Protejarea sarcinii - riscuri de întrerupere a sarcinii și cum să le eviți

©

Autor:

Protejarea sarcinii - riscuri de întrerupere a sarcinii și cum să le eviți

Pierderea unei sarcini poate să reprezinte o experiență traumatizantă din punct de vedere emoțional pentru ambii părinți. În multe dintre cazuri, consilierea și sprijinul unui psiholog sunt necesare pentru depășirea acestui episod. Deși majoritatea femeilor care suferă un avort spontan vor putea avea în viitor o sarcină sănătoasă, este necesară depistarea cauzei care a dus la pierderea sarcinii și totodată trebuie să se recurgă la înlăturarea factorilor de risc. Metodele de prevenție simple, precum spălatul regulat pe mâini, renunțarea la alcool sau limitarea expunerii la fumul de țigară, ar putea să crească considerabil șansele ca sarcina să fie dusă la termen, iar starea de sănătate a fătului să fie una optimă. (1) (2)

Care sunt cauzele unui avort spontan?

Problemele cromozomiale

Acestea sunt responsabile pentru majoritatea avorturilor spontane apărute în primul trimestru de sarcină. Cantitatea de cromozomi primită de către copilul nenăscut este fie mult prea mare, fie insuficientă, astfel că acesta nu se poate dezvolta normal. În astfel de situații nu se poate vorbi despre o vinovăție a părinților și nici despre modalități de tratament sau de prevenție. Mai bine de trei sferturi dintre avorturile spontane apar în primul trimestru de sarcină din cauza aberațiilor cromozomiale, ceea ce înseamnă că majoritatea pierderilor de sarcină nu pot fi prevenite. (1) (2) (4) (5)

Anomaliile placentei

Reprezintă un alt motiv de îngrijorare în sarcină, dar și una dintre cauzele comune a pierderii unei sarcini în primul trimestru de sarcină. Placenta este un organ temporar dezvoltat în corpul unei femei pe parcursul sarcinii și care se va elimina odată cu expulzarea fătului. Conectată la venele de sânge ale mamei, placenta transportă oxigen și substanțe nutritive în sistemul circulator al fătului, rolul său fiind unul exponențial pentru supraviețuirea acestuia. O disfuncționalitate apărută la nivelul placentei poate să afecteze sarcina. Atunci când placenta se separă de peretele uterin sau când la nivelul membranelor apare o infecție bacteriană, poate fi necesară livrarea rapidă a fătului, pentru a fi prevenite astfel complicațiile ulterioare. Placenta previa (placenta crescută în proximitatea deschiderii interne a colului uterin) și placenta accreta (placenta atașată prea adânc în uter) pot pune în pericol sănătatea mamei. (2) (5) (8)

Dezvoltarea fătului în afara cavității uterine (sarcină ectopică) 

Avortul spontan apare în toate sarcinile ectopice, deoarece zigotul nu este implementat normal, astfel că nu va fi permisă hrănirea și dezvoltarea copilului. Riscuri mai mari de întrerupere a unei sarcini din cauza implementării zigotului în afara uterului prezintă femeile care au mai avut sarcini ectopice în trecut sau ale căror trompe uterine au fost cicatrizate din cauza unor infecții cu transmitere sexuală (chlamydia și gonoreea). Netratate, sarcinile extrauterine pun în pericol sănătatea mamei. (2) (7)

Malformațiile uterine

Reprezintă un factor de risc și totodată o cauză a avortului spontan. Forma anormală a uterului sau fibroamele apărute la acest nivel pot pune în pericol dezvoltarea fătului. Conform cercetărilor, riscul de întrerupere a sarcinii este de două ori mai mare pentru o femeie care are o anomalie uterină. Întreruperile de sarcină din cauza malformațiilor uterine apar în majoritatea cazurilor în cel de al doilea trimestru. (2) (4) (5)

Slăbiciunea mușchilor colului uterin

Apărută de regulă în urma unei intervenții chirurgicale, o slăbiciune a mușchilor colului uterin poate determina deschiderea cervixului prea devreme în timpul sarcinii, ceea ce va duce la pierderea de sarcină. (2) (5)

Care sunt factorii care pot determina întreruperea unei sarcini?

