Resuscitarea cardio-pulmonara la adult

©

Autor: Redacția ROmedic

Resuscitarea cardio-pulmonara la adult

Inainte de a incepe manevrele de resuscitare cardio-pulmonara, trebuie evaluat gradul de afectare a victimei. Aveti in vedere urmatorii factori:


  • persoana este constienta? Daca pacientul pare inconstient, scuturati-l usor si intrebati-l daca va poate auzi;
  • daca persoana nu raspunde, chemati serviciile medicale de urgenta.
  • verificati daca pacientul respira (urmariti-i respiratia timp de 5 secunde). Pentru aceasta, urmariti miscarile cutiei toracice, sau apropiati-va obrazul/urechea de pacient pentru a simti curentul de aer ce iese din gura victimei.
  • daca victima nu respira, verificati-i pulsul (timp de 5 secunde). 

Cum gasim pulsul

Pentru a verifica prezenta pulsului, plimbati degetul aratator si cel mijlociu langa „marul lui Adam”, spre partea laterala a gatului victimei, intre trahee si musculatura laterala a gatului, pentru a simti artera carotida. Apasati gradat si ferm pana ce veti simti pulsul. Invatati mai multe despre cum poate fi gasit pulsul, aici.

  • daca victima nu respira, dar are puls, este necesara inceperea respiratiei artificiale.
  • daca victima nu respira si nici nu are puls, sunt necesare manevrele de resuscitare cardio-pulmonara.

Eliberarea cailor aeriene

Care sunt pasii:

  • Asezati persoana pe spate pe un plan rigid.
  • Eliberati caile de acces ale aerului cu ajutorul degetelor - inlaturati eventualii corpii straini care ar putea impiedia respiratia. Daca nu se observa nicio leziune la nivelul gatului sau al cefei, plasati palma pe fruntea pacientului, iar cu cealalta mana, ridicati-i putin barbia pentru a mentine deschise caile aeriene.
  • Verificati daca pacientul respira (pentru nu mai mult de 10 secunde): urmariti miscarile cutiei toracice, sau apropiati-va obrazul sau urechea de pacient, pentru a simti rasfularea. Daca persoana nu respira, incepeti respiratia artificiala.

Respiratia poate fi restabilita prin efectuarea manevrelor de respiratie artificiala.  Aceasta se poate face „gura-la-gura” sau „gura-la-nas”, in cazul in care gura victimei nu poate fi folosita din cauza unui traumatism sau nu poate fi deschisa.

Restabilirea circulatiei

  • Cum se realizeaza respiratia artificiala:
  • Asigurati-va ca pacientul are capul inclinat pe spate, iar caile aeriene nu sunt obturate.
  • Strangeti narile victimei intre degetul aratator si degetul mare; inspirati adanc cu gura larg deschisa, acoperiti gura victimei cu buzele dumneavoastra, si expirati de doua ori complet. Fiecare expiratie ar trebui sa dureze una-doua secunde.
  • Inspirati adanc dupa fiecare expiratie.
  • Daca pieptul nu are o miscare de ascensiune, iar rezistenta intampinata in timp ce suflati este mare, caile aeriene nu sunt libere si trebuie deschise mai mult. Repetati miscarea de ridicare a mandibulei, inainte de a continua respiratia artificiala.
  • In momentul in care suflati, urmariti miscarea de ascensiune a toracelui si opriti-va din suflat cand toracele este dilatat. Ridicati-va si ascultati zgomotul de iesire a aerului sau urmariti coborarea toracelui. Repetati manevra de respiratie artificiala cu o frecventa de 12 expiratii pe minut (o expiratie la fiecare 5 secunde).
  • Daca victima are puls, dar nu si miscari respiratorii, continuati manevra de respiratie artificiala pana cand victima incepe sa respire normal, sau pana la sosirea echipei medicale.
  • Daca nu exista puls, incepeti masajul cardiac.

 

Daca gura persoanei resuscitate nu poate fi folosita, din cauza traumatismelor suferite, va fi necesara efectuarea respiratiei artificiale „gura-la-nas”:

  • Ridicati mandibula pentru a inchide gura pacientului.
  • Inspirati adanc si suflati aerul pe nasul victimei.
  • Dupa expiratie, lasati gura deschisa pentru a permite iesirea aerului.

Restabilirea circulatiei

Manevra de restabilire a circulatiei trebuie efectuata concomitent cu respiratia artificiala, atunci cand victima nu are puls.

 

Pozitionarea corecta a mainilor pentru efectuarea masajului cardiac:

 

  • Ingenuncheati langa pieptul victimei.
  • Cu doua degete, localizati marginea inferioara a coastelor, apoi ajungeti catre mijlocul pieptului pana la adancitura data de unirea ultimelor coaste cu sternul.
  • Asezati apoi palma celeilalte maini la doua latimi de deget deasupra marginii inferioare a sternului; apoi, puneti cealalta palma peste prima. Degetele se pot aseza si impletite.
  • NU lasati degetele sa se sprijine pe coaste. Apasati numai cu podul palmei.
  • Bratele trebuie sa fie intinse, coatele fixate, iar umerii deasupra pieptului victimei.
  • Atentie! Pozitionarea corecta a mainilor este esentiala, pentru a se evita fracturarea coastelor sau lezarea organelor interne!

Tehnica masajului cardiac extern

  • Apasati pe cutia toracica de 15 ori, determinand o coborare a sternului de 4-5 cm. Fiecare compresiune trebuie facuta energic si rapid: 2 compresiuni pe secunda sau aproximativ 100 compresiuni pe minut.
  • Lasati sternul sa se ridice dupa fiecare compresie, fara a lua insa mainile de pe stern.
  • Dupa 15 compresiuni, aplecati capul victimei pe spate, pentru a deschide caile respiratorii.
  • Strangeti narile intre aratator si degetul mare si efectuati doua insuflari complete, in asa fel incat toracele acesteia sa se ridice
  • Efectuati 4 cicluri complete de 15 compresiuni si 2 insuflari. Verificati din nou daca a aparut pulsul.  Intreruperea manevrelor de resuscitare nu trebuie sa depaseasca 7 secunde.
  • Daca exista puls, dar nu exista respiratie, efectuati manevra de respiratie artificiala cu o frecventa de 12 respiratii pe minut.
  • Daca nu este puls, repetati cele 15 compresiuni, urmate de 2 respiratii.
  • Continuati manevrele de resuscitare cardio-pulmonara pana cand victima incepe sa respire, iar inima isi reia activitatea, sau pana la sosirea ajutorului medical.

Ce puteti face daca apare voma in timpul efectuarii manevrelor de resuscitare cardio-pulmonara:


  • Intoarceti victima pe o parte si curatati-i gura cu degetele.
  • Intoarceti victima din nou pe spate si inclinati-i capul pe spate pentru a deschide caile respiratorii.
  • Reluati respiratia artificiala si masajul cardiac extern daca este nevoie.

Data actualizare: 19-03-2014 | creare: 19-02-2007 | Vizite: 41536
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: