Orhita · ICD-10: N45

Rezumat

Definiție și clasificare

Orhita reprezintă inflamația parenchimului testicular, unilaterală sau bilaterală, care poate apărea izolat sau, mai frecvent, în combinație cu inflamația epididimului (orhiepididimita sau epididimo-orhita).^[1]

Clasificare după etiologie

Clasificare după extinderea anatomică

• Orhită izolată: inflamație strict testiculară, fără afectare epididimară — caracteristică orhitei virale
• Epididimită: inflamație limitată la epididim — mai frecventă în infecțiile bacteriene
• Orhiepididimită: inflamație simultană a testiculului și epididimului — cea mai frecventă formă bacteriană

Codul ICD-10 N45 acoperă atât orhita cât și epididimita și orhiepididimita. Clasificarea etiologică este esențială pentru alegerea tratamentului.^[3]

Cifre & epidemiologie

Cauze și patogenie

Mecanismele prin care agenții infecțioși afectează testiculul diferă în funcție de etiologie, dar converge spre aceeași consecință: edem inflamator, compresie vasculară și, în cazurile severe, ischemie și necroză tubulară.^[6]

Orhita virală — mecanismul urlian

Virusul urlian (Mumps orthorubulavirus, familia Paramyxoviridae) este un virus ARN monocatenar cu tropism pentru țesutul glandular. Orhita apare la 14–35% dintre bărbații adulți cu oreion,^[1] de obicei la 4–8 zile după debutul parotiditei. Mecanismul implică atât infecția virală directă a celulelor Sertoli și Leydig, cât și răspunsul imun inflamator mediat de limfocite T și citokine pro-inflamatorii (TNF-α, IL-1β, IL-6, IFN-γ).^[7] Edemul intratesticular este amplificat de rigiditatea tunicii albuginea, care nu permite expansiunea, rezultând o creștere brutală a presiunii intratesticulare și compromiterea fluxului vascular.

Orhita bacteriană cu transmitere sexuală

La bărbații sub 35 de ani, principalii agenți sunt Chlamydia trachomatis (cel mai frecvent) și Neisseria gonorrhoeae. Infecția se propagă pe cale ascendentă: uretră → canal ejaculator → epididim → testicul. Rezistența la fluorochinolone a gonococlui face ca tratamentul cu cefalosporine să fie preferat în cazurile de suspiciune gonococică.

Orhita bacteriană enterică

La bărbații cu vârsta peste 35 de ani sau cu patologie urinară preexistentă (hiperplazie prostatică, stricturi uretrale, cateterism, rezecție transuretrală de prostată), germenii enterici — în special E. coli (9,5% din cazuri), Klebsiella pneumoniae (4%) și Proteus mirabilis (3%) — colonizează retrograd structurile genitale.^[2]

COVID-19 și orhita

Receptorul ACE2 este prezent pe celulele testiculare, oferind SARS-CoV-2 o poartă de intrare directă. Se estimează că 10–22% dintre bărbații cu COVID-19 sever pot dezvolta orhiepididimită, prin infecție directă sau prin vasculită sistemică indusă viral.^[1] Implicațiile pe termen lung pentru fertilitate sunt în curs de investigare.

Patogenie moleculară — impactul asupra fertilității

Inflamația testiculară afectează fertilitatea masculină prin mai multe mecanisme:^[6]

• Macrofagele M1 (pro-inflamatorii) eliberează TNF-α, IL-12 și IL-1β, care perturbă funcția celulelor Leydig (producătoare a 95% din testosteron) și induc apoptoza celulelor germinale
• Citokina IL-1β activează calea NLRP3 inflamazomului, crescând leziunile tisulare locale
• Limfocitele T (Th1 în faza precoce, Th17 ulterior) atacă epiteliul tubilor seminiferi
• Bariera sânge-testicul este compromisă prin degradarea joncțiunilor strânse ale celulelor Sertoli, ducând la expunerea spermatozoizilor sistemului imun și la formarea de anticorpi anti-spermatozoizi (prezenți la 89,6% dintre pacienții cu orhiepididimită cronică)
• Fibroza tubulară post-inflamatorie este ireversibilă, deoarece epiteliul testicular are o capacitate regenerativă extrem de limitată

Semne și simptome

Orhita acută se prezintă printr-un tablou clinic dominat de durerea scrotală, cu intensitate variabilă de la disconfort la durere atroce, și de modificările locale ale scrotului.^[1][2]

Simptome cardinale

• Durere testiculară acută: prezentă în 94% din cazuri;^[2] debut progresiv (spre deosebire de torsiune, unde debutul e brusc); poate iradia spre inghinal sau spre flancul ipsilateral
• Tumefacție scrotală: mărire de volum a testiculului afectat, cu tegumente roșii, calde și lucioase; edemul scrotal poate fi marcat
• Indurarea testiculului: testiculul este dur, sensibil la palpare
• Semnul Prehn pozitiv: durerea se ameliorează la ridicarea scrotului — prezent în 62% din cazuri^[2] (în torsiune, ridicarea scrotului nu ameliorează sau agravează durerea)

Simptome generale

• Febră: prezentă în 10% din cazurile de orhiepididimită spitalizată;^[2] mai frecventă în orhita urliana (febră moderată, 37,5–38,5°C)
• Stare generală alterată: oboseală, astenie, frisoane, transpirații
• Greață și vărsături: ocazional, în special în formele severe sau la pacienții mai tineri

Simptome urinare (orhita bacteriană)

Prezente în 57,5% din cazuri,^[2] reflectând infecția tractului urinar inferior asociată:

• Disurie: arsură sau durere la urinare
• Polakiurie (urinare frecventă)
• Scurgere uretrală (în infecțiile cu transmitere sexuală)
• Hematurie (rar)

Particularități ale orhitei urliene

• Apare la 4–8 zile după parotită (rareer simultan sau înaintea parotiditei)
• Unilaterală în 70% din cazuri; bilaterală în 30% (risc crescut de infertilitate)
• Durere intens pulsatilă, cu debut adesea nocturn
• Edem testicular masiv (de 3–4 ori volumul normal)
• Reflexul cremasterian: prezent (spre deosebire de torsiune)

Evoluția simptomelor

Fără tratament antibiotic, simptomele orhitei bacteriene se agravează progresiv. Scăderea febrei în primele 3 zile de tratament antibiotic este semnul prognostic favorabil cel mai important.^[5] Tumefacția poate persista 2–4 săptămâni chiar și cu tratament corect.

Top simptome — frecvență și valoare diagnostică

Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.

Diagnostic clinic

Diagnosticul orhitei este în primul rând clinic, bazat pe anamneza detaliată și examinarea fizică sistematizată.^[1][3]

Anamneza

Datele esențiale de recoltat:

• Vârsta și activitatea sexuală: orientează spre etiologie (STI sub 35 ani vs. enterică peste 35 ani)
• Istoricul vaccinărilor: schema ROR completă reduce riscul de orhită urliana
• Parteneri noi sau multipli: cresc suspiciunea de infecție cu transmitere sexuală
• Intervenții urologice recente: cateterism, cistoscopie, TURP (rezecție transuretrală de prostată) — presente la 9,5% din cazurile de orhiepididimită bacteriană^[2]
• Afecțiuni urinare preexistente: adenom de prostată (18,5%), stricturi uretrale (7,5%), vezică neurologică (2%)^[2]
• Evoluția durerii: debut brusc (torsiune!) vs. progresiv pe ore/zile (orhiepididimită)
• Infecție recentă cu COVID-19: posibilă asociere

Examinarea fizică

Se efectuează comparativ bilateral, cu pacientul în decubit dorsal și ulterior în ortostatism:

• Inspecție: scrotul afectat este eritematic, edematos, cald, cu tegumente lucioase; eritemul este difuz (vs. localizat în epididimită izolată)
• Palpare: testiculul este mărit, dur, extrem de sensibil; diferențierea epididim/testicul este posibilă în stadiile incipiente
• Semnul Prehn: ridicarea manuală a scrotului → ameliorarea durerii (pozitiv în orhiepididimită; negativ sau durere agravată în torsiune)
• Reflexul cremasterian: menținut în orhiepididimită; absent în torsiunea testiculară
• Diferențierea epididim-testicul: palpabilă în stadiile I-II (semn favorabil); absentă în stadiile III (semn de alarmă)^[5]
• Palpare inghinală: adenopatie regională posibilă în infecții cu transmitere sexuală

Sistemul de stadializare Frangos (2014) — uzat în practica urologică

Bazat pe examenul clinic și ecografie, ghidează decizia terapeutică:^[5]

• Stadiul I (29,1%): diferențiere epididim/testicul posibilă, fără hidrocele, fără abces → tratament conservator 100% eficient
• Stadiul II (32,3%): diferențiere posibilă, hidrocele prezent, fără abces major → conservator eficient la 85,4%
• Stadiul IIIA (17,7%): fără diferențiere palpabilă, hidrocele prezent, abcese mici (≤0,5 cm) → conservator eficient la 53,3%
• Stadiul IIIB (20,9%): fără diferențiere, hidrocele cu malacie sau abcese mari (>0,5 cm) → intervenție chirurgicală obligatorie (0% răspuns la conservator)

Diagnostic paraclinic

Ecografia Doppler scrotală — investigația de primă intenție

Ecografia cu flux color Doppler este investigația de referință în durerea scrotală acută.^[1][3] Permite:

