Tatuajul amalgamic

Pigmentarea exogenă (de natură externă) de origine amalgamică a mucoasei orale este una dintre cele mai frecvente leziuni de acest fel la nivelul cavității bucale și mai poartă denumirea de tatuaj amalgamic. Această leziune pigmentară rezultă din implantarea amalgamului dentar în țesuturile moi de la nivelul cavității orale. (1)

Cele mai frecvente localizări pentru tatuajul amalgamic sunt gingia și mucoasa care acoperă osul alveolar (porțiunea din osul maxilar unde sunt implantați dinții) și, de obicei, arcada mandibulară (inferioară) este mai afectată decât cea maxilară (superioară). Tatuajul amalgamic poate apărea la nivelul gingiei din jurul unui dinte care are o obturație din amalgam, dar nu numai. (2)

Amalgamul dentar este un aliaj metalic, având în compoziție mercur, argint, cupru și alte metale nenobile. Amalgamul dentar este utilizat ca material pentru obturațiile (plombele) dentare de peste 150 de ani. Obturațiile dentare de amalgam sunt cunoscute și ca obturații de argint, datorită aspectului argintiu pe care acestea îl au. (3)

Când poate apărea tatuajul amalgamic?

De obicei, tatuajul amalgamic apare la persoanele care au avut obturații din amalgam și pe care le-au înlocuit cu unele din materiale compozite (din aceeași culoare cu cea a dintelui).

De asemenea, această pigmentare mai poate apărea la persoanele care au suferit intervenții chirurgicale de tipul rezecțiilor apicale, atunci când vârful rădăcinii dintelui operat a fost obturat (plombat) cu amalgam dentar.

Ce cauzează tatuajul amalgamic?

Această pigmentare apare, de obicei, atunci când o obturație de amalgam este fie plasată sau finisată, fie este îndepărtată de pe dintele respectiv. În aceste situații, o bucată din amalgam se poate desprinde din obturație și poate pătrunde în țesuturile moi ale cavității orale. (3)

Care este aspectul clinic al unui tatuaj amalgamic și cum este diagnosticat?

La nivelul cavității orale, tatuajul amalgamic se prezintă ca o leziune asimptomatică (nu doare, iar pacientul nu resimte nici un alt disconfort), de culoare neagră, albastră sau gri, prezentă de obicei aproape de marginea gingivală a unui dinte sau pe mucoasa alveolară (mucoasa care acoperă osul alveolar). (2)
  
Uneori (foarte rar) tatuajul amalgamic apare chiar la nivelul regiunii palatine („cerul gurii”) sau în regiunea jugală (mucoasa din regiunea obrajilor).

Diagnosticul de tatuaj amalgamic poate fi stabilit de către un medic specialist în medicina dentară. De cele mai multe ori, diagnosticul este pus doar în urma examenului clinic, însă uneori acesta poate recomanda și efectuarea unei radiografii dentare, dar numai când leziunea conține o cantitate suficient de mare de amalgam încât să poată fi vizibilă pe clișeul radiologic. (3)

În anumite situații, medicul poate recomanda efectuarea unei biopsii din leziunea pigmentară, pentru a confirma diagnosticul de tatuaj amalgamic. Pentru confirmarea diagnosticului, medicul anatomo-patolog (cel care examinează leziunea la microscop) trebuie să observe depozitele de metale (sub formă de granule), împreună cu structuri histologice specifice tipului de țesut de unde a fost prelevată leziunea. (4)

Care este tratamentul în cazul unui tatuaj amalgamic?

Tatuajele amalgamice nu prezintă, în general, niciun risc pentru sănătatea pacientului. Nefiind simptomatice, acestea sunt depistate în mod „accidental” de către medic sau observate la un moment dat de către pacient, însă fără alte simptome. (3)

Tatuajele amalgamice sunt printre cele mai frecvente leziuni pigmentare, însă medicul dentist trebuie să stabilească cu exactitate diagnosticul, ținând cont și de aspectul radiologic, dar și de istoricul medical al pacientului.