Studiu: Consumul de cafea este benefic și lipsit de riscuri pentru sănătate
Autor: Acasandrei Mihaela 859 vizite
Prezentare
Cafeaua este o băutură complexă și abundentă în molecule cu acțiune biologic activă benefică, cu efecte plauzibile asupra sănătății organismului:
- Efect antioxidant la care contribuie cafeina, respectiv acidul clorigenic care este cel mai abundent antioxidant din cafea,
- Efect anticarcinogenic asigurat de compușii implicați în procesele de detoxifiere a organismului și stimulează apărarea antioxidantă a celulei,
- Efect antiinflamator,
- Efect antifibrotic.
Află mai multe informații despre polifenolii din alimentație din articol.
Beneficiile consumului de cafea
Mortalitatea generală. În ceea ce privește mortalitatea generală, riscul relativ a fost redus cu 10% chiar și în cazul unui consum de cafea de 7 căni pe zi, dar scăderea cea mai semnificativă a fost observată la 3 căni de cafea, comparativ cu abstinența.
Beneficii cardiovasculare
Potrivit unei meta-analize (2016) incluse în studiu, condusă de Grosso G. și colaboratorii, comparativ cu persoanele care nu au consumat deloc cafea, în cazul persoanelor la care s-a înregistrat un aport zilnic de 3 căni cafea*:
- riscul de mortalitate cardiovasculară a fost cu 19% mai mic,
- riscul de mortalitate prin boli coronariene a fost redus cu 16%, iar
- riscul de mortalitate prin accident vascular cerebral a fost mai mic cu 30%.
*deși depășirea dozei de 3 căni cafea pe zi nu a presupus și majorarea riscului cardiovascular, efectele benefice au fost mult mai diminuate.
Impactul consumului zilnic de cafea la pacienții cu hipertensiune arterială nu a fost unul semnificativ, potrivit analizei de față. Iar majorarea concentrațiilor de colesterol a fost atenuată doar în cazul cafelei la filtru, dar nu și în cel al cafelei nefiltrate (fierte).
Citește pe larg despre efectele cafelei asupra inimii.
Beneficii asupra cancerului
Conform unei meta-analize ce a inclus 40 de cohorte la care au participat 2.179.126 adulți monitorizați timp de 14,3 ani în medie, s-a raportat o incidență redusă a cazurilor de cancer în cazul consumului crescut vs. scăzut de cafea vs. deloc vs. o cană în plus de cafea față de doza recomandată.
Într-un articol separat s-a raportat o reducere cu 2% a mortalității prin cancer atunci când s-a consumat zilnic o doză extra de cafea. Atunci când meta-analizele sugerau majorarea mortalității prin cancer la persoanele care beau mai mult de 4 cafele pe zi, nu s-au luat în calcul și factori precum fumatul în cazul cancerului pulmonar. Tabietul preferat de multe persoane consumatoare de tutun - „țigara la cafea” - poate explica asocierea pozitivă.
Consumul crescut vs. scăzut de cafea a fost asociat cu reducerea riscului de cancer de prostată, endometru, de melanom, cancer oral, de leucemie, cancer de piele non-melanom și de cancer hepatic.
Beneficii metabolice și neuroprotecție
Consumul crescut de cafea a fost în mod constant asociat cu reducerea riscului de boli metabolice, inclusiv diabet zaharat tip 2, sindrom metabolic, litiază renală și gută, comparativ cu un aport redus de cafea. Conform meta-analizelor la care au fost incluse studii de cohortă, riscul de boală Parkinson, depresie și alte tulburări cognitive, boala Alzheimer în special, a fost în mod constant redus.
Beneficiile cafelei decofeinizate
S-au raportat efecte benefice ale consumului a 2-4 căni de cafea decofeinizată asupra mortalității generale și a celei de cauză cardiovasculară, respectiv reducerea riscului de diabet tip 2 și cancer endometrial similar consumului de cafea cofeinizată crescut vs. scăzut.
Contrar preconcepțiilor, nu există dovezi reproductibile în ceea ce privește efectele negative ale consumului de cafea, cu excepția riscurilor asociate sarcinii și a majorării riscului de fracturi la femei în cazul unui consum crescut vs. scăzut de cafea.
Află din articol dacă poți consuma în siguranță cafea când ești însărcinată.
Altfel spus, moderația și ajustarea consumului în funcție de toleranța individuală, respectând dozele recomandate și intervalul propus pentru a nu interfera cu programul de somn, sunt esențiale pentru a beneficia la maximum de efectele pozitive ale cafelei la persoanele care îmbină plăcutul cu utilul sub forma unei cești aromate de cafea.
Ce se întâmplă când bei prea multă cafea?
Ne deshidratăm de la cafea sau nu?
La ce oră este mai indicat să bem cafeaua și de ce?
Sursa: The British Medical Journal
Detalii studiu
Concluzii
Limitări
Recomandări clinice
Referințe
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.