Hipotermie - primul ajutor

©

Autor:

Hipotermie - primul ajutor
In marea majoritate a situatiilor, organismul poate mentine o temperatura constanta si normala. Cu toate acestea, in situatia expunerii prelungite la temperaturi joase, mecanismele de reglare a temperaturii pot esua in asigurarea unei temperaturi corporale normale.

Expunerea prelungita la frig poate produce degeraturi sau chiar hipotermie.
Cand in conditii de temperaturi scazute, pielea si tesutul de dedesubt ingheata, apar degeraturile. Vantul si imbracamintea uda sunt factori care inrautatesc situatia.

In momentul in care se pierde mai multa caldura decat poate genera organismul, incepe hipotermia.

Hipotermia

Cele mai frecvente cauze ale hipotermiei sunt scufundarea accidentala in apa rece, aproape de inghet si purtarea unei vestimentatii inadecvate in timpul sezonului rece.

Cel mai concludent simptom al hipotermiei coborarea temperaturii corpului sub valoarea de 36, 6 grade Celsius.
Alte semne si simptome de hipotermie la adult sunt:
  • tremuraturi
  • vorbire neinteligibila
  • frecventa respiratorie anormal de mica
  • confuzie, pierderea memoriei
  • epuizare, ameteala
  • pierderea cunostintei
  • degetele de la maini/ picioare amortite, paralizate

Primele masuri care trebuie luate

Primele masuri care trebuie luate in situatia constatarii unei hipotermii sunt:

  • evaluarea functiilor vitale
  • apelarea la serviciul medical de urgenta
  • restabilirea temperaturii normale, realizata lent prin incalzirea activa (interna si externa) si pasiva.
  • mutarea persoanei intr-un loc cald
  • schimbarea hainelor (care sunt ude, reci), uscarea persoanei si invelirea acesteia, inclusiv a capului.
  • nu bagati persoana in apa calda, deoarece incalzirea rapida poate produce aritmii cardiace.
  • daca folositi sticle cu apa fierbinte pentru incalzirea acestuia, inveliti-le in material, nu le aplicati direct pe pielea bolnavului.
  • aca persoana nu raspunde normal, initiati masajul cardiac pana cand persoana isi revine sau pana sosesc echipajele de urgenta.
  • daca persoana este constienta, oferiti-i o bautura calduta, evitand cafeaua sau alcoolul.

La spital, medicul va continua eforturile de incalzire a persoanei, acest lucru implicand fluide intravenos, caldura si oxigen umed.

Pentru a preintampina hipotermia

Pentru a preveni instalarea hipotermiei si pentru a evita leziunile produse de degeraturi se recomanda:

  • pastrarea pielii uscate - organismul pierde mai repede caldura daca pielea este umeda de la ploaie, ninsoare sau transpiratie.
  • evitarea vantului - vantul determina pierderea caldurii, indepartand-o.
  • Pielea expusa este in mod particular vulnerabila si poate ingheta in decurs de cateva minute daca temperaturile foarte joase sunt insotite de vant. O temperatura exterioara de -7, 5 grade Celsius insotita de un vant care bate cu 16 km/h produce un factor de racire datorat vantului de -17 grade Celsius.
  • purtarea unor haine calduroase - este recomandata alegerea unor haine care protejeaza de frig, dar si permit respiratia pielii. Hainele cu straturi subtiri de captuseala pastreaza aerul, ceea ce ajuta la izolarea termica. Ca strat exterior, este bine sa se aleaga un material impermeabil si rezistent la vant.
  • acoperirea capului, gatului si a fetei - o mare parte din caldura corporala se pierde prin partea superioara a corpului.
  • purtarea unor sosete groase si a unor manusi cu un singur deget - daca urmeaza sa stati la temperaturi foarte joase mai mult de cateva minute, se recomanda purtarea a doua perechi de sosete. In plus, este bine sa se poarte manusi cu un singur deget, care protejeaza mai bine mainile decat celelalte manusi in care fiecare deget este izolat.
  • atentie la semnele de amorteala - daca anumite parti ale corpului se racesc atat de mult, incat incep sa amorteasca, acesta este un semnal ca pielea este pe cale sa degere. Este cazul sa gasiti modalitati de a va incalzi.

Exista anumiti factori care cresc susceptibilitatea unei persoane la hipotermie:

  • varsta  - copiii mici pierd mai repede caldura decat adultii, in mod special la nivelul capului, iar varstnicii care sufera de diferite boli si iau tratamente sunt mai putin capabili sa-si regleze temperatura corpului.
  • problemele cardio-vasculare
  • obezitatea/anorexia
  • oboseala
  • foamea
  • alcoolul
  • fumatul
  • consumul de droguri

Hipotermia poate fi usoara, moderata sau severa. In functie de gradul acesteia si efectele sunt diferite.

Hipotermia usoara (32-35 grade Celsius) este de obicei usor de tratat. Totusi, riscul mortii creste rapid odata ce temperatura centrala scade sub 32 grade Celsius.

Daca temperatura centrala este mai mica de 28 grade Celsius, hipotermia devine amenintatoare de viata si necesita atentie medicala imediata. Sub aceasta temperatura, persoana va fi foarte rece, necooperanta, rigida, nu va respira sau nu va avea puls decelabil si pupilele vor fi fixe (nu raspunde la stimuli luminosi).

In aceasta ultima situatie, pacientul poate parea mort. Chiar daca vi se pare ca persoana a decedat, nu fiti sigur de acest lucru. Incercati toate masurile prezentate mai sus pana la sosirea echipajului medical de urgenta.

Data actualizare: 25-04-2014 | creare: 18-09-2012 | Vizite: 13492
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum