Proceduri stomatologice

©

Autor:

Proceduri stomatologice
Chirurgia dentară și procedurile stomatologice aferente pot fi evitate dacă sunteți receptivi și vă preocupați de nevoile dumneavostră dentare. Toate acestea sunt esențiale pentru:

  • menținerea sănătății și integrității dinților, gingiilor și cavității dumneavoastră bucale.
  • restaurarea funcționalității dinților.
  • prevenirea unor complicații severe în ceea ce privește sănătatea orală, în viitor.
  • îmbunătățirea aspectului dinților și cavității bucale (estetica dentară).

Înțelegerea anumitor proceduri stomatologice vă va ajuta să învingeți teama de medicul dentist. Mai mult decât atât, progresele realizate în domeniul farmaceuticelor, anestezicelor, metodelor de investigare și tratament, a tehnicilor terapeutice înseamnă că procedurile dentare ar trebui să se desfășoare fără durere și rapid în mâinile unui profesionist, fie el dentist, parodontolog sau odontolog.

Cele mai frecvente proceduri stomatologice sunt:
  • 1. Detartraj
  • 2. Albirea dinților
  • 3. Profilaxia stomatologică
  • 4. Fațetarea dinților
  • 5. Obturația dentară (plomba)
  • 6. Obturație de canal
  • 7. Incrustații dentare
  • 8. Extracția dentară
  • 9. Puntea dentară
  • 10. Implantul dentar
  • 11. Restaurare coronară dentară
  • 12. Protezare dentară
  • 13. Intervenții de chirugie gingivală cosmetică
  • 14. Amputație radiculară
  • 15. Ortodonție - soluții ortodontice
  • 16. Sigilarea dentară

1. Detartraj

Procedură terapeutică foarte simplă, prin care un medic dentist sau o asistentă de igienizare orală îndepărtează placa bacteriană, depunerile de tartru (piatră) și impuritățile de pe dinți (sau lucrările dentare) prin șlefuirea acestora cu ajutorul unui instrument de detartraj manual, ultrasonic sau cu aer comprimat.

Acest proces previne apariția cariilor dentare și a bolilor parodontologice (ale ginigiei, țesuturilor de susținere ale dinților).
În urma detrartajului mai pot rămâne totuși mici depozite pe suprafața dintelui, care dacă nu sunt îndepărtate vor fi bază pentru noi depuneri de tartru, ce trebuie îndepartate prin polish și periaj profesional.
Polishul este de fapt o sablare a dintelui (se aruncă sub presiune o substanță abrazivă și apă pe suprafața dintelui) făcută cu bicarbonat de natriu, ce are ca efect îndepărtarea resturilor rămase în urma detartrajului precum și a colorațiilor extrinseci de pe dinte.

2. Albirea dinților

Această procedură cosmetică este realizată de obicei în cadrul unui cabinet stomatologic, însă poate fi efectuat și acasă, fie cu produse din comerț, fie cu ajutorul unor substanțe special preparate de medicul specialist.

Acest tip de tratament este utilizat în estetica dentară pentru a înlătura discromiile dentare, petele de pe dinți, pentru a îmbunătăți aspectul danturii.

3. Profilaxia stomatologică

Reprezintă un program complex de măsuri locale și generale, bazat pe colaborarea dintre medic și pacient, având drept scop menținerea stării de sănătate a gingiilor, precum și evitarea apariției și evoluției cariei dentare.

Se realizează prin: însușirea tehnicii corecte de periaj, controlul stomatologic regulat, îndepărtarea factorilor de iritație cum ar fi tartrul și placa bacteriană prin detartraje periodice, aplicații locale de fluor cu rol de întarire a smalțului dentar.
Dintre acestea, periajul este cel mai important element profilactic.

4. Fațetarea dinților

Este ce mai nouă metodă de folosire a artei și științei cosmetice dentare și reprezintă procesul prin care este atașata o „carcasă” pe fața externă a dintelui pentru a îmbunătăți sau corecta aspectul frontal al dinților.

Acestea sunt făcute la comandă din material ceramic asemănător cu dintele (porțelan laminat), pentru a acoperi smalțul uzat, alinierea neuniformă a dinților sau spațiile interdentare și ciobirile sau fisurile. Aspectul rezultat este unul natural, datorită suprafeței de porțelan netede și impenetrabile, ce oferă o translucență foarte apropiată de cea smalțului dentar. Dinții fațetați nu își vor schimba culoarea și strălucirea conferite de ceramică.

5. Obturația dentară (plomba)

Reprezintă rezultatul acțiunii de închidere ermetică a unei cavități dentare, pregătită în prealabil cu un material solid (de obturație), care datorită durității sale substituie porțiunea absentă dintr-un dinte, redându-i funcția și forma normală.

Obturația este o metodă de reconstrucție a unui dinte deteriorat de carii: se îndepărtează țesutul dentar afectat, se curăță zona și se umple cavitatea cu material de obturație (aliaje de metale neprețioase, amalgamuri, compozite ceramică, ionomeri de sticlă).
În cazul în care cavitatea produsă de carii este prea mare, această obturație nu va fi suficientă și este necesară o altă procedura stomatologică (coronare dentară).

Obturațiile pot fi:
  • directe: se pun imediat în locul rămas după curățarea cariei, fabricate din amalgam sau compozit;
  • indirecte: inlay-uri (incrustații din porțelan) făcute într-un laborator special, pentru a se potrivi perfect cu dinții pacientului.

6. Obturația de canal

Reprezintă un tratament endodontic ce ajută la îndepărtarea pulpei dentare infectate, rănite sau moarte.

În interiorul țesutului dur al dintelui există un spațiu care se numește canal și este umplut cu pulpa dentară moale (nerv) și vase sangvine care asigură creșterea și dezvoltarea dintelui. În cazul în care caria a afectat această structură, toate canalele dintelui trebuie curățate și sigilate cu un material special, nu foarte dur, după care procesul de restaurare continuă la exterior cu o plombă obișnuită.
Obturația de canal este unul din tratamentele care permit păstrarea unui dinte compromis, alternativa fiind extracția. Obturația de canal poate fi făcută pe parcursul unei singure consultații sau în mai multe vizite la dentist, în funcție de complexitatea canalului și de gradul de degradare a pulpei.
Uneori, dacă infecția s-a întins de la dinte la os (abcesul), infecția trebuie stopată înainte de a se accesa canalul.

7. Incrustații dentare

Reprezintă obturația dentară pregătită în laborator, după amprenta cavității (turnată), în prealabil curățată și fasonată (zona cariată), cu scopul de a reconstitui forma anatomică a dintelui.

În funcție de gradul de întindere coronară, acestea pot fi: inlay sau onlay. Acestea sunt făcute pentru a restaura dinți cu leziuni carioase medii sau mari, sau dinți cu tratament endodontic (de canal), la care rezistența dintelui este scăzută.

Un inlay dentar permite să fie consolidat un dinte sau să se restaureze dacă este foarte deteriorat. Se poate confecționa din metal, porțelan sau acrilat. Este similar cu o plombă, doar că acesta este modelat într-un laborator, apoi este cimentat în cavitatea corespunzătoare. (aur, porțelan, rășini de compozite).

Un onlay (numit uneori și coroană dentară parțială) și este simlar cu un inlay, doar că este cimentat peste un dinte aflat în reconstrucție și remodelează forma dintelui.

Incrustațiile metalice sau ceramice prezintă o serie de avantaje față de clasicele obturații.
  • Adaptare marginală superioară.
  • Refacerea perfectă a anatomiei dintelui prin modelarea în laborator.
  • Refacerea perfectă a punților de contact interdentar.
  • Spre deosebire de obturațiile din amalgam și chiar cele metalice, nu colorează dintele.
  • Rezistența la uzură superioară oricărui tip de obturație.
  • Estetică deosebită în cazul incrustațiilor din ceramică.
  • Culoarea obținută nu se modifică, așa cum se întâmplă în cazul refacerii dintelui cu materiale compozite.
  • În unele cazuri, incrustația asigură protecția țesuturilor dentare rămase în urma îndepărtării cariei.
  • Prin refacerea perfectă a conturului dintelui, incrustația contribuie la întreținerea sănătății gingiei.
  • Sacrificiul dentar redus, comparativ cu cel necesar pentru aplicarea unei plombe clasice, fie din amalgam, fie din materiale compozite.

8. Extracția dentară

Denumită și avulsie dentară sau exodonție, reprezintă o metodă chirurgicală prin care se realizează înlăturarea dinților din alveolele lor, cu ajutorul unui forceps extractor.
Când acest lucru nu este posibil, de exemplu dintele sau rădăcina sunt adânc infipte în os, extracția se realizează prin înlăturarea osului și, dacă este necesar, spărgând dintele.

Extracția dentară reprezintă scoaterea dintelui, fie a celui de lapte, fie a celui definitiv. Este indicată numai când orice tratament stomatologic a dat greș, fie că este vorba de un dinte cu carie complicată sau de o rădăcină netratabilă, fie de o fractură a unui dinte.

Dinții pot fi extrași din diferite cauze:
  • dintele este afectat de carie în totalitate.
  • infecția a distrus o mare parte a dintelui și a osului maxilar.
  • înghesuirea dentară.

Este o alternativă de urgență, o decizie pe care doar medicul dentist o poate lua, în cazul în care dintele nu mai poate fi reținut nici chiar după efectuarea unei obturații de canal, pentru a menține integritatea și sănătatea dinților vecini și a preveni alte complicații dentare.
În cazul unei boli parodontale, ce afectează sever gingia și structura osoasă de susținere a dinților, dintele bolnav nu va avea o bază de susținere în cavitatea bucală și este necesară extracția.

9. Puntea dentară

Este un dinte fals, cunoscut și ca un dinte artificial, care este de obicei îmbinat între două coroane de porțelan, pentru a umple zona lăsată libera de dintele lipsă. Cele două coroane care îl susțin sunt atașate de dinți pe fiecare parte a dintelui fals. Aceasta este cunoscută ca o punte dentară fixă.

Puntea dentară tratează edentația (lipsa unuia sau a mai multor dinți). Breșele edentate, rezultate prin căderea sau extracția dinților, creează o tendință de rotație sau de migrare a dinților rămași spre spațiul liber, rezultând o ocluzie anormală.
Această metodă cosmetică poate reduce riscul de îmbolnăvire a gingiei, corectează probleme legate de mușcătură și chiar îmbunătățesc vorbirea.
Puntea dentară face parte din categoria mijloacelor protetice fixe și are scopuri cosmetice și funcționale.
Pentru realizarea punților dentare sunt adesea necesare „scoaterea nervului” și obturarea canalelor dinților vecini spațiului din care lipsesc dinții, apoi șlefuirea acestora. Implanturile dentare, ca alternative ale punților, permit menținerea intactă a dinților vecini și chiar fac posibilă o mai bună igienizare a cavității bucale.

10. Implantul dentar

Un implant dentar endo-osos este un dispozitiv care se inserează în grosimea osului alveolar în scopul înlocuirii rădăcinii unui dinte natural lipsă.

Acestea reprezinta de fapt șuruburi din titan care se înfiletează în osul maxilar și care, spre deosebire de așa-numiții „pivoți”, nu necesită existența unor rădăcini dentare. Ele prezintă un filet în interiorul său, în care se va înșuruba viitoarea costrucție dentară (dintele propriu-zis)

Un astfel de implant este format din două componente:
  • corpul implantului care are forma unui șurub și reprezintă porțiunea destinată plasării chirurgicale în os;
  • bontul protetic, pe care se fixează coroana dentară, care arată și are aceleași funcții ca un dinte natural.
Implantul dentar servește drept sprijin pentru o coroană, proteză parțială sau totală fixa sau proteză mobilizabilă.

Spre deosebire de puntea dentară, implantul este atașat chirurgical în structura osoasă a maxilarului și nu afectează dinții vecini, adiacenți. După trecerea perioadei de vindecare, un dinte artificial (cu aspect natural) va fi atașat implantului.

11. Restaurare coronară dentară

Coroana este un înlocuitor ce acoperă întreaga suprafață a dintelui.
Coroana dentară reprezintă partea vizibilă a dintelui, de deasupra linie gingivale sau substitul său artificial.


Cunoscute și sub numele de „cape", păstreaza funcționalitatea dinților afectați. Se aplică atunci când există puțin țesut sănătos rămas din cauza cariilor sau a unei lovituri, sau când dintele incisiv este fixat din motive cosmetice. Pe lângă susținerea dintelui, coroana are și rol estetic, de corectare a formei sau alinierii dintelui.

Medicul dentist poate efectua o lucrare coronară pentru:
  • Acoperirea unei obturații atunci când au avut loc pierderi mari de substanță dentară.
  • Protejarea dintelui de fracturi.
  • Reconstituirea unui dinte fracturat.
  • Ancorarea unei punți dentare.
  • Acoperirea unui implant.
  • Acoperirea unui dinte cu discromie sau anomalie de poziție.
  • Acoperirea unui dinte după tratamentul de canal radicular.

12. Protezare dentară

O proteză dentară reprezintă un dispozitiv alcătuit din mai mulți dinți falși, ținută în loc cu niște cleme speciale care se prind de dinți sănătoși, cu scopul de a înlocui mai mulți dinți absenți de pe arcadă.

Sunt două tipuri de proteze: parțiale și totale. Ambele sunt fabricate în laborator după un mulaj al gurii pacientului. Proteza parțială poate fi scoasă noaptea, pentru a fi curățată.
Necesitatea unei proteze dentare apare dacă pacientul nu mai are deloc dinți naturali sau dinții absenți sunt numeroși iar cei sănătoși nu sunt suficient de puternici încât să susțină o punte.

13. Intervenții de chirugie gingivală cosmetică

Gingiile proeminente sau neregulate (în cazul în care nu prezintă îmbolnăviri – parodontopatii) pot fi corectate prin chirurgie gingivală cosmetică (de exemplu: gingivoplastia și gingivectomia).

De asemenea, retracția gingiei, cauzată în general de bolile parodontologice, poate fi tratată prin realizarea de grefe de țesut gingival, sau chiar os, pentru a reconstrui zona gingivală.

Estetica gingiei cuprinde:
  • chirurgie plastică parodontală: grefa epitelioconjunctivă, grefa de țesut conjunctiv, frenectomie, frenoplastie.
  • intervenții chirurgicale: rezecție apicală (înălturarea parțială sau totală a țesutului bolnav precum și a unei bucăți din rădăcina dintelui), îndeparătarea țesuturilor bolnave din jurul vârfului rădăcinilor dentare.
  • gingivo-plastie (remodelarea estetică a gingiilor).
  • gingivo-osteo-plastie (care însoțesc și tratamentele ortodontice).
  • gingivectomie.

14. Amputație radiculară

Este o tehnică chirugicală de îndepărtare a uneia sau mai multor rădăcini ale unui dinte pluriradicular.
Tehnica se folosește pentru conservarea unor molari la care una dintre rădăcini este irecuperabilă (prezintă un proces inflamator osteo-parodontal).

15. Ortodonție și soluții ortodontice

Termenul de ortodonție derivă de la cuvintele din limba greacă „orthos” – drept și „donti” – dinte, ceea ce înseamnă că ortodonția se ocupă cu îndreptarea și alinierea dinților, îmbunătățirea aparatului dento-maxilar și a esteticii faciale.

Ortodonția tratează problemele de malocluzie și malpoziție (închiderea gurii incorectă și poziționarea greșită a dinților).
Aparatul dentar este soluția optimă în cadrul acestor tratamente, care are ca rezultat poziționarea corectă a dinților, corectarea mușcăturii, și prin acestea obținerea unui zâmbet estetic.

16. Sigilarea dentară

Reprezintă o manevră terapeutică nedureroasă și foarte utilă pentru dinții permanenți tineri în prevenirea apariție cariei dentare.

În cadrul acestui procedeu se aplică un material care aderă chimic pe dinți (în special molari), împiedicând saliva și mâncarea să pătrundă în zonele de retenție.
Astfel, teoretic dintii nu mai prezinta zone retentive si pot fi spalati fara a ramane zone in care periuta de dinti nu are acces.
Acest procedeu este util pentru a preveni și reduce incidența cariilor la dinții copiilor.
Sigilarea dentară sau sigilarea șanțurilor și fosetelor ocluzale reprezintă profilaxia pentru cariile fisurale și anume acele carii care se găsesc pe suprafețele ocluzale ale dinților (adică cele pe care se mestecă). Aceste carii apar și din cauza faptului că de multe ori intrarea în aceste fisuri este mai mică decât diametrul firelor din periuțele de dinți, situații în care fisurile profunde creează mari șanse de retenție alimentară și de placă bacteriană.

17. Fluorizare

Fluorizarea dentară reprezintă suplimentarea cu fluor a dinților și are drept scop prevenirea formării cariilor dentare la copii.

Se poate distribui mamei însărcinate de catre medic pentru prevenirea formării cariilor la dinții de lapte ai copilului, administrarea de preparate de fluor (soluții) recomandate de medicul dentist, începând cu vârsta de 6 luni, deprinderea unui periaj corect folosind pasta de dinți cu fluor.

Odată începută, terapia cu fluor se va urma cu orar zilnic, fără întrerupere, până la 14-15 ani. Administrarea se va face sub control stomatologic periodic, pentru a evita apariția fluorozei (pete albe pe dinți). Formarea dinților se încheie în jurul vârstei de 14-15 ani. Până la această vârstă fluorul acționeaza eficient dacă este administrat pe cale internă, sub formă de tablete cu fluor. După această vârstă este utilă administrarea fluorului pe cale externă, doarece formarea dinților s-a încheiat.

Metode uzuale de fluorizare externă:
  • fluorizare locală (aplicarea pe dinți de lacuri /geluri fluorurate) - fluorizarea profesională se face de 2-3 ori pe an.
  • clătiri cu soluții fluorurate;

18. Bonding dentar

Reprezintă o tehnică de cosmetizare dentară ce presupune repararea fisurilor și acoperirea dinților.

Bonding-ul cu rășini compozite este folosit pentru a repara fracturile, precum și pentru a lamina dinții, pentru a îmbunătăți imaginea și se realizează, de regulă, într-o singură ședință, fără a produce disconfort pacientului. Acest material aplicat pe dinți este întărit cu o lumină intensă, specială, pentru a reda forma naturală a dintelui.

Data actualizare: 03-12-2013 | creare: 10-06-2009 | Vizite: 16293
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul Afectiuni stomatologice:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  mai multe discuții din Afectiuni stomatologice
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.