metastaze multiple la ficat

Condoleante si Dumnezeu sa-l odihneasca. Imi pare rau sa aud asta dar incet incet o sa-ti revii.

iti multumesc insa e prea curand.imi este sufletul incarcat sau gol nici eu nu stiu.gandesc ca e plecat in cursa si trebuie sa vina, il astept sa ma sune, imi vine sa pun mana pe telefon si sa-l sun eu sa intreb cum e vremea in tara, pe unde este si tot asa.e cumplit. multumesc inca o data pentru incurajare.

Buna seara, am citit cu lacrimi in ochi aceste mesaje, cu o durere cumplita in suflet, ce nu poate fi exprima in cuvinte si pot spune ca ma aflu in aceiasi situatie. In urma cu cateva zile am aflat socanta veste; bunica mea a fost diagnosticata cu cancer la ficat - metastaza (stadiul 4)!, fara a fi afectate alte organe (rezultat in urma computer-lui tomograf). Medicul ne-a declarat, ca nu se mai poate face nimic, doar tratamentele specifice oncologice pentru calmarea durerilor foarte mari, care vor aparea pe parcurs. Totusi, noi cei din familie traim cu speranta ca mai poate fi facut ceva, deoarce ni s-a recomandat sa refacem CT-ul, analizele la sange (specifice pentru ficat) au iesti in limitele normale cu mici modificari, durerile abdominale nu sunt mari, iar o pastila de piafen ii calmeaza durerea timp de vreo 24-30 de ore. Mai avem o speranta si cu ceaiul din planta marul lupului, combinat cu napraznic si hepato-protect. Ne punem speranta si in acesta planta deoarece, am reusit sa o procur, de la o persoana care, a avut in 2009 metastaza generalizata, iar acum in urma RMN-lui si CT-lui nu i-a mai aparut nici o tumoare.Poate suna macabru dar persoana respectiva stia de ce boala sufera si se pregatea de propria inmormantare ( nu avea de ce sa ma minta, deoarece nu am platit nici un ban pe ea si inci nu mi-a garantat insanatosirea.Mi-a spus foarte clar ca, totul depinde de imunitatea organismului si de organele afectate ale persoanei bolnave.
Oricum, nu cred ca mai avem nimic de pierdut, daca incercam si pe cale naturista. Peste o luna, o sa reluam toate analizele si am sa revin cu informatii despre stadiul bolii, daca se va observa vreo ameliorare si doriti va trimit cu incredere informatii despre planta (in cantitati mari este toxica).Condoleante si Dumnezeu sa-i odihneasca, pe cei dragi voua, care sunt la ceruri!

imi pare grozav de rau ca inca un utilizator a aparut pe acest sait ca si mine, ca si noi toti se vede cat de mult se agata de orice speranta.e mult prea curand ceea ce mi s-a intamplat mie, ceea ce i s-a intamplat parintelui meu. sunt sufleteste distrusa, nu vreau sa cred ca tata s-a ridicat la ceruri, nu am cum.era un om sanatos tun.niciodata nu s-a plans de nimic si dintr-o data nenorocita de boala l-a curatat.era foarte optimist, credea ca se va vindeca. credea ca EU am sa merg la toti medicii cunoscuti si necunoscuti si-l voi ajuta sa se faca bine.Ma doare enorm ca nu s-a putut face nimic.Sunt suparata pe mine, peviata, pe Dumnezeu ca mi l-a luat prea curand nu stiu pe ce sunt suparata.Ma ascund in fata sotului, a copilului, dar cum prind un pic de ragaz ma refugiez in calculator, poze cu tata si discutia cu voi.
Dumnezeu sa-l odihneasca.

si eu ma aflu printre voi..tatalui meu i sa descoperit in 2008 cancer la limba.a fost operat, apoi a fost bine cat de cat pana cand ia reaparut la gat, in exterior.din vara ia aparut acea tumora si a crescut fff mare, din pacate nu a mai putut fi operat si a 2 oara pt ca tumora este situata pe vena principala a gatului.medicii au spus :INOPERABIL!ca voi toti am sufletul sfasiat de durere.de la 1 ianuarie a cazut la pat si nici nu sa mai ridicat.zace acolo, deabea manaca cate ceva, nu are pofta, nu vrea.in schimb pofteste la multe mancaruri insa nu le mananca zice doar sa fie acolo pe masa.de ieri noapte a inceput sa delireze vede fel si fel de chestii, plante, apoi ma striga sa stang ceva de pe jos, si tot asa.mama stie cum e, a zis ca si bunici mei delirau inainte de sfarsit...eu insa nu i-am vazut, e prima oara cand vad asta la tatal meu si nu imi vine sa cred ce poate face cumplita boala.nici nu vreau sa ma gandesc ca nu va mai exista.mie foarte frica.

Imi pare nespus de rau camisca, pentru nenorocirea prin care treci, cunosc si simt, ca si ceilalti utilizatori ai acestui forum, de altfel, durerea din suflet si sentimentul de neputinta fata de acesta boala necrutatoare - cancer. Iti doresc multa sanatate, putere de a trece peste aceste momente grele si nu uita SPERANTA moare ultima! Dumnezeu sa fie alaturi de voi!

multumesc..

referitor la delir sau mai exact vorbitul cu mortii cum spun bunicii:eu am dormit intr-una din seri la acelasi capat de pat cu tatal meu, ca in copilarie.L-am tinut toata noaptea de mana, ca spunea el ca atunci cand il tineam unul dintre noi de mana nu mai avae dureri, era desigur o impresie a lui ii dadeam poate siguranta, sau putere.cum va spuneam in noaptea aceea s-a trezit si-a adunat puterile si s-a ridicat pe marginea patului spunand ca vede o multime de incaltaminte de toate felurile incepand de la papuci, sandale pana la bocanci.mama i-a zis ca nu e nimic acolo, insa eu i-am jucat in struna si am confirmat cum ca vad si eu acestea, ca mai apoi sa-mi spuna ca tot acele persoane cu care discutase anterior vor sa-l mai tina "aici" zicea el, si luni si marti si miercuri dar el nu mai sta miercuri o sa plece.a mai adaugat ca trebuie sa ne fie mila si noua de el ca nu mai rezista durerilor cumplite si sa-l lasam sa plece ca lui i-a fost mila de noi si de aceea nu a plecat, insa acum nu mai poate.discutia aceasta am purtat-o duminica seara iar miercuri s-a stins din viata.ma simt cumplit.luni am vorbit cu el si i-am zis ca trebuie sa plec si eu acasa si ca ma intorc la el vineri, , raspunsul sau a fost :prea tarziu, tata ;o sa vii prea tarziu ".si am plecat luni iar miercuri la pranz am primit cumplita veste.mama mi-a zis ca tata a dat la viata lui o multime de incaltaminte de pomana, nu suporta sa te vada cu incaltamintea rupta in picioare si oricine ai fi fost, te lua de mana si te incalta.Dumnezeu sa le aline suferinta tuturor celor ce se afla acum in starea aceea critica si sa le dea puterea celor de langa ei sa poata depasi momentul. e cumplit.se rupe sufletul in doua :jumatate e mort, jumatate incearca sa lupte.

acum tata nu mai delireaza, a dormit acum 2 nopti toata noaptea si cand sa trezit delirul ii disparuse, revenise la normal.acum zice ca are dureri mari in burta si se vaita ca nu poate face scaun.a incercat mama toate metodele face doar foarte putin, cateodata deloc are doar senzatia.se vaita mult si se simte rau...

camisa, constipatia poate survenii fie de la calmantele pe care i le administrati sau de la fiere, care nu isi mai exercita functia cum trebuie. Referitor la delir este posibil, tot din cauza analgezicelor opioide.Acum cateva zile mi-a explicat o doamna dr. despre reactiile adverse pe care le da morfina in special:somnolenta, dureri groazice de cap, stari de voma, ameteti, coma.Am inteles ca plasturii dau mai putine reactii adverse si sunt suportati mai bine de organism.
Momentan bunicii mele i se administreaza Tramadol, am inteles ca este destul de slab si are acelesi simptome: somnolenta, constipatie, lipsa poftei de mancare.

daa, tatal meu ia tot tramadol sau tralgit se mai numeste e aceeasi, de cand le ia a inceput sa cada la pat inainte nu era asa...si de cand a cazut la pat a slabit mai bn de 20 de kg...pana la urma a facut scaun mai greu dar a putut..el a cazut la pat de la 1 ianuarie.nu are pofta de mancare deloc, au fost zile cand a mancat si numai un iaurt, acum 2 zile imi spunea ca se simte mai bn ca ziua anterioara, chiar mancase un ou fiert moale si un castronel cu ciorbita.mama spune ca acum nu ma ia zilnic pastila aceea tralgit, eu cred ca din cauza asta se simte mai bine sincer, cand a inceput sa le ia se simtea fff rau si spunea numai ca ameteste intruna..si asa a cazut la pat...de cand a inceput sa le ia totul sa schimbat.

imi pare rau sa spun asta, dar nu este vinovat tratamentul...asta este evolutia bolii..azi se simte mai bine.maine cade la pat. Tatal meu a facut crize, i se umfla limba, delira, nu putea respira, tremura tot, nu mai vedea si intra in panica. Asta s-a intamplat cu 1 saptamana inainte sa moara, medicul a zis ca a ajuns la creier. Urmatoarea saptamana nu a mai avut dureri asa mari, dar nu mai iesea la baie cu scaunul si urina maro inchis. Manca numai cate 5 linguri de iaurt pe zi si jumatate de pahar de apa, dar imi spunea ca nu-l doare nimic. In ultima zi era in agonie, avea pupilele dilatate si ochii tulburi, vorbea aiurea si nu intelegeam mai nimic, prindea diverse chestii in aer sau incerca sa prinda florile de pe lenjerie. A luptat saracul pentru fiecare gura de aer. se vedea cum se munceste sa nu se duca. A fost agitat ! Mama mea a fost foarte cuminte, nu a zis nimic, in ultima saptamana nu a mai vorbit cu nimeni si nu a mai scos un sunet (cu 1 saptamana inainte urla de dureri, ca a ajuns cancerul la oase si cu toata morfina lor nu o calma) A murit cu lacrimile pe obraji in liniste !!

cat de trist...eu ma intreb unde e medicul acela de la inceputul forumului care zicea pe prima pagina "te inteleg perfect"- eu personal nu cred ca cineva intelege perfect- ce sa inteleaga, sentimentul acela de deznadajduire, de neputinta, de inacceptare mai ales, din timpul si dupa...nu cred ca poate intelege decat cine a trecut prin asta, si imi pare rau sa spun sa spun ce cred, cum se zice, ca ce nu te omoara te intareste, eu nu cred asta, asta lasa urme adanci, adanci...cat pentru toata viata, daca se mai poate numi viata ta cea de dinainte, ca pana la urma la urma se masoara in "inainte" si "dupa", totul se schimba radical, , nu stiu daca pentru toata lumea, insa pentru mine asa este - clipele sunt pretioase, alea care mai sunt, nu stii cum sa le valorifici, nu ai cum.

daca se mai poate numi viata ta cea de dupa* vroiam sa spun, ca difera f mult de ceea ce am vazut, sperat, imaginat si tot ce am vrut pana sa se intample cosmarul de dupa

imi pare rau sa vad, sa citesc forumul acesta, dar pentru mine e clar deja "metastaze multiple la ficat"= moarte = nu stiu cum sa fac fata, aud, vad, stiu, dar nu cred, nu accept, ce sa zic, as dori sa stiu media limita de supravietuire in acest caz, si in ce circumstante, in ce chin.pentru cel ce e diagnosticat.Atat am urat forumul acesta cand l-am citit prima data, si altele de asemeni, am cautat'forumuri straine, in speranta ca se mai poate face ceva, insa se pare ca in final usa s-a inchis pentru totdeauna, viata nu iarta pentru unii dintre parintii nostri si nu am inteles si nu o sa inteleg niciodata DE CE

imariaaa...ai o adresa de mess.mail, bunica mea tot cu aceiasi boala a fost diagnosticata si iti pot spune mai detaliat totul.Imi pare rau ca te aflii si tu in aceiasi situatie.

Dumnezeule, citesc aceste comentarii si ma bufneste plansul ori de cate ori intru pe acest forum.
Pisicalori se vede fata draga cat de bine cunosti evolutia acestei cumplite boli.
Acelasi lucru s-a intamplat cu tata:tramadolul si alte medicamente, plasturele acela, nu-si mai faceau efectul.Cu o saptamana inainte de sfarsit avea dureri groaznice, se constipa, nu mai manca, i se umflasera picioarele, nu vroia sa mai vorbesca doar ne privea ;din ochiul stang tot timpul ii curgeau lacrimi si asa s-a si stins cu lacrimi in ochi, ca apoi dupa acea saptamana sa nu mai simta nimic.Zicea ca nu-l mai doare nimic.2zile ne-a spus acest lucru ca a 3a sa se stinga asa ca un pui de gaina.A urmat o singura zi morfina care l-a tinut 12 ore.A dormit in ultima seara atat de frumos, dimineata cand s-a trezit i-a spus mamei ca a fost ultima seara ce a dormit-o pe perna lui, ca o sa plece si sa-i aduca copiii sa-i mai vada pt ultima data.Au venit langa el fratele meu si sora mea, iar el ii spunea mamei mele continuu ca este rea si ca nu vrea sa-i aduca copiii, ca lipseste unul ca nu sunt toti.Atunci mama i-a zis ca o sa vin si eu dar...am venit prea tarziu...

lasa-mi tu te rog adresa de email amiro

mai multe nu am ce sa mai aflu acum, la mine e perioada de dupa daca intelegi, dupa ce ramai fara cei apropiati -multa sanatate celor ce au fost diagnosticati, sau cel putin sa nu stie de asta si sa nu aiba dureri pe cat se poate

salut pt pisica lori, tatal meu a decedat pe 11 decembrie 2010.nu a mai rezistat.eu nu am mai intrat pe cont k uitasem parola si am vazut msg de la tine

Condoleante anamariaaaa, sincer inteleg durerea.daca mai ieri-alataieri plangeam de rupeam pamantul auzind despre toate acestea, azi vreau sa spun ca sunt imuna daca pot spune asa.tristetea e mare cicatricea e cu mine mereu. o am in suflet, imi reamintesc fiecare clipa cu care se lupta tata si neputinta mea de a-l ajuta.e o suparare cumplita pe mine, pe viata, pe Dumnezeu, nu stiu exact dar stiu ca sunt profund ranita.si stiu ca in acelasi timp si voi cei care ati intrat pe acest sait sunteti la fel de indarjiti sufleteste chiar daca unoeri poate nu vreti sa aratati.ajungem intr-un tarziu la concluzia ca acesta este firescul vietii si ca ne nastem pentru a muri.suntem niste trecatori ai vietii cu bune si rele, constienti sau inconstienti de ceea ce va urma. Mi-am promis mie si i-am promis tatalui meu la mormant dupa 6 saptamani cand am avut voie sa-l vizitez, ca ma voi intari si ca lacrimile nu mai au voie sa se risipeasca, cum ca e mai bine sa merg mai departe ca tata sa fie fericit de acolo din ceruri Dumnezeu sa-l odihneasca atat pe el cat si pe toti cei ce s-au stins din viata cei despre care vorbim aici pe acest "forum".in concluzie tineti minte:
"SUNT LACRIMI ATAT DE GRELE SI DUREROASE, PE CARE OCHII NU LE POT PLANGE, DAR CARE PICURA IN INIMA ARZAND-O."

Si eu am devenit imuna, si unii ma judeca cand imi povestesc de altcineva ca are cancer si ca nu o mai duce mult, dar eu nu mai pot sa-i plang pe altii si sa spun "vai ce pacat, vai cum se poate asa ceva, si vai.vai...vai...Poate sunt rautacioasa dar nimeni nu te intelege pana nu trece prin ce am trecut noi.Eu consider ca sunt realista nu rautacioasa cand spun omului ceea ce urmeaza si cum se manifesta boala asta nenorocita. O spun probabil cu prea multa seninatate si asta ii supara pe cei in cauza.

da asa este pisicalori..nimeni nu poate intelege acest cosmar daca nu trece prin el...tatal meu este din ce in ce mai rau...nu mai mananca de 3 zile, a baut numai apa, i se invinetesc mainile, are picioarele reci, a slabit foarte mult in aceste 2 luni jumatate de chin la pat, el avea 50 si ceva de kg, asa a fost el mereu mai slab, iar acum cred ca are 20.imi este atat de frica de acest final..nici nu vreau sa ma gandesc ca aici se incheie povestea tatalui meu.ma doare sufletul cand ii iau mana in palmele mele si nu reactioneaza si eu nu pot face nimik, decat sa ma uit la el si imi trec mii de amintiri frumoase prin minte si am ajuns la acest final ingrozitor.nu pot sa cred ce poate face aceasta nenorocita de boala, in ce la transformat pe tata.imi pare nespus de rau pentru toti care trec sau au trecut prin asa ceva...eu DA stiu ce se simte.

ieri, va spun sincer, am fost la tata la mormant.priveam crucea, faceam curatenie pe mormand adunand coroanele care devenisera urate si nu-mi venea sa cred ca acolo se afla ingropat parintele meu.v-am mai spus-o si inainte, nu mai plang dar simt un gol in suflet.lacrimile nu-mi mai curg dar eu sunt parca din piatra.privesc fix intr-un anume punct si nu accept realitatea.tata e plecat in cursa si o sa vina.cand ? poate intr-o viata viitoare.il voi revedea si atunci am sa-i povestesc cat de greu ne-a fost fara el.am sa-i spun cat de mult plange mama.am sa-i spun ce este in sufletul fratelui meu si cat de mult sufera sora mea.am sa-i spun cum cei doi nepoti ai sai, minori, intreaba mereu de el. si dupa cum v-ati dat seama am sa-i povestesc atat de multe incat cred ca acea clipa a revederii va dura o vesnicie.Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti.

Din pacate si trairea mea, speranta cu care am trait pana in ultima clipa, a avut acelasi final apasator, crud, trist, pe care refuzam sa-l cred. Fiinta cu chip angelic, care ma crescut, educat, iubit mamaita mea si pe care am considerat-o mama, a inchis ochii pentru totdeauna! Refuz sa cred ca nu mai este in casa alaturi de noi, ca nu-i voi mai auzi niciodata vocea calda, refuz sa cred ca trupul ei este acolo, in acel loc trist si rece, cu toate ca merg in fiecare zi la mormantul ei, am fost prezenta cand si-a dat ultima suflare, i-am aprins lumanarea, am trait alaturi de ea acele chinuri, dureri infioratoare pe care le-a avut, lacrimile din ochi cerand ajutor pana in ultima secunda! O voi iubi intotdeauna pana la moarte, dar refuz sa vorbesc despre prezenta ei la trecut si sa traiesc doar din amintiri. Dumnezeu sa o odihneasca!

La o tumora Klatskin neoperabila ajuta tratamentul cu citostatice? Care anume? Pacientul are 70 de ani si are si probleme cu inima. Am auzit ca sucul NONI impiedica hranirea celulelor cancerigene. Stie cineva vreun caz asemanator?

prognosticul e prost pentru tumora klatskin neoperabila. exista solutii citostatice dar de obicei e foarte greu sa le aplici, pentru ca exista complicatii ale bolii avansate si contraindicatii iar ratele de raspuns sunt oricum mici.

BUNA ZIUA! Ma intereseaza de la D-na sau D-ra Lucica, ID beulan, cum a ajuns soacra D-stra sa descopere tumoara renala...? si ce simptome are in prezent daca are si metastaze la ficat! Cu multumiri si sanatate soacrei D-stra, sincer mi-ar fi de folos ! O sa revin cu un comentariu.

Raspuns pt Marina05
Recomandarea mea este sa te adresezi D-nei Dr Angela Haimovici pentru intocmirea unei scheme terapeutice individualizata ( -*
) si / sau sa incerce produsul INTERFITRON.
Pentru mai multe amanunte:
-*

(*modificat de admin)

dacian, mesajlu lui marina05 e din februarie 2008. sugestia ta se aplica tuturor oamenilor, indiferent de statusul vital ?