Iridologie

Iridologia constă în evaluarea stării de sănătate și evidențierea anumitor predispoziții către tulburări și afecțiuni, fizice sau psihice, prin studierea irisului. Studiul acestei zone oculare indică nu doar starea prezentă, ci și boli care au existat în trecut și anumite predispoziții și tulburări care vor apărea în viitor. (1)

Iridologia are ca principiu existența unei corespondențe între organele și funcțiile corpului și zonele irisului, iar textura, pigmenții de culoare, diversele forme și culori ale irisului sunt indicii care fac dovada existenței unor dezechilibre sau probleme la nivelul organismului. (2)

Dezvoltarea iridologiei

Iridologia a fost inventată de Ignatz Peczely, de origine ungară, când a observat că există o similaritate între o pată de culoare pe irisul unei bufnițe pe care o tratase când era copil și o pată pe care a văzut-o, adult fiind, pe irisul unui pacient al său. Cu alte cuvinte, irisul ar fi de fapt o hartă a tuturor organelor din corp. Pornind de la această idee, a dezvoltat o serie de hărți iridologice, în care fiecare organ are un corespondent într-o secțiune a irisului. (3)

Iridologia a devenit cunoscută la nivel mondial prin preluarea metodei de către adepții chiropracticii. În ciuda lipsei unor teste clinice care să susțină teoria pe care Ignatz Peczely a formulat-o, iridologia a supraviețuit și s-a dezvoltat de-a lungul timpului, devenind chiar populară. (4)

Dacă la început se foloseau lupe pentru o mai precisă examinare a irisului, astăzi se utilizează tehnologia pentru un diagnostic mai facil și mai exact (înregistrarea /fotografierea irisului, posibilitatea măririi imaginii pentru observarea detaliilor, fotografii capturate cu raze X, grafice complexe cu analiza irisului). De asemenea, nu se mai folosesc acele hărți făcute de mână ale irisului, ci se apelează la hărți mult mai detaliate și mai bine realizate de computer. Există totodată și programe software care pot susține procedura de diagnosticare pas cu pas, facilitând foarte mult practica terapeutului. (5), (6)

Astăzi, deși nu este recunoscută ca fiind un tip de medicină, iridologia este destul de populară, fiind practicată în special de naturopați și chiropracticanți. (3)

Cum funcționează iridologia

Iridologia nu este o formă de tratament, ci este o metodă de diagnostic non-invazivă în care terapeutul compară irisul pacientului cu hărțile iridologice pentru a determina predispozițiile organismului către anumite afecțiuni, precum și slăbiciunile și punctele sale forte moștenite, starea de sănătate generală a corpului sau a unui anumit organ. Iridologia nu pretinde că poate diagnostica boli, sarcina sau intervenții chirurgicale care au avut loc. Sarcina este o stare naturală a organismului, iar intervențiile chirurgicale au loc sub anestezie, care blochează acele semnale care produc modificări la nivelul irisului.

În urma diagnosticului, terapeuții prescriu un tratament, de cele mai multe ori bazat pe suplimente naturiste, pentru a se asigura că pacientul beneficiază de necesarul optim de minerale, nutrienți, vitamine, enzime etc. Este posibil în același timp să se recomande și o schimbare a dietei alimentare, pentru a stopa anumiți factori de risc sau pentru a suplimenta acei nutrienți deficitari din organism. (3), (6)

Principul care stă la baza acestei forme de diagnostic este că orice modificare din organism este vizibilă la nivelul irisului, inclusiv progresul pe care pacientul îl înregistrează în ceea ce privește vindecarea unei boli. Iridologii consideră că reflexul neuro-optic este cel care face legătura între corp și iris, prin sistemul nervos simpatic. Semnalele de alarmă care îi determină pe iridologi să pună un diagnostic nefavorabil constau în apariția unor pete, dungi, pigmenți sau culori anormale pe suprafața irisului. Fiecare iris ilustrează organele din acea parte a corpului (stângă sau dreaptă) în care este localizat și fiecărui organ îi corespunde o zonă la nivelul irisului. (5), (7)

Polemica privind iridologia

Argumente pro

• Iridologia presupune o metodă de diagnostic simplă și non-invazivă, pentru că evaluarea stării de sănătate a anumitor organe nu presupune palparea  acestora sau realizarea unor teste complexe, ci e necesară doar harta irisului, în care se caută secțiunea ce corespunde organului vizat. (2)
• Iridologia este un tip de medicină preventivă care conștientizează pacientul de tendința pe care o poate avea pentru dezvoltarea unor afecțiuni.
• Iridologia prezintă o abordare holistică pentru că nu se concentrează asupra unui singur organ, ci încearcă să evalueze stare generală de sănătate și să evidențieze dezechilibrele de la nivelul întregului organism. (5)

Argumente contra

• Iridologia pretinde că ar exista o legătură anatomică între ochiul uman și restul corpului, de aceea în iris se pot „citi” eventualele dezechilibre sau anormalități, însă până în prezent nu a fost demonstrată o astfel de legătură. Unii critici merg mai departe și consideră că și dacă această legătură ar exista, nu ar garanta că ochiul ar putea „ști” ce se întâmplă în organism. (7)
• Hărțile irisului sunt numeroase și multe dintre ele variază în ceea ce privește localizarea organelor pe iris și interpretarea caracteristicilor lui, ceea ce indică o lipsă de standardizare a instrumentului de diagnostic. Cu alte cuvinte, același iris va fi evaluat după criterii diferite și diagnosticat cu diferite afecțiuni. (8)
• Iridologia nu are susținere științifică, iar eventualele rezultate benefice pot fi explicate prin efectul placebo
• Medicina susține faptul că în cazul unor boli ochii pot arăta semne caracteristice, cum se întâmplă în artrita reumatoidă (irișii sunt mai întunecați), leziuni ale creierului (pupile dilatate) sau în consumul de droguri (pupilele dilatate, ochii injectați). De multe ori însă aceeași modificare la nivelul ochilor poate avea cauze diverse sau unele boli să nu fie însoțite neapărat de simptome ale ochilor. Medicina nu încurajează însă diagnosticul prin investigarea irisului. (7)
• Irisul este un organ fix, care nu se modifică în timp, de aceea experții care dezvoltă sisteme de securitate s-au axat pe scanarea irisului. Mai mult decât atât, la fel ca și amprentele, irisul este o structură unică pentru fiecare individ, de aceea pretenția de a-l putea „citi” utilizând hărțile iridologice este simplistă și nefondată. (9)
• Iridologia s-a dezvoltat ca o pseudoștiință: a fost practic inventată de o persoană care a dezvoltat o serie de teorii, fără să le demonstreze în niciun fel și care nu au susținere anatomică sau fiziologică. (3)
• De mule ori în cadrul diagnosticării iridologii pun întrebări care să le ofere indicii în demersul lor. De exemplu, dacă observă o pată neobișnuită în cadranul care corespunde plămânilor, întreabă pacientul dacă a suferit în trecut de boli pulmonare, dacă răspunsul este da, este o coincidență fericită, dacă răspunsul este nu, continuă cu întrebări despre afecțiuni apropiate care ar fi putut cauza probleme ale plămânilor, cum ar fi o răceală. Demersul iridologiei presupune mai degrabă o căutare din aproape în aproape a acelor predispoziții sau probleme de sănătate.

Dovezi științifice

Iridologia este considerată o pseudoștiință. Niciunul dintre studiile realizate până în prezent nu a demonstrat că metoda de diagnostic pe baza studierii irisului este validă. Rarele ocazii când diagnosticul a fost pus corect de către iridologi s-au datorat coincidenței (s-a întâmplat ca diagnosticul să fie pur și simplu nimerit), așa cum mărturisește un fost iridolog care a renunțat la această practică atunci când a realizat că metoda sa nu are susținere științifică, biologică sau anatomică. Când aceste coincidențe fericite au loc este întărită convingerea pacientului că  metoda este benefică și în același timp crește succesul terapeutului. (10)

În general maniera de realizare a testelor clinice a constat în evaluarea irișilor participanților de către iridologi, participanții fiind atât persoane aflate într-o stare bună a sănătății, cât și bolnavi care sufereau de diferite afecțiuni. Iridologii evaluau starea de sănătate utilizând princiipiile și hărțile irisului.

Într-un astfel de studiu realizat în 1979 la Universitatea din California, trei iridologi au fost rugați să evalueze starea de sănătate a 143 de participanți, unii dintre aceștia având probleme cu rinichii, iar ceilalți fiind sănătoși. Niciunul dintre cei trei terapeuți nu a reușit să identifice pacienții cu afecțiuni ale rinichilor.

Într-un test similar realizat în Australia (1981) iridoligii au evaluat fotografiile irișilor unor participanți cu diverse afecțiuni, amestecate cu fotografiile irișilor persoanelor sănătoase. Nici în acest caz terapeuții nu au putut pune un diagnostic corect. (7)

Într-o altă cercetare irișii mai multor participanți au fost fotografiați și evaluați atât de iridologi, cât și prin programele software pe care aceștia le utilizează, care funcționează după principiile iridologiei. Participanții sufereau de afecțiuni variate (astm, psoriazis, boli de inimă etc) și a fost utilizat și un grup de control care nu prezenta nicio afecțiune. Rezultatele au arătat că nici iridologii, nici programele respective nu au reușit să identifice un număr semnificativ de afecțiuni, astfel încât diagnosticul să poată fi considerat valid. (8)

O meta-analiză a studiilor privind iridologia realizată în anul 2000 de Edzard Ernst, un cunoscut profesor în medicina alternativă și complementară, a ajuns la concluzia că niciuna dintre cercetările realizate până la acel moment nu susținea utilizarea iridologiei, ba mai mult decât atât, a atras atenția asupra faptului că terapeuții și pacienții nu ar trebui să fie încurajați să apeleze la această metodă, pentru că nu doar că nu produce efecte benefice, ci presupune și riscuri semnificative pentru sănătate. (11)

De atunci au fost realizate o serie de alte cercetări în acest domeniu, care au obținut rezultate similare. O astfel de cercetare a utilizat fotografii ale ambilor iriși ale unor pacienți bolnavi de cancer colorectal, amestecate cu cele ale unor persoane sănătoase. Iridologii nu au reușit să identifice într-o cantitate semnificativă persoanele suferinde, iar proporția pe care au reușit să o identifice se poate pune pe seama șansei. (4)

O cercetare realizată în 2005 și-a propus să afle cât de corect poate diagnostica iridologia prezența cancerului. Irișii pacienților bolnavi suferind de mai multe tipuri de cancer au fost evaluați, însă iridologii nu au reușit să identifice corect decât 3 cazuri dintr-un total de 110 participanți (68 bolnavi și 42 sănătoși). (8)

Riscurile iridologiei

Cei care promovează iridologia apelează la simplitatea metodei comparativ cu alte teste neplăcute, dureroase sau costisitoare ale medicinei convenționale. Ceea ce omit însă iridologii este că metoda pe care o promovează nu are nicio valoare clinică. Mai mult decât atât, un diagnostic fals poate crea serioase neajunsuri pacientului. Diagnosticarea unei boli care nu există poate crea inutil anxietate, costuri financiare nejustificate (pentru teste suplimentare sau pentru tratament) și timp pierdut, în timp ce un diagnostic care ascunde o boală și întârzie un tratament poate avea repercursiuni deosebit de grave. (7), (8)
La nivelul sănătății publice se pune problema banilor irosiți în studii și teste clinice care nu se opresc din a arăta că iridologia nu funcționăază, că nu are susținere biologică și științifică, bani care ar putea fi folosiți cu o finalitate palpabilă în cadrul medicinei și cercetării. (4)