Vaccinul antimeningococic

Arealul geografic cel mai afectat de boala meningococică este așa-numita „centură a meningitei”, care traversează Africa sub-sahariană și cuprinde țări precum Sudan, Kenya, Etiopia, Ghana, Nigeria ș.a. Deși incidența și efectele sunt mai mari în această zonă, nici celelalte regiuni ale lumii nu sunt ferite, mai ales că bolile pot fi „transportate” foarte ușor prin intermediul deplasărilor și călătoriilor. (65)

Vaccinul antimeningococic este de o importanță extraordinară în cazul celor aflați în zonele cu probleme, Organizația Mondială a Sănătății declarând că meningita este o problemă publică majoră la nivel mondial. (66)

Vaccinul antimeningococic este disponibil în două variante: vaccinul polizaharidic (care se adresează însă adulților) și vaccinul conjugat, destinat imunizării copiilor. Primul vaccin conjugat a fost lansat în Statele Unite ale Americii, în anul 2005.  (68)

Vaccinarea antimeningococică la copii

Vârsta de administrare a vaccinului antimeningococic, în cazul copiilor, este cuprinsă între 11 și 18 ani, însă în caz de expunere poate fi făcut după vârsta de doi ani. Cei mai predispuși la boală sunt copiii cu probleme imunitare: afecțiuni ale splinei sau cei  infectați cu HIV. (68, 69)

Reacțiile adverse pe care vaccinul le poate provoca sunt minore, similare cu cele provocate de alte vaccinuri, adică înroșirea locului înțepat, durere locală și umflături.

Câteva denumiri comerciale sub care poate fi găsit vaccinul antimeningococic conjugat (pentru copii) sunt: Menactra, Meningitec, Menjugate. (57)

Vaccinarea antimeningococică la adulţi

Meningita de origine bacteriană este o afecţiune deosebit de periculoasă, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, pentru că expunerea la bacteria Neisseria meningitidis poate expune un organism slab imunizat la traume ale creierului și chiar la moarte.
Din acest motiv, se recomandă administrarea unei doze de vaccin polizaharidic, oricând după vârsta de 19 ani, următoarelor categorii de adulți: persoanele care trăiesc la comun, în spații mici sau cu o igienă problematică (studenți în campusuri, soldați din unitățile militare), cei care au o imunitate slăbită ori călătorii în zonele endemice („centura meningitei”).

Boala meningococică

Este cea mai gravă formă de meningită, fiind cauzată de bacteria Neisseria meningitidis, care provoacă moartea a peste 50% dintre persoanele afectate, atunci când nu este tratată, stând la sursa unor mari epidemii în trecut. Una din cele mai serioase epidemii s-a petrecut între 1996 și 1997, când au fost infectate peste 250.000 de persoane, dintre care 25.000 au murit, iar 50.000 au rămas cu sechele permanentte. Din păcate, epidemiile de boală meningococică revin periodic, făcând un număr mare de victime. (65)

În România au fost raportate în 2012 un număr de 90 de cazuri de meningită bacteriană, dintre care 10 au fost fatale, cei mai afectați fiind copii cu vârsta sub 4 ani. Statisticile realizate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile demonstrează o creștere, față de anul precedent. (67)

Neisseriea meningiditis se răspândește cu ușurință de la persoană la persoană, pe cale orală, prin inahalarea secrețiilor din gâtul unei persoane bolnave, ce poate fi expulzată în timpul tusei și strănutului, dar și prin sărut, ori prin partajarea paharelor și a tacâmurilor. Primele simptome apar, de regulă după patru zile și includ febră ridicată, sensibilitate la lumină, înțepenirea gâtului, grețuri, vărsături, dureri de cap. (65, 66)
La sesizarea acestor simptome se impune internarea și începerea tratamentului, pentru că urmările sunt dramatice, meningita bacteriană putându-se solda cu pierderea auzului sau cu afectarea permanentă a funcțiilor creierului. De asemenea, așa cum spuneam, peste jumătate dintre cazurile netratate sfârșesc cu moartea și chiar 10% dintre cei care se tratează corespunzător pot fi răpuși la doar o zi sau două de la declanșarea manifestărilor. (65)
Diagnosticarea, care precede începerea tratamentului, se face atât prin observații clinice, dar, pentru că simptomele se aseamănă cu cele ale altor tipuri de meningită, se impune efectuarea unei puncții lombare.  După aceasta, medicul va dispune administrarea antibioticelor: ampicilină, penicilină, chloramphenicol sau cetriaxon.  (66, 68)

Vă invităm să citiți mai pe larg despre meningita cauzată de Neisseria meningitidis, în acest articol.