Viața sexuală în timpul sarcinii

©

Autor:

Viața sexuală în timpul sarcinii
În general, raporturile sexuale nu pun sarcina în pericol. În plus, la multe femei dorința sexuală crește pe durata sarcinii. În schimb, la altele efectul este contrar. Sună medicul daca prezinți oricare din semnele de mai jos în timpul sau după contactul sexual:
  • durere vaginală sau abdominală
  • sângerari vaginale
  • secreții vaginale.

Maternitatea reprezintă una dintre cele mai frumoase perioade din viața unui cuplu, fiind nu numai un moment al bucuriei lărgirii familiei, ci și un timp al schimbărilor de tot felul. Corpul viitoarei mămici se schimbă văzând cu ochii, obiceiurile de zi cu zi ale acesteia încep și ele să se diversifice și să se reordoneze și, în general, toată atenția este concentrată pe sănătatea mamei și a micuțului care va veni pe lume.

În această perioadă, unele cupluri au nedumeriri sau reticențe în ce privește viața sexuală, fie pentru că viitoarea mămică nu se mai simte atrăgătoare, fie pentru că i se pare ciudat contextul în sine, fie pentru că ambii viitori părinți se tem că ar putea face rău copilului din pântece.

Adevărul este unul îmbucurător: dacă doctorul obstetrician nu specifică în mod explicit anumite restricții, nu este niciun motiv pentru care femeile nu ar avea voie să aibă o viață sexuală de calitate și sănătoasă pe durata sarcinii. Grijile privind siguranța fătului pot să dispară, deoarece acesta e protejat în totalitate de uter, fiind înconjurat de lichidul amniotic.

Când nu e recomandat, totuși, sexul în timpul sarcinii?

Activitatea sexuală în timpul sarcinii depinde totuși de anumiți factori, în contextul cărora medicul specialist o va restricționa sau chiar interzice:

  • atunci când există un caz de placenta praevia (în loc să se așeze în partea uterului situată deasupra cervixului, placenta se așează la bază, blocându-l pe cel din urmă);
  • dacă viitoarea mamă a făcut, în trecut, mai multe avorturi;
  • dacă au fost folosite tratamente speciale de fertilitate ori gravida are o vârstă de peste 35 de ani;
  • dacă se observă sângerări, crampe abdominale, ori dureri locale de orice fel;
  • dacă gravida are probleme ale cervixului;
  • dacă unul din parteneri prezintă herpes genital sau alte boli cu transmitere sexuală;
  • dacă apa s-a rupt.

Trebuie reținut faptul că în niciun context, gravida nu ar trebui să resimtă durere în timpul actului sexual și nici nu ar trebui să sângereze, cazuri în care trebuie să înceteze activitatea și să se prezinte cât mai repede cu putință la medic.

Libidoul în timpul sarcinii

Cuplurile ar putea fi suprinse să descopere că viața lor sexuală în timpul sarcinii poate fi chiar mai incitantă decât inainte: lubrifierea vaginală este mai puternică, sânii își măresc dimensiunile, nu mai există grija măsurilor contraceptive, factori care contribuie la creșterea libidoului.

Deși femeile se simt adesea incofortabil în timpul sarcinii, din cauza burticii, a grețurilor și a senzației de oboseală, se întâmplă ca barbații să găsească noile lor forme a fi foarte atrăgătoare. Schimbările hormonale pot spori dorința, în cazul unora dintre femei, în timp ce pe altele le poate face să fie dezinteresate în ce privește sexul.

Viitoarele mămici care se confruntă cu o scădere a dorinței sexuale, ori cele care au interdicție de la medic trebuie să acorde totuși atenție intimității cu partenerul, existând și alte modalități de a petrece un timp plăcut și incitant împreună: plimbări romantice, cine aromate, mângâieri, masaj, preludiu.
De aceea, sexul în timpul sarcinii e un aspect care se negociază de către cei doi parteneri, în funcție de nevoile și dorințele fiecăruia. Astfel, discuțiile deschise despre sexualitate și ce anume îi provoacă plăcere sunt foarte indicate în această perioadă.

Nu trebuie neglijat faptul că libidoul este influențat și de evoluția sarcinii, apărând schimbări de la un trimestru la altul.

Primul trimestru

Cele mai multe femei (peste 50%) se confruntă, în primul trimestru de sarcină, cu o scădere a libidoului, de obicei din cauza senzațiilor de greață și de oboseală, dar și de durere a sânilor. Nu e însă niciun motiv de îngrijorare, pentru că după ce organismul se obișnuiește cu noul lui statut, dorința va căpăta alte valențe.

Al doilea trimestru

De obicei, în această perioadă, după ce grețurile și extenuarea vor fi dispărut, libidoul cunoaște o pantă ascendentă; multe gravide se simt din nou atrăgătoare și dornice de apropiere fizică. Senzația de excitare este mai profundă, datorită unei bune vascularizări a zonei intime, făcând ca senzațiile din timpul sexului să fie mai intense. Unele femei pot ajunge chiar să experimenteze plăceri care nu seamănă cu nimic din ce au trăit până atunci.

În această perioadă, partenerii trebuie să comunice foarte mult, să-și definească zona de confort și să identifice cele mai bune poziții, care să fie deopotrivă comode și stimulante.

Sunt recomandate, în principiu, câteva poziții considerate sigure:

  • femeia deasupra - în acest mod, nu este exercitată niciun fel de presiune asupra uterului;
  • „lingurița” - partenerii stau întinși pe o parte, imbrățisați, permițând o penetrare ușoară și fără riscuri;
  • bărbatul se așază deasupra, în timp ce femeia stă pe o parte, pentru a nu prelua din greutatea lui asupra uterului;
  • femeia stă la marginea patului, cu picioarele depărtate și genunchii îndoiți, sprijinindu-și tălpile pe marginea saltelei, în acest mod excluzând orice risc de a pune presiune pe burtică.

Al treilea trimestru

În ultimele trei luni de sarcină, dorința sexuală începe să descrească, treptat, în mare parte din cauza burții care devine din ce în ce mai mare, făcând ca actul sexual să devină mai dificil de practicat. Totuși, există persoane care au activitate până în ultimele săptămâni, fapt care, în condițiile unei sarcini normale și sănătoase, nu pune probleme și nici nu sporește riscul nașterii premature, conform Colegiului American al Obstetricienilor și Ginecologilor.

Fiecare femeie este însă diferită și fiecare cuplu are propriul set de convingeri și nevoi, de aceea e nevoie de o comunicare și o experimentare continuă între parteneri, pentru a pune calitatea deasupra cantității și pentru a se putea bucura de această perioadă unică.

Data actualizare: 17-02-2019 | creare: 24-01-2007 | Vizite: 10007
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum