Ajutor! Intoleranta la histamina!

15-12-2016
Ancaanca24
Nu este medic/terapeut
Ancaanca24
Buna, am fost diagnosticata cu intoleranta la histamina, in vara acestui an. Am realizat atunci, ca toate simptomele pe care le aveam, erau corelate, desi le tratam individual si am primit diagnostice gresite( sinuzita cronica, desi pe radiografie si ct nu se vedea nimic, rinita alergica, desi testele cutanate si cele de sange, erau perfecte), nu am luat chestia asta asa in serios, mi-am vazut de viata si alimentele mele preferate in continuuare, inclusiv nelipsitul meu pahar de vin! Am ajuns noaptea in urgente, cu rush, mancarimi pe tot corpul, nas infundat, si simteam cum imi arde sangele in vene. O senzatie groaznica! De atunci am luat totul in serios, regim drastic 5 zile, antihistaminice, si o frica, care nu ma lasa nici sa dorm.
Iau Daosin, sunt mai bine, dar nu foarte bine, orice mananc simt instant mancarime pe buze, nas ochi si gat, cateodata si in gat. Daca este cineva care se confrunta, sau s-a confruntat cu chestia asta, as vrea sa stiu daca se va imbunatatii starea si ce alte remedii sau medici care ma pot ajuta. Multumesc!
18 comentarii
0
21-12-2016, ora 14:13
Dietetician Acasandrei Mihaela
Nutritie si dietetica, Iași
Dietetician Acasandrei Mihaela
Buna ziua!

Pentru mai multe informatii despre intoleranta la histamina puteti accesa link-ul: http://www.romedic.ro/intoleranta-la-histamina-2

Incercati sa limitati aportul alimentelor bogate in histamina si urmati tratamentul conform indicatiilor primite de la specialist.

Intoleranta la histamina din pacate este dificil de diagnosticat avand in vedere simptomele nespecifice care afecteaza multiple organe.

Trebuie identificat daca una dintre cauze este deficitul enzimatic de DAO, daca este permanent sau tranzitor, daca nu exista alte boli sau tratamente medicamentoase care au favorizat aparitia simptomelor de intoleranta la histamina etc. Identificarea cauzei poate ajuta la formularea unui prognostic!

Acest tip de afectiuni tind sa induca anxietate alimentara, frica de a consuma anumite alimente, sentimentul ca toate alimentele vor declansa simptomele. Comunicarea eficienta cu medicul dvs. alergolog este esentiala pentru intelegerea si acceptarea diagnosticului, eficienta tratamentului si optimizarea starii dvs. de sanatate chiar si prin reducerea anxietatii si nu doar prin reducerea sau eliminarea simptomelor.

La fel de bine trebuie urmarita evolutia sensibilitatii sub tratament medicamentos, dar si dietetic. Aveti grija la restrictiile alimentare pentru a nu induce si deficite alimentare, in special de vitamina C, B6 si cupru care au rol in activarea enzimei DAO care degradeaza histamina si impiedica astfel instalarea simptomatologiei.

Multa sanatate!
0
04-10-2017, ora 16:53
Loacker
Nu este medic/terapeut
Loacker
Buna,

Eu am aceeasi problema ca si tine
Am trecut prin multe chinuri si vizite la medici in Romania; Ungaria, pana am realizat (studiind si facand analizele gasite prin studiu personal) ca am intoleranta la histamina.
Si eu am primit diagnostice gresite fara analize prealabile si era chiar sa mor ca mi-au dat cortizon 4 pastile/zi (MEDROL -> evitati acest medicament!!!!!)
Am ajuns si eu noaptea in urgente, cu rush, tensiune mare, mancarimi pe tot corpul, nas infundat, dureri de cap si fara sa pot controla temperatura corpului. Am facut si atacuri de panica. Numai compresele cu apa rece ma scoteau din criza cu temperatura corpului (simteam ca iau foc)
Analiza de DAO este relevanta pentru aceasta boala.
Iti recomand un Dr Nicolae Adriana din Bucuresti care stie despre aceasta boala, majoritatea doctorilor nu au auzit de intoleranta la histamina sau nu le pasa fiind o boala de abia in stadiu de cercetare, de aceea nu sunt medicamente. Nici nu cred ca vor aparea prea curand pentru ca declansatorii in aceasta boala sunt : aditivii din alimente si stresul de orice natura si nimeni nu vrea sa recunoasca asta oficial.
Iata mai jos doua adrese utile:

-------*

Acum sunt bine, tin regim foarte strict dupa recomandarea DR Nicolae si iau doar Xyzal, doar cand e nevoie, uneori.
Cine are astfel de experiente ar fi bine sa scrie aici. Cu cat mai multi cu atat mai bine poate se va face ceva si pentru noi.
04.10.2017

(* modificat de Admin)
1
11-11-2017, ora 06:44
Helene29
Nu este medic/terapeut
Helene29
Si eu posibil sa sufar de asa ceva.Nu stiu ce am!sunt disperata.Am uneori mancarimi pe tot corpul si fata mi se inroseste ca si cum am temperatura dae temperatura e normala! Dureee de cap puternica.Dupa ce beau alcool a doua zi am dureri de gat.ma dor muschii gatului!dar se intampla a doua zi! Nu stiu de la ce e!
0
13-11-2017, ora 21:30
Loacker
Nu este medic/terapeut
Loacker
Da in aceasta boala simti ca iei foc desi nu ai febra, trece cu compresie cu apa rece. Cine are aceasta boala, intoleranta la histamina, deficit de DAO (analiza se face la orice laborator) poate sa mi scrie pe adresa karrella@yahoo.com.
Am suferit si eu foarte mult si nu ma ajuta nimeni asa ca voi împărtăși oricand informații celor care mi vor scrie. De ajutor repet este Dr Nicolae Adriana alergolog Bucuresti, căutați pe net
Eu nu sunt medic dar am trăit experiențe similare celor descrise de voi si urmând regimul alimentar si medicamentos recomandat de Dr Nicolae am reusit sa ameliorez simtomele.
Ar trebui facute de asemenea investigatii gastroenterologice, pot fi o cauză (eu am si o gastrita).
Bolile autoimune trebuie eliminate ca potențială cauză.
Eu am cheltuit foarte multi bani pe investigatii. Dacă îmi scrieti va pot spune ce analize am făcut.
Un sfat rapid: nu mâncat branzeturi fermentate deloc (numai mozzarella e permisa); nu consumati cărnuri afumate procesate, nu consumati decat APA!!!, nu consumati roșii sau sosiri de roșii, nu consumati vinete. Alimente permise:orez, cartofi, dovlecei, ardei, ceapă, sare neiodata!!!, carne proaspătă de pui si curcan, nu alte cărnuri!; NU reincalziti mâncarea, se îmbogățește in histamina!!!; este permis unt, ulei numai de măsline, galbenus de ou, lapte de orez natural fără alte adaosuri, fulgi de porumb, fulgi orez. Evitați total consumul oricaror produse cu aditivi!!!!. Nu consumati banane, pere, struguri negri sau rosii. Permise: mere, struguri albi, kaki
0
13-11-2017, ora 21:33
Loacker
Nu este medic/terapeut
Loacker
Cer scuze pentru eventuale greseli de scriere...tastare greșită.. Multumesc de intelegere.
0
13-11-2017, ora 21:36
Loacker
Nu este medic/terapeut
Loacker
Am vrut să scriu ca se poate consuma doar sare niciodată.
0
13-11-2017, ora 21:42
Loacker
Nu este medic/terapeut
Loacker
Nu consumati alcool este total interzis in cazul intolerantei la histamina.
Excesul de histamina in corp se manifesta si prin dureri puternice de cap.
0
02-04-2018, ora 10:41
Diana Tarnoveanu
Nu este medic/terapeut
Diana Tarnoveanu
Buna ziua! Mi-am facut recent analiza Dao dupa aproximativ 2 ani de umblat la propriu prin toata tara pt.a-mi clarifica un diagnostic. La mine totul a pornit de la dureri abdominale, de cap, mai ales in zona tamplelor, balonari care alternau cu constipatie si diaree, oboseala constanta, incapacitate de a ma concentra dar mai presus de toate umflarea sporadica a intregului corp sau doar a fetei.

Initial am scos glutenul desi analiza specifica pt. intoleranta la gluten nu iesise prost. Am scos amidonul, am incercat sa mananc crud, sa tin cont de orele de somn dar fara succes. Am facut toate analizele posibille clasice de la colonoscopie la CT, pana la analizele de sange si dozarile hormonale. Absolut orice specialist ma considera in final exagerata, prea sensibila trimitandu-ma acasa cu sindromul colonului iritabil scris negru pe alb si un 'incercati sa ganditi pozitiv, sa nu va stresati si sa mancati de toate; nu aveti nimic'.

Comparativ cu ce vad ei prin spital (tumori si oameni in fel de fel de cazuri finale) faptul ca eu ma umflam ca turta in cuptor parea mai degraba o problema usoara de pasat unui medic de familie.

Afara de un deficit de vit D si B12 ceva concludent nu au gasit. Am facut radiografii, ecografii si am ajuns in urgente de 2 ori, in 2 orase diferite pt. ca in final sa fiu trimisa acasa dupa o perfuzie cu NO-Spa. Am stat internata apoi o saptamana in Iasi unde mi s-au prescris 2 tipuri de antibiotice, de siguranta. Ce sa va spun...sistemul e depasit complet. Am stat amortita intre algocalmin, gentamicina, ampicilina si manitol...

Cand am inceput sa functionez din nou inflamatia devenise aproape de nesuportat. Mentionez ca in toata aceasta perioada imi facusem analiza pt.intoleranta si desi iesise o valoarea acolo crescuta, nu i s-a dat atentie mai mult de cateva secunde. Eu la randul meu nu investigasem foarte mult intrucat mi se spusese ca nu e relevanta.

Undeva saptamanile trecute am inceput sa ma umflu 'inexplicabil' dar fiindca reactia coincise cu analiza CT-ului m-am gandit ca o fi fost o reactie la substanta de contrast. De fapt in ziua aceea consumasem foarte putina linte, aliment bogat in histamina.

Cu toate acestea alergologul m-a bagat la medrol 2 saptamani, omeprazol si xyzal.
Am tinut tratamentul insa sporadic ma umflam. Atunci am inteles ca de fapt tine de alimente.
Dr.Vlaicu Cristiana la care m-am programat la finalul tratamentului pentru mai multe lamuriri mi-a zis ca este inutil acest tratament intrucat eu nu sufar de o alergie propriu-zisa ci totul e din cauza acestei nebagate in seama, intolerante la histamina. Mi-a sugerat sa caut un specialist in acest domeniu intrucat ea nu ma poate ajuta. Mentionez ca pe langa aceasta problema am si sibo, diagnostic pus la Cluj, si care implica o cu totul alta dieta decat in cazul intolerantei la histamina. Incercand sa tin totusi cont, din proprie initiativa, de lista alimentelor cu mai multa histamina sau care declanseaza histamina...inflamatia inca nu scade.

Multumesc recomandarilor de mai sus. Am sunat astazi la doamna doctor Nicolae Adriana in speranta unei programari. Sunt deja 3 zile de cand sunt extrem de umflata si nu stiu ce sa fac. Abia am terminat tratamentul cu cortizon si nu vad imbunatatiri, din contra.
0
02-04-2018, ora 22:08
Loacker
Nu este medic/terapeut
Loacker
Ciao Diana, ti am raspuns pe email personal.
0
10-04-2018, ora 02:08
naty20
Nu este medic/terapeut
naty20
Scriu in speranța ca poate îmi da cineva un sfat! Am ajuns la o limita aproape de disperare și pentru care nu am nici un răspuns ci doar o bănuiala! Totul a început in urma cu Vreo trei ani, după ce am făcut varicela, urmată de tot felul de viroze și Infecții respiratorii pe fondul imunității compromise. De fiecare data când luam antibiotice imi era și mai rau... odată am ajuns la urgentă ca nu puteam respira amețeam, senzație de leșin după prima zi de antibiotic. O perioada a fost mai bine pana când, după un accident banal a apărut o problema la urechea interna, cu vertij puternic care a ținut vreo 5 luni, timp in care am luat mereu betaserc, multe antiinflamatoare, am făcut un CT, un RMN toate cu substanța de contrast. Sa fie treaba buna periodic aveam crize de diaree. Când M am linistit cu vertijul a apărut o alta problema, am depistat la fetița o candidoza digestiva și speriata am luat și eu 5 zile diflucan gândindu/ma ca e posibil ca eu sa o fi infestat. La doua sapt de asta a făcut ea o infecție urâta in gat pe care am luat-o di eu. 5 zile zinit + 5 zile cefurexim injectabil. Au urmat luni întregi de greata, durere abdominala, de stomac, usturime puternica de gat, senzație de nod in gat, sufocare, gat mereu rosu! Am fost la gastroenterolog și M a trimis subtil la psiholog ca e ceva pe fond nervos! Am mers la ORL și pentru ca nu era nimic in neregula cu gâtul meu doar ca era foarte iritat mi a prescris controloc suspectând un reflux. Am scapat de durerea in gat dar nu și de durerea abdominala. Au urmat luni bune in care aveam tot felul de dureri, palpitatii la inima, dureri puternice de stomac, diaree, ameteala, dureri de cap in special la ceafa dreapta. La cardiologie totul bine sa iau aspacardin doar ca îmi era rau la stomac de la el. Am mers Iara la gastroenterolog deoarece apăruse și o disfagie am făcut endoscopie, a zis ca am o gastrita medie cu aspect de helicobacter... doar ca analizele nu arătau infecția. Am luat controloc o perioada a fost mai bine doar ca durerile abdominale nu au încetat, nici refluxul, diaree și câte o luna... apoi am făcut o criza de respiratie intr-o noapte, după ce in seara precedenta am avut niște stări de rau și dureri de stomac puternice... alte analize, raze etc... nimic in neregula doar leucocite foarte ușor mărite, ige 6, spirometrie buna. Iara antibiotic, antialergic... și o sacoșa de alte medicamente. De atunci nu mi am mai revenit cu stomacul și sa fie treaba buna am mai făcut și o gripa sa ajung Iara la spital normal... antibiotic, CT fiind suspecta de un abces hepatic. Trei zile nu am mâncat nimic și surprinzător nu ma mai durea stomacul. Mi se injecta intravenos vit c și b-uri. Apoi la doua sapt a revenit totul și ceva in plus... urticare, disfagie puternica, reflux puternic, ameteala, dureri de cap care pleacă ori de la ochi, ori de la ceafa. Sunt vreo 6 sapt in care Urticarea ma aduce la disperare, Iara analize care sunt bune ( o ușoară creștere a eozinofilelor). Crezând ca sunt paranoia spuneam mereu ca am senzația ca mi s a strâmbat gura dar de fapt eu ma umflăm la fata... ma dureau și se înroșeau palmele... de fapt ele se umflau... cearcăne la ochi ( mai accentuat la stângul)... de fapt mi se umfla... deci: dureri abdominale, greata, diaree, reflux, disfagie, dureri de cap, ameteala, stare de rau generală, Urticarea, crize de tuse de respiratie și am uitat sa povestesc despre strănutul zilnic pe care îl experimentez de câteva luni și nasul care curge, ma mănâncă... și totul după ce mananc și dimineața imediat ce ma trezesc. Am încercat 10 zile tamalis, am fost alt om fără strănut, bube, dureri de cap, mi s au dezumflat ochii. Regim alimentar țin de mult timp din cauza refluxului in sensul ca nu beau alcool, citrice, muraturi, oțet, lapte. De la medici nu prea am avut multe răspunsuri... așa ca încerc sa îmi dau singura seama ce îmi provoacă dar pentru ca mereu căutam separat fiecare simptom nu prea le am corelat niciodată pe toate la un loc cu excepția faptului ca M am gândit la o infecție parazitară, după apariția urticarii pentru card am luat 3 zile zentel. De atunci nu ma mai doare stomacul deloc dar in schimb celelalte simptome cred ca se agravează. Citesc toată ziua poate... poate îmi dau seama ce îmi scapă... și așa am ajuns sa citesc despre intoleranta la histamina. Ma agat și de acest fir in speranța ca poate îmi recapăt viața pe care am avut-o înainte de toate astea... dar nu știu cu ce sa încep... sa fac analiza de capul meu? Sa ma adresez alergologului? Sa merg la gastroenterolog? Dar cel mai groaza îmi este ca nu ma bagă nici unul in seama... Am cheltuit o gramada de bani pana acum și nu am nici un răspuns... toti zic ca e pe fo d nervos... eu sunt convinsă ca nu e așa... o perioada am crezut ca au dreptate, poate ar fi timpul sa vizitez un psiholog... apoi ma gândesc ca nu ți se înroșește gâtul ca ești stresat... ajutați-mă va rog sa cu un sfat de unde sa încep sa aflu dacă e asta sau nu... Multumesc
1
11-04-2018, ora 12:53
Loacker
Nu este medic/terapeut
Loacker
Buna Naty, cauta pe google Dr Adriana Nicolae alergolog imunolog, Bucuresti, daca cauti gasesti si clinica unde profeseaza, nu mentionez aici sa nu se creada ca fac reclama. Intoleranta la histamina are multe din manifestarile descrise de tine. Mananca alimente care nu au histamina, daca mi scri, iti dau o lista. Daca ai aceasta boala, intoleranta la histamina, nu ai voie sa folosesti substante de contrast!!!!.
Iti doresc sanatate.
0
08-05-2018, ora 15:45
Felicia Maria
Nu este medic/terapeut
Felicia Maria
Buna ziua.Va rog sa imi dati si mie o listă de alimente permise.Fetita mea de 5 ani este suspecta de intoleranta la histamina.Recent am primit rezultatul la DAO si histamina.La îndemnul dnei dr Adriana Nicolae urmează să facem si disbioza colon.Va multumesc.
1
19-05-2018, ora 18:37
Ancuta gogu
Nu este medic/terapeut
Ancuta gogu
Buna. Vreau si eu lista aceea, te rog!
0
12-09-2018, ora 02:22
Aura89
Nu este medic/terapeut
Aura89
Bună sunt o fata care am probleme digestive adică diaree de 2 ani. Am făcut toate analizele posibile și nu mi-au găsit nimic.Acum urmez un tratament psihiatric pt ca m-au trimis toți doctori ca au zis ca este pe baza de stres... O perioada nu am mai făcut diaree dar acum fac iar o data la pe săptămână cam asa.As vrea sa știu și eu ce analize se fac pt intoleranta la histamina? Va multumesc
0
23-09-2018, ora 23:02
Korina medic
Identitate neconfirmată
Korina medic
---------*

(*modificat de admin)
0
09-10-2018, ora 15:23
georgyy
Nu este medic/terapeut
georgyy
buna,
si eu am intoleranta la histamina si astm cu intoleranta la antiinflamatoare. nu sunt medic, dar pot sa va spun ceea ce m-a ajutat pe mine foarte mult, pe langa medicamentele antialergice.
- vitamina C din plante - eu iau de 1000 mg
- sucuri facute de mine la storcator din sfecla, telina, morcov, mar
- ceai de coada soricelului (nu foarte concentrat)
- afine
- spirulina de 1000 mg 1 tb/zi
Toate cele de mai sus au efect antialergic. Si nu numai.
- am mers de 2 ori pe an la Olanesti si am facut injectii cu apa de la izvorul 7 - prima cura am suportat-o greu, dar nu am intrerupt medicamentele antialergice. Apoi cu fiecare cura mi-a fost mai usor si am putut sa cresc doza de apa injectata. pe langa injectii am baut apa de la acest izvor si altele recomandate
- rugaciune catre Sf Nectarie si Sf Efrem cel Nou

Acum analizele mele s-au indreptat foarte mult. Nu va pierdeti nadejdea.
0
31-10-2018, ora 01:41
raluca0604
Nu este medic/terapeut
raluca0604
Buna!

Si eu am descoperit recent ca am intoleranta la histamina. Am trait cam aceleasi experiente ca si voi, o tona de bani dati pe consultatii si analize si acelasi diagnostic... sindromul colonului iritabil. Pe langa asta, rinita alergica si dermatita atopica (dermatita declansata de la alergie). Nu are rost sa spun cat timp am fost suspecta de o boala autoimuna grava si ca am luat Medrol care m-a dat si mai tare peste cap. Nu luati acest medicament!!!

Partea cea mai trista este ca ma umflu foarte rau la nivelul fetei si al incheieturilor. Si se vede si la cantar, chiar si 2-3 kg de pe o zi pe alta, si cel mai rau este dimineata. Asa e si la voi?
Chiar acum trec prin asta de 3 zile, evit alimentele care contin histamina, beau multa apa (2-3 l/zi) si iau 2xDaosin/zi pentru 2 saptamani.

Aici gasiti multe informatii de mare ajutor, inclusiv lista cu alimentele care contin histamina, care sunt medicamentele de evitat si, mare atentie, aditivii care ne pot da peste cap: -------*

Pentru cei care nu si-au facut analiza, da, mergeti de capul vostru la un laborator si spuneti ca vreti analiza Histaminei si a Diaminoxidazei (DAO). Asa am facut si eu.

Multa sanatate tuturor!
Va rog sa impartasiti daca mai aflati ceva!

(*modificat de admin)
0
11-07-2019, ora 14:52
IrizaAdina
Nu este medic/terapeut
IrizaAdina
Ma confrunt cu aceeași problema, e oribila aceasta boala, nu știu ce sa mai mănânc, am dureri de cap, aritmii si constipație, ideea este ca nu am găsit Daosin la noi in țară, voi de unde l ati procurat?
Mie asta mi s a recomandat si atat:/
Adaugă un comentariu / răspuns

Alte subiecte care v-ar putea interesa:

Mai multe informații despre: intoleranta la histamina dieta in intoleranta la histamina

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.