A murit profesorul doctor Ovidiu Băjenaru

Data publicării: 03-09-2020

Şeful Secţiei Neurologie II a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, profesorul Ovidiu Băjenaru, a murit, a anunţat joi conducerea unităţii medicale.

"Tuturor celor cunoscuţi, dar mai ales nouă, personalului medical al SUUB şi, în mod particular, colegilor din Clinica de Neurologie, ne este foarte dificil să vorbim la trecut despre omul, medicul şi profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru. Cu imensă părere de rău, inevitabilul s-a întâmplat şi domnul profesor Ovidiu Băjenaru nu mai este printre noi, dar spiritul domniei sale va fi prezent în continuare prin urmaşii lui profesionali. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", afirmă conducerea instituţiei medicale.

Şi conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" a transmis un mesaj.

"Personalitate marcantă a neurologiei la nivel internaţional, Profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru a fost un om luminat, a avut viziune, a creat, a muncit continuu, sacrificându-şi binele personal în folosul comunităţii academice şi al umanităţii. Cadrele didactice şi studenţii Universităţii noastre aduc, cu respect profund şi dragoste, un ultim omagiu Profesorului Băjenaru şi sunt alături de familia îndurerată", se afirmă într-un comunicat remis presei.

Profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru era membru corespondent al Academiei Române, preşedinte de Onoare al Societăţii de Neurologie din România, directorul Departamentului de Neuroştiinţe Clinice al Universităţii.

Potrivit unor surse medicale, profesorul doctor era infectat cu noul coronavirus şi se afla internat într-o unitate medicală din Capitală.
Sursa: Agerpres, 03-09-2020, Vizualizari 549
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.