Ingrijirea parului si a pielii capului
Tipuri de sampoane
Sampoanele sunt agenti de curatire pentru par si pielea capului, ingredientul principal fiind un detergent.
In compozitia lor intra surfactantul principal pentru efectul de detergent si spumare; surfactantul secundar pentru conditionare; aditivii care dau efecte speciale.
Sampoanele pot fi gasite sub diferite forme de prezentare: lichide, creme sau paste, aerosoli sau sub forma de pulbere. Marea lor majoritate sunt lichide, transparente sau opace (perlate).
Calitatile samponului nu se limiteaza la o simpla curatare: parul trebuie sa fie frumos, stralucitor, moale la atingere, suplu, usor de coafat, fara sa se electrizeze, tonic, cu volum etc. De asemenea exista mai multe situatii in functie de natura parului (uscat, gras, decolorat, permanent), de maladiile pielii capului (matreata, dermatita seboreica, psoriazis), de obiceiurile de igiena, varsta, sezon, mod de viata in care se cere un sampon special.
Sampoanele cosmetice (sau de conditionare) sunt destinate sa aiba calitati de ingrijire si de infrumusetare particulare, in functie de nevoile firului de par, stralucire si pieptanare usoara pentru parul uscat, volum si lejeritate pentru parul gras, imbunatatirea aspectului pentru parul fin, suplete si disciplina pentru parul vopsit sau decolorat. Formularea acestor sampoane este foarte elaborata: baza de spalare este cel mai adesea o asociere intre produsi tensio-activi anionici si amfoteri, cu aditivi: polimeri cationici (avand afinitate pentru cheratina favorizeaza descurcarea parului), polimeri anionici sau amfoteri (pentru de revigorare a parului).
Diferenta dintre sampoanele cosmetice si cele dermatologice consta in special in concentratiile principiilor active, de regula mai mari la sampoanele dermatologice, acceptate si autorizate pe piata ca medicament. De exemplu in sampoanele cosmetice sulfura de seleniu este in concentratie de maxim 1% (Dercos), iar in cele dermatologice poate fi 2% (Selsun). Toate aceste situatii sunt speculate de industria cosmetica pentru a pune pe piata nenumarate produse de spalare a parului cu indicatii diferite
Sampoanele clasice, sunt cele mai des utilizate, au putere de spumare mare, curata bine si au in compozitia lor agenti tensio-activi anionici. In functie de concentratia bazei de spalare si a catorva aditivi pot sa fie destinate in functie de tipul de par: uscat sau gras. Sampoanele pentru copii sunt sampoane „blande”, care au ca imperativ primordial calitatea de a fi perfect tolerate de pielea fragila a scalpului si de mucoasa oculara a copilului. Baza de spalare este mai putin detergenta si are in compozitie cel mai adesea agenti tensioactivi anionici foarte slabi, amfoterici sau nonionici.
Sampoanele colorante reinvie culoarea naturala a parului sau dau anumite reflexe. Musetelulul, datorita compozitiei de flavonoide intareste blondul natural, extractul de nuc intareste culoarea bruna iar Henna confera reflexe rosii sau acajou. De asemenea aceste sampoane au efecte antiseptice si antiparazitare.
Sampoanele tratament au in compozitia lor pe langa baza de spalare diversi constituienti care le confera pe langa rolul de curatare si proprietati terapeutice:
Sampoanele antiparazitare sunt pentru tratarea pediculozei scalpului, iesind din cadrul cosmeticelor. Considerate medicamente, pot contine insecticide ca: hexaclorciclohexan, malation, piperonilbutoxid, derivati de mercur.
Sampoanele pentru par gras (ex. Sabal, Argeal) au proprietati detergente foarte bune si o actiune de conditionare mica. Substantele active care pot intra in compozitia lor sunt foarte multe: lemnul de Panama (limiteaza seboreea reactionala), taninul (rol astringent), cysteina, metionina, uleiul de cade (actiune antibacteriana si antifungica), argila (absorbant al sebumului).
Sampoanele pentru parul uscat, fragil sau deteriorat datorita decolorarii, vopsirii, permanentului (ex. Lactocerat) produc o curatare blanda si o conditionare buna, putand contine ulei de ricin, ulei de avocado, ulei de vizon, acizi grasi esentiali. Prin continutul de agenti tensioactivi cationici fac ca parul sa poata fi pieptanat mult mai usor.
Sampoanele antipeliculare (ex. Selegel, Kertyol S, Triazol, Nizoral, Dercos, Stiprox, Node DS, Node K, Tgel) contin pe langa baza de spalare agenti antimicrobieni si antifungici asociati cu un agent keratolitic. Agentii keratolitici au ca obiectiv eliminarea scuamelor de la suprafata pielii si sunt reprezentati de unii alfa hidroxi acizii, acid salicilic etc. Gudroanele, desi foarte eficace au fost retrase din formulari datorita efectelor lor potential mutagene. Dintre agentii antifungici cel mai frecvent intilnim pirocton-olamina, pirition-zincul, ketoconazolul, clotrimayilul, climbazolul, seleniumul-sulfid.
Samponul dercos antipelicular are doua formulari, atit pentru pentru matreta grasa cit si pentru matreta uscata.
Sampoanele pentru spalare frecventa, pot fi folosite zilnic, au in compozitia lor concentratii reduse de agenti tensioactivi anionici sau prezenta unor tensioactivi amfoteri sau neionogeni, mai putin agresivi (Node, Extra-Doux). Aceste sampoane nu determina seboree reactionala si au un efect cosmetic bun fara sa „incarce parul”, asa cum se poate intampla daca se folosesc repetat anumite produse cosmetice: balsamuri, fixative, geluri.
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Mibazonul, benefic sau nu?!
- Crapaturi piele penis
- Psoriazis al scalpului
- Pete rosii in zona testiculelor
- Mancarime a pielii insuportabila
- Brusc cosuri pe fata! de la ce?
- Acneea, tenul foarte gras
- Scabie + Benzoat de benzil.
- Pete rosii pe corp
- Basici in talpa