A treia editie a Galei de Craciun Temerarii

Data publicării: 16-12-2010

Adolescenţii care au finalizat tratamentul împotriva cancerului se reunesc în perioada 15-18 decembrie, la Hotelul Radisson Blu din Bucureşti, pentru a celebra Crăciunul, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES de Asociaţia Little People.
La acest eveniment vor participa peste 100 de adolescenţi care au învins cancerul, cu vârste cuprinse între 14-24 ani din peste 50 de localităţi.
Pe parcursul celor 3 zile pe care le vor petrece în Bucureşti, tinerii vor participa la activităţi culturale şi recreative, iar cel mai important moment îl va constitui seara Galei, o seară magică plină de surprize, muzică şi cadouri.
La eveniment participă cercetătoarea care a creat un sensor ce poate depista cancerul, Raluca Van Staden, reprezentanţi ai Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, personalităţi autohtone, colaboratori şi susţinători.
Medicii oncologi vor fi, de asemenea, alături de aceşti tineri, arătându-şi aprecierea şi sprijinul pentru foştii pacienţi.
Gala reprezintă cea de-a doua întâlnire la nivel naţional din acest an pentru membrii Clubului Temerarii, un eveniment ce marchează reuşitele lor.
Vor fi prezentate succesele anului 2010, în special cea mai remarcabilă campanie creată de Temerarii, campania Poţi Şi Tu! prin intermediul căreia a fost posibilă realizarea celui mai preţios proiect cu care Clubul Temerarii se poate mândri, crearea în premieră a unei camere de joacă şi terapie în Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi.
Pentru prima dată în România, un grup de adolescenţi care au învins cancerul a fost împuternicit să decidă cum vor fi cheltuite fondurile obţinute în urma unei campanii de conştientizare împotriva cancerului la copil.
Asigurarea de servicii de suport psiho-social pentru copii şi tinerii adulţi care sunt trataţi de cancer reprezintă o prioritate pentru Asociaţia Little People România încă din anul 1996.
În prezent, Asociaţia desfăşoară programe de asistenţă oncologică în fiecare zi, de luni până duminică, în toate secţiile onco-pediatrice principale din ţară: în Cluj-Napoca, Timişoara, Bucureşti şi Iaşi (începând cu data de 1 noiembrie).
Organizaţia Little People are cea mai amplă rază de acţiune în rândul copiilor şi adolescenţilor bolnavi de cancer, dat fiind faptul că orice copil diagnosticat cu această boală va trebui să fie prezent la una dintre aceste instituţii regionale la un anumit moment în cursul acestei maladii.
"Temerarii" asigură susţinere reciprocă şi facilitează reintegrarea reuşită a pacienţilor în viaţa de adolescent sau tânăr adult după tratament.
Clubul Temerarii are în momentul de faţă 203 membri din 55 de localităţi diferite de pe teritoriul României, devenind prin urmare cel mai mare grup activ de sprijin reciproc în rândul adolescenţilor şi al tinerilor adulţi şi totodată cea mai mare comunitate de acest gen din Europa Centrala şi de Est.
Sursa: Agerpres, 16-12-2010, Vizualizari 343
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.