ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Planificare familială Planificare familială Bucuresti

Sindromul Ovarelor polichistice

Autor: Marie Stopes Romania
Ovarele polichistice sunt frecvente in randul femeilor. Ele apar la cca.20 din 100 de femei.
A avea ovare polichistice nu inseamna neaparat ca femeia prezinta si sindromul ovarelor polichistice. Acest sindrom (SOP) apare la 6 sau 7 din 100 de femei care au ovare polichistice.


Sindromul ovarelor polichistice se caracterizata printr-un dezechilibru hormonal si anume prezenta unui nivel ridicat de hormoni masculini androgeni și ovulatie rara sau absenta (anovulație).

Ovarele sunt acele glande care produc hormonii de sex feminin, estrogenii si progesteronul, dar si testosteronul (hormon masculin). Daca se elimina mai mult testosteron decat cantitatea care face parte din circuitul normal fiziologic apar anumite dezechilibre care pot cauza probleme de sanatate precum cele care se regasesc in cazul femeilor care au SOP.

S-a constatat de foarte multe ori prezenta unei capsule care inveleste ovarul, capsula foarte groasa, care ingreuneaza expulzia ovulului in momentul ovulatiei si astfel pot aparea chisturi de retentie. Aceste chisturi insa nu reprezinta structura polichistica a ovarului; este posibil chiar ca femeia sa se nasca cu acest aspect.

O lunga perioada de timp acești factori au fost folositi drept criterii de diagnostic ale sindromului ovarelor polichistice. Mai târziu s-a descoperit ca anovulația și un nivel ridicat de androgeni ar fi criteriile corecte de diagnostic ale SOP si nu chisturile ovariene.

In prezent o cauza sigura a SOP inca nu este cunoscuta de catre specialisti. SOP poate fi legat si de linia genetica; daca spre exemplu in cazul unei femei, mama, bunica, sora au/au avut SOP, exista un risc destul de crescut ca si femeia inrudita sa aiba SOP.

Insulina joaca si ea un rol important in afectiunea numita SOP. Insulina este un hormon eliberat de catre pancreas care regleaza nivelul de glucoza din sânge. Organismul femeilor care au SOP este posibil sa nu raspunda la hormonul insulina (fenomen cunoscut sub numele de ,,rezistenta la insulina”) astfel ca nivelul de glucoză este mult mai mare in cazul acestor femei. Pentru a preveni nivelul de glucoza din ce în ce mai mare, corpul produce mai multa insulina. Nivelurile ridicate de insulina pot duce la cresterea rapida in greutate, cicluri menstruale neregulate, infertilitate precvum si niveluri mai ridicate de testosteron.

Care sunt simptomele care apar in cazul sindromului ovarelor polichistice?

Simptomele pot varia de la femeie la femeie. Unele femei pot avea simptomatologie redusa, altele pot avea chiar o paleta larga din aceste simptome. Mai mult decat atat, unele simptome pot aparea si disparea in timp, in cazul unor femei, ceea ce poate face diagnosticarea cu SOP destul de dificila. S-a constatat, spre exemplu, in cazul unor femei, disparitia SOP dupa nastere.

In unele cazuri, tulburarile menstruale semnaleaza afectiunea inca din adolescenta; in altele, sindromul este identificat mai tarziu in urma investigarii infertilitatii femeilor afectate de acesta.


Prezenta anumitor simptome poate indica SOP in cazul anumitor femei si anume:

● ciclu menstrual neregulat, rar, uneori foarte dureros (dismenoree) sau chiar absenta menstruatiei lunare (amenoree).

Dismenoreea apare atat in cazul SOP cat si in alte afectiuni si se manifesta prin prezenta unor dureri menstruale si premenstruale la nivelul abdomenului inferior, cu iradieri lombare, uneori greturi, varsaturi, cefalee. Unele femei care sufera de dismenoree pot ramane chiar acasa, repaos la pat, in primele zile ale menstruatiei.

● dificultatea femeii de a ramane insarcina (fertilitate scazuta sau chiar infertilitate).

● hirsutism: prezenţa unei pilozităţi excesive, dense în zonele în care aceasta este de regulă minimă sau absentă la femei (par pe abdomen, pe fata, in barba s.a.)

● caderea parului/alopecia de tip masculin.

● supraponderabilitate, crestere rapida in greutate, dificultate in a slabi.

● piele grasa, acnee-afectează mai ales faţa, spatele, umerii şi decolteul.

● depresie, tulburari de comportament.



Cum este pus diagnosticul de SOP?

Un diagnostic de SOP este pus in momentul in care o femeie are mai mult de doua dintre simptomele mentionate mai sus sau in momentul in care din efectuarea analizelor de sange a reiesit prezenta unui nivel crescut peste normal al testosteronului. De asemenea o ecografie poate ajuta in stabilirea diagnosticului de SOP.

Diagnosticul de SOP il ofera medicul ginecolog cu trimitere si la un specialist endocrinolog.

Analizele de sange care de obicei sunt recomandate pentru un diagnostic de SOP sunt cele efectuate pentru masurarea nivelului de hormoni (testosteron, DHEA, LH, FSH, progesteron, prolactina si TSH). Alte analize de sange pot consta in masurarea glicemiei, a nivelului de colesterol, a trigliceridelor, a insulinei, testarea nivelului de prolactina s.a.


Ce efecte pe termen lung poate avea SOP?

● Rezistenta la insulina si diabet. Daca nivelul de glucoza din sange nu se stabilizeaza, aceasta poate duce la diabet. O femeie (chiar doua) din 10 femei care au SOP (10–20%) sufera de diabet la un anumit moment. Netratat corespunzator acesta poate fi extrem de periculos pentru sanatate.

Daca femeia sufera de SOP riscul de a dezvolta diabet este mult mai crescut daca:

femeia are peste 40 de ani;
pe linie genetica a femeii exista prezenta diabetului ca si afectiune;
femeia dezvolta diabet in timpul sarcinii (diabet gestational);
femeia sufera de obezitate (IMC peste 30).
● Hipertensiune arterială. Femeile cu SOP au tendința de a avea hipertensiune arteriala, care este probabil generata de rezistenta la insulina si supraponderabilitate, mai degrabă decât de SOP. Tensiune arteriala crescuta poate duce la probleme cardiace și trebuie tratate corespunzator.

● Nivel ridicat al colesterolului. Netratat acesta poate duce la diverse probleme de sanatate printre care si problemele cardiace.

● Depresii si schimbari de compotament.

● Sforăitul și/sau somnolență în timpul zilei.


Ce pot face femeile cu SOP pentru a reduce riscurile pe termen lung de sănătate?

Principalele modalități de a reduce riscul de ansamblu al problemelor de sănătate pe termen lung in cazul femeilor cu SOP sunt:

adoptarea unui stil de viata sanatos.
dieta sanatoasa echilibrata.
mese regulate, in special micul dejun.
exerciții fizice în mod regulat.


Femeile care au fost diagnosticate cu SOP sunt sfatuite sa aiba controale regulate de sănătate.

Odată ce o femeie a primit acest diagnostic de SOP ea va trebui sa fie monitorizata pentru a preveni eventualele probleme de sănătate ce pot aparea pe parcurs.

Femeile cu SOP cu varste de peste 40 de ani ar trebui sa isi efectueze anual un test pentru verificarea nivelului de glucoza din sange.

Daca femeile sufera de obezitate (IMC peste 30) sau au in familie antecedente de diabet zaharat, acest test pentru depistarea diabetului zaharat este indicat chiar mai devreme de 40 de ani.

Medicul poate indica efectuarea unor teste suplimentare; acestea pot include o ecografie, verificarea tensiunii arteriale sau teste de sânge pentru a stabili nivelul de colesterol.



Exista un tratament sigur pentru SOP?

Nu exista in prezent un tratament care sa vindece femeia de SOP.



Tratamentele indicate pentru SOP merg in general pe doua directii: 1).gestionarea simptomelor existente (menstrele neregulate, acneea, hirsutismul s.a.) si 2).prevenirea sau minimalizarea complicațiilor pe termen lung care pot aparea in cazul femeilor cu SOP (infertilitate, diabet zaharat,complicații cardiovasculare).

Administrare de contraceptivele orale se practica in cazul SOP pentru reglarea ciclului menstrual. Deoarece determina ciclul menstrual al femeilor sa fie regulat, contraceptivele orale pot reduce si riscul unei femei de a dezvolta cancer endometrial. In cazul in care ovarele femeilor diagnosticate cu SOP tind sa creasca in dimensiuni este indicat sa se foloseasca o perioada de timp tratament doar cu progesteron.

Tratamentul chirurgical laparoscopic poate fi si el indicat in cazurile in care celelalte tratamente nu au avut efect.

In prezent exista multe tehnici asistate de reproducere-tehnici care sunt disponibile pentru femeile care au dificultati in a concepe ca si efect al SOP. Expertii in reproducere asistata ofera un spectru larg de tratamente invovatoare pentru infertilitate( fertilizare in vitro).

Tratamentul medicamentos, singur, nu s-a dovedit a fi mai eficace in comparatie cu adoptarea unui stil de viata sanatos (pierderea în greutate, regim alimentar și exerciții fizice). Multe femei care au SOP au reusit sa gestioneze simptomele acestei afectiuni precum si riscurile pe termen lung pentru sănătate prin plierea pe stilul de viata sanatos. In unele cazuri si tratamentul homeopatic este practicat; homeopatia tine cont atat de aspectele fizice si psihice precum si de predispozitia ereditara, factorii mediului inconjurator (stres, substante toxice), alimentatia si stilul de viata.


Ce trebuie retinut?

Daca o persoana are mai multe din simptomele mentionate anterior este indicat sa mearga la un consult medical de specialitate.

Prezenta ovarelor polichistice nu inseamna automat si prezenta SOP; acesta trebuie confirmat de catre medic in urma mai multor investigatii de specialitate (ecografie, analize s.a.)


Surse bibliografice: Royal College of Obstetricians and Gynaecologists-,,Long-term Consequences of Polycystic Ovary Syndrome” (revizuire2009); The physicians at the University of Chicago Medicine Center for Polycystic Ovary Syndrome; http://www.uchospitals.edu.
 
Programare