OZONOTERAPIE
Ozonoterapia este o metodă novatoare de tratament nemedicamentos care foloseşte un amestec de oxigen-ozon.
Prin metodele sale, ozonoterapia modernă permite reducerea consumului de medicamente alopate şi consecutiv a reacţiilor secundare provocate de acestea.
Terapia se bazează pe principalele proprietăţi ale ozonului:
- antibacteriană, antifungică, antivirala;
- antiinflamatorie şi imunomodulatorie;
- de reglare sistemica a homeostaziei în organism;
- optimizarea funcţiiilor organelor şi sistemelor de organe;
Istoricul ozonoterapiei începe în 1896 când renumitul cercetător Nikola Tesla a brevetat în SUA primul generator de ozon medical "Raza violetă". El organizează propria companie care se ocupă de cercetări şi de perfecţionarea aparaturii pentru obţinerea ozonului medicinal. La începutul secolului XX, în SUA aproape fiecare magazin de parfumerie era dotat cu un generator de ozon, devine foarte popular uleiul de masline ozonificat "Glucozon".
În aceeaşi perioadă, în Germania, încep primele studii referitoare la ozonoterapie. Medicul german A. Wolff în timpul Primului Război Mondial (1916) foloseşte cu succes ozonul în chirurgia de campanie pentru tratamentul plăgilor infectate.
Laquer şi Solvatini, Dj. Stoker ( Londra 1933) folosesc ozonul în tratamentul unor afecţiuni pulmonare astm bronşic, TBC etc. Medicul german E. A. Fisch foloseşte ozonul în practica stomatologică.
În anii 40, medicul Robert Mayer utillizează pentru prima dată ozonul în pediatrie, iar peste patruzeci de ani el va expune experienţa sa în monografia "Utilizarea medicală a ozonului".
1961 - Hans Wolff introduce tehnica autohemoterapiei cu ozon (mari şi mici).
Anii 70-80 ai secolului XX - rapoarte despre folosirea ozonului în medicină estetică, ortopedie şi reumatologie.
În 1987 profesorii germani Renate Viebahn şi Zigfrid Rilling - Preşedintele Societăţii Germane de Ozonoterapie publica primul manual de ozonoterapie unde sunt prezentate protocoalele de tratament pentru aproape 100 de afecţiuni.
În 1988 Freberg şi Carpendale demonstrează efectul antiviral al ozonului asupra virusului SIDA.
Studii recente demonstrează că administrarea ozonului creşte substanţial intervalul dintre puseele acute ale sclerozei multiple şi poliartrită reumatoidă (Simonetti 2004), scade rezistenţa la radio-chimioterapie (Clavo 2004).
În prezent, ozonoterapia este larg folosită în SUA, Canada, Germania, Rusia, Ucraina, Suedia, Italia, Spania, Brazilia, Cuba, Mexic şi alte ţări.
Cum acţionează ozonul în organism:
Ozonul are proprietăţi oxidative majore datorită instabilităţii sale care duce la formarea oxigenului atomic şi radicali liberi ai oxigenului şi care acţionează negativ asupra celulelor vii. Concentraţiile mari de ozon produc iritarea cailor respiratorii. Numai concentraţiile foarte mici de ozon în oxigen medicinal care sunt de 50 de ori mai mici decât doza toxica minimă (max 80 μg/ml) au un efect terapeutic asupra organismului. Studiile de laborator pe animale au demonstrat că ozonul nu produce efecte mutagene şi cancerigene. Un studiu al Societăţii Medicale Germane referitor la posibile complicaţii şi reacţii secundare ale ozonoterapiei aduce următoarea concluzie: probabilitatea unei reacţii secundare este de 0,000005% la o şedinţă. Ozonoterapia poate fi considerată drept un stres oxidativ controlat care are drept scop activarea proceselor metabolice şi enzimatice din organism.
â— Efectul antimicrobian, antifungic şi antiviral se datoreză atât acţiunii directe a ozonului cât şi capacităţii sale de a forma cu acizii graşi nesaturaţi compuşi foarte activi peroxizi, care acţionează distructiv asupra microorganismelor.
Dacă în doze şi concentraţii mici ozonul are o acţiune distructivă locală asupra membranei celulare, atunci în doze mai mari el blochează anumite sisteme enzimatice şi receptori celulari care duc la moartea microorganismelor patogene. Efectul bactericid al ozonului este de doua ori mai mare decat cel al clorului, este la fel de eficient şi în cazurile rezistente la antibioticoterapie, nu induce rezistenţă şi cel mai important lucru: nu acţionează asupra florei saprofite (benefice organismului).
â— Refacerea funcţiei de transport de oxigen a sângelui. Administrarea amestecului de oxigen şi ozon duce la creşterea cantităţii de oxigen în sânge, astfel sunt activate procesele metabolice în eritrocite prin creşterea 2,3 difosfogliceratului responsabil de eliberarea oxigenului în sânge, creşte plasticitatea şi rezistenţa membranei eritrocitare.
â— Ameliorarea calităţilor reologice (fluidităţii) ale sângelui care la rândul său duce la diminuarea hipoxiei ţesuturilor.
â— Acţiune metabolică: chiar şi în cazul administrării unor doze foarte mici de oxigen şi ozon sunt activate o serie întreagă de mecanisme enzimatice, metabolismul lipidelor, proteinelor şi glucidelor cu formare de ATP - principala sursă de energie a celulei. Studiile au demonstrat faptul că şi în cazul unei administrări locale a amestecului de oxigen-ozon metabolismul celular este intensificat atât la nivel local cât şi la nivelul întregului organism.
â— Acţiune imunomodulatorie. Activitatea imunitară este condiţionată de gradul de oxigenare a organismului, de aceea amestecul de ozon- oxigen poate avea un rol important pentru funcţia unitară. În concentraţii mici ozonul are o acţiune de imunostimulare, în concentraţii mari - imunosupresoare. În cazul deficienţei imunitare secundare ozonul stimulează atât mecanismele celulare (T-limfocite, monocite), cât şi mecanismele umorale (sinteza de citokine şi în primul rând a interferonului, factorilor de necroză tumorală).
â— Acţiune antiinflamatorie: ozonul duce la oxidarea prostaglandinelor-mediatorii proceselor metabolice-fapt care duce la ameliorarea proceselor metabolice şi diminuare inflamaţiei.
â— Acţiune antioxidantă şi detoxifiantă a ozonului se manifestă prin capacitatea lui (în doze terapeutice) să rupă mecanismele de formare a radicalilor liberi, să stopeze peroxidarea lipidelor şi să stimuleze sistemele antiradicali -Superoxid dismutaza (SOD). Se modifică reacţia acido-bazică catre una mai alcalină, se elimină acidul lactic. Creşte cantitatea de glutation şi glutationperoxidază.
Cum este administrată ozonoterapia?
Toate metodele de tratament cu ozon sunt efectuate conform unor protocoale de lucru stabilite de Societăţile de ozonoterapie si sunt incluse în soft-ul de lucru al Generatorului de ozon, fapt care exclude posibilitate unor erori de dozare a ozonului.
Există două tipuri de metode de administrare a amestecului de oxigen-ozon.
Primul tip include metodele cu acţiune generală (sistemică).
Acestea sunt:
1.Autohemoterapia majoră care constă în prelevarea în pungi speciale a unei cantităţi de sânge venos (50-100-150 ml) din vena cubitală şi care este amestecat cu o cantitate egală de ozon de o anumită concentraţie după care este reperfuzată pacientului.
Procedura este nedureroasă, nu prezintă nici un risc pentru pacient şi durează în totalitate apoximativ o oră. Pe toată perioada de efectuare a procedurii pacientul este asistat de medic. Autohemoterapia majoră este recomandată în afecţiuni cu caracter mai grav (afectiuni cardiovasculare, boli autoimune, afecţiuni hepatice, în tratamentul anti aging etc).
2. Autohemoterapia minoră constă în prelevarea a 10-15 ml de sânge venos care este amestecat cu o cantitate egală de ozon de o anumită concentraţie. Amestecul obtinut este injectat imediat intramuscular. Procedura este trecută în protocolul de lucru pentru tratarea stărilor de deficit imunitar secundar, stări gripale şi alte infecţii virale, afecţiuni dermatologice (acnee).
3. Insuflaţii rectale cu ozon. După o pregătire prealabilă a pacientului, se introduce o anumită cantitate de ozon pe cale rectală. Procedura are atât o acţiune locală (antiinflamatorie, regenerativă, antiseptică şi de refacere a florei intestinale), cât şi o acţiune generală asupra organismului, deorece ozonul se absoarbe foarte usor prin mucoasa intestinală. Insuflaţia rectală poate fi o alternativa la autohemoterapia majoră.
Metode cu acţiune locală:
1.Infiltraţii subcutanate. Cu ajutorul unei seringi se fac infiltraţii subcutane locale în zonele cu probleme, puncte dureroase, paravertebral, periarticular. Se infiltreaza un amestec de oxigen- ozon în concentraţii mici. Procedura se aplică în afecţiuni dermatologice, reumatologie, probleme de circulaţie periferică, medicină estetică (celulită).
2. Infiltraţii intramusculare în puncte triger în tratamentul unor afecţiuni reumatismale.
3. Infiltraţii intraarticulare în cazul unor afecţiuni reumatismale.
4. Ozonopunctura - infiltraţii cu ozon în punctele de acupunctură.
5. Utilizare internă şi externă a apei şi uleiului ozonificate pentru afecţiuni dermatologice, stomatologice, afecţiuni ale aparatului digestiv.
6. Utilizarea locală a amestecului de oxigen-ozon în saci hipobarici în tratamentul unor plăgi infectate, ulcere varicoase, în arteriopatii ale membrelor inferioare, boli dermatologice.
Ozonoterapia se justifică din următoarele considerente:
- grad ridicat de aplicabilitate;
- lipsa efectelor adverse;
- număr limitat de contraindicaţii;
- apariţia rapidă a efectelor terapeutice;
- numărul crescut de reacţii alergice la foarte multe medicamente;
- creşterea numărului de contraindicaţii şi reacţii secundare la un număr mare de medicamente;
- un număr mare de afecţiuni conexe care duc la administrarea unui număr mare de medicamente cu efecte contrare.
- tratamente de lungă durată ("pentru toată viaţa") deseori ineficiente care tratează simptomele şi efectele bolii şi nu cauza.
- preţuri mari la medicamente şi lipsa lor în farmacii;
- lipsa unor măsuri eficiente de prevenţie a unor boli;
Datorită efectelor terapeutice multiple, ozonoterapia are o gamă foarte largă de domenii de aplicare.
Afecţiuni reumatologice: artroze (coxartroze, gonartroze, spondiloartroze, artroze ale articulaţiilor mici), discopatii, hernia de disc vertebral, afectiuni inflamatorii ale articulaţiilor, tendinite, bursite, fibromialgii, contracturi musculare.
Eficienţa terapeutică ridicată in cazul acestor afecţiuni se datoreză acţiunii antiinflamatorii, antialgice, miorelaxante, condroprotectoare şi de refacere a funcţiei articulare, actiunii reparatorie asupra terminaţiilor nervoase periferice. Trebuie menţionat faptul că ozonoterapia poate fi aplicată cu succes în tratamentul oricărui sindrom dureros.
Afecţiuni cardiovasculare: aici ozonoterapia are în primul rând un rol preventiv în prevenirea unor afecţiuni cardiovasculare cu o incidenţă ridicată la populaţie (ateroscleroză, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, arterite, afecţiuni ale venelor). Amestecul de ozon-oxigen are capacitatea de a ameliora circulaţia periferică capilară, are efect vasodilatator, restabileşte funcţia de transport a oxigenului care îi revine sângelui, reduce inflamaţia de pe endoteliul vaselor sanguine, scade colesterolul şi glicemia, creşte viscozitatea sanguină, reduce valorile presiunii arteriale.
Datorită acţiunii sale de ameliorare a metabolismului şi de protejare a vaselor sanguine ozonoterapia este eficientă şi recomandată în tratamentul complicaţiilor diabetului zaharat, pentru prevenirea şi stoparea fenomenelor de îmbătânire a organismului, pentru creşterea perfomanţelor fizice şi intelectuale.
Prezentăm o scurtă listă de personalităţi care folosesc ozonoterapia pentru a se menţine într-o formă cât mai bună: actriţa Sharon Stone, pilotul de formula I Rubens Barrichelo, Regina mamă Elisabeta II, fotbalistul Zinedine Zidane şi cei de la Rolling Stones.
Afecţiuni dermatologice şi medicină estetică: dermatite, micoze, herpes, psoriazis, acnee, cicatrici, cheloide, plăgi chirurgicale, vergeturi, riduri, celulită, tratament anti-aging.
Prevenţia şi tratamentul unor afecţiuni neurodegenerative este un capitol important al ozonoterapiei: Boala Alzheimer, Boala Parkinson, scleroza multiplă, scleroza amitrofică, recuperarea post AVC dar şi recuperarea după orice trumatism al SNC.
Afecţiuni gastro-intestinale şi hepato-biliare: amestecul de oxigen-ozon are o acţiune benefică asupra metabolismului hepatic, creşte nivelul de oxigenare a hepatocitelor şi vitalitatea lor, creşte nivelul catalazei, sunt activate sistemele microsomale, creşte capacitatea de detoxifiere a ficatului. Ozonul restabileşte flora intestinală, regenerează mucoasa. Influenţează negativ dezvoltarea Helicobacterului pilori.
Contraindicaţiile ozonoterapiei:
â— Hipertiroidismul;
â— Deficitul de G-6-PD (Glucoză-6-fosftdehidrogenază)
â— Hipertensiune arterială 160 mm Hg.
â— Accidentul vascular hemoragic
â— Stări posthemoragice
â— Trombocitopenii
În concluzie:
Ozonoterapia nu este un "panaceu", nu este o soluţie "miraculoasă" care poate vindeca orice şi oricând dar trebuie reţinut ca:
- este o metodă eficientă de prevenţie a unor boli si a complicaţiilor provocate de anumite boli;
- este o metoda eficienta de diminuare a puseelor acute, de prevenire a îmbătrânirii precoce;
- îmbunătăţeşte substanţial calitatea vieţii şi creşte speranţa de viaţă la bolnavii cronici;
- reduce consumul de medicamente şi reacţiile secundare provocate de acestea;
- poate salva de unele intervenţii chirurgicale;
- este un agent cosmetic excelent care acţionează atât din exterior cât şi din interior;
- este o şansă în plus...
Prin metodele sale, ozonoterapia modernă permite reducerea consumului de medicamente alopate şi consecutiv a reacţiilor secundare provocate de acestea.
Terapia se bazează pe principalele proprietăţi ale ozonului:
- antibacteriană, antifungică, antivirala;
- antiinflamatorie şi imunomodulatorie;
- de reglare sistemica a homeostaziei în organism;
- optimizarea funcţiiilor organelor şi sistemelor de organe;
Istoricul ozonoterapiei începe în 1896 când renumitul cercetător Nikola Tesla a brevetat în SUA primul generator de ozon medical "Raza violetă". El organizează propria companie care se ocupă de cercetări şi de perfecţionarea aparaturii pentru obţinerea ozonului medicinal. La începutul secolului XX, în SUA aproape fiecare magazin de parfumerie era dotat cu un generator de ozon, devine foarte popular uleiul de masline ozonificat "Glucozon".
În aceeaşi perioadă, în Germania, încep primele studii referitoare la ozonoterapie. Medicul german A. Wolff în timpul Primului Război Mondial (1916) foloseşte cu succes ozonul în chirurgia de campanie pentru tratamentul plăgilor infectate.
Laquer şi Solvatini, Dj. Stoker ( Londra 1933) folosesc ozonul în tratamentul unor afecţiuni pulmonare astm bronşic, TBC etc. Medicul german E. A. Fisch foloseşte ozonul în practica stomatologică.
În anii 40, medicul Robert Mayer utillizează pentru prima dată ozonul în pediatrie, iar peste patruzeci de ani el va expune experienţa sa în monografia "Utilizarea medicală a ozonului".
1961 - Hans Wolff introduce tehnica autohemoterapiei cu ozon (mari şi mici).
Anii 70-80 ai secolului XX - rapoarte despre folosirea ozonului în medicină estetică, ortopedie şi reumatologie.
În 1987 profesorii germani Renate Viebahn şi Zigfrid Rilling - Preşedintele Societăţii Germane de Ozonoterapie publica primul manual de ozonoterapie unde sunt prezentate protocoalele de tratament pentru aproape 100 de afecţiuni.
În 1988 Freberg şi Carpendale demonstrează efectul antiviral al ozonului asupra virusului SIDA.
Studii recente demonstrează că administrarea ozonului creşte substanţial intervalul dintre puseele acute ale sclerozei multiple şi poliartrită reumatoidă (Simonetti 2004), scade rezistenţa la radio-chimioterapie (Clavo 2004).
În prezent, ozonoterapia este larg folosită în SUA, Canada, Germania, Rusia, Ucraina, Suedia, Italia, Spania, Brazilia, Cuba, Mexic şi alte ţări.
Cum acţionează ozonul în organism:
Ozonul are proprietăţi oxidative majore datorită instabilităţii sale care duce la formarea oxigenului atomic şi radicali liberi ai oxigenului şi care acţionează negativ asupra celulelor vii. Concentraţiile mari de ozon produc iritarea cailor respiratorii. Numai concentraţiile foarte mici de ozon în oxigen medicinal care sunt de 50 de ori mai mici decât doza toxica minimă (max 80 μg/ml) au un efect terapeutic asupra organismului. Studiile de laborator pe animale au demonstrat că ozonul nu produce efecte mutagene şi cancerigene. Un studiu al Societăţii Medicale Germane referitor la posibile complicaţii şi reacţii secundare ale ozonoterapiei aduce următoarea concluzie: probabilitatea unei reacţii secundare este de 0,000005% la o şedinţă. Ozonoterapia poate fi considerată drept un stres oxidativ controlat care are drept scop activarea proceselor metabolice şi enzimatice din organism.
â— Efectul antimicrobian, antifungic şi antiviral se datoreză atât acţiunii directe a ozonului cât şi capacităţii sale de a forma cu acizii graşi nesaturaţi compuşi foarte activi peroxizi, care acţionează distructiv asupra microorganismelor.
Dacă în doze şi concentraţii mici ozonul are o acţiune distructivă locală asupra membranei celulare, atunci în doze mai mari el blochează anumite sisteme enzimatice şi receptori celulari care duc la moartea microorganismelor patogene. Efectul bactericid al ozonului este de doua ori mai mare decat cel al clorului, este la fel de eficient şi în cazurile rezistente la antibioticoterapie, nu induce rezistenţă şi cel mai important lucru: nu acţionează asupra florei saprofite (benefice organismului).
â— Refacerea funcţiei de transport de oxigen a sângelui. Administrarea amestecului de oxigen şi ozon duce la creşterea cantităţii de oxigen în sânge, astfel sunt activate procesele metabolice în eritrocite prin creşterea 2,3 difosfogliceratului responsabil de eliberarea oxigenului în sânge, creşte plasticitatea şi rezistenţa membranei eritrocitare.
â— Ameliorarea calităţilor reologice (fluidităţii) ale sângelui care la rândul său duce la diminuarea hipoxiei ţesuturilor.
â— Acţiune metabolică: chiar şi în cazul administrării unor doze foarte mici de oxigen şi ozon sunt activate o serie întreagă de mecanisme enzimatice, metabolismul lipidelor, proteinelor şi glucidelor cu formare de ATP - principala sursă de energie a celulei. Studiile au demonstrat faptul că şi în cazul unei administrări locale a amestecului de oxigen-ozon metabolismul celular este intensificat atât la nivel local cât şi la nivelul întregului organism.
â— Acţiune imunomodulatorie. Activitatea imunitară este condiţionată de gradul de oxigenare a organismului, de aceea amestecul de ozon- oxigen poate avea un rol important pentru funcţia unitară. În concentraţii mici ozonul are o acţiune de imunostimulare, în concentraţii mari - imunosupresoare. În cazul deficienţei imunitare secundare ozonul stimulează atât mecanismele celulare (T-limfocite, monocite), cât şi mecanismele umorale (sinteza de citokine şi în primul rând a interferonului, factorilor de necroză tumorală).
â— Acţiune antiinflamatorie: ozonul duce la oxidarea prostaglandinelor-mediatorii proceselor metabolice-fapt care duce la ameliorarea proceselor metabolice şi diminuare inflamaţiei.
