Riscuri pentru sanatatea turistilor

©

Autor: Redacția ROmedic

Bolile cronice si calatoriile

Bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de deces a persoanelor ce calatoresc pe distante lungi. Pacientul  va evita calatoriile in locuri cu un climat extrem sau aflate la mare altitudine. De asemenea isi va procura din timp un stoc suplimentar din medicatia prescrisa, pe care il va depozita in timpul calatoriei in bagajul de mana; asupra sa, bolnavul cardiovascular va purta intotdeauna un bilet de externare (pentru aflarea rapida a diagnosticului de care sufera si a medicatiei pe care o urmeaza) ,ultimul traseu Ecg  efectuat si  numarul de telefon al medicului curant.

 

La nevoie, calatorul cardiac poate beneficia la bordul avionului de oxigen suplimentar, poate solicita un loc langa culoarul de acces, poate efectua exercitii fizice usoare si trebuie sa se hidrateze corect pentru a impiedica aparitia emboliei pulmonare sau tromboza venoasa


Calatorul suferind de o boala pulmonara cronica (BPOC-bronhopneumopatia cronica obstructiva) necesita adesea evaluare de urgenta in timpul zborului cu avionul, acuzand o simptomatologie diversa: dispnee (respiratie dificila), edeme, wheezing (respiratie suieratoare), cianoza (albastrirea tecumentelor si mucoaselor), dureri toracice; acesta va avea nevoie de oxigen suplimentar precum si de o medicatie bronhodilatatoare pentru diminuarea simptomelor.


Calatoria pune intotdeauna probleme pentru un diabetic. Diabeticul va avea intotdeauna asupra sa seringile cu insulina, medicatia antidiabetica, dispozitivul pentru monitorizarea glicemie dar si o gustare pregatita de acasa , conform regimului. Insulina se pastreaza la o temperatura cat mai scazuta. Pacientul va purta intotdeauna asupra sa , documentele medicale care noteaza diagnosticul, modalitatea de administrare a insulinei si numarul de telefon al medicului diabetolog care supravegheaza pacientul. Traversarea mai multor fuse orare, atat spre Vest cat si spre Est, va impune ajustarea dozelor de insulina tinand cont de decalajul orar.


O problema deosebita pentru calatoriile lungi, o ridica pacientii dializati, cei cu transplanturi sau cei cu anumite infirmitati. Pentru a minimaliza riscurile, calatoria trebuie pregatita din timp. Pacientii care au nevoie de hemodializa se vor asigura daca in tara de destinatie poate fi asigurat acest serviciu medical si isi vor rezerva sedinte de dializa intr-un centru de specialitate.

 

Persoanele transplantate vor evita calatoriile lungi in primul an dupa transplant, deoarece in aceasta perioada riscul de rejet al grefei este maxim. Dupa transplant pacientul primeste ca medicatie  corticosteroizi   care vor deprima sistemul imun si vor expune organismul in fata unor boli de origine infectioasa.


Data actualizare: 29-04-2013 | creare: 13-01-2009 | Vizite: 16820
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.