Starea de sănătate a mamei

Există o serie de afecțiuni cronice materne care pot crește riscul de întrerupere a unei sarcini, mai ales dacă aceste afecțiuni nu sunt ținute sub control. Diabetul, hipertensiunea arterială, bolile autoimune, afecțiunile renale, hipotiroidismul, hipertiroidismul, sindromul antifosfolipidic sau boala celiacă sunt principalele condiții de sănătate asociate cu avortul spontan.

Există, de asemenea, o serie de boli infecțioase, majoritatea cu transmitere sexuală, care pot cauza complicații la naștere și care cresc riscul avortului spontan. Cele mai comune boli infecțioase care complică o sarcină sunt: HIV, chlamydia, gonoreea, sifilisul, vaginoza bacteriană, herpesul, toxoplasmoza, rubeola, rujeola sau malaria. (2) (5) (6)

Vârsta mamei

Conform cercetărilor, vârsta reprezintă un factor major de risc pentru pierderea sarcinii. În timp ce o femeie a cărei vârstă nu depășește 35 de ani are șanse de aproximativ 15% să piardă o sarcină, în timp ce în cazul femeilor trecute de 45 de ani șansele sunt de aproape 50%. Riscul pentru avortul spontan cresțe odată cu înaintarea în vârstă din cauza pierderii calității ovulelor, dar și din cauza faptului că la femeile trecute de a patra decadă a vieții pot fi implicați și alți factori, precum o condiție cronică. (13)

Medicamentele

Pe tot parcursul sarcinii, gravida trebuie să consulte medicul înainte de administrarea unui anumit medicament. Riscurile de pierdere a sarcinii pot fi crescute atunci când mama utilizează medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, medicamente pe bază de vitamina A, misoprostol, antidepresive sau metotrexat, fără a solicita premergător opinia unui cadru medical. Utilizarea drogurilor ilegale, precum canabis, cocaină, heroină sau ecstasy poate avea un potențial grav asupra copilului nenăscut. (2) (5) (6)

Status supraponderal (obezitate) sau subponderal

Femeile al căror indice de masă corporal nu este în limitele normale au riscuri mai mari de a pierde sarcina. Conform unor cercetări, șansele de a suferi un avort spontan sunt mai mari cu aproximativ 72% în cazul femeilor cu un indice de masă corporală sub limita normală, comparativ cu o femeie cu o greutate optimă. (2) (5) (6)

Intoxicațiile alimentare

Consumul de alimente contaminate crește riscul de întrerupere a sarcinii. Brânzeturile nepasteurizate, ouăle crude, carnea provenită de la peștele spadă și carnea proaspătă insuficient gătită sunt frecvent surse de bacterii periculoase, consumul acestor produse nefiind recomandat femeilor gravide. De asemenea, există restricții în ceea ce privește consumul de cafea, nivelurile ridicate de cofeină crescând riscul de avort spontan. Cofeina nu trebuie să fie exclusă în mod obligatoriu din alimentație, însă cantitatea de cofeină consumată zilnic nu trebuie să depășească 200 mg. (5) (9)

Fumatul

O singură țigară conține aproximativ 4.000 de substanțe chimice, majoritatea acestor substanțe nefiind benefice organismului uman. Fumatul activ, cât și fumatul pasiv pe perioada sarcinii afectează starea de sănătate a fătului și cresc riscul de întrerupere a sarcinii. Țigările electronice, deși conțin nicotină, sunt mult mai sigure pentru copil decât țigările normale. (6) (10) (11)

Consumul de alcool

La fel ca și țigările, alcoolul afectează nu doar sănătatea mamei, ci și pe a fătului nenăscut. Consumul de alcool în cantități mari crește riscul de naștere prematură, dar și de avort spontan. Riscurile cresc în funcție de tipul băuturii consumate, dar și de cantitate. Alcoolul poate să afecteze sănătatea fizică și psihică a copilului, atunci când sarcina ajunge la termen. (2) (9) (12)

Sindromului ovarului polichistic

Cauzat de modificările hormonale, sindromul ovarului polichistic este nu doar o cauză principală a infertilității, ci și unui dintre factorii de risc pentru avortul spontan. (1) (2) (4)

Lucruri care pot fi făcute pentru a proteja sarcina și a reduce riscul de întrerupere:

  • programarea unei vizite la medicul ginecolog înainte de concepție;
  • reducerea expunerii la fumul de țigară prin renunțarea la tutun (în cazul fumătorilor activi) sau prin evitarea spațiilor unde se fumează (în cazul fumătorilor pasivi);
  • limitarea consumului de cafea la maximum 200 mg pe zi;
  • limitarea sau stoparea consumului de alcool pe perioada sarcinii și înainte de sarcină;
  • evitarea alimentelor insuficient preparare și a lactatelor nepasteurizate;
  • evitarea completă a drogurilor ilegale;
  • manipularea sigură a alimentelor și spălarea fructelor și a legumelor înainte de consum;
  • păstrarea unei diete sănătoase și echilibrate care să conțină fructe și legume;
  • păstrarea nivelului zaharurilor din sânge în limitele normale, în special de către mamele diagnosticate cu Diabet;
  • spălatul mâinilor folosind apă caldă și săpun înainte și după masă, după utilizarea toaletei, dar și după intrarea în contact cu o persoană contaminată cu un agent patogen infecțios;
  • menținerea unei greutăți optime, înainte de sarcină;
  • întreținerea de raporturi sexuale doar protejat și cu un număr redus de parteneri, pe tot parcursul sarcinii, pentru a nu exista posibilitatea de contractare a unei infecții cu transmitere sexuală;
  • consultarea medicului înainte de începerea unui tratament medicamentos, oricând pe parcursul sarcinii;
  • conceperea unui copil înaintea vârstei de 40 de ani. (3) (6) (9) (13)

Data actualizare: 06-06-2020 | creare: 06-05-2019 | Vizite: 8700
Bibliografie
(1) Miscarriage, link: https://www.nhs.uk/conditions/miscarriage
(2) Miscarriage: What you need to know, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/262941.php
(3) Preventing Miscarriage: Is There Anything You Can Do? link: https://www.parents.com/pregnancy/complications/miscarriage/preventing-miscarriage-is-there-anything-you-can-do
(4) Miscarriage, link: https://www.plannedparenthood.org/learn/pregnancy/miscarriage
(5) Causes - Miscarriage, link: https://www.nhs.uk/conditions/miscarriage/causes
(6) Prevention - Miscarriage https://www.nhs.uk/conditions/miscarriage/prevention/
(7) Pregnancy: Ectopic/Tubal Pregnancy and Miscarriage, link: https://youngwomenshealth.org/2013/06/20/ectopic-tubal-pregnancy
(8) Placenta and Related Pregnancy Loss, link: https://www.verywellfamily.com/placenta-problems-and-miscarriage-or-stillbirth-2371585
(9) 10 Things You Can Do Right Now to Reduce Your Risk of Pregnancy Loss, link: https://www.verywellfamily.com/reduce-risk-pregnancy-loss-2371453
(10) Foods to avoid in pregnancy, link: https://www.nhs.uk/conditions/pregnancy-and-baby/foods-to-avoid-pregnant
(11) Stop smoking in pregnancy, link: https://www.nhs.uk/conditions/pregnancy-and-baby/smoking-pregnant
(12) Drinking alcohol while pregnant, link: https://www.nhs.uk/conditions/pregnancy-and-baby/alcohol-medicines-drugs-pregnant
(13) What are the miscarriage rates by week? link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/322634.php
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Exercițiul fizic în cursul sarcinii – benefic pentru mamă și bebeluș
  • Obezitatea poate fi „transmisă” de la mamă la făt
  • Unele antibiotice ar putea fi asociate cu creșterea riscului de avort
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum