Infecția cu Mycoplasma genitalium

Infecția cu Mycoplasma genitalium este o boală cu transmitere sexuală  - acestea sunt produse de diferiți agenți patogeni (bacterii, virusuri, fungi, protozoare), care determină diferite sindroame clinice, și care au în comun calea de transmitere a agentului patogen: contactul sexual.


Mycoplasma genitalium a fost recunoscut drept principalul agent etiologic al uretritelor non-gonococice, fiind responsabil și de aproximativ 20-35% dintre uretritele non-chlamydiene și non-gonococice. Totodată infecția cu Mycoplasma genitalium a fost implicată în apariția cervicitei mucopurulente și a endometritei. (1, 5, 7, 8)

Cauze și factori de risc

Microorganismul implicat în apariția infecției este Mycoplasma genitalium a fost descoperit pentru prima oară în anul 1980. Este considerat cel mai mic microorganism, punerea sa în evidență fiind făcută cu ajutorul microscopului electronic.

Mycoplasma genitalium face parte din genul Mycoplasma, familia Mycoplasmataceae, ordinul Mycoplasmatales, clasa Mollicutes. Alături de genul Mycoplasma, un alt gen important al clasei Mollicutes este Ureaplasma, cel mai important reprezentant fiind Ureaplasma urealyticum.

Calea de transmitere a microorganismului este contactul sexual neprotejat. Factorii de risc ce intervin în apariția infecției sunt:

• contact sexual neprotejat;
• parteneri sexuali multipli;
• oricare dintre simptomele menționate la un partener stabil;
• contact sexual cu un partener infectat cu Mycoplasma genitalium. (1, 5, 6, 17, 18)

Simptomatologia infecției

Infecția cu Mycoplasma genitalium poate fi simptomatică sau asimptomatică. În cazul unei infecții simptomatice, aceasta se manifestă diferit în funcție de sex, astfel că la bărbați infecția se manifestă sub formă de uretrită, iar la femei infecția cu Mycoplasma genitalium poate îmbraca mai multe aspecte: cervicită, boală inflamatorie pelvină, endometrită. (5, 6)

La bărbați, infecția cu Mycoplasma genitalium se manifestă cel mai frecvent (peste 70% din cazuri) sub formă de infecție asimptomatică. Restul cazurilor se asociază cu apariția uretritei. Uretrita reprezintă inflamația uretrei, fiind modul cel mai frecvent de prezentare al unor boli cu transmitere sexuală. Simptomele uretritei sunt: secreții purulente eliminate prin uretră, micțiuni frecvente, prurit, disurie (dificultate în a urina). (5, 7, 9, 10, 17)

La femei, infecția se poate manifesta prin:

• cervicită: reprezintă inflamația cervixului. Simptomatologia asociată cuprinde: prurit, dispareunie (durere în timpul actului sexual), senzație de presiune la nivelul pelvisului, metroragii (sângerări vaginale ce apar în afara perioadei mensturale), secreții vaginale. (1, 5, 6, 17)
• boală inflamatorie pelvină: reprezintă inflamația tractului genital superior (uter, trompele uterine, ovare) care apare cel mai frecvent în urma unei infecții a tractului genital inferior care se extinde. Boala inflamatorie pelvină este deseori asociată unor infecții cu transmitere sexuală. Simptomatologia este reprezentată de: secreții vaginale, metroragii, durere la nivelul abdomenului inferior, dispareunie. (1, 5, 11, 12, 17)
• endometrită: reprezintă inflamația endometrului. Simptomatologia poate include: durere la nivelul abdomenului inferior, febră, metroragii. Complicațiile endometritei care pot apărea în acest caz sunt: infertilitate, peritonită pelvină, abces pelvin, sepsis. (1, 6, 13)

Infecția cu Mycoplasma genitalium se poate complica cu epididimită, artrită reactivă și prostatită cronică la bărbați, iar femeile ce au avut în antecedente o infecție cu M. genitalium pot dezolvta salpingită, boală inflamatorie pelvină sau artrită reactivă. Atât în cazul bărbaților cât și în cazul femeilor au fost făcute diverse studii cu scopul de a demonstra dacă infecția cu Mycoplasma genitalium determină infertilitate. A fost demonstrat că în cazul femeilor ce au avut o infecție în antecedente, acestea devin susceptibile pentru a contacta și alte infecții cu transmitere sexuală care pot determina infertilitate (ex. infecția cu Chlamydia trachomatis). (5, 6, 18)

Diagnostic

Diagnosticul infecției cu Mycoplasma genitalium se poate face folosind mai multe metode: cultura din produs patologic obținut de la pacient, serodiagnosticul, și detectarea prin PCR.

• Cultura din produs patologic: inițial se recoltează de la pacient produsul patologic (secreții uretrale sau vaginale), iar ulterior acesta este supus unor multiple tehnici urmând a fi inoculat în diferite medii de cultură, cultura devenind pozitivă după 2-3 săptămâni, iar în unele cazuri chiar și după 50 zile. Coloniile apărute vor fi în continuare supuse altor tehnici de laborator pentru a putea determina cu exactitate microorganismul implicat. Mycoplasma genitalium este o bacterie fastigioasă, prin urmare se explică timpul îndelungat necesar obținerii culturii și multitudinea de tehnici folosite. Astfel, în vederea instaurării cât mai rapide a terapiei antimicrobiene necesare în această situație, cultura nu reprezintă cea mai fiabilă opțiune. (5, 6, 8, 14)
• Serodiagnosticul: în vederea determinării Mycoplasma genitalium sunt folosite o serie de teste cu sensibilitate crescută (ELISA, imunoblot, imunofluorescență), cu toate că au fost depistate reacții încrucișate între Mycoplasma genitalium și Mycoplasma pneumoniae (microorganism ce determină pneumonia atipică primară). (5)
• Detectarea prin PCR (Polymerase Chain Reaction): Reacția de polimerizare în lanț reprezintă o tehnică prin care se poate sintetiza o nouă catenă ADN care este complementară cu un fragment de ADN ce servește drept matriță, cu ajutorul unei enzime numită ADN polimeraza. În acest mod, materialul biologic obținut de la pacient poate fi preparat și în cele din urma fragmentele de material genetic pot fi amplificate cu scopul de a determina agentul etiologic al infecției. (15, 16)

Tratament

Mycoplasmele sunt bacterii lipsite de perete celular, iar din acest motiv, Mycoplasmele sunt rezistente la o varietate mare de antibiotice. Antibioticele β-lactamice (ex. penicilina) nu sunt eficiente în tratarea infecției cu Mycoplasma genitalium deoarece ele acționează prin inhibarea unor componente ale peretelui celular (ex. în cazul penicilinei este inhibată sinteza peptidoglicanului).

Pentru a putea institui tratamentul antibiotic eficient, indiferent care ar fi agentul patogen, trebuie calculată concentrația minimă inhibitorie (CMI). Aceasta reprezintă cea mai mică concentrație dintr-un anumit antibiotic care inhibă creșterea bacteriană. Datorită faptului că Mycoplasma genitalium este o bacterie foarte pretențioasă, cu o creștere extrem de lentă, concentrația minimă inhibitorie a fost calculată doar pentru anumite antibiotice pe tulpini bacteriene cultivate și menținute în laborator. Din datele obținute a fost pus in vedere faptul că sensibilitatea Mycoplasma genitalium este similară cu sensibilitatea Mycoplasma pneumoniae. Astfel, tratarea unei infecții cu Mycoplasma genitalium se poate face cu tetracicline, macrolide, claritromicină, azitromicină. În practică însă, s-a demonstrat că tratarea unei uretrite non-gonococice produsă de Mycoplasma genitalium cu doxicliclină nu duce la vindecarea infecției, azitromicina fiind preferată în detrimentul doxiciclinei.

Alte antibiotice cu activitate crescută împotriva Mycoplasma genitalium sunt: telitromicină, sparfloxacin, grepafloxacin, gemifloxacin, trovafloxacin, în timp ce ofloxacin și ciprofloxacin au o activitate bactericidă moderată. (1, 5, 6, 8, 17)

Precauții

În evitarea contactării unei infecții cu transmitere sexuală pot fi aplicate mai multe măsuri de precauție:

• limitarea numărului de parteneri sexuali;
• folosirea mijloacelor de protecție (ex. prezervativ);
• evitarea contactului sexual în cazul apariției simptomelor unei boli cu transmitere sexuală;
• abstinență;
• în cazul contactării unei boli cu transmitere sexuală este necesar instituirea tratamentului a tuturor partenerilor. (19, 20)