â— Acţiune antioxidantă şi detoxifiantă a ozonului se manifestă prin capacitatea lui (în doze terapeutice) să rupă mecanismele de formare a radicalilor liberi, să stopeze peroxidarea lipidelor şi să stimuleze sistemele antiradicali -Superoxid dismutaza (SOD). Se modifică reacţia acido-bazică catre una mai alcalină, se elimină acidul lactic. Creşte cantitatea de glutation şi glutationperoxidază.
Cum este administrată ozonoterapia?
Toate metodele de tratament cu ozon sunt efectuate conform unor protocoale de lucru stabilite de Societăţile de ozonoterapie si sunt incluse în soft-ul de lucru al Generatorului de ozon, fapt care exclude posibilitate unor erori de dozare a ozonului.
Există două tipuri de metode de administrare a amestecului de oxigen-ozon.
Primul tip include metodele cu acţiune generală (sistemică).
Acestea sunt:
1.Autohemoterapia majoră care constă în prelevarea în pungi speciale a unei cantităţi de sânge venos (50-100-150 ml) din vena cubitală şi care este amestecat cu o cantitate egală de ozon de o anumită concentraţie după care este reperfuzată pacientului.
Procedura este nedureroasă, nu prezintă nici un risc pentru pacient şi durează în totalitate apoximativ o oră. Pe toată perioada de efectuare a procedurii pacientul este asistat de medic. Autohemoterapia majoră este recomandată în afecţiuni cu caracter mai grav (afectiuni cardiovasculare, boli autoimune, afecţiuni hepatice, în tratamentul anti aging etc).
2. Autohemoterapia minoră constă în prelevarea a 10-15 ml de sânge venos care este amestecat cu o cantitate egală de ozon de o anumită concentraţie. Amestecul obtinut este injectat imediat intramuscular. Procedura este trecută în protocolul de lucru pentru tratarea stărilor de deficit imunitar secundar, stări gripale şi alte infecţii virale, afecţiuni dermatologice (acnee).
3. Insuflaţii rectale cu ozon. După o pregătire prealabilă a pacientului, se introduce o anumită cantitate de ozon pe cale rectală. Procedura are atât o acţiune locală (antiinflamatorie, regenerativă, antiseptică şi de refacere a florei intestinale), cât şi o acţiune generală asupra organismului, deorece ozonul se absoarbe foarte usor prin mucoasa intestinală. Insuflaţia rectală poate fi o alternativa la autohemoterapia majoră.
Metode cu acţiune locală:
1.Infiltraţii subcutanate. Cu ajutorul unei seringi se fac infiltraţii subcutane locale în zonele cu probleme, puncte dureroase, paravertebral, periarticular. Se infiltreaza un amestec de oxigen- ozon în concentraţii mici. Procedura se aplică în afecţiuni dermatologice, reumatologie, probleme de circulaţie periferică, medicină estetică (celulită).
2. Infiltraţii intramusculare în puncte triger în tratamentul unor afecţiuni reumatismale.
3. Infiltraţii intraarticulare în cazul unor afecţiuni reumatismale.
4. Ozonopunctura - infiltraţii cu ozon în punctele de acupunctură.
5. Utilizare internă şi externă a apei şi uleiului ozonificate pentru afecţiuni dermatologice, stomatologice, afecţiuni ale aparatului digestiv.
6. Utilizarea locală a amestecului de oxigen-ozon în saci hipobarici în tratamentul unor plăgi infectate, ulcere varicoase, în arteriopatii ale membrelor inferioare, boli dermatologice.
Ozonoterapia se justifică din următoarele considerente:
- grad ridicat de aplicabilitate;
- lipsa efectelor adverse;
- număr limitat de contraindicaţii;
- apariţia rapidă a efectelor terapeutice;
- numărul crescut de reacţii alergice la foarte multe medicamente;
- creşterea numărului de contraindicaţii şi reacţii secundare la un număr mare de medicamente;
- un număr mare de afecţiuni conexe care duc la administrarea unui număr mare de medicamente cu efecte contrare.
- tratamente de lungă durată ("pentru toată viaţa") deseori ineficiente care tratează simptomele şi efectele bolii şi nu cauza.
- preţuri mari la medicamente şi lipsa lor în farmacii;
- lipsa unor măsuri eficiente de prevenţie a unor boli;
Datorită efectelor terapeutice multiple, ozonoterapia are o gamă foarte largă de domenii de aplicare.
Afecţiuni reumatologice: artroze (coxartroze, gonartroze, spondiloartroze, artroze ale articulaţiilor mici), discopatii, hernia de disc vertebral, afectiuni inflamatorii ale articulaţiilor, tendinite, bursite, fibromialgii, contracturi musculare.
Eficienţa terapeutică ridicată in cazul acestor afecţiuni se datoreză acţiunii antiinflamatorii, antialgice, miorelaxante, condroprotectoare şi de refacere a funcţiei articulare, actiunii reparatorie asupra terminaţiilor nervoase periferice. Trebuie menţionat faptul că ozonoterapia poate fi aplicată cu succes în tratamentul oricărui sindrom dureros.
Afecţiuni cardiovasculare: aici ozonoterapia are în primul rând un rol preventiv în prevenirea unor afecţiuni cardiovasculare cu o incidenţă ridicată la populaţie (ateroscleroză, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, arterite, afecţiuni ale venelor). Amestecul de ozon-oxigen are capacitatea de a ameliora circulaţia periferică capilară, are efect vasodilatator, restabileşte funcţia de transport a oxigenului care îi revine sângelui, reduce inflamaţia de pe endoteliul vaselor sanguine, scade colesterolul şi glicemia, creşte viscozitatea sanguină, reduce valorile presiunii arteriale.
Datorită acţiunii sale de ameliorare a metabolismului şi de protejare a vaselor sanguine ozonoterapia este eficientă şi recomandată în tratamentul complicaţiilor diabetului zaharat, pentru prevenirea şi stoparea fenomenelor de îmbătânire a organismului, pentru creşterea perfomanţelor fizice şi intelectuale.
Prezentăm o scurtă listă de personalităţi care folosesc ozonoterapia pentru a se menţine într-o formă cât mai bună: actriţa Sharon Stone, pilotul de formula I Rubens Barrichelo, Regina mamă Elisabeta II, fotbalistul Zinedine Zidane şi cei de la Rolling Stones.
Afecţiuni dermatologice şi medicină estetică: dermatite, micoze, herpes, psoriazis, acnee, cicatrici, cheloide, plăgi chirurgicale, vergeturi, riduri, celulită, tratament anti-aging.
Prevenţia şi tratamentul unor afecţiuni neurodegenerative este un capitol important al ozonoterapiei: Boala Alzheimer, Boala Parkinson, scleroza multiplă, scleroza amitrofică, recuperarea post AVC dar şi recuperarea după orice trumatism al SNC.
Afecţiuni gastro-intestinale şi hepato-biliare: amestecul de oxigen-ozon are o acţiune benefică asupra metabolismului hepatic, creşte nivelul de oxigenare a hepatocitelor şi vitalitatea lor, creşte nivelul catalazei, sunt activate sistemele microsomale, creşte capacitatea de detoxifiere a ficatului. Ozonul restabileşte flora intestinală, regenerează mucoasa. Influenţează negativ dezvoltarea Helicobacterului pilori.
Contraindicaţiile ozonoterapiei:
â— Hipertiroidismul;
â— Deficitul de G-6-PD (Glucoză-6-fosftdehidrogenază)
â— Hipertensiune arterială 160 mm Hg.
â— Accidentul vascular hemoragic
â— Stări posthemoragice
â— Trombocitopenii
În concluzie:
Ozonoterapia nu este un "panaceu", nu este o soluţie "miraculoasă" care poate vindeca orice şi oricând dar trebuie reţinut ca:
- este o metodă eficientă de prevenţie a unor boli si a complicaţiilor provocate de anumite boli;
- este o metoda eficienta de diminuare a puseelor acute, de prevenire a îmbătrânirii precoce;
- îmbunătăţeşte substanţial calitatea vieţii şi creşte speranţa de viaţă la bolnavii cronici;
- reduce consumul de medicamente şi reacţiile secundare provocate de acestea;
- poate salva de unele intervenţii chirurgicale;
- este un agent cosmetic excelent care acţionează atât din exterior cât şi din interior;
- este o şansă în plus...