• Diferențierea de torsiune: orhiepididimita arată flux vascular crescut (hipervascularizație); torsiunea arată flux absent sau redus
• Diagnosticul pozitiv: sensibilitate 85% pentru orhiepididimită^[2]
• Stadializarea: detectarea hidrocelectului (39% din cazuri), a abceselor (14,5% din cazuri), a malachiei
• Monitorizarea evoluției: reevaluare la 48–72h dacă nu există ameliorare clinică
• Excluderea tumorii testiculare: diferențierea de masele maligne

Examene microbiologice

• Urocultură: cultivare pozitivă la 17% din cazuri^[2] — valoare diagnostică limitată, dar esențială pentru antibioterapia țintită
• Frotiu și cultură uretrală: pentru Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae (NAAT — amplificare de acid nucleic, cea mai sensibilă metodă)
• Hemocultură: la pacienții cu semne de sepsis (febră >38,5°C, tahicardie, stare generală alterată)

Analize de sânge

• Hemoleucogramă: leucocitoză cu neutrofilie (nespecific, dar susține diagnosticul infecțios)
• PCR (proteina C reactivă) și VSH: markeri inflamatori crescuți; utili pentru monitorizarea răspunsului la tratament
• Serologie oreion: IgM specifice în faza acută (confirmare retrospectivă sau la contact epidemic)

Alte investigații (situații speciale)

• Markeri tumorali (AFP, β-hCG, LDH): dacă examenul ecografic ridică suspiciunea de tumoră testiculară
• Serologie VDRL/RPR: excluderea sifilisului (recomandat la bărbații cu ITS confirmate)
• Testare HIV, hepatită B: la pacienții cu comportament sexual la risc^[2]
• PCR SARS-CoV-2: în contextul epidemic COVID-19, la pacienții fără altă cauză identificată

Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial al durerii testiculare acute este critic, deoarece unele cauze sunt urgențe chirurgicale care nu tolerează întârzieri diagnostice.

1. Torsiunea testiculară — PRIORITATE ABSOLUTĂ

Urgența chirurgicală cea mai importantă de exclus. Fereastra terapeutică: 6 ore (salvabilitate 90–100%), 12 ore (50%), 24 ore (<10%).

Dacă torsiunea nu poate fi exclusă clinic și ecografic cu certitudine → explorare chirurgicală de urgență, fără întârziere.

2. Tumora testiculară

Masă dură, nedureroasă sau minim dureroasă, localizată în parenchimul testicular; uneori prezintă hidrocele reactiv. Markeri tumorali (AFP, β-hCG, LDH) crescuți în 80–85% din cazuri. Ecografia distinge de orhită prin aspectul ecogen heterogen al masei. Biopsia nu este indicată (risc de diseminare limfatică) — diagnosticul definitiv se face prin orhiectomie inghinală.

3. Abcesul scrotal

Complicație a orhiepididimitei sau a altor infecții locale; masă fluctuantă, cu eritem intens și fluctuanță la palpare. Ecografia confirmă colecția lichidiană cu pereți groși. Necesită drenaj chirurgical.

4. Hernia inghinoscrotală încarcerată

Ansă intestinală coborâtă în scrot; manevrele de reducere sunt imposibile; pot fi percepute zgomote hidroaerice la auscultare. Ecografia sau CT abdominopelvic confirmă diagnosticul.

5. Hidrocelul

Acumulare de lichid în vaginalã testiculară; masă scrotală translucidă la transiluminare, nedureroasă, fără eritem. Testiculul este palpabil normal posterior. Hidrocelectul reactiv poate apărea secundar orhiepididimitei.

6. Varicocelul

Dilatarea venelor plexului pampiniform; aspect de „sac de viermi" la palpare în poziție ortostatică, care dispare în decubit. Asociat cu durere surdă, persistentă, de obicei fără febră sau eritem acut.

Boli înrudite

Tratament

Alegerea tratamentului depinde de etiologia probabilă (virală vs. bacteriană) și de vârsta/factorii de risc ai pacientului.^[1][3]

A. Orhita virală — tratament de susținere

Antibioticele nu sunt indicate în orhita virală (inclusiv urliana). Tratamentul este simptomatologic:

• Repaus la pat în fazele acute (primele 3–5 zile)
• Suport scrotal: chiloți stânși, bandaj suspensor sau hamac scrotal — reduce edemul și durerea prin ameliorarea drenajului venos
• Analgetice/antiinflamatorii: Ibuprofen 400–600 mg de 3 ori pe zi (cu masă) sau Paracetamol 500–1000 mg la 6 ore; AINS sunt preferate pentru efectul antiinflamator suplimentar
• Comprese reci sau calde (în funcție de preferința pacientului): diminuează edemul și durerea locală
• Antipiretics: la nevoie (febra >38°C)

Orhita urliana se remite spontan în 7–10 zile.^[1]

B. Orhiepididimita bacteriană — antibioterapie empirică

Antibioticul se alege empiric, imediat după recoltarea probelor microbiologice (nu se așteaptă rezultatul culturii).^[3]

Bărbați sub 35 de ani (ITS probabilă — Chlamydia, Gonococ)

• Prima alegere (EAU 2024): Ceftriaxonă 500 mg IM/IV doză unică plus Doxiciclină 100 mg oral de 2 ori pe zi × 10–14 zile^[3]
• Alternativă (dacă gonococcul a fost exclus): Levofloxacină 500 mg oral o dată pe zi × 10–14 zile

Bărbați peste 35 de ani (germeni enterici — E. coli, Klebsiella)

• Prima alegere: Levofloxacină 500 mg oral o dată pe zi × 14–21 de zile^[3] (sau Ciprofloxacină 500 mg de 2 ori pe zi × 14 zile)
• Atenție: în cazul infecției gonococice confirmate, fluorochinolonele sunt contraindicate (rezistență frecventă a gonococlui)
• Durata poate fi extinsă la 4–6 săptămâni în forme severe sau la imunocompromiși

Monitorizarea răspunsului la antibiotic

Scăderea febrei în primele 3 zile de tratament este cel mai important indicator prognostic favorabil.^[5] Dacă febra persistă sau simptomele se agravează după 48–72 ore → reevaluare ecografică + evaluare chirurgicală.

C. Indicații de spitalizare

• Sepsis (febră >38,5°C, tahicardie, hipotensiune)
• Incapacitate de a tolera antibiotice orale (vărsături)
• Eșecul tratamentului ambulator
• Suspiciune de abces sau fasciită necrozantă
• Stadiul IIIB la ecografie (intervenție chirurgicală imediată)

D. Tratamentul chirurgical

Necesar la 21% din cazurile spitalizate:^[2]

• Drenaj abces (operația Bergmann): 60% din cazurile chirurgicale
• Epididimectomie: distrucție purulentă a epididimului
• Orhiectomie: necroză testiculară extensivă (20,8% din stadiile IIIB)
• Necrosectomie: fasciită necrozantă Fournier (5% din cazuri)

E. Managementul partenerilor sexuali

În caz de ITS (Chlamydia, gonococ) confirmată: notificarea și testarea/tratarea partenerelor este obligatorie; abstinență sexuală sau prezervativ până la terminarea tratamentului ambilor parteneri.^[3]

Complicații

Diagnosticul tardiv sau tratamentul inadecvat al orhitei poate duce la sechele permanente, unele dintre ele cu impact major asupra calității vieții și fertilității masculine.

1. Atrofia testiculară

Complicația cea mai frecventă a orhitei urliene: până la 50–60% din pacienți prezintă un grad de atrofie testiculară post-orhită urliana,^[1] ca urmare a ischemiei prin compresie în albugineă și a distrucției tubulare mediate imun. Atrofia apare la 4–8 săptămâni după episodul acut și se poate evidenția ecografic.

2. Infertilitate și subfertilitate

Infertilitatea sau subfertilitatea apar la 30% din cazurile de orhită urliana bilaterală.^[1] Chiar și în orhita unilaterală, mecanismele autoimune pot afecta testiculul contralateral. La pacienții cu orhiepididimită cronică, studiile au demonstrat:^[8]

• Concentrație spermică redusă cu 34% față de grupul martor
• Motilitate progresivă scăzută (39,5% vs. 44,5%)
• Anticorpi anti-spermatozoizi prezenți la 89,6% dintre pacienți
• Volum seminal redus (2,3 vs. 2,85 mL)

Infertilitatea prin orhită izolată bilaterală (azoospermie completă) este rară, dar posibilă.^[6]

3. Abcesul testicular și epididimar

Prezent la 14,5% din pacienții spitalizați la evaluarea ecografică.^[2] Abcesul necesită drenaj chirurgical și, în cazurile extinse, epididimectomie sau orhiectomie. Principalul factor de risc este prezența afecțiunilor urinare preexistente (asociere semnificativă statistic, p=0,022).^[4]

4. Pierderea testiculului

Orhiectomia sau atrofia post-terapeutică duc la pierderea funcțională a testiculului în 5% din cazuri.^[4] Riscul este mai mare la bărbații >35 de ani și la cei cu absces confirmat (corelație semnificativă, p=0,035).

5. Fasciita necrozantă (Gangrena Fournier)

Complicație rară (5% din cazurile spitalizate),^[2] dar potențial letală: infecție necrozantă a fasciei perineale și scrotale, cu germeni multipli (aerobi și anaerobi sinergici). Necesită debridare chirurgicală extensivă de urgență, antibiotic cu spectru larg intravenos și, în cazuri severe, reconstrucție plastică.

6. Hidrocelul reactiv

Acumulare de lichid în vaginalã testiculară secundară inflamației; prezