Implant silicon sani
Gata fetele, am modificat si eu poza. Nu am reușit sa fac un colaj încă, dar urmează si pasul asta, astept încă vreo luna, sa mai capete forma lor normala, cât de cât, si apoi sa compar cu c am avut, deși nu exista termen de comparație.
Înainte nu aveam, decât ceva umflaturi, acum am sani, in adevăratul sens.
Ma bucur ca am luat decizia asta, si k mi-am depășit temerile.
Acum câteva luni nici nu ma gândeam eu k ma voi schimba așa radical. A fost decizia spontana, deși îmi doream demult, dar o vedeam k pe o fantezie mai mult.
Recunosc ca forumul m-a ajutat ff mult in decizia asta, am intrat doar așa, informativ, si când am vzt ce sani frumoși, nu am mai stat p gânduri, am zis k trb sa fac si eu pasul pt mine.
acum ii simt k pe o parte din mine, ceva firesc. Nu i-as da pe nmc :))
Va pup!!!

Iasmina, după părerea mea neavizata, intra peste 400 cc.
Acum depinde si de Lățimea sânului, câți cm ai acum sub sani, si peste, elasticitatea pielii.
Momentan, as zice ca peste 400 cc, dar măsoară-te, si in funcție d asta e plus sau minus.
Acum depinde si de Lățimea sânului, câți cm ai acum sub sani, si peste, elasticitatea pielii.
Momentan, as zice ca peste 400 cc, dar măsoară-te, si in funcție d asta e plus sau minus.
madalina din pacate nu am cu ce sa ma masor deocamdata dar pielea mea e destul de elastica. jur ca nu m asteptam sa zici 400 cc, chiar daca e parerea ta, stiu ca ar fi plus/minus. mereu ma gandeam ca la mine nu ar intra mai mult de 300. abia astept sa treaca sarbatorileeeee
Madalinaaa imi plac multt sanii tai, sunt asa frumosi!! Ai mei sunt cam rotunzi, ai tai parca nu erau asa la o luna:( vreau si ai mei sa aibe o forma mai naturala..
Mada, se modifica mereu, mi-am făcut cam o poza p săptămâna, si se vad diferențe mari.
Sigur trebuie sa se mai modifice, mi se pare încă inflamat in mijloc, si mi-as dori sa se mai apropie puțin chiar.
Asta îmi place la ai tai, k sunt mai apropiați parca. Si sunt ff frumoși, crede-ma, si stai liniștita, modificări vor mai fi! :*:*

Buna fetele !!!
Cate rezultate frumoase vad eu aici!! Felicitari tuturor, sa le stapaniti sanatoase! Chiar daca nu scriu mereu, nu trece zi fara sa va urmaresc! Si ai mei fac parte din mine, parca ii am dintotdeauna. Am inceput si sport incet ( partea inferioara a corpului), revine totul la normal incet, incet... va pup pe toate!

Mada, mersi mult pentru sfaturi. Asta incerc sa si fac sa nu ma mai gandesc doar la asta. Ai dreptate si cu psihicul, trebuie lucrat si cu el iar cu somnul este o reala problema. Totusi mie mi.a spus dr sa incerc dupa o saptamana sa dorm pe laterale. Ar fi bine totusi.
MadalinaRox ai niste sani de nota10!!!!! Arata supeeeeerb!
Anca tot nu vezi poza cu vanatai?
Anca tot nu vezi poza cu vanatai?
Mulțumesc frumos bia! Astept si eu poza ta actuala cu sânii! Pupici :*
Madalina sunt superbi sanii tai, sa ii stapanesti sanatoasa, sa te bucurii de ei
Madalina, sunt super tari sanii tai...o sa modific si eu poza sa pun una fara sutien sa vedeti cum sunt...zici ca sunt certati frate:)):)) si nici nu pot sa ii ignor ca ma dau in oglinda cu crema aia pe cicatrici
Gata...am schimbat poza, e facuta acum jumatate de ora...nu mai sunt umflati..au mai coborat din gat...dar la fel..dreptul tot e la cucuietii din deal:(...daca s-ar aseza intr-un final ca stangul ar fi perfect...zici ca sunt niste ochi din aia sasii:)):)):)):))...inca am rabdare, desi ma scoate din sarite...daca nuuuu vrea si nu vrea aia e...mergem la coborare fortata:))
Va pup:*
Va pup:*
Voi cate zile ati purtat banda după operație, căci eu am purtat-o 2 saptamani dar nu am inteles exact ce a zis doctorul Chawi dacă trebuia mai puțin sau ceva de genul.
Pisicut@, si mie tot 2 saptamani mi.a spus. Dar daca nu imi coboara dupa 2 saptamani ma gandesc sa port pana la a 3a cand ma duc la scos firele. Nu cred ca are cu ce dauna banda, doar ca e incomoda tare.
Anca H eu nu ii vreau nici foarte coborati...Căci mi se pare ca se vad mai frumosi intr-un decolteu dacă sunt mai ridicați.
Oare si restul fetelor operate de alți doctori decât Chawi au purtat banda tot 2 saptamani?Mi-e teama ca dacă am purtat-o 2 săptămâni sa nu li se schimbe forma in rau...Voi ce credeti?
Pisicut@ si eu tot 2 saptamani am.purtat banda, iti dai seama ca daca dauna la ceva nu ne mai zicea sa o purtam atat, , pana la urma e doctor si nu e primul caz cu banda deasupra.
Si eu am banda pe care trebuie sa o port 2 sapt.
Abia sunt la a3a zi dupa operatie.pot sa spun ca nu am dureri f mari, cel putin sunt suportabile, dar de ieri mi-au aparut niste vanatai pe partile laterale ale abdomenului care s-au si umflat si dor la atingere. A mai trecut cineva prin asta? ?

Nico si viki, mulțumesc frum! :*
viki m-ai făcut sa rad :)) si la mn in prima sapt mi se păreau k se uita in direcții diferite, ziceam k melcul :))
viki m-ai făcut sa rad :)) si la mn in prima sapt mi se păreau k se uita in direcții diferite, ziceam k melcul :))
Buna fetelor! Numai eu trebuie sa port bustiera cu banda 6 sapt...dupa care 2 luni cealalta fara banda? Oare e prea mult?maine am 4 sapt de la operatie...eu zic ca sunt asezati amandoi..o sa pun o poza noua sa va dati cu parerea.pupici
Oare se vede poza...cea noua e poza in care se vede si lantisorul la gat...???
Emily se vede poza noua. Arată foarte bine sânii. Și mie tot 6 săptămâni mi-a spus sa port și banda și bustiera. Despre banda mi-a spus sa o port 8 ore pe zi că atât e suficient să își facă treaba, dar eu o port non-stop ca și bustiera.
Buna de dimineata fetelor:*...scriu repede la o tigare ca dupa intru in jungla...apropo m-am tot tinut sa va zic...m-am apucat de condus...in mare parte e ok, simt o durere de fiecare data cand bag in mntr-a intaia...
Vroiam sa zic de banda si de bustiera...cred ca depinde de fiecare pacienta cu recomandarile astea
Gata fug...o zi frumoasa sa aveti!
Vroiam sa zic de banda si de bustiera...cred ca depinde de fiecare pacienta cu recomandarile astea
Gata fug...o zi frumoasa sa aveti!
Neața Viky, Neața girls !
Sa-mi țineți pumnii, in 30 de minute ajung la clinicaaaaaa
Sa-mi țineți pumnii, in 30 de minute ajung la clinicaaaaaa
Andreea, mulțumesc! :*
Myna!! Gânduri bune de la noi! :*
Așteptam vesti după!
Myna!! Gânduri bune de la noi! :*
Așteptam vesti după!
Multumesc have! Ma bucur ca nu sunt singura!
Bafta myna!! Te asteptam dupa! Pupici
Bafta myna!! Te asteptam dupa! Pupici
Va mulțumesc fetelor ! Revin cu mesaj! Am ajuns la clinica! :*
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 8Marirea sanilor, o utopie? un risc?
- 36chirurg bun timisoara pt. san
- 28Stadiul in care se afla cancerul?
- 8mancarime san ce poate fi?
- 11Cancer la san
- 4Cancer san
- 11In urma operatiei de sani, am ramas cu cicatrici
- 9Ajutati-ma va rog. implant mamar, operatia s-a desfacut dupa 2 sapt
- 23Imi doresc sa-mi pun silicoane!! va rog ajutati-ma!
- 9Vreau sani mari
- 1umflaturi in zona mameloanelor
- 25problema la un san, un fel de biluta
- 4sinii prea mari
- 13cancer la san
- 3Marirea sanilor
- 10Silicoane sani, detalii
- 2operatie estetica la spital
- 2sini prea mari
- 0Cu ce va acoperiti sfarcurile(exclus sutienul)
- 0Pareri implant mamar, Stan Vitalie sau Delbani ?
Mai multe informații despre: Sanii Chirurgia estetica Estetica sanilor Marirea sanilor Implanturile mamare mastopexia proteza de san sani tuberosi
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: