Fluoroza dentară

©

Autor:

Fluoroza endemică este o stare de intoxicație cronică a organismului cu fluor. Deoarece limitele dintre cantitatea necesară și cea toxică ale acestui mineral sunt foarte apropiate între ele, există un dublu risc: cel al aportului insuficient și cel al surplusului. Ambele cazuri determină efecte negative asupra structurilor care îl depozitează: oasele și dinții. În ultimul timp, beneficiile fluorului sunt controversate, oamenii de știință încearcă să demonstreze toxicitatea fluorului și pericolul fluorizării în masă a apelor sau alimentelor, incriminându-l în apariția cancerului, a unor mutații genetice, în disfuncția unor glande endocrine ș.a.

Beneficiile fluorului vs pericolul asupra smalțului dentar

La nivelul smalțului, fluorul este capabil să substituie o grupare chimică din compoziția cristalelor de hidroxiapatită – structurile care conferă rezistența și duritatea deosebită a smalțului. Rezultă fluorapatita – o armă împotriva demineralizării și apariției procesului carios. Pe de altă parte, acumularea lui în placa dentară nu permite alipirea microorganismelor, asigurând un efect carioprotectiv dublu. În prezența ionilor de fluor se produce remineralizarea smalțului și aceste proprietăți argumentează avantajele fluorizării topice.
Nu se cunoaște cu exactitate mecanismul prin care fluorul alterează procesul de formare al smalțului. Se pare că surplusul scade activitatea fosfatazelor responsabile de mineralizarea matricii organice. Pe de altă parte, creșterea concentrației sangvine de fluor influențează glanda tiroidă și eliberarea hormonilor săi, importanți în conducerea proceselor de mineralizare a dinților. În intoxicații grave vor fi afectate și oasele (fluoroza scheletală) .
Fluorul participă la mineralizarea dinților înainte ca ei să erupă, depunându-se în cantități mai mari în dentină și la nivelul suprafeței smalțului. De aceea este important ca mai ales în primii 4 ani de viață ai copilului să i se asigure un aport optim și bine controlat, aceasta fiind perioada în care riscul de intoxicație este cel mai mare. La concentrații ale apei potabile, care depășesc 6 mg/l (norma fiind de 1mg/l) pot suferi modificări și dinții permanenți. Studiile arată că există și o predispoziție individuală pentru fluoroza dentară, persoane din aceleași regiuni, care consumă apă cu aceeași concentrație ca și afectații nu fac fluoroza. Severitatea leziunilor instalate depinde de factori precum: cantitatea ingerată, greutatea corpului, ritmul de creștere osoasă, nutriție.

Surse de intoxicație cu fluor

1. Principala sursă de fluor este apa de băut, îmbogățită cu minerale prin dizolvarea rocilor prin care strabate pânza freatică superficială sau de adâncime. Cu cât există mai mult fluor în sol, cu atât și absorbția lui în ape este mai mare. Țări precum India, Italia, SUA se confruntă cu problema concentrațiilor mari de fluor ale apei de băut;
2. Pasta de dinți este periculoasă dacă e înghițită, iar copiii mici sunt cei mai predispuși să o mănânce, datorită aromelor pe care le conține și gustului conceput să-i tenteze în a se spăla pe dinți. De aceea, doza de fluor într-o pastă de dinți pentru copii este mai mică, iar cantitatea folosită la o spălare trebuie să aibă volumul unui bob de mazăre în scopul evitării intoxicației;
3. În zonele în care se cunoaște că apa de băut și alimentația nu asigură aportul necesar uneori se indică suplimente de fluor care, dozate incorect, pot depăși cantitatea recomandată;
4. Ceaiurile presate sub formă de brichete, consumate mai ales în China, au un conținut ridicat în fluor;
5. Din punct de vedere geografic, în zonele de activitate vulcanică se înregistrează eliberări importante de fluor care mai apoi intră în circuitul natural;
6. Zonele industriale de prelucrare și obținere a aluminului, prezintă un grad înalt de poluare cu fluoruri;
7. Pesticidele utilizate în agricultura, ce infiltrează apele de suprafață.

Aspecte clinice

Pentru a aprecia gradul de afectare a dinților prin fluoroză, se folosește Indicele lui Dean:
Gr. I - Fluoroza discutabilă – câteva pete albe sau puncte albe
Gr. II - Fluoroză slabă – prezența unor arii mici, opace, albe ca hârtia care interesează mai puțin de un sfert din suprafața de smalț
Gr. III – F. Ușoară – ariile opace extinse pe mai puțin din jumătatea suprafeței de smalț; uneori pete galbui care trec în smalțul sănătos cu suprafața netedă, strălucitoare;
Gr. IV – F. Moderată – este afectată toată suprafața dintelui, pot fi pete maronii sau defecte de smalț circumscrise: gropițe cu margini neregulate și fundul de culoare gri;
Gr. V – F. Gravă – întreaga suprafață este afectată de focare întinse gri-colorate și distrucții de smalț tip eroziuni sau depresiuni.

Profilaxia

Deoarece principala sursă de fluor la nivelul unei comunități este apa potabilă, măsurile de prevenție a fluorozei interesează în special, metodele de extragere a surplusului de mineral din apa consumată:
- În cazul unui sistem centralizat de aprovizionare cu apă - aplicarea unor metode de captare a fluorului folosind săruri de aluminiu, fosfat de calciu ș.a.
- În zonele în care există posibilitatea, se recomandă amestecul apelor provenite din mai multe surse (izvoare, fantâni, topirea ghețarilor etc);
- Lăsarea apei pentru un timp în vase în scopul sedimentării sau înghețarea ei;
Alte măsuri individuale includ:
- Alimentația naturală cu lapte matern este de preferat celei artificiale; consumul de Calciu asociat cu vitamina D, Vitamina C – scad absorbția fluorului;
- Cu toate că fluorul din alimente este asimilat mai greu decât cel din apă, se vor consuma cu precauție legumele și fructele care îl conțin în doze mari: peștele marin și oceanic (mai ales pielea), grăsimile de porc și vită, ficatul, varza, spanacul ș.a.
- Vacanțe pentru copii în afara zonei endemice pentru a permite normalizarea proceselor de mineralizare.

Tratamentul

În forme ușoare (gr. 1, 2) se face albirea dinților sau se folosesc metode de microabraziune pentru a îndepărta smalțul pigmentat inestetic (cu ajutorul unui acid special și a unor particule de carborund se tratează smalțul, apoi se spală sub jet de apă. Autorul tehnicii recomandă fluorizarea locală posttratament pentru a întări smalțul).
În forme avansate în care defectele nu sunt doar de ordin estetic, ci este afectată și rezistența smalțului se recurge la reconstrucția dintelui cu materiale estetice (compozite), fațete sau coroane de acoperire. Dacă este posibilă obturația (plombarea) defectelor se va ține cont de faptul că adeziunea compozitelor la țesutul dentar alterat nu este foarte bună, iar la copii se vor aplica, în prealabil, cimenturi cu glasionomeri (cimenturi ce conțin pulberi de sticlă și care eliberează fluor benefic remineralizării).

Concluzii

S-a formulat o întreagă teorie a conspirației privind activitățile de fluorizare în masă a apelor și alimentelor, adepții ei considerând că mai degrabă este vorba de un plan de otrăvire a populației decât de a crește rezistența la caria dentară. Studiile efectuate confirmă tot mai mult pericolele pe care le poate avea fluorul în timp asupra corpului uman. Nu trebuie să uităm însă că organismul nostru conține, în mod natural, substanțe organice și anorganice indispensabile pentru funcționarea corectă. Fluorul trebuie să facă parte din dieta noastră, însă în cantități optime.

Forumul Afectiuni stomatologice:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  mai multe discuții din Afectiuni stomatologice
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.