Hiperacuzie

Hiperacuzia este o tulburare auditivă caracterizată printr-o sensibilitate excesivă la sunetele de intensitate obișnuită, care poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții, deoarece poate interfera cu activitățile de zi cu zi și poate genera stres și anxietate. Persoanele care suferă de hiperacuzie experimentează disconfort sau chiar durere în fața sunetelor pe care majoritatea oamenilor le percep sub forma unor zgomote obișnuite de fond, ceea de duce, pe termen lung, la evitarea anumitor medii sau situații și chiar la izolarea socială. (1, 2)

Cauze și factori de risc

Cauzele exacte ale hiperacuziei nu sunt pe deplin înțelese, dar există anumiți factori de risc care pot contribui la dezvoltarea condiției. Uneori, hiperacuzia poate fi rezultatul unei afecțiuni medicale asociate, cum ar fi sindromul de sensibilitate centrală sau migrena fonofobică. Printre alți factori se numără:

• leziuni la nivelul urechii interne sau a nervului auditiv (leziunile pot fi cauzate de expunerea prelungită la zgomote de intensitate ridicată, cât și de infecții sau boli ale urechii);
• traumatisme cranio-cerebrale (traumatismele la nivelul capului sau creierului pot provoca hiperacuzie);
• anxietate și stres (pot declanșa sau pot agrava condiție);
• tulburări psihologice (unele tulburări psihologice, cum ar fi depresia și tulburarea obsesiv-compulsivă, pot fi asociate cu hiperacuzie);
• tulburări neurologice (cum ar fi migrenele sau sindromul Meniere);
• factori genetici (anumite forme de hiperacuzie pot fi legate de factori genetici);
• vârsta înaintată (hiperacuzia poate să apară la persoanele în vârstă din cauza deteriorării treptate a urechii). (1, 2, 3)

Simptome

Simptomele hiperacuziei sunt legate de o sensibilitate crescută la sunete, care poate fi percepută ca fiind neplăcută sau dureroasă. Oamenii care suferă de hiperacuzie pot experimenta o serie de simptome, care pot varia în intensitate de la o persoană la alta. Simptomul principal al hiperacuziei îl reprezintă sensibilitatea crescută la sunete, sensibilitate care poate fi prezentă în una sau în ambele urechi și poate varia în funcție de sunetele pe care le aude persoana afectată.

Sunetele puternice, cum ar fi sunetele de alarmă sau zgomotele de la concerte, pot fi extrem de neplăcute pentru oamenii cu hiperacuzie. Cu toate acestea, chiar și sunete obișnuite, cum ar fi sunetele produse de mașinile aflate în trafic, vorbitul la un volum normal sau chiar sunetele de mestecat, pot provoca un ușor disconfort. Durerea este mai intensă în timpul expunerii la sunete puternice și poate persista chiar și după ce sunetele încetează.

Oboseala sau epuizarea după expunerea la sunete puternice sau la medii zgomotoase pot fi, de asemenea, simptome ale hiperacuziei. Persoanele cu hiperacuzie pot avea dificultăți în filtrarea sunetelor, ceea ce duce la o suprasolicitare a sistemului nervos și la o oboseală rapidă. În prezența sunetelor puternice, persoanele cu hiperacuzie pot experimenta și probleme de concentrare sau de memorie. Alte simptome asociate includ iritabilitate, insomnie și senzație de anxietate în fața expunerii la sunete. (2, 3)

Diagnostic și tratament

Diagnosticul hiperacuziei implică de obicei o evaluare auditivă completă, care include teste audiometrice (pentru a evalua acuitatea auditivă) și testarea umbralului de toleranță la sunete. În cadrul acestor teste, pacientul ascultă sunete cu diferite intensități și indică momentul în care devin inconfortabile sau dureroase. Este important să se colaboreze cu un audiolog sau cu un specialist ORL pentru a obține un diagnostic precis și a dezvolta un plan de tratament adecvat. (4)

Cu toate că nu sunt pe deplin înțelese cauzele exacte ale hiperacuziei, există modalități de gestionare a simptomelor. În prezent, tratamentul hiperacuziei se concentrează pe gestionarea și reducerea simptomelor. Tehnicile de gestionare pot include:

• terapia cognitiv-comportamentală (ajută persoana afectată să-și schimbe percepțiile și reacțiile la sunetele neplăcute);
• tehnici de relaxare și meditație (pentru a reduce anxietatea asociată cu expunerea la sunete)
• terapia sonoră (sunete plăcute și relaxante, precum sunetele naturii sau muzica calmantă, sunt folosite pentru a masca sunetele neplăcute și pentru a reduce sensibilitatea la acestea). (2, 3, 4)

De asemenea, este important să se ia măsuri pentru a evita expunerea la sunete puternice sau iritante. Utilizarea unor căști care pot reduce zgomotul sau a unor dopuri de urechi poate fi benefică în situații în care sunetele pot fi prea intense. Gestionarea nivelului de stres și de anxietate prin tehnici de relaxare, exerciții fizice regulate și somn adecvat poate contribui, de asemenea, la reducerea simptomelor hiperacuziei.

Persoanele cu hiperacuzie pot avea dificultăți în a suporta sunetele puternice și pot evita locurile zgomotoase sau activitățile care pot declanșa hiperacuzia, iar acest comportament poate duce la dificultăți în comunicare sau în socializare. Deoarece hiperacuzia este o afecțiune potențial invalidantă, este esențial să se ofere sprijin emoțional și să se creeze un mediu de înțelegere și suport pentru persoanele care suferă de hiperacuzie. Conștientizarea și educația oamenilor despre hiperacuzie poate reduce stigmatizarea și poate facilita accesul la tratament și sprijin adecvat. (1, 2, 3)