Hipertrofia ventriculară

Ce este hipertrofia ventriculară?

Funcția primordială a inimii este aceea de pompă hemodinamică-pompează sânge oxigenat și bogat în substanțe nutritive în sistemul arterial către toate țesuturile organismului, asigurând perfuzia permanentă a acestora și preia sângele neoxigenat, bogat în cataboliți ai metabolismului celular de la țesuturi prin sistemul venos. Proprietatea de pompă a inimii asigură expulzia sângelui în artere, precum și întoarcerea acestuia la inimă prin vene. Expulzia sângelui în circulația sistemică (ce asigură oxigenarea țesuturilor) și circulația pulmonară (ce asigură oxigenarea sângelui și cedarea dioxidului de carbon în aerul expirat) este realizată de către ventriculi-camerele inferioare ale inimii, datorită faptului că aceștia conțin în grosimea peretelui lor țesut muscular de tip cardiac. Grosimea peretelui ventricular este mai mare pentru ventriculul stâng (are nevoie de o forță de contracție mai mare pentru ejecția sângelui în circulația sistemică) față de ventriculul drept.

Hipertrofia ventriculară desemnează condiția patologică în care grosimea peretelui ventricular crește, afectând funcția de pompă hemodinamică a inimii. [1]

Se apreciază că hipertrofia ventriculară afectează aproximativ 15-20% din populație-aproximativ 1 din 5 oameni dezvoltă de-a lungul vieții o formă de hipertrofie ventriculară. Persoanele ce au un risc crescut de a dezvolta hipertrofie ventriculară sunt cei ce suferă de hipertensiune arterială, cei cu obezitate avansată sau cei în vârstă.

Cauzele hipertrofiei ventriculare

Hipertrofia ventriculară are drept cauză cel mai adesea creșterea pre-sarcinii sau a post-sarcinii. Acest lucru înseamnă că inima va primi mai mult sânge prin aflux venos, respectiv va fi nevoită să crească deci fracția de ejecție (cantitatea de sânge expulzată la fiecare contracție ventriculară).

Înițial, la creșterea întoarcerii venoase cardiomiocitele răspund prin dilatare, care crează o forță elastică ce crește în final forța de contracție ventriculară. După o perioadă de timp de la instalare creșterii afluxului venos inima răspunde la acest factor printr-un mecanism de adaptare reprezentat de hipertrofia cardiomiocitelor, cu creșterea suplimentară a forței de contracție. Acest lucru se traduce prin creșterea grosimii peretelui ventricular, prin creșterea forței de contracție ventriculară, dar și prin numeroase efecte negative hemodinamice.

Există două tipuri de hipertrofie ventriculară: hipertrofia ventriculară fiziologică și hipertrofia ventriculară patologică.

Hipertrofia ventriculară fiziologică

Hipertrofia ventriculară fiziologică se caracterizează printr-o creștere controlată a masei miocardice ventriculare (maximum 10-20%) și prin mărirea cardiomiocitelor atât în lungime, cât și în lățime.

Inima ce suferă hipertrofie fiziologică are păstrată sau chiar crescută forța de contracție ventriculară, la examenul anatomo-patologic nefiind decelată depunerea de țesut fibros sau moartea cardiomiocitelor. Excluzând hipertrofia post-natală, restul tipurilor de hipertrofie ventriculară fiziologică sunt complet reversibile și nu conduc niciodată la insuficiență cardiacă. De asemenea, testele genetice au demonstrat că nu există modificări în genele care codifică o serie de factori umorali responsabili de hipertrofia ventriculară patologică: BNP-brain natriuretic peptide, ANP-atrial natriuretic peptide, lanțurile grele ale miozinei, etc.

Hipertrofia ventriculară fiziologică se observă cel mai adesea în rândul copiilor în creștere, gravidelor și atleților ce realizează un efort susținut.

În cazul hipertrofiei ventriculare fiziologice miocardul primește o cantitate suficientă de sânge oxigenat din arterele coronare, cantitate ce se află în raport direct proporțional cu creșterea masei ventriculare și, deci, a forței de contracție. Anomaliile cardiace structurale sau funcționale nu apar în cazul hipertrofiei fiziologice, aceasta nefiind considerată un factor de risc în dezvoltarea insuficienței ventriculare. [2]

Hipertrofia ventriculară patologică

Hipertrofia ventriculară patologică apare ca răspuns la creșterea excesivă a volumului de sânge circulant (volemiei), multiple procese moleculare și celulare contribuind la creșterea masei ventriculare.

Printre condițiile cele mai frecvente care conduc la hipertrofie ventriculară patologică se numără:

• Hipertensiune arterială esențială
• Stenoza arterială renală
• Stenoza valvei aortice
• Stenoza pulmonară
• Coarctația de aortă
• Regurgitarea aortică
• Regurgitarea pulmonară
• Regurgitarea mitrală
• Regurgitarea tricuspidiană
• Defect de sept ventricular
• Procese cardiace infiltrative (ex. Amiloidoza)
• Hipertensiune pulmonară
• Sarcoidoză, fibroză pulmonară
• Embolie pulmonară
• Tetralogia Fallot. [3], [4]

Semne și simptome

Tabloul clinic cel mai des întâlnit pentru hipertrofia ventriculară este compus din simptome precum durerea retrosternală, amețeală, fatigabilitate, aritmii cardiace și dificultate în respirație. [5]

Hipertrofia ventriculară stângă

Hipertrofia ventriculară stângă face referire la îngroșarea marcată a peretelui ventriculului stâng cu răsunet în primul rând asupra circulației sistemice, ulterior și asupra circulației pulmonare.

Cele mai comune cauze ale hipertrofiei de ventricul stâng sunt hipertensiunea arterială și stenoza aortică. În ambele situații inima este nevoită să se contracte mai puternic împotriva unei postsarcini crescute. O altă cauză este creșterea volumului telediastolic stâng, din cauza regurgitării aortice sau mitrale, fapt ce se traduce prin cardiomiopatie dilatativă.

Inițial, hipertrofia ventriculară stângă reprezintă un mecanism adaptativ la condițiile hemodinamice inadecvate ce crează un stres continuu asupra pereților ventriculari.

Hipertrofia ventriculară stângă poate lua 2 forme: hipertrofie ventriculară stângă concentrică și excentrică.

Hipertrofia ventriculară stângă concentrică reprezintă creșterea anormală a grosimii peretelui ventricular stâng din cauza creșterii cronice a volumului sanguin. Hipertensiunea arterială sau stenoza aortică reprezintă factori declanșatori ai vasoconstricției arteriolare ce are un rol important în patogeneza hipertrofiei ventriculare stângi.

Hipertrofia ventriculară stângă excentrică este indusă de creșterea presiunii de umplere a ventriculului stâng.

Un mecanism foarte important în patogeneza hipertrofiei ventriculare stângi este dezvoltarea țesutului de fibroză. Inițial, fibroza afectează funcția diastolică, urmând ca mai apoi să se manifeste clinic afectarea funcției sistolice. Fibroza miocardică este din punct de vedere fizioptologic strâns legată de sistemul renină-angiotensină-aldosteron (SRAA). A fost evidențiat faptul că angiotensina II are un efect profibrotic asupra țesutului miocardic în cazul pacienților cu hipertensiune arterială.

De asemenea, s-au descoperit o serie de mutații ale genelor care codifică proteine din sarcomerele cardiomiocitelor cu rol foarte important în patogeneza cardiomiopatiei dilatative. [6]

Hipertrofia ventriculară dreaptă

Hipertrofia ventriculară dreaptă desemnează condiția patologică ce se caracterizează prin creșterea grosimii peretelui ventricular drept, cel mai adesea ca o consecință a unor patologii pulmonare avansate. Hipertensiunea pulmonară secundară unor boli pulmonare sau regurgitarea tricuspidiană sunt cele mai frecvente cauze ale hipertrofiei de ventricul drept.

Rezistența vasculară crescută în arterele pulmonare poate fi cauzată de vasculopatii ocluzive ce conduc în final la patologia hipertensivă pulmonară. De asemenea, defectele cardiace cu șunt dreapta-stânga precum Tetralogia Fallot sau Patent Ductus Arteriosus sunt cauze frecvente de hipertensiune arterială pulmonară. [7]

Diagnostic

Electrocardiograma reprezintă cea mai utilizată metodă de diagnostic deoarece este avantajoasă atât din punct de vedere al costurilor, cât și din punct de vedere al acurateții diagnostice. Este o investigație ușor de realizat, neinvazivă și presupune costuri mici. Criteriile cel mai des utilizate pentru diagnostic sunt cele de voltaj, durata complexului QRS sau anomaliile segmentului ST.

Ecocardiografia este o altă metodă de investigație pentru hipertrofia ventriculară, cu o acuratețe superioară electrocardiogramei. Poate detecta și alte disfuncții cardiace asociate, cum ar fi patologiile valvulare.

Rezonanța magnetică cardiacă este considerată gold-standardul diagnosticului hipertrofiei ventriculare, fiind mai precisă decât cele două investigații enumerate mai sus. [8]

Tratament

Managementul hipertrofiei ventriculare are la bază tratamentul patologiilor primare care au condus la dezvoltarea hipertofiei.

• Medicație antihipertensivă - inhibitorii sistemului renină-angiotensină-aldosteron sau blocanții receptorilor angiotensinei sunt de elecție în tratamentul hipertrofiei ventriculare deoarece este dovedit faptul că angiotensina II are un rol fundamental în dezvoltarea hipertrofiei.
• Tratamentul stenozei valvulare-dacă hipertrofia ventriculară este secundară unei stenoze valvulare
• Implantarea defibrilatorului intern care previne moartea cardiacă subită
• Tratamentul patologiei pulmonare. [9]

Complicații

Hipertrofia ventriculară poate conduce la o serie de complicații severe, cum ar fi:

• aritmii - deoarece circuitul de conducere al impulsului nervos este afectat
• infarct miocardic acut
• ischemie

Profilaxie

Cea mai importantă măsură de prevenție a hipertrofiei ventriculare este menținerea unei tensiuni arteriale în limite normale. De asemenea, stilul de viață sănătos este esențial pentru funcționalitatea aparatului cardiovascular.