Ce se intampla in timpul unui atac de panica?
Alexandra Gheorghe
Atunci cand o persoana are un atac de panica, ea reactioneaza de ca si cum ar fi in fata unui pericol foarte mare. De cele mai multe ori insa, cand cineva vorbeste despre atacurile sale de panica, spune: „Nu stiu de ce am reactionat asa, doar nu exista niciun pericol real!!”
Aceasta este insa doar perceptia constienta. De cele mai multe ori insa, stimulii care ne amintesc de o situatie traumatizanta sau amenintatoare nu se rezuma la cei pe care ii stim noi constient. Este posibil ca acea persoana sa asocieze stimulul amenintator cu un alt stimul care a existat concomitent. De exemplu, sa spunem ca o persoana este lovita de o masina in timp ce se alerga catre o farmacie. Ii va fi usor sa-si dea seama ca se teme de masini dupa acest accident. Este posibil insa ca nivelul anxietatii sale sa creasca mult la vederea acelei farmacii, datorita asocierii celor doua in situatia traumatica. Este posibil sa isi dea seama de ce se simte speriata (asocierea facuta ar fi constienta) sau sa nu inteleaga ce simte si sa nu vada nimic amenintator in jur (asocierea nu ar fi constienta si persoana nu ar intelege de ce are acele reactii de panica). Mai departe, in functie de caz, este posibil ca persoana sa generalizeze teama sa si sa reactioneze la tot ce are legatura cu medicamente, leacuri naturiste, etc (adica tot ce poate fi asociat cu o farmacie, nu neaparat cea din evenimentul traumatic).
Acea persoana poate astfel sa creada ca are reactii „nebunesti”. Totusi, inconstientul sau face legaturi puternice cu situatia traumatica iar reactia este pe masura.
Dar ce se intampla cu corpul atunci cand ne speriem foarte tare, adica atunci cand ne simtim amenintati?
Raspunsurile sistemului nervos in astfel de cazuri sunt aceleasi pe care le avem de mii de ani: „Lupta!”, „Fugi!” sau „Ingheata!”. Stimulii la care noi reactionam astazi sunt mult diferiti, insa reactia corpului a ramas similara. Astfel, daca perceptia sistemului limbic este ca exista suficienta putere, timp si spatiu pentru asta, atunci el are o reactie de fuga. Daca perceptia sistemului limbic este ca nu exista suficient timp pentru fuga, insa exista suficienta putere pentru lupta, atunci corpul va reactiona luptand. Daca sistemul limbic percepe ca nu exista nici timp pentru fuga, nici putere pentru lupta si totusi moartea (sau alta consecinta majora) este iminenta, atunci corpul va ingheta.
In aceasta ultima varianta, dupa Babette Rothshild („The Body Remembers”), persoana intra intr-o realitate modificata. Ea spune ca in aceste situatii „timpul incetineste si nu mai exista frica sau durere. In aceasta stare, daca moartea sau vatamarea ar surveni, durerea nu mai este simtita la fel de intens.” Ea da in continuare exemple de situatii in care oamenii au mentionat ca au avut o astfel de reactie, printre care si cei care au cazut de la inaltime si au supravietuit, sau cei atacati de animale. Un alt beneficiu obtinut de pe urma acestei reactii a corpului este acela ca, daca o persoana este atacata de un om sau un animal, atacatorul isi poate pierde interesul odata ce „prada” este (ca si) moarta.
Babette Rothshild subliniaza ca este important de retinut faptul ca aceste raspunsuri ale sistemului limbic/sistemului nervos autonom instante si instinctive. Ele nu sunt alese prin judecare atenta.
Acest lucru este important de mentionat, deoarece multe persoane care au suferit traume in trecut (sau asociaza acum elemente din viata de zi cu zi cu un eveniment traumatic) simt multa vinovatie si rusine pentru ca „au inghetat” si nu au facut mai multe pentru a se proteja pe sine sau pe altcineva. Este esential de aceea ca aceste persoane sa inteleaga ca raspunsul de fuga, lupta sau inghetare este unul automat si nu depinde de ei, de puterea lor de concentrare sau de calitatile lor umane.
psiholog Alexandra Gheorghe