Neutrofilia

La specia umană, neutrofilele se formează la nivelul măduvei osoase. Sistemul hematopoietic produce în fiecare zi aproximativ 1,3 * 10^ 11 neutrofile/zi la o persoană de 80 de kg. Acest număr este util pentru îndeplinirea tuturor funcţiilor fiziologice, dar şi ca rezervă ce va fi mobilizată în prezenţa infecţiei sau inflamaţiei. Creşterea numărului de neutrofile poartă denumirea de neutrofilie. Când numărul de neutrofile este foarte mare, această creştere poate fi numită reacţie leucemoidă (30.000-50.000/ mm3). Într-o reacţie leucemoidă neutrofilele circulante sunt de obicei mature, nu derivate clonale, acest lucru făcând diferenţa între neutrofilie şi leucemie.

Neutrofilele se formează la fel ca şi monocitele din celulele stem pluripotente. Formarea este stimulată de citokine şi de factori de stimulare a coloniilor. Primul precursor este reprezentat de promielocit, ce mai este cunoscut şi sub denumirea de mieloblast. Prin producerea de granule primare sau azurofile, promielocitul evoluează la un stadiu superior. Aceste granule conţin cantităţi importante de mieloperoxidaze, hidrolaze, elastaze, proteine bactericide, proteine cationice şi proteine de protecţie sau defensine. Prin diviziune, promielocitul se va transforma în mielocit. Acesta din urmă va forma granule secundare sau specifice ce conţin proteine de legare pentru vitamina B12, lactoferină, histaminaze, receptori pentru factori chemotactici, pentru laminină. Hidrolazele acide sunt absente de la nivelul acestor granule intracelulare. Metamielocitul trece la forma de mielocit tânăr ce prezintă un nucleu alungit. Odată cu maturarea lor, nucleul devine lobat şi segmentat, având până la patru segmente.

La apariţia unei infecţii bacteriene, la nivelul neutrofilului se observă granulaţii proeminente ce poartă denumirea de granulaţiii toxice. Acestea sunt granule azurofile imature. De asemenea pot fi prezenţi şi corpii Dohle ce apar în urma fragmentării reticolului endoplasmatic. Şi vacuolele îşi măresc dimensiunile în timpul unei infecţii bacteriene.

În torentul circulator există două populaţii de neutrofile: neutrofile libere şi neutrofile marginate. Neutrofilele libere reprezintă 50% din totalul neutrofilelor şi sunt reprezentate de celulele ce se află în torentul sanguin, dar nu în contact cu endoteliul. Neutrofilele marginate sunt cele ce se află în contact cu endoteliul.

Funcţia neutrofilelor

Rolul major al neutrofilelor este acela de a proteja organismul împotriva agenţilor infecţioşi. Interacţiunea dintre bacterie, anticorpi şi sistemul complement apare consecutiv formării unor agenţi chemotactici variaţi. Primul răspuns al neutrofilelor este de a migra spre sursa infecţiei. Odată cu sosirea celulelor la acest nivel, neutrofilele aderă la nivelul endoteliului vascular, acţiune mediată prin intermediul moleculelor de adeziune ce sunt prezente atât la nivelul neutrofilelor cât şi la nivelul celulelor endoteliale. Principalele molecule de adeziune sunt reprezentate de selectine, integrine şi imunoglobuline. Selectinele sunt primii mediatori ce favorizează ataşarea de endoteliul vascular, urmate de β2-integrine. Integrinele sunt proteine de pe suprafaţa neutrofilelor ce odată activate, le ancorează în endoteliu. Următorul pas este reprezentat de migrarea sau diapedeza neutrofilelor prin peretele vascular, migrare ce este favorizată de chemotaxine. Astfel, neutrofilele ajung la nivelul inflamaţiei. Agenţii chemotactici se leagă de diverşi receptori ai neutrofilelor, determinând modificări morfologice şi metabolice ce sunt modulate prin intermediul proteinei G, protein kinazelor şi fosfolipazelor.

Neutrofilele se deplasează conform gradientului chemotactic prin formarea unui pseudopod în faţa celulei. La locul infecţiei are loc procesul de fagocitoză ce presupune înconjurarea particulei bacteriene prin intermediul pseudopodului cu înglobarea acestuia prin procesul de invaginare, alcătuind un fagozom. Moartea bacteriană este determinată de degranularea particulelor azurofile ce conţin multiple substanţe antibacteriene. Prin degranulare se elimină extracelular anumite substanţe ce vor activa ulterior cascada complementului. Moartea agentului bacterian din fagozom apare prin mecanism oxidativ sau non-oxidativ.

Neutrofilia poate să apară prin mobilizarea neutrofilelor marginale în torentul circulator, fără creşterea producţiei medulare a acestora. Acest tip de neutrofilie este de obicei tranzitorie şi apare consecutiv exerciţiului fizic intens sau administrării injectabile de epinefrină cu o durată de 20-30 minute. Acest tip de neutrofilie poate fi identificată şi în cazul convulsiilor sau a tahicardiei paroxistice. Nu se observă o creştere a neutrofilelor nesegmentate pentru că nu apar modificări în ceea ce priveşte fluxul de producere a neutrofilelor la nivelul măduvei. Adevărata neutrofilie este relaţionată de obicei cu infecţiile. În stadiile incipiente ale infecţiei, numărul de neutrofile poate chiar să scadă uşor datorită mobilizării neutrofilelor din torentul sanguin la nivel endotelial şi diapedezei acestora. Acestă scădere este urmată rapid de o creştere a producţiei medulare rezultând o creştere a neutrofilelor din sânge. Dacă necesitatea de neutrofile este mare apare o deviere la stânga a formulei leucocitare. În timpul infecţiei numărul neutrofilelor rămâne crescut cu egalizarea populaţiilor marginale şi circulatorii. În perioada de convalescenţă producţia de la nivel medular scade, odată cu aceasta scăzând şi numărul de neutrofile sanguine.

Etiologie

Principalele cauze ce determină apariţia neutrofiliei sunt reprezentate de:

• Infecţii acute;
• Inflamaţii de cauze neinfecţioase;
• Cauze metabolice;
• Hemoragia acută;
• Neoplasme;
• Neutrofilia fiziologică;
• Intoxicaţii cu substanţe precum mercur, digitalice, fenacetină, chinidină.

Infecţia acută

Infecţia acută determinată de:

• coci (stafilococul, streptococul, meningococul, pneumococul, gonococul)
• bacili (E. coli, Pseudomonas aeruginosa, Actinomyces)
• fungi
• spirochete
• virusuri (virusul poliomielitei, herpes zooster, rujeolei, rabiei)
• rickettsii
• paraziţi.

Creşterea neutrofilelor se observă cel mai frecvent în:

• angine
• apendicite
• abcese
• furuncul
• otite medii
• colecistite
• meningite
• osteomielite
• salpingite
• peritonite.

Inflamaţii de cauză non-infecţioasă

Neutrofilia poate apărea în boli inflamatorii neinfecţioase precum:

• infarctul miocardic acut sau infarctul pulmonar
• boli de colagen
• reacţii de hipersensibilitate
• cauze autoimune
• arsuri
• post-operator.

În cazul arsurilor apar granulaţiile toxice şi corpii Dohle. Post-operator, după 12-36 h, neutrofilia apare datorită creşterii hormonilor de stres (adrenalină, noradrenalină) consecutiv injuriei tisulare.

Cauze metabolice

Neutrofilia poate fi întâlnită frecvent în situaţii de:

• cetoacidoză diabetică
• uremie
• pericardită uremică
• preeclampsie.

Hemoragia acută

În special la nivelul cavităţii peritoneale, pleurale, articulare sau intracranian, hemoragia se asociază cu leucocitoză şi neutrofilie. Acest lucru apare datorită creşterii hormonilor de stres consecutiv durerii. În primele 1-3 h după hemoragia acută neutrofilia apare datorită mobilării neutrofilelor marginale în torentul circulator, iar după 3-6 ore datorită eliberării de la nivelul măduvei osoase.

Neutrofilia mai poate apărea şi în alte patologii precum:

• leucemia mieloidă cronică
• policitemia vera
• mielofibroza şi metaplazia mieloidă
• boala Cushing
• neutrofilia cronică ereditară, idiopatică.

De asemenea, tratamentul cronic cu corticosteroizi determină neutrofilie.