Hipotensiunea arterială · ICD-10: I95.9
Sinonime: tensiune arterială scăzută, tensiune mică, presiune arterială scăzută, hTA
RezumatDefiniție și clasificareCifre & epidemiologieCauze și patogenieSemne și simptomeSemne de alarmăDiagnostic clinicDiagnostic paraclinicDiagnostic diferențialBoli înruditeTratamentComplicațiiMonitorizare și urmărireGhidul pacientuluiGhidul specialistuluiEvoluție și prognosticPrevenție și screeningSituații specialeViața cu boalaÎn RomâniaUltimele studiiÎntrebări frecventeGlosarConcluzii
Rezumat
Hipotensiunea arterială înseamnă o tensiune arterială mai mică decât cea considerată normală — convențional o valoare sistolică sub 90 mmHg și/sau diastolică sub 60 mmHg. Spre deosebire de hipertensiune, hipotensiunea nu este în sine o boală, ci un semn: capătă importanță clinică doar când produce simptome (amețeală, tulburări de vedere, sincopă) sau când reflectă o afecțiune de fond gravă (deshidratare, hemoragie, insuficiență cardiacă, disfuncție a sistemului nervos autonom).[3][8]
Forma cea mai frecventă și mai bine definită este hipotensiunea ortostatică — o scădere susținută a tensiunii de cel puțin 20 mmHg sistolic sau 10 mmHg diastolic în primele 3 minute de la trecerea în picioare.[1] Ea devine tot mai frecventă odată cu vârsta, se asociază cu căderi, fracturi și cu un risc crescut de deces, și este adesea agravată de medicamente.[4][7] La celălalt capăt al spectrului, o scădere bruscă și profundă a tensiunii (șoc) este o urgență vitală.
Diagnosticul se bazează pe măsurarea corectă a tensiunii culcat și în picioare; tratamentul începe întotdeauna cu identificarea și corectarea cauzei și cu măsuri non-farmacologice (hidratare, sare, ridicare lentă, ciorapi compresivi), medicația (midodrină, fludrocortizon, droxidopa) fiind rezervată cazurilor simptomatice care nu răspund.[3][5][6]
Definiție și clasificare
Definiție și clasificare
Nu există un prag universal unic pentru hipotensiune, deoarece o tensiune de 100/60 mmHg poate fi perfect normală la o persoană tânără și, în același timp, insuficientă la un vârstnic obișnuit cu valori mari. Convențional, se vorbește despre hipotensiune la o tensiune arterială sistolică sub 90 mmHg și/sau diastolică sub 60 mmHg.[8] Ceea ce contează clinic nu este cifra în sine, ci perfuzia insuficientă a organelor pe care o poate reflecta.
Principalele forme, definite de contextul apariției:
- Hipotensiunea ortostatică (posturală) — scădere de ≥20 mmHg sistolic sau ≥10 mmHg diastolic în primele 3 minute de la ridicarea în picioare (sau la testul mesei înclinate). La pacienții cu hipertensiune în decubit, pragul sistolic acceptat este de ≥30 mmHg.[1]
- Hipotensiunea ortostatică inițială — scădere tranzitorie mai mare (>40 mmHg sistolic) în primele 15 secunde de la ridicare, cu revenire rapidă; frecventă la tineri.[1]
- Hipotensiunea ortostatică întârziată — apare după 3 minute de ortostatism, formă adesea precoce de insuficiență autonomă.[1]
- Hipotensiunea postprandială — scădere de ≥20 mmHg sistolic în 2 ore de la masă, tipică vârstnicilor.[1]
- Hipotensiunea neurogenă — datorată insuficienței sistemului nervos autonom (boala Parkinson, atrofie multisistemică, neuropatie autonomă diabetică).[3]
- Hipotensiunea mediată neural (vasovagală) — reflex tranzitoriu ce produce sincopă, distinct de hipotensiunea ortostatică susținută.[1][2]
- Șocul — hipotensiune severă cu hipoperfuzie tisulară generalizată (hipovolemic, cardiogen, distributiv/septic, obstructiv, anafilactic): urgență majoră.
Codul ICD-10 folosit pentru hipotensiunea nespecificată este I95.9; hipotensiunea ortostatică are codul I95.1, iar cea indusă medicamentos I95.2.[8]
Cifre & epidemiologie
Cauze și patogenie
Cauze și mecanisme
Tensiunea arterială depinde de trei factori: volumul de sânge circulant, capacitatea inimii de a pompa și tonusul vaselor (rezistența vasculară). Hipotensiunea apare când unul dintre aceștia scade fără o compensare adecvată din partea sistemului nervos autonom.[3][8]
Cauze volemice (scăderea volumului sanguin)
- Deshidratare (vărsături, diaree, febră, aport insuficient de lichide, căldură)
- Hemoragie acută (internă sau externă) — cauză de șoc hipovolemic
- Diuretice, poliurie (diabet decompensat, diabet insipid)
Cauze cardiace
- Insuficiență cardiacă, infarct miocardic, aritmii (bradicardie severă, tahiaritmii)
- Valvulopatii (stenoză aortică), embolie pulmonară, tamponadă cardiacă
Cauze vasculare / autonome (neurogene)
- Insuficiență autonomă din boala Parkinson, atrofie multisistemică, demență cu corpi Lewy
- Neuropatie autonomă diabetică, amiloidoză[6]
- Vasodilatație excesivă: sepsis, anafilaxie, insuficiență suprarenală, mixedem
Cauze medicamentoase (foarte frecvente)
Multe hipotensiuni, mai ales la vârstnici, sunt iatrogene: antihipertensive (în special alfa-blocante, diuretice, vasodilatatoare), nitrați, antidepresive triciclice, antipsihotice, medicamente pentru boala Parkinson, unele antidepresive și alcoolul. Revizuirea listei de medicamente este primul pas obligatoriu în evaluare.[3]
Mecanismul hipotensiunii ortostatice
La trecerea în picioare, gravitația deplasează 500–1000 ml de sânge spre membrele inferioare și abdomen. În mod normal, baroreceptorii declanșează instantaneu vasoconstricție și creșterea frecvenței cardiace, menținând tensiunea. Când acest reflex este deficitar — prin volum scăzut, medicamente sau lezarea căilor autonome — tensiunea scade și creierul este subperfuzat, producând amețeală și, în cazuri severe, pierderea conștienței.[1][3]
Semne și simptome
Semne și simptome
Multe persoane cu tensiune „mică" constant sunt complet asimptomatice și nu necesită tratament. Simptomele apar atunci când perfuzia cerebrală devine insuficientă și, caracteristic pentru forma ortostatică, sunt declanșate de trecerea în picioare și ameliorate de așezare sau culcare.[3]
Cele mai frecvente manifestări sunt amețeala și senzația de cap ușor / iminență de leșin (presincopă), însoțite adesea de tulburări de vedere (vedere încețoșată, „văl negru", îngustarea câmpului vizual), slăbiciune și oboseală, tulburări de concentrare și, uneori, o durere surdă în ceafă și umeri („în umeraș"). În formele severe se ajunge la sincopă (pierderea tranzitorie a conștienței), cu riscul de cădere și traumatism.[1][3] Simptomele sunt tipic mai intense dimineața, după mese, la căldură, după efort sau după perioade lungi de imobilizare la pat.
În șoc, tabloul este dramatic și diferit: paloare, transpirații reci, puls rapid și filiform, confuzie sau alterarea stării de conștiență, respirație rapidă și scăderea cantității de urină — semne de hipoperfuzie a organelor care impun intervenție de urgență.
Top simptome — frecvență și valoare diagnostică
Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.
| Simptom | Frecvență | Valoare diagnostică | Observații |
|---|---|---|---|
|
Sincopă
⚠ alarmă „leșin” |
Frecvent | Specificitate moderată |
Formă severă; sincopa la efort sau în decubit impune excluderea unei cauze cardiace. |
| Transpirația rece (diaforeza) ⚠ alarmă | Comun | Specificitate moderată |
Semn de activare simpatică / hipoperfuzie; sugerează șoc când e marcată. |
| Paloare ⚠ alarmă | Comun | Nespecific |
Marcantă în șoc, alături de transpirații reci și puls filiform. |
|
Confuzie
⚠ alarmă „stare de confuzie” |
Ocazional | Nespecific |
Semn de hipoperfuzie cerebrală severă; alarmă în context de șoc. |
|
Amețeală
„amețeli” |
Cardinal | Specificitate moderată |
Simptom cardinal, tipic declanșat de trecerea în picioare și ameliorat de așezare. |
|
Presincopă
„senzație de leșin iminent” |
Cardinal | Specificitate moderată |
Senzația de iminență de leșin, frecventă în forma ortostatică. |
|
Vedere încețoșată
„vedere în ceață” |
Frecvent | Specificitate moderată |
Tulburări vizuale prin hipoperfuzie cerebrală/retiniană la ridicare. |
|
Astenie
„oboseală, slăbiciune, lipsă de energie” |
Frecvent | Nespecific |
Slăbiciune și oboseală generalizată, nespecifice. |
|
Fatigabilitate
„oboseală” |
Comun | Nespecific |
Oboseală la efort, nespecifică. |
| Dificultate de concentrare | Comun | Nespecific |
Tulburări cognitive tranzitorii prin subperfuzie cerebrală. |
|
Palpitații
„bătăi puternice ale inimii” |
Comun | Nespecific |
Prin tahicardie compensatorie; absența lor la ridicare sugerează cauză neurogenă. |
|
Greață
„greață” |
Ocazional | Nespecific |
Poate însoți episoadele presincopale. |
⚠ Prezentare de urgență dacă apare oricare dintre: sincopă, transpirația rece (diaforeza), paloare, confuzie.
⚠ Semne de alarmă — când mergi de urgență la medic
Semne de alarmă (când mergi de urgență la medic)
Solicită asistență medicală de urgență (112) dacă hipotensiunea se însoțește de:
- Pierderea conștienței (leșin), mai ales fără semne premonitorii, în timpul efortului sau în poziția culcat — poate semnala o cauză cardiacă gravă.[2]
- Durere în piept, palpitații intense sau respirație dificilă.
- Confuzie, dezorientare, dificultate de vorbire sau alterarea stării de conștiență.
- Transpirații reci, paloare marcată, puls foarte rapid și slab — posibil șoc.
- Semne de hemoragie: scaune negre, vărsături cu sânge, sângerare vizibilă abundentă.
- Febră înaltă cu stare generală alterată (posibil sepsis) sau reacție alergică severă (anafilaxie).
- Traumatism prin cădere consecutiv unui episod de sincopă.
Diagnostic clinic
Diagnostic clinic
Evaluarea începe cu măsurarea corectă a tensiunii arteriale. Pentru hipotensiunea ortostatică, tensiunea și pulsul se măsoară după 5 minute de repaus în decubit, apoi la 1 și la 3 minute de la ridicarea în picioare; o scădere de ≥20/10 mmHg confirmă diagnosticul.[1][3] Absența creșterii compensatorii a frecvenței cardiace (sub 15 bătăi/minut) sugerează o cauză neurogenă, în timp ce o tahicardie amplă orientează spre hipovolemie.
Anamneza precizează contextul (postural, postprandial, la efort, legat de un medicament nou), simptomele asociate și antecedentele (diabet, boala Parkinson, boli de inimă). Revizuirea completă a medicației este esențială, întrucât o mare parte din cazuri sunt reversibile prin ajustarea tratamentului.[3] Examenul clinic caută semne de deshidratare, sângerare, insuficiență cardiacă sau neuropatie.
Când episoadele sunt de sincopă cu mecanism neclar, se recurge la testul mesei înclinate (tilt-test) și la monitorizarea tensiunii, conform algoritmului ghidului ESC de sincopă.[2]
Criterii de definiție a hipotensiunii ortostatice (consens 2011)
Praguri standardizate pentru formele de hipotensiune ortostatică. Tabel de referință — nu este un scor calculabil.
- Hipotensiune ortostatică clasică: scădere ≥20 mmHg sistolic sau ≥10 mmHg diastolic în 3 minute de la ridicare
- La pacienți cu hipertensiune în decubit: scădere ≥30 mmHg sistolic
- Hipotensiune ortostatică inițială: scădere tranzitorie >40 mmHg sistolic în primele 15 secunde
- Hipotensiune ortostatică întârziată: apare după 3 minute de ortostatism
- Hipotensiune postprandială: scădere ≥20 mmHg sistolic în 2 ore de la masă
Sursă: Consensus statement, Clinical Autonomic Research, 2011
Diagnostic paraclinic
Investigații paraclinice
Nu există un test unic; investigațiile se aleg în funcție de cauza suspectată:[3][8]
- Analize de sânge: hemoleucogramă (anemie, hemoragie), electroliți, uree/creatinină (deshidratare, funcție renală), glicemie, TSH și cortizol când se suspectează cauze endocrine.
- Electrocardiograma (ECG) și, la nevoie, monitorizarea Holter — pentru aritmii, bradicardie, ischemie.
- Ecocardiografia — funcția cardiacă, valvulopatii, boli structurale.
- Monitorizarea ambulatorie a tensiunii (24h) — documentează variațiile, hipotensiunea postprandială și tiparul nocturn.
- Testul mesei înclinate (tilt-test) — pentru sincopa cu mecanism neclar și pentru forma ortostatică întârziată.[1][2]
- Teste ale funcției autonome (răspunsul la manevra Valsalva, variabilitatea frecvenței cardiace) — când se suspectează hipotensiune neurogenă.
Diagnostic diferențial
Diagnostic diferențial
Amețeala și pierderea conștienței au multe cauze care trebuie deosebite de hipotensiune:
- Sincopa cardiacă (aritmii, stenoză aortică, cardiomiopatie) — prioritate absolută prin gravitate.[2]
- Sincopa vasovagală (mediată neural) — reflex tranzitoriu, cu factori declanșatori tipici (durere, emoție, ortostatism prelungit).
- Vertijul vestibular (senzație de rotație), distinct de amețeala prin hipoperfuzie.
- Hipoglicemia, criza epileptică, atacul ischemic tranzitor.
- Sindromul de tahicardie posturală ortostatică (POTS) — tahicardie marcată la ortostatism fără scăderea tensiunii.
- Anxietatea / atacurile de panică cu hiperventilație.
Boli înrudite
Tratament
Tratament
Obiectivul nu este atingerea unei cifre-țintă a tensiunii, ci ameliorarea simptomelor și prevenirea căderilor/sincopei, tratând totodată cauza. Tensiunea scăzută asimptomatică, la o persoană sănătoasă, nu necesită tratament.[3]
1. Corectarea cauzei
Reechilibrare volemică (lichide, transfuzie în hemoragie), tratamentul insuficienței cardiace, al sepsisului sau al bolii endocrine de fond și, foarte important, revizuirea și reducerea medicamentelor care scad tensiunea.[3]
2. Măsuri non-farmacologice (prima linie)
- Ridicare lentă din pat sau de pe scaun, în etape; evitarea ortostatismului prelungit.
- Hidratare adecvată (2–2,5 l/zi) și, dacă nu există contraindicație (hipertensiune, insuficiență cardiacă/renală), creșterea aportului de sare.[3]
- Consumul rapid a 300–500 ml de apă rece poate crește tranzitoriu tensiunea (util înainte de situații cu risc).
- Ciorapi/colanți compresivi și centură abdominală, pentru a reduce acumularea de sânge în membre.
- Manevre de contrapresiune fizică (încrucișarea picioarelor, contractarea mușchilor) la primele semne.
- Ridicarea capului patului cu 10–20 cm noaptea, la pacienții cu hipotensiune neurogenă și hipertensiune de decubit.
- Mese mai mici și mai frecvente pentru hipotensiunea postprandială.
3. Tratament medicamentos (cazuri simptomatice, refractare)
- Midodrină — agonist alfa-1 care crește tonusul vascular; eficacitate demonstrată în hipotensiunea ortostatică neurogenă printr-un trial randomizat de referință.[5]
- Fludrocortizon — mineralocorticoid ce crește volumul plasmatic (atenție la hipopotasemie și edeme).[3]
- Droxidopa — precursor de noradrenalină, aprobat pentru hipotensiunea ortostatică neurogenă.[6]
- Alte opțiuni: simpatomimetice (etilefrină), piridostigmină; în hipotensiunea severă din șoc se folosesc vasopresoare intravenoase (noradrenalină, dopamină, dobutamină) în terapie intensivă.
- ETILEFRIN, compr. (simpatomimetic, linia 2)
- HIDROCORTIZON HEMISUCCINAT, fiole (corticosteroid (insuficiență suprarenală / șoc), linia 2)
- DOPAMINA CLORHIDRAT, sol.inj. (vasopresor (șoc), linia 3)
- DOBUTAMIN GIULINI, pulb.inj. (inotrop (șoc cardiogen), linia 3)
- Noradrenalină Kalceks 1 mg/ml concentrat pentru soluție perfuzabilă (vasopresor (șoc), linia 3)
Complicații
Complicații
Riscurile hipotensiunii țin în primul rând de căderi și de hipoperfuzia organelor:
- Căderi, fracturi și traumatisme, mai ales la vârstnici — hipotensiunea ortostatică crește semnificativ acest risc.[7]
- Sincopă recurentă, cu accidente (inclusiv rutiere) și pierderea autonomiei.
- Risc cardiovascular și mortalitate crescute: hipotensiunea ortostatică se asociază cu un risc mai mare de evenimente cardiovasculare și de deces în studiile de cohortă.[4]
- În șoc, netratat: leziune renală acută, ischemie miocardică și cerebrală, insuficiență multiplă de organe și deces.
Monitorizare și urmărire
Monitorizare și urmărire
Urmărirea vizează eficacitatea măsurilor și evitarea efectelor adverse:
- Automăsurarea tensiunii culcat și în picioare, cu jurnal al simptomelor și al episoadelor de amețeală/cădere.
- La pacienții tratați medicamentos: supravegherea hipertensiunii de decubit (mai ales seara/noaptea), a electroliților (potasiu la fludrocortizon) și a edemelor.[3]
- Reevaluarea periodică a listei de medicamente și a echilibrului hidric.
- La cei cu boală neurodegenerativă, colaborare cu neurologul pentru ajustarea tratamentului.
Ghidul pacientului
Ghid pentru pacient
Dacă ai adesea amețeli când te ridici în picioare:
- Ridică-te încet, în etape: stai câteva secunde pe marginea patului înainte de a te ridica de tot.
- Bea suficiente lichide zilnic; discută cu medicul dacă poți crește aportul de sare.
- Un pahar mare de apă rece băut repede te poate ajuta înainte de situații în care ai avut amețeli.
- Poartă ciorapi compresivi dacă medicul îi recomandă.
- La primele semne de leșin, așază-te sau întinde-te imediat și ridică picioarele.
- Adu la fiecare consultație lista completă a medicamentelor — multe scad tensiunea.
- Cere ajutor de urgență dacă leșini fără avertisment, în timpul efortului, sau ai durere în piept, palpitații ori confuzie.
Ghidul specialistului
Repere pentru specialist
- Confirmă hipotensiunea ortostatică prin măsurare standardizată (decubit 5 min → 1 și 3 minute ortostatism); prag ≥20/10 mmHg, sau ≥30 mmHg sistolic la hipertensivii de decubit.[1]
- Diferențiază răspunsul cronotrop: creștere sub 15 bpm sugerează cauză neurogenă; tahicardie amplă → hipovolemie.
- Revizuiește sistematic medicația — deprescrierea este adesea cea mai eficientă intervenție.[3]
- În sincopă cu mecanism neclar, aplică algoritmul ESC de sincopă (tilt-test, monitorizare prelungită).[2]
- Începe tratamentul cu măsuri non-farmacologice; rezervă midodrina/fludrocortizonul/droxidopa formelor simptomatice refractare și supraveghează hipertensiunea de decubit.[3][5][6]
Evoluție și prognostic
Evoluție și prognostic
Prognosticul depinde de cauză. Hipotensiunea prin deshidratare sau indusă de un medicament este de regulă complet reversibilă odată corectată cauza. Hipotensiunea ortostatică din bolile neurodegenerative este cronică și tinde să se agraveze, dar simptomele pot fi controlate substanțial prin măsuri combinate. Prezența hipotensiunii ortostatice este un marker de prognostic: se asociază independent cu risc crescut de căderi, evenimente cardiovasculare și mortalitate, motiv pentru care depistarea și tratarea ei au valoare dincolo de simptomul imediat.[4][7] Șocul are un prognostic sever, direct dependent de rapiditatea recunoașterii și a tratamentului.
Prevenție și screening
Prevenție și screening
Prevenția vizează în special formele ortostatică și postprandială la persoanele cu risc:
- Hidratare corespunzătoare, mai ales pe caniculă și în timpul bolilor febrile.
- Ridicare graduală din pat/scaun; evitarea statului prelungit în picioare și a băilor foarte calde.
- La vârstnici și la pacienții polimedicați — evaluarea periodică a tensiunii în ortostatism ar trebui să facă parte din controlul de rutină, pentru că multe cazuri sunt asimptomatice, dar cresc riscul de cădere.[3][7]
- Ajustarea prudentă a antihipertensivelor la vârstnici, pentru a evita hipotensiunea iatrogenă.
Situații speciale
Situații speciale
Vârstnicii
Hipotensiunea ortostatică și cea postprandială sunt frecvente la vârstnici prin scăderea sensibilității baroreflexe și polimedicație; sunt o cauză majoră de căderi și de spitalizare.[7]
Sarcina
În primele două trimestre, vasodilatația fiziologică poate reduce tensiunea; în decubit dorsal avansat, uterul comprimă vena cavă (sindromul de hipotensiune de decubit), corectat prin poziția pe partea stângă.
Diabetul
Neuropatia autonomă diabetică produce hipotensiune ortostatică neurogenă, adesea asociată cu variații mari ale tensiunii.[6]
Bolile neurodegenerative
Boala Parkinson, atrofia multisistemică și demența cu corpi Lewy determină hipotensiune neurogenă, uneori accentuată de medicația dopaminergică.[6]
Viața cu boala
Cum trăiești cu hipotensiunea
Pentru majoritatea persoanelor, hipotensiunea cronică simptomatică se controlează bine prin obiceiuri zilnice: hidratare constantă, mese mai mici și mai dese, evitarea ridicării bruște, a căldurii excesive și a alcoolului. Ține un jurnal al episoadelor de amețeală (când apar, ce le declanșează) — ajută medicul să ajusteze tratamentul. Activitatea fizică regulată, moderată, îmbunătățește tonusul vascular; înotul și exercițiile în poziția șezând sunt bine tolerate. Cu măsuri simple, calitatea vieții rămâne bună.
🇷🇴 În România
Contextul din România
În România, hipotensiunea este evaluată și tratată în cadrul cardiologiei, medicinei interne, neurologiei și medicinei de familie, conform ghidurilor europene ESC adoptate de Societatea Română de Cardiologie. Nu există un program național specific pentru hipotensiune (spre deosebire de hipertensiune, care beneficiază de programe de screening), dar depistarea ei se face în cadrul consultațiilor de rutină, mai ales la vârstnici și la pacienții cu boli cronice. Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în România, iar recunoașterea corectă a hipotensiunii — distinctă de sincopa cardiacă, mai gravă — are rol în prevenirea căderilor și a evenimentelor la populația vârstnică.[9]
Ultimele studii
Ce arată studiile
Definiția modernă a hipotensiunii ortostatice provine din declarația de consens internațional din 2011, care a standardizat pragurile și a delimitat formele inițială, clasică și întârziată.[1] O meta-analiză publicată în Heart (2014) a arătat că hipotensiunea ortostatică se asociază cu un risc semnificativ crescut de mortalitate de orice cauză și de evenimente cardiovasculare.[4] O revizuire sistematică din 2019 a confirmat legătura strânsă cu căderile la vârstnici.[7] Pe latura terapeutică, trialul randomizat controlat cu midodrină (JAMA, 1997) a demonstrat eficacitatea în hipotensiunea ortostatică neurogenă, iar analizele privind droxidopa susțin utilizarea ei în formele neurodegenerative.[5][6] Ghidurile ESC de sincopă oferă algoritmul de diferențiere între cauzele reflexe, ortostatice și cardiace.[2]
Întrebări frecvente
Glosar
- Hipotensiune ortostatică
- Scăderea susținută a tensiunii arteriale (≥20/10 mmHg) la trecerea în poziția verticală.
- Sincopă
- Pierderea tranzitorie a conștienței prin scăderea temporară a fluxului de sânge către creier, cu revenire spontană.
- Presincopă (lipotimie)
- Senzația iminentă de leșin, fără pierderea propriu-zisă a conștienței.
- Baroreflex
- Mecanismul nervos automat care ajustează tonusul vaselor și frecvența cardiacă pentru a menține tensiunea constantă.
- Șoc
- Hipotensiune severă cu perfuzie insuficientă a organelor; urgență vitală.
- Hipotensiune neurogenă
- Formă cauzată de disfuncția sistemului nervos autonom (ex. boala Parkinson, neuropatie diabetică).
Concluzii
Concluzii
Hipotensiunea arterială este un semn, nu o boală de sine stătătoare: o tensiune scăzută asimptomatică la o persoană sănătoasă nu necesită tratament, dar hipotensiunea care produce amețeli, sincopă sau reflectă o afecțiune gravă trebuie investigată. Forma ortostatică — frecventă, adesea medicamentoasă și subdiagnosticată la vârstnici — merită depistată activ, pentru că se leagă de căderi și de un prognostic mai rezervat. Abordarea corectă începe cu identificarea cauzei și revizuirea medicației, continuă cu măsuri simple de stil de viață și rezervă medicația formelor simptomatice refractare. La celălalt capăt, hipotensiunea profundă (șocul) este o urgență vitală care impune recunoaștere și tratament imediat.[3][4]
Bibliografie
Autori și revizuire
Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.