ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Bucuresti

Psihoterapia individuală

Psihoterapia individuală

Ce este psihoterapia individuală?

Psihoterapia individuală este un proces care are ca scop ameliorarea stării emoționale, o mai bună cunoaștere și înțelegere a propriei personalități.

Prin identificarea evenimentelor care și-au pus amprenta asupra personalității tale și care au contribuit la perspectiva pe care o ai acum asupra vieții, vei putea să te înțelegi dar și să accepți cu mai multă ușurință lucrurile care se petrec în jurul tău și care nu depind de tine. Când ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, îi putem înțelege mai ușor și pe ceilalți.

Problemele de ordin emoțional și cognitiv sunt discutate și evaluate într-un cadru relaxat, lucru care contribuie la clarificarea a ceea ce s-a întâmplat în trecut, a ceea ce trăiești în prezent precum și a ceea ce îți dorești pentru viitor.

 

Când poți apela la psihoterapie?

Terapia individuală se adresează oricărei persoane care își dorește să învețe cum să gestioneze mai bine evenimentele din viața sa, propriile emoții și comportamente. Alături de un psihoterapeut vei descoperi prin diverse tehnici care au fost momentele cheie din trecut care au dus la tiparele de comportament pe care le ai în prezent și vei învăța cum să înlocuiești tiparele disfuncționale cu unele mai benefice.

 

Psihoterapia individuală și beneficiile consilierii specializate

Psihoterapeutul este, întâi de toate, o persoană obiectivă care te va ajuta sa vezi din altă perspectivă situațiile din viața ta și să le dai o interpretare nouă.

Cu toții suntem experți în ceea ce privește propriile probleme, însă după ce am petrecut foarte mult timp analizând un lucru, avem tendința de a rămâne blocați pe soluțiile deja încercate, chiar dacă ele nu au dat rezultate. De aceea este important să apelezi la un specialist care, prin întrebări strategice și bine gândite, te va ghida spre rezolvări noi și diferite. 

În plus, psihoterapeutul este prin pregătirea sa expert în tot ceea ce privește funcționarea psihicului și a emoțiilor umane, iar întrebările sale țintite te pot ajuta să înțelegi mai bine felul în care mediul extern a influențat formarea personalității tale și să descoperi credințele limitative care te împiedică să-ți atingi scopurile.

Ca ființe umane, ne naștem și creștem nu doar ca indivizi de sine stătători, dar și ca parte dintr-o comunitate în care simțim nevoia să aparținem, să contribuim, să fim apreciați și să ne vedem reflectați în ochii celorlalți într-un mod pozitiv. Multe dintre dificultățile emoționale din viața de adult apar drept consecință a unor relații dificile, indiferent dacă este vorba despre relațiile din copilărie sau din  prezent. Ceea ce a fost învățat greșit sau stricat printr-o relație poate fi cel mai bine reparat tot în cadrul unei relații – relația terapeutică. De aceea este atât de important să găsești terapeutul potrivit ție, cu care să simți că ai o conexiune, pentru că relația terapeutică în sine este una vindecătoare.

Scopul principal al psihoterapiei este acela de a crește calitatea vieții, indiferent care sunt problemele cu care te confrunți în prezent.

Este în regulă să ceri ajutor! Alege un specialist din echipa noastră și vino în cabinetul nostru de psihologie să pășim împreună spre o viață mai bună!

 

Cui se adresează psihoterapia individuală?

Psihoterapia te poate ajuta să gestionezi mai bine aproape orice situație de viață dificilă, însă printre cele mai frecvente probleme în care psihoterapia îți este necesară ca să-ți schimbi comportamentele și să-ți crești calitatea vieții se numără:

  •       Despărțiri dureroase
  •       Pierderea unei persoane dragi
  •       Dificultatea de a avea un partener de cuplu
  •       Abuz emoțional, relații toxice
  •       Tulburările de anxietate, fobii, atacurile de panică
  •       Stări depresive, neputință sau disperare
  •       Stări de nervozitate
  •       Abuz de substanțe 
 
Programare