Actiune de donare de sange, la Primaria Sectorului 4
Data publicării: 29-06-2010
Printre donatori se vor afla angajaţii administraţiei locale, în frunte cu primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, recoltarea fiind realizată de specialiştii Institutului Naţional de Hematologie şi de cei de la Crucea Roşie.
Cantitatea de sânge ce se va recolta de la fiecare donator în parte va fi de aproximativ 450 ml, dar nu înainte de a fi efectuat testul de glicemie şi de a fi completat un chestionar referitor la starea de sănătate şi antecedentele medicale.
'Donând sânge, dăruim şanse. Îi chem alături pe toţi cei care doresc să salveze vieţi. Să creştem împreună numărul donatorilor voluntari, să îi ajutăm pe cei care au fost victime ale unor accidente, suferă în urma unor intervenţii chirurgicale dificile sau a unor maladii. Printre cei salvaţi pot fi apropiaţii noştri sau chiar noi!', a declarat Cristian Popescu-Piedone, cu ocazia anunţării acţiunii.
În urma donării, angajaţii primesc în mod normal tichetele de masă, o zi liberă şi o reducere de 50% la abonamentul RATB şi Metrou valabilă o lună.
La iniţiativa edilului Cristian Popescu-Piedone, angajaţii Primăriei Sectorului 4 au decis ca tichetele de masă pe care le vor primi să fie donate Băncii de Alimente a Crucii Roşii Române, în cadrul campaniei 'Hrăneşte un vis, o lume fără foame!'.
Beneficiarii acestui proiect sunt persoane aflate în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, până în prezent, peste 500 de familii cu venituri foarte mici din sector primind pachete cu alimente distribuite de voluntarii Crucii Roşii Române - Filiala Sector 4.
Banca de Alimente a Crucii Roşii Române reprezintă o soluţie imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici, fiind o iniţiativă preluată după modelul unor proiecte similare, derulate cu succes de ani de zile în ţări din Uniunea Europeană, SUA şi Canada.
Nu este pentru prima dată când Primarul Cristian Popescu-Piedone, alături de angajaţii instituţiei, se implică în donarea de sânge, pentru dotarea băncilor de sânge din spitale, prima acţiune de acest fel având loc în luna martie a anului 2009.
Sursa: Agerpres,
29-06-2010, Vizualizari 389
