Povestea unui tic – psihoterapia copilului

Ticurile sunt manifestări metaforice ale inconștientului, răspunsuri la anumite evenimente stresoare și apar la copii și adulți în aceeași măsură. Considerate de unii specialiști a avea și o componentă genetică, ticurile „vorbesc” despre evenimente pe care psihicul nu le-a putut tranforma complet. Atunci când mâncăm, o digestie bună susține sănătatea. În cazul unor evenimente care sunt evaluate de persoană ca fiind șocante, traumatizante sau, în cazul în care persoana este expusă zilnic, mai mult timp, stresului, psihicul este nevoit să semnaleze cumva faptul că „sistemul” are nevoie de o supapă prin care să se degreveze de toată greutatea resimțită.

În psihoterapia ticurilor sunt eficiente tehnicile de hipnoterapie dar și tehnicile de psihodramă – pentru recadrarea evenimentului, la copii chiar pentru a identifica posibilele cauze, având în vedere că ei internalizează și comunică diferit față de adulți.

Exemplu de caz

O voce de mămică speriată în telefon și o cerere de ajutor. Fusesem recomandată de medicul său de familie după ce copilul trecuse prin toate investigațiile medicale și concluzia a fost necesitatea psihoterapiei.

Copilul, în vârstă de 6 ani, dezvoltase un tic – clipea foarte des din ochi, incontrolabil. Cum se întâmplă de obicei, cei din jur îi spuneau să se controleze, să înceteze să mai facă așa. Copiii începuseră să râdă de el, adulții o tot întrebau pe mamă ce are copilul – totul devenise pentru ei ca un coșmar din care nu știau cum să iasă.

Îmi amintesc prima vizită la cabinet a celor doi – mama și copilul – timorați, cu speranță în ochi și un pic aplecați de greutatea situației. Mama mai ales, câteva ședințe la rând mă întreba dacă chiar cred că va trece, dacă nu cumva copilul ei va rămâne marcat de acest tic pentru toată viața.

Am descoperit că ticul a apărut în momentul în care copilul a aflat că părinții săi divorțează – nu-i de mirare cum inconștientul nostru preia o suferință și o transformă metaforic parcă. Copilul fusese șocat, nu se aștepta la asta, universul său așa cum îl cunoștea până în acel moment se destrăma. Resursele noastre psihice sunt diferite, simptomele cum sunt ticurile sunt metafore prin care aflăm despre experiențe prin care trecem la un moment dat și pe care fiecare le transformăm, mai mult sau mai puțin.

Ticul a dispărut în cam 12 ședințe de psihoterapie în care am folosit elemente de hipnoterapie și psihodramă, dar și alte tehnici specifice de terapie a copilului. Ceea ce a contat însă foarte mult a fost și implicarea mamei în procesul terapeutic, ea însăși parcurgând un proces de psihoterapie separat care avea să conducă și la dispariția ticului copilului său.

Împreună cu tehnicile folosite strict în cabinet este întotdeauna sănătoasă deprinderea unor tenici pe care fiecare client să le poată aplica și singur, în lipsa unui psihoterapeut, tehnici de autoliniștire și management al stresului. În acest sens, jocurile de mindfulness specifice vârstei sale, au fost „temele pentru acasă” pentru acest copil și mama lui. O dată deprinse, acestea asigură o mai bună capacitate de gestionare a emoțiilor în orice context stresor viitor.

Psihoterapeut Iulia Cruț
Iași, 0744234862
www.sanando.ro www.jocdecopil.ro