Implant silicon sani
Fiecare decide pentru ea, dar clar nu e indicat la mare inainte de 1 luna, eu am fost la piscina la 2 luni jumate, nu am avut nicio problema, dar in apa nu puteam sa misc mult mâinile, ma țineau încă muschii. In schimb dupa 3 luni nu am avut absolut niciun impediment, m am zbenguit la mare si mișcat mâinile in voie, nu stiu sa înot dar din pluta ma deplasez f bine in apa, deci foloseam bratele. Acum depinde de fiecare, nu toate ne recuperam in acelasi timp, am pus crema de protecție si plasturii cu rivanol clasici, nu m a deranjat nimic, baza sutienului era cu sarma( eu din start nu am avut pb cu sarma si mi s a dat voie, am purtat de la 3 luni), a susținut bine sanul.
Marce asa se simte la inceput pana te obișnuiești, si amorțită, usoara presiune încă se mai simte dimineata, dupa câteva luni bune dispar. Se mai simt uneori de la oboseala, activitate sau chiar poziția statica de somn, eu dorm numai pe lateral acum si dimineata ma mai relaxez si pe burta.
De la caldura mai apar si brobonele mici, am avut si eu, eu am facut si alergie pe gat si sani de la tratament si jumatate din medicamente mi au fost schimbate cu altele. In schimb la mare nu am facut nimic, chiar m am simțit foarte bine. Daca totuși sunteți sensibile la primele expuneri la soare, evitați si stați mai mult sub umbrela!
Mamitzica eu sunt alba și am și pistrui, nu mai fusesem la mare de 2 anii, la solar nu am ajuns deci poate sunt mai sensibila eu
Fetelor in cazul sanilor tuberosi, procedura de implant este diferita sau implica si altele pe langa? Nu imi par a fi tuberosi ai mei dar totusi m-a apucat paranoia acum si mi-a starnit curiozitatea
procedura de implant la san tuberos difera, , iti dau mesaj privat
Chanell, in viziunea mea asa arata sanii perfecti ca ai tai! Nu-mi pot lua ochii de la ei!
Tala C si Chanell am primit mesajele voastre, aceiasi recomandare. Va multumesc mult
Mamy3 daca majoritatea ii vad perfecti am inceput sa le dau ascultare. Nu sunt asa mari cum se vad in poza chiar daca am cupa D sunt normali pe un torace inițial de 74, acum am 76. Iar circumferință sanului este de 91-92( acum m am măsurat). Multumesc frumos, eu ii vad perfecti pe ai tai. Fiecare trebuie sa ii vedem pe ai noștri frumosi si perfecti pentru corpul nostru.
Subscriu!
Chanell, rezultatul tau e perfect !
Chanell, rezultatul tau e perfect !
TANYA, la orice dr vei merge, la consultație ti se va explica exact :)
Esti tânara, organismul e puternic, o sa fie f bn! Te pup!
Esti tânara, organismul e puternic, o sa fie f bn! Te pup!
Of fetelor renunț sa mai dorm pe pari :( e naspa presiunea cu care mă trezrsc:(
Mamitzica multumesc frumos! In curand si ai tai vor fi perfecti! Deja la 1 luna arată foarte bine!pupici!
Marce, nu știu cât dormitul pe pârti creează presiune, presiunea e oricum în primele 2 luni, chiar și la 4 luni dimineața simt presiune, nu mai spun la menstruație. Cred ca pana la 3 luni am simțit în fiecare dimineață tensiune...pe parcurs dispare și te dezmorțesti însă eu la 6 săptămâni am avut voie pe pârti
Încearcă dimineața sa ridici umeri, sa Îți îndrepți spatele, fa niște exerciții ușoare sa treacă mai repede, eventual dacă dr tău Îți dă voie puțin masaj, ajuta i în felul ăsta și crede ma ca e normal

MARCE, eu peste 2 zile împlinesc 5 sapt de la operație, eu n am încercat sa dorm pe părți pana acum, abia pe la 6 sapt voi încerca, însă presiune dimineata cand ma dau jos din pat am de fiecare data..uneori însoțită de durere de spate.
Intr adevăr, presiunea a mai scăzut comparativ cu prima sapt cand era ff mare, dar tot mai simt dimineata.. asta e!
Se pare ca trebuie sa avem răbdare, la un moment dat toate aceste senzatii vor trece, dupa cum spun fetele operate mai demult, si eu abia astept sa ma dau jos din pat ca un om normal, fara tumbe si alte giumbușlucuri :))) si mai ales sa nu mai am toate aceste stări de disconfort
Deci... RĂBDARE.

Aspassia, ce mari si frumoși sunt sânii tai! 375cc ai, nu? Ai zice ca ai 475, asa par :) ff frumoși!
Am vazut destul de des fete care au implant de 300 si cv si par mai mari decât unele cazuri care au peste 420.. f interesant!
Apropo, aseară in mall am vazut o tipa cu un implant IMENS, n am mai vazut asa ceva. Avea 1, 60 maxim dar sânii fff mari, cred ca avea 800cc..

Eu zici ca nici nu am silicoane :))) pe zi ce trece arata foarte naturali de și am implant rotund :) o sa schimb poza zilele astea:))cicatricele mă "mananca"iar... oare de ce?
Ce fac fetele?.. Eu am o nedumerire.. Sub sanul stang, care de altfel e mai tare decat dreptul, deasupra inciziei ca sa zic asa, simt la atingere parca marginea implantului.. E normal?.. Nu stiu daca intr-adevar ce simt poate fi " marginea implantului", sau daca e posibil acest lucru.. Cateodata doare, alteori nu... Plus ca, cred ca incep sa mi se sensibilizeze areolele si sfarcurile, caci dor usor la atingere si nu numai..
si incizia de sub sanul drept cred ca va fi cam uratica si maricica, acolo unde se imbina cu cea de sus..
si incizia de sub sanul drept cred ca va fi cam uratica si maricica, acolo unde se imbina cu cea de sus..
Buna marmaris. Si eu am avut senzatia ca simt implantul(asta cand ma dadeam cu gel pe cicatrice). am trimis repede poza medicului si i am explicat. mi a zis ca e normal sa mai simt asta pentru ca e pielea foarte intinsa si in timp o sa fie mai ok(dupa ce capata elasticitate-in cazul meu am pus marimea maxima care mi se potrivea si era pielea super mega intinsa)
Marce, si mie mi au mai scăzut, dar imi plac mai mult asa! La început erau pepenași, acum zic eu ca arata decent :)
Buna, Marmaris!
Si mie mi s a intamplat sa am senzația ca simt marginea implantului, si cand aplicam crema uneori ma durea in zona aia.. acum nu mai simt.
Cat despre sfârcuri, la mn sunt ultra sensibile... nici dusul nu l pot suporta sa curgă peste.. sau daca ma ating un pic, sar ca arsa. Sa speram ca își revin! Te pup

Da... E naspa cu mameloane asa dureroase.. Si cum eu ma vindec in ritmul " melcului"...si intr adevar, pielea de sub san, inca pare intinsa, si se simte ciudat cand dau cu gel..n am fol in viata mea cuv "rabdare" atat de mult:)))
Dragile mele, ieri am iesit din operatie, nu am avut baterie la telefon sa va pot scrie.
Acum sunt acasa, dureri suportabile, ca o febra musculara, mananc dar f usor. Azi parca febra musculara e un pic mai mare decat ieri. Cred ca e normal.
Acum sunt acasa, dureri suportabile, ca o febra musculara, mananc dar f usor. Azi parca febra musculara e un pic mai mare decat ieri. Cred ca e normal.
Alexandra, bravo! Felicitări! Pai e f bn daca simti doar atat! Fericito!
Recuperare la fel de ușoară in continuare!
Recuperare la fel de ușoară in continuare!
Alexandra, in urm zile e nomal sa simti dureri cv mai accentuate. Iar cuv principal aici este RABDARE:)) sanatate si recuperare usoara:x
Voi ati avut putina febra a 2-a zi? Ar trebui sa-l sun pe dnul doctor?
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 8Marirea sanilor, o utopie? un risc?
- 9am vreo sansa sa-mi mai creasca sanii?
- 11nodul la san
- 7Pastile pentru marirea sanilor?
- 33marire sani - recomandari
- 8cresterea sanilor
- 4Afectiuni ale sanilor de patru ani
- 0Implant iesit
- 3Sani inegali-exista vreun tratement sau solutie medicala mai putin cea chirurgicala?
- 3durere a sanilor
- 1implant mamar - recomandari
- 48cancer de san?
- 3implant sani
- 1ruptura implant mamar
- 2IMPLANT MAMAR
- 0Lifting cu implant mamar
- 6Fetele operate la Dumitru Totir?
- 2Implant silicon la 42 ani
Mai multe informații despre: Sanii Chirurgia estetica Estetica sanilor Marirea sanilor Implanturile mamare mastopexia proteza de san sani tuberosi
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: