Molnupiravir, medicamentul oral care blochează transmiterea virusului SARS-CoV-2
©
Autor: Teodorescu Mihai

Molnupiravir, folosit inițial împotriva virusurilor gripale, ar putea ofer protecție împotriva noului coronavirus, cel puțin până la vaccinarea în masă a populației. Întreruperea transmiterii comunitare pe scară largă a SARS-CoV-2 până când este disponibilă vaccinarea în masă este esențială pentru gestionarea COVID-19 și pentru atenuarea consecințelor catastrofale ale pandemiei. Deoarece medicamentul poate fi administrat pe cale orală, tratamentul poate fi început mai devreme pentru inhibarea progresului către boala severă, scurtarea fazei infecțioase, ușurarea nivelului emoțional și socioeconomic al izolării prelungite a pacientului, dar și pentru oprirea rapidă a focarele locale.
„Am remarcat încă de la început că Molnupiravir are activitate cu spectru larg împotriva virusurilor ARN respiratorii și că tratarea animalelor infectate pe cale orală cu medicamentul scade cantitatea de particule virale, reducând dramatic transmisia.”, a declarat principalul autor al studiului, Dr. Richard Plember, profesor universitar la Universitatea de Stat din Georgia. În studiul publicat în Nature Microbiology, echipa de cercetători a testat Molnupiravir împotriva SARS-CoV-2 pe un model de dihor.
„Credem că dihorii sunt un model de transmisie relevant, deoarece răspândesc cu ușurință SARS-CoV-2, dar în cea mai mare parte nu dezvoltă boli severe, care seamănă mult cu răspândirea SARS-CoV-2 la adulții tineri”, a spus dr. Robert Cox, coleg postdoctoral cu R. Plember.
Cercetătorii au infectat dihorii cu SARS-CoV-2 și au inițiat tratamentul atunci când animalele au început să elimine particule virale din nas. După adăpostirea în aceeași cușcă a dihorilor infectați, dar aflați sub tratament, cu cei neinfectați, niciun contact dintre cei sănătoși nu s-a infectat. Comparativ, toți contacții dihorilor infectați, dar care au primit medicamente placebo în locul Molnupiravir, s-au infectat. Dacă datele obținute în studiile pe dihor se traduc la oameni, pacienții cu COVID-19 tratați cu medicamentul ar putea deveni neinfecțioși în 24 de ore de la începutul tratamentului.
sursa: Science Daily
Data actualizare: 07-12-2020 | creare: 07-12-2020 | Vizite: 8752
Bibliografie
Oral drug blocks SARS-CoV-2 transmission, researchers find, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/12/201203133908.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Riscul de tromboză venoasă este mai mare la pacienții cu SARS-CoV-2 decât la persoanele vaccinate
- Pacienții cu forme severe de COVID-19 suferă daune la nivelul celulor neuronale mai severe decât bolnavii cu Alzheimer
- Structura noului coronavirus ar putea explica rata mare de infecție
- Mutațiile apărute la virusul SARS-CoV-2 evită anticorpii neutralizanți și ar putea oferi rezistență virusului la vaccin
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni