecţie, a hormonilor şi a vitaminelor, pe lângă capacitatea sa de a distruge bacterii.

Căldură / Umiditate

• S-a descoperit că atât căldura, cât şi umiditatea produse de baia cu aburi de ozon, cresc temperatura centrala a organismului cu o medie de 2 °C, datorită stopării eliminării căldurii (hipertermie). Aceasta duce la transpiraţie, asociată de excreţia acizilor oganici şi a produselor finite ale metabolismului, cu alte cuvinte, o eliminare ridicată a reziduurilor organice. În plus faţă de acest efect extern, efectul intern al cresterii temperaturii duce la intensificarea metabolismului, prin stimularea funcţională a tuturor organelor. Aceasta are ca rezultat o relaxare de lungă durată a muşchilor.

Terapie fotodinamică şi aromaterapie
• Tratamentul funcţionează pentru creşterea vitalităţii organelor şi pentru îmbunătăţirea imunităţii.


Inhalaţii cu oxigen

• Creşte gradul de oxigenare a corpului, conducând la un randament mai bun atât mental, cât şi fizic


Indicaţii pentru HOCATT™


 Afectiuni locale si generale:

Afecţiuni ale sistemului musculo-scheletic:

• Boli reumatice
• Boli degenerative ale scheletului şi musculaturii (de exemplu, artrită, artoza, miozită, tendinită, spasme musculare, la nivelul discului prolapsat)

Afecţiuni ale sistemului cardiovascular:

• Angioneuropatie
• Insuficienţă vasculară coronariană
• Migrene
• Hipertensiune
• Distrofie simpatică reflexă


• Boli vasculare periferice (Raynaud, Burger)
• Afecţiuni ale circulaţiei sangvine periferice, cauzate de boli arteriale ocluzive, insuficiente venoase
• Angiopatie

Piele

• Boli ale pielii, incluse fiind şi infecţiile bacteriene, fungice, virale
• Escare şi ulcere care se vindecă greu
• Piciorul diabetic
• Arsuri recente, minore sau extinse


Alte probleme:

• Ajută în anumite boli autoimune
• Artrită reumatoidă
• Psoriazis
• Ajută în tratarea diabetului
• Astm bronşic

 Alte indicatii:

Înfrumuseţare:

Funcţionează pentru înlăturarea grăsimii în exces, pe cale naturală şi fără niciun effort (prin programul de pierdere a greutăţii)
• De asemenea, este important să se redea fineţea şi elasticitatea pielii, în special după naşteri repetate şi după o folosire îndelungată a produselor cosmetice. (relaxarea structurii ţesutului conectiv colagenos)
• Ajută în tratarea celulitei şi în eliminarea vergeturilor care apar după naştere sau obezitate


În cazul atleţilor:

• O mai bună performanţă, atât cantitativă, cât şi calitativă
• Diminuarea acumulării acidului lactic în muşchi, acesta fiind responsabil pentru producerea stresului şi a unei capacităţi fizice reduse, după depunerea unui efort extrem

Sauna HOCATT™ reprezintă cel mai avansat dispozitiv transdermal descoperit până acum.
Sauna HOCATT™:
• Saună cu aburi / Hidroterapie
• CO2 / Terapie cu acid carbonic
• Terapie cu aburi de ozon (transdermală)
• Terapie cu aburi de oxigen
• Terapie cu lumina fotonică şi cu spectru
• Terapie cu oxigen (EWOT)
• Terapie cu plante / Aromaterapie

Include următoarele caracteristici:

- Sistem de control prin ecran tactil
- CO2 / Sistem de generare a acidului carbonic
- Sistem inclus de monitorizare a ritmului cardiac (primul din lume)
- Funcţie integrată de asigurare a supravegherii alurii ventriculare
- Certificat CE (Garanţie a calităţii)
- Sistem integrat de controlare a eliminării aburilor (pentru pacienţii cu probleme cardiace)
- Sistem integrat de controlare a nivelului de ozon (Primul din lume)
- Un generator de 61.5 ug/ml de ozon
- Cameră cu jet de aburi pe bază de plante
- Funcţie de inhalare a oxigenului
- Umidificator medical integrat
- Contoare medicale pentru O2 O3
- Dispozitiv dublu de alimentare cu ozon
- Dispozitiv de reglare a scaunului
- Dispozitiv de reglare al suprortului pentru picioare
- Funcţie de odorizare a oxigenului
- 50 de Protocoale programate (primul din lume)
- Terapia integrată a luminii
- Funcţie de monitorizare a activităţii (primul din lume)
- Dispozitiv Kush de măsurare a nivelului apei
- Element de protecţie
- Aparat pentru concentrarea oxigenului SG – 5 5l/pm (93% oxygen pur, la 5l/pm)

 
Programare