Beta-glucanii din ciuperca medicinala Reishi cresc puterea sistemului imun

17-07-2022
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Ciuperca medicinală Reishi (Ganoderma lucidum) este celebră în întreaga lume. I se oferă credit susținut științific pentru o multitudine de efecte terapeutice. De altfel, Reishi posedă varii proprietăți, de la cea antioxidantă până la cea imunostimulatoare, toate induse și întreținute de o paletă largă de compuși bio-activi, printre aceștia numărându-se și polivalenții beta-glucani.
În studiul clinic randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, Henao și colab., 2018, unor copii asimptomatici, cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, li s-a administrat zilnic, timp de 3 luni, un iaurt cu beta-glucani derivați (extrași) din ciuperca medicinală Reishi, sau placebo. Copiii din grupul care a primit iaurtul cu β-glucani au prezentat un număr absolut semnificativ mai mare de limfocite totale din sângele periferic (limfocite T de tip CD3+, CD4+ și CD8+) decât cei din grupul care a primit placebo. Limfocitele T sunt critice în apărarea împotriva infecțiilor. Tratamentul a fost sigur și bine tolerat, nedeterminând creșteri anormale ale creatininei serice sau ale transaminazelor hepatice.

Sursă: Henao SLD, Urrego SA, Cano AM, Higuita EA. Randomized Clinical Trial for the Evaluation of Immune Modulation by Yogurt Enriched with β-Glucans from Lingzhi or Reishi Medicinal Mushroom, Ganoderma lucidum (Agaricomycetes), in Children from Medellin, Colombia. Int J Med Mushrooms. 2018;20(8):705-716.
6 comentarii
0
25-07-2022, ora 18:22
narcissalaz
Nu este medic/terapeut
narcissalaz
SUPER! Pentru ce alte afectiuni se mai poate folosi reishi?
3
30-07-2022, ora 12:23
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Bună ziua!

@narcissalaz,
Mi-ai pus o întrebare care pentru mine poate fi rampa unei teze de doctorat :)
Ciuperca Reishi este extraordinar de polivalentă. Impactează toate sistemele organismului. Are o multitudine de proprietăți, de la cea antioxidantă, care este, de altfel, baza majorității celorlalte, până la cea prebiotică și imunomodulatoare. Practic, poți folosi reishi în orice fel de afecțiune, ca adjuvant (complementar). De la afecțiuni dermatologice precum psoriazisul până la cancer de orice tip. Inclusiv boli autoimune precum îngrozitorul lupusul sau boli infecțioase precum borelioza (boala Lyme). Desigur, reishi se individualizează. Dozele și duratele de timp sunt diferite de la caz la caz. Terapia este unică pentru fiecare persoană în parte, în funcție de anumiți factori care trebuie să fie analizați, incluzând istoricul medical.

Toate cele bune,
Mr. Nick
3
30-07-2022, ora 12:25
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
P.S. Te-ar interesa ceva anume?
1
08-08-2022, ora 16:48
Dac Mirabela
Nu este medic/terapeut
Dac Mirabela
Iaurtul cu probiotice creste sistemul imun?
1
10-08-2022, ora 13:54
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Bună ziua!

@Dac Mirabela,
Da. Mai recomandat decât iaurtul este kefirul natural făcut în casă. Acesta din urmă este un cocktail de probiotice și postbiotice deosebit de benefice pentru creșterea imunității, dar și pentru starea de sănătate generală. Kefirul făcut în casă cu ciupercă de kefir de lapte, de pildă, conține o polizaharidă - KEFIRAN - cu potente proprietăți antiinflamatoare. V-am dat acest detaliu ca să înțelegeți cât de polivalent este kefirul.

Toate cele bune,
Mr. Nick
0
14-08-2022, ora 21:32
niculaerobert
Nu este medic/terapeut
niculaerobert
Consum si eu kefir, dar din supermarket nu facut in casa. presupun ca nu este la fel de bun.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:

Mai multe informații despre: Ciupercile Reishi

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Ciuperci Reishi - Ganoderma lucidum
  •