Testul/panelul TORCH

©

Autor:

Testul TORCH, adesea numit și panelul TORCH, este un test de screening recomandat în diagnosticarea anumitor infecții care pot afecta dezvoltarea fetusului pe parcursul sarcinii. Acesta este, practic, un test de sange și vizează titrul anticorpilor IgG și IgM, specifici bolilor infecțioase.

Organismele infecțioase prezintă anumiți antigeni de suprafață, care stimulează sistemul imunitar să producă anticorpii necesari pentru a li se opune. Anticorpii IgM de pildă, sunt produși în lupta împotriva virușilor, iar panelul TORCH scanează prezența acestora. (1)

Termeni cheie asociați panelului TORCH

Anticorpul-A: este o proteină specială, produsă de sistemul imunitar al corpului, ca formă de apărare împotriva bacteriilor și virușilor care amenință buna funcționare a organismului. Aceasta este special concepută pentru a ataca și a neutraliza antigenul care a declanșat acel răspuns imunitar.

Antigenul-A: este o substanță, de regulă de natură proteică, străină organismului și, prin urmare, capabilă să declanșeze producția și eliberarea de anticorpi de către sistemul imunitar.

Titrul: este cea mai înaltă diluție a unei substanțe (ser sau alt lichid corporal) care produce o reacție la un test imunologic. Alternativ, poate defini pragul până la care un anticorp poate fi diluat fără a își pierde capacitatea de a reacționa la un anumit antigen.

Bacteria: este un microorganism procariot monocelular, ce poate cauza numeroase boli și infecții.

Virusul: este un agent infecțios de dimensiuni foarte mici, constând într-o grupare de material genetic (ADN sau ARN) încapsulat într-un strat proteic. Virusul are întotdeauna nevoie de o celulă vie drept gazdă, pentru a se putea reproduce. (1)

Ce este panelul TORCH

Expresia TORCH este, în fond, un acronim rezultat prin alăturarea inițialelor celor cinci grupuri de infecții cronice pe care testul le poate detecta:

(toxoplasmosis, other viruses, rubella, cytomegalovirus, herpes simplex virus).

Toxoplasmoza

Această infecție este provocată de un parazit ce prosperă în fecalele de pisică și cu care se poate intra în contact. Cel mai adesea însă, virusul este contactat când mama consumă lapte nepasteurizat sau carne infestate. Infecția se transmite apoi de la mamă la făt, prin placentă. Bebelușii sunt adesea expuși toxoplasmozei congenitale care, netratată, poate cauza orbire, surditate, crize și dizabilități intelectuale. Cu cât infecția se produce într-un stadiu mai incipient al sarcinii, cu atât riscurile sunt mai mari. Dar chiar și în cazul infecțiilor cu debut într-un stadiu avansat al sarcinii, copiii născuți astfel pot experimenta probleme oftalmologice mult mai târziu, în adolescență. Statistic, incidența acestei boli la nou-născuți este de una la 1.000 de nașteri.

Alte infecții

La acest capitol una dintre cele mai temute este sifilisul, o boală infecțioasă cu transmitere sexuală, care se poate transfera de la mamă la făt în timpul sarcinii. Sifilisul poate fi responsabil de un travaliu prematur, de nașterea unui copil subdezvoltat, cu defecte fizice și, în cazuri extreme, moartea fătului in utero. Deși aproximativ 2 până la 5 procente din copiii ale căror mame au fost diagnosticate cu sifilis în timpul sarcinii se nasc cu această boală, rata mortalității acestora este de aproximativ 54%.

Panelul TORCH include și testarea anticorpilor pentru hepatita B, virusul Epstein-Barr sau infecția cu enterovirus.

Rubeola

Rubeola este o infecție virală transmisă cu ușurință prin strănut sau tuse, a cărei incidență se manifestă cu precădere primăvara. În prezent această boală nu mai reprezintă un risc atât de mare datorită vaccinului special conceput împotriva ei. Cu toate astea, infecția poate ajunge de la mamă la făt, afectând dezvoltarea acestuia, în funcție de momentul în care s-a instalat. Între 0,1 și 2% dintre nou-născuți sunt infectați cu rubeolă, prezentând afecțiuni cardiace, deficiențe de auz sau vedere, afecțiuni ale sângelui sau pneumonie. Astfel de afecțiuni sunt întâlnite în aproximativ 85% din cazurile în care fătul a intrat în contact cu virusul în primele opt săptămâni de sarcină. În cazuri extreme, rubeola poate provoca și pierderea sarcinii sau moartea fătului in utero.

Citomegaloviroza

Citomegaloviroza este provocată de un virus herpetic și reprezintă cea mai comună infecție congenitală la bebeluși. Mama poate contracta virusul în urma unor relații sexuale neprotejate cu un purtător sau prin contact direct cu sângele sau alte fluide corporale ale unei persoane infectate. Există însă și situații în care micuții iau virusul de la mamă, prin laptele de sân. Acest virus poate provoca nou-născuților deficiențe de vedere, auz sau chiar mintale, pe termen lung. Potrivit statisticilor, numai în Statele Unite între 1 și 2,2% din nou-născuți sunt infectați cu acest virus, dintre care 10% prezintă simptome vizibile. Rata de mortalitate a bebelușilor simptomatici este de 20-30%. Copiii care dezvoltă infecția după naștere sunt mult mai vulnerabili la pneumonii, hepatite sau diferite afecțiuni ale sângelui.

Infecția cu HSV

Gravidele pot intra în contact cu virusul herpes simplex prin contact sexual, transmițându-l mai departe fătului. Acest virus este unul din cei mai des întâlniți în infecțiile virale comune, bebelușii contractându-l în aproximativ 80% din cazuri chiar în timpul nașterii, când virusul pătrunde în organismul lor prin piele, căi respiratorii, ochi sau gură. Prin urmare, cam în 20% din cazuri infecția se instalează la nivelul ochilor, gurii sau pielii. Această infecție se răspândește apoi în tot corpul (infecție diseminată) cam în 50% din cazuri, într-un interval de până la 11 zile după naștere. Infecțiile HSV diseminate atacă ficatul și glandele suprarenale, dar și alte organe. Fără tratament corespunzător, rata de mortalitate este de 80%, dar chiar și cu medicație antivirală, aceasta rămâne la aproximativ 15-20%. Dintre copiii care supraviețuiesc infecției, 40-55% rămân cu afecțiuni pe termen lung ale sistemului nervos central. (1, 2)

Când și de ce se face testul TORCH

Totalitatea simptomelor asociate cu infecțiile anterior descrise este adesea numită și sindromul TORCH. Testul sau panelul TORCH este necesar pentru scanarea și identificarea acestor infecții virale; apărute în timpul sarcinii, ele pot ajunge foarte ușor la făt (fie prin placentă, fie în timpul nașterii naturale, la trecerea prin tractul genital infectat) cauzând defecte congenitale. Identificarea infecției în cel mai scurt timp este vitală, de ea depinzând sănătatea și chiar viața nou-născutului.

Medicii solicită acest test atât preventiv, cât și atunci când bebelușii sau mama manifestă anumite simptome, pentru a determina dacă una din cele cinci infecții este implicată.

De pildă, infecțiile cu rubeolă în primele 16 săptămâni de sarcină expun fătul la riscuri majore. Cum un doctor nu poate pune diagnosticul de rubeolă exclusiv în baza simptomelor fizice (și alte infecții pot avea o simptomatologie asemănătoare), o serie de analize de laborator sunt necesare pentru confirmarea diagnosticului.

Confuzii pot apărea și în cazul femeilor infectate cu toxoplasmoză sau citomegaloviroză, care au simptome asemănătoare gripei, fiind dificil de diferențiat de alte boli. Testarea nivelului de anticorpi din sânge este, așadar, cea mai sigură și mai rapidă metodă de diagnosticare a unei infecții ce se poate dovedi fatală fătului.

Cele mai comune simptome ale fătului sau nou-născutului pentru care este prescris testul TORCH sunt următoarele:
  • Restricție de creștere intrauterină - dezvoltare fizică prea mică raportată la stadiul sarcinii
  • Ficat sau splină mărite
  • Procent prea mic de trombocite - celulele sanguine responsabile de coagularea sângelui
  • Erupții cutanate sub forma unor mici puncte roșii, mov sau maronii – acestea sunt, de regulă, cauzate de spargeri ale vaselor capilare și infiltrații ale sângelui în pielea bebelușului
  • Afecțiuni ale sistemului nervos central – encefalită, depuneri de calciu pe creier sau crize
  • Icter – pete galbene sau albe apărute pe scleră (partea albă a globului ocular) ca urmare a nivelului ridicat de bilirubină din sânge; icterul poate indica disfuncții ale ficatului
  • Deficiențe de auz sau chiar și surditate
  • Dezvoltare psihică anormală, retard mintal
  • Probleme cardiace
  • Cataractă

Cu toate acestea, dacă și când anume o gravidă ar trebui să facă testul TORCH rămâne la latitudinea medicului care monitorizează sarcina. Adesea, acesta este prescris încă de la prima vizită prenatală și repetat pe parcursul celor nouă luni de sarcină. (1, 2, 3)

Cum se face testul TORCH

Panelul TORCH fiind un test de sânge, procesul este unul obișnuit, de recoltare. Se dezinfectează zona de unde se va lua sânge – de regulă vârful unui deget sau călcâiul – și se aplică o înțepătură cu un ac steril. Sângele poate fi colectat într-un recipient special sau direct pe o lamelă, sângerarea fiind apoi stopată cu o compresă cu alcool medicinal. (4)

Pentru mai multă siguranță, medicul poate opta și pentru o serie de alte teste, care să vizeze alte țesuturi sau fluide corporale, după cum urmează:
  • Analiza fluidului cerebrospinal – în cazurile suspecte de toxoplasmoză, rubeolă sau sifilis
  • Analiza urinei – pentru identificarea citomegalovirusului
  • Analiza țesutului infectat – pentru diagnosticarea infecțiilor cu HSV (1)

Pe lângă panelul TORCH, deși nu neapărat cu scopul indentificării acestor infecții, cam în aceeași perioadă pot fi prescrise și testele de HIV, sindrom Down sau diabet gestațional. (2)

Interpretarea rezultatelor și repetarea testului

Prin testul TORCH se scanează prezența anticorpilor IgG respectiv IgM din sângele gravidei sau al bebelușului, anticorpi specifici pentru fiecare din cele cinci infecții. Rezultatele sunt de tipul negativ sau pozitiv. Un rezultat negativ indică faptul că nu a fost depistată prezența niciunui anticorp specific acelor viruși sau bacterii.

Un rezultat pozitiv pentru anticorpii de tip IgM poate semnala atât o infecție prezentă în corp, cât și existența unei infecții recente, care nu mai este neapărat activă. Însă tocmai pentru că acești anticorpi pot fi produși de corp și din alte motive, pentru siguranță, obstetricianul va recomanda analize suplimentare, care să confirme infecția respectivă.

Un rezultat pozitiv pentru anticorpii de tip IgG semnalează faptul că gravida a suferit, în trecut, de o infecție cu unul din agenții infecțioși specifici panelului TORCH. Nivelul acestora trebuie totuși monitorizat, astfel că testul se va repeta la aproximativ două săptămâni. Dacă și noul rezultat indică prezența IgG în sânge, se poate considera că infecția este una curentă.

În cazul analizelor nou-născutului, un rezultat IgM pozitiv indică o probabilitate foarte mare a unei infecții curente sau recente, în contextul în care acești anticorpi nu pot trece prin placentă, de la mamă la făt. În plus, prezența anticorpilor IgG și absența celor de tip IgM la bebeluș poate sugera un transfer pasiv al virusului, nou-născutul neavând, neapărat, infecție activă în corp.

Dacă bebelușului i s-a recoltat sânge de mai multe ori din același loc, cauzându-se astfel cicatrici, inflamații sau acumulare de fluid în acel loc, recoltarea unei noi probe din zona afectată poate genera rezultate neconcludente sau neconforme.

Cu toate acestea, analizele incluse în panelul TORCH pot genera atât rezultate fals-pozitive, cât și fals-negative, mai ales atunci când se măsoară nivelul imunoglobulinelor, din cauza anticorpilor cu reactivitate încrucișată, mai ales în cazul diferitelor tipuri de viruși herpetici. Repetarea testelor la un interval stabilit de doctor și analizarea unor probe de fluid cerebrospinal pot fi dispuse pentru o diagnosticare mai precisă. (1, 3, 4, 6, 7)

Diagnosticul diferențial și tratamentul

Toxoplasmoza

Toxoplasmoza este provocata de un parazit comun pe care foarte multă lume îl poartă în mod asimptomatic. Când o femeie însărcinată devine infectată, există riscul ca infecția să fie transmisă fătului, prin vilozitățile coriale (proeminențe alungite ale corionului, membrana care înconjoară fătul, responsabile de schimbul de nutrienți, produși de excreție, oxigen și dioxid de carbon dintre sângele fătului și al mamei). În consecință, cel mai adesea apare ca simptom triada congenitală clasică:
  • Corioretinită (leziuni difuze sau locale ale coroidei și retinei)
  • Hidrocefalie (creșterea nivelului de lichid cefalorahidian și dilatarea cavității în care se află encefalul)
  • Calcificări intracraniene (depuneri de calciu în interiorul cavității cerebrale)

Chiar și așa, aproximativ 67% din fetușii infectați se nasc fără simptome, 15% dintre ei cu retinocoroidită și 10% cu calcificări intracraniene. Cu cât boala s-a declanșat într-un stadiu mai incipient al sarcinii, cu atât simptomele sunt mai severe.

Pentru diagnosticarea acestei infecții, de regulă se măsoară titrul anticorpilor, urmărindu-se prezența anticorpului IgM specific protozoarului Toxoplasma gondii, în sângele gravidei. Ulterior, se face și un test ADN al lichidului amniotic, pentru a detecta prezența infecției în corpul fătului.

În cazul în care mama este diagnosticată cu această infecție, obstetricianul prescrie, în general, un tratament pe bază de spiramicină. Dacă infecția a ajuns și la făt, mama va fi tratată cu o serie de medicamente care vor traversa cu ușurință placenta, tratând și fătul – pirimetamină, sulfonamidă sau leucovorin folinat de calciu. Din păcate, aceste tratamente pot avea ca efect advers supresia măduvei osoase, ce se poate contracara tot în regim medicamentos.

Rubeola

Deși tot mai rară în prezent datorită programelor de vaccinare împotriva acestei afecțiuni, rubeola nu trebuie totuși ignorată. Ea se transmite pe cale virală, mama purtătoare experimentând probleme respiratorii, erupții cutanate – în special în zona trunchiului, limfadenopatie (ganglioni măriți) și artrită. La fel ca și în cazul altor infecții din grupa TORCH, rubeola poate fi asimptomatică, riscul de a fi transmisă fătului fiind destul de mare.

Triada specifică rubeolei congenitale constă în:
  • Persistența canalului arterial (canalul arterial nu se închide la naștere)
  • Cataracte (formarea unei pelicule fine și opace la suprafața cristalinului)
  • Surditate

Copilul se naște adesea cu restricție de creștere intrauterină, manifestată atât la nivelul corpului, cât și al capului. Nedezvoltarea corespunzătoare a capului – microcefalie – duce, adesea, la instalarea retardului mintal. În plus, bebelușul poate avea și o erupție cutanată specifică rubeolei.

Pentru diagnosticare, doctorul solicită teste serologice pentru detectarea anticorpilor specifici de tip IgM. Aceste teste se pot repeta la interval de două sau trei săptămâni, pentru a determina evoluția nivelului acestor anticorpi și a confirma dacă infecția este recentă sau nu. În cazul unei infecții acute, declanșate de curând, se va observa o prezență alarmantă a anticorpilor IgM, iar în cazul unei infecții mai vechi, vor fi detectați anticorpii IgG. Virusul poate fi detectat și în fluidul amniotic.

Cum nu există niciun fel de tratament antiviral împotriva rubeolei congenitale, singura opțiune este terapia de susținere. Riscurile pentru făt sunt însă foarte mari. În cazul în care infecția a apărut încă din prima luna de sarcină riscul de malformații este maxim, de 100%, scăzând la 20% abia din al doilea trimestru de sarcină.

Citomegaloviroza

La fel ca și toxoplasmoza, citomegaloviroza este provocată de un virus pe care foarte multe persoane îl au în corp. Sistemul nostru imunitar este însă suficient de puternic pentru ca infecția să fie, de multe ori, asimptomatică.

În general se transmite prin contactul fluidelor corporale – raporturi sexuale, transplanturi de organe, transfuzii de sânge, salivă, urină, lapte matern sau transplacental, de la mamă la făt. Infecția se transmite fătului cel mai ușor fie atunci când mama are o infecție primară, fie atunci când citomegalovirusul se reactivează în timpul sarcinii. Mama poate avea mononucleoză infecțioasă (la debutul acesteia rezultatele testului de scanare a anticorpilor heterofili poate fi negativ) prezentând febră, dureri în gât și oboseală. La fel ca in cazul multor altor infecții TORCH, mama poate transmite infecția fătului chiar și atunci când ea este asimptomatică.

În Statele Unite aproximativ 40.000 de bebeluși se nasc anual cu citomegaloviroză congenitală, dintre care cel mult 20% prezintă semne sau simptome ale infecției.

Cele mai comune simptome sunt:
  • restricția de creștere intrauterină (bebelușul se naște subdezvoltat, suferind de retard mintal și microcefalie)
  • icter
  • crize
  • calcificări periventriculare
  • deficiențe de auz
  • erupții cutanate
  • pneumonie
  • hepatosplenomegalie (mărirea ficatului și a splinei)
  • retard psihomotor.

Diagnosticarea se face prin panelul TORCH și se confirmă prin analiza unor probe de urină și salivă ale bebelușului, în care se identifică acele culturi virale specifice.

Din păcate, nici în cazul acestei infecții nu există un tratament eficient, ci doar terapie de susținere – educație specială a copilului, utilizarea unor aparate auditive, etc.

virusul herpes simplex

Herpes simplex are două tulpini, HSV 1 – cunoscută ca herpes oral – respectiv HSV 2herpesul genital. Aceasta din urmă este cea mai comună tulpină întâlnită în diagnosticarea infecției cu virsul herpetic. Ea se transmite prin contacul pielii sau al membranelor mucoase, în special în timpul nașterii, când tractul genital este infectat. Gravidele infectate experimentează adesea leziuni veziculare în zona genitală, dar, la fel de bine, se poate să fie asimptomatice și să transmită virusul bebelușului, prin procesul de naștere naturală.

Infecția neonatală se manifestă, de regulă, în trei moduri, diferite ca intensitate și repercusiuni:
  • Infecții ale pielii, ochilor și gurii - bebelușii cu aceste simptome au cea mai bună șansă de supraviețuire, neprezentând probleme de dezvoltare fizică sau psihică;
  • Infecții ale sistemului nervos central – meningoencefalită, convulsii, iritabilitate, lipsă de poftă de mâncare;
  • Infecții diseminate – sunt cele mai grave și se pot manifesta prin septicemice, șocuri sau insuficiență respiratorie.

Diagnosticarea acestei infectii se face prin testul TORCH, în cadrul căruia se scanează prezența anticorpilor IgG HSV II respectiv IgM HSV II. Prezența anticorpilor IgG indică existența unei infecții mai vechi cu virusul herpetic, în timp ce anticorpii IgM indică o infecție curentă sau foarte recentă.

Tratamentul bebelușilor se bazează în principal pe administrarea intravenoasă de aciclovir. Durata tratamentului variază de la 14 la 21 de zile, în funcție de severitatea simptomelor.

Sifilisul

Această boală este provocată de bacteria spirochetă Treponema pallidum, transmisibilă prin contact sexual. Infecția se manifestă în trei faze – primară (apariția unei leziuni primare ușor de identificat), secundară (apar manifestări generale, mucocutanate și sistemice) și terțiară (afectarea sistemului nervos și a celui cardiovascular).

Sifililsul este una dintre cele mai agresive infecții, 40% dintre sarcinile afectate de această infecție neputând fi duse la termen. Dintre bebelușii care se nasc, cei mai mulți sunt simptomatici, după cum urmează:
  • Primele simptome – sunt observată până la pragul vârstei de doi ani, când bebelușul se dezvoltă foarte greu, este anemic și poate suferi de erupții cutanate maculopapulare, periostită, rinită sau hepatosplenomegalie.
  • Simptomele târzii – după vârsta de doi ani, când se observă anomalii ale dentiției sau ale dezvoltării scheletice, keratite intersițiale și chiar surditate.

Diagnosticarea se face prin teste serologice, în special testul VDRL, sau prin examinarea de probe biologice extrase de la nivelul leziunilor cutanate. În cazul gravidelor, testul trebuie făcut în primul și al treilea trimestru de sarcină, iar tratamentul prescris, indiferent de stadiul bolii, este penicilina G. Alternativ, se pot recomanda și alte antibiotice, precum eritromicina, cefalosporinele sau tetraciclina. (5)

Prevenirea bolilor infecțioase și precauții

Toxoplasmoza

Întrucât toxoplasmoza poate fi transmisă prin contactul cu fecalele de pisică, femeile însărcinate ar trebui să evite, pe cât posibil, să atingă pisicile sau să le curețe litiera. Cea mai comună cauză rămâne însă consumul de carne infestată, motiv pentru care carnea consumată trebuie gătită foarte bine. Mai este indicată și spălarea temeinică a legumelor consumate și folosirea unor mănuși de protecție ori de câte ori se lucrează cu pământ, care ar putea conține acest protozoar, Toxoplasma gondii. Orice infecție suspectată trebuie comunicată obstetricianului, pentru prescrierea în timp util a analizelor de sânge care vor infirma sau confirma prezența acestui virus.

Rubeola

Cea mai ușoară metodă de a preveni rubeola este vaccinarea, care se face în două etape:
  • prima până la vârsta de 15 luni
  • a doua oricând între vârsta de un an și jumătate respectiv 7 ani.
Femeile care, din diferite motive, nu au făcut acest vaccin la momentul oportun, îl pot face și mai târziu. Este însă esențial ca apoi să aștepte cel puțin 28 de zile înainte de a rămâne însărcinate, până când orice urmă a virsului din vaccin va fi dispărut complet din corp.

Citomegaloviroza

Pentru a preveni citomegaloviroza congenitală, femeile însărcinate trebuie să aibă mare grijă în ceea ce privește igiena mâinilor și să evite pe cât posibil orice contact cu fluidele corporale ale altor persoane, mai ales ale copiilor mici, care sunt mult mai vulnerabili la această infecție. În cazul în care infecția gravidei este confirmată, se recomandă tratamentul cu ganciclovir, pentru a reduce riscul de a o transmite fătului.

HSV

În cazul infecției cu virusul herpetic, sau chiar și atunci când mama este doar suspectă, cea mai sigură cale de a evita infectarea bebelușului la naștere este efectuarea unei cezariene. Astfel fătul nu va mai trece prin canalul genital infectat, iar riscul de a fi preluat infecția prin placentă, în timpul sarcinii, este extrem de mic.

Sifilisul

Sifilisul poate fi prevenit prin contacte sexuale protejate și efectuarea periodică de teste serologice. Atunci când mama este totuși diagnosticată cu această infecție, se poate prescrie un tratament cu penicilina G, pentru a reduce riscul transmiterii la făt.

În cazul nou născuților diagnosticați cu una din aceste infecții, se recomandă o igienă sporită permanentă, dar mai ales atunci când se intră în contact cu diferite fluide corporale ale micuțului infectat (sânge, urină, fecale, etc.). (1, 5)

Data actualizare: 19-06-2014 | creare: 19-06-2014 | Vizite: 25603
Bibliografie
1 – Testul Torch: http://childrens-health.lovetoknow.com/medical-terms-definitions/torch-test
2 – Panelul Torch – Enciclopedia de sănătate: http://www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content.aspx?ContentTypeID=167&ContentID=torch_panel
3 – Teste de Laborator Online – Torch: http://labtestsonline.org/understanding/analytes/torch/tab/test/
4 – Screening-ul Torch MedlinePlus, National Institutes of Health: http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/003350.htm
5 – Totul despre infectiile Torch: http://www.caribbeanmedstudent.com/2012/08/all-about-torch-infections/
6 – Screening-ul Torch, interpretarea rezultatelor: http://www.healthline.com/health/torch-screen#Results
7 – Pachetul de test de sarcina Torch: http://www.pentacorelab.hu/en/torch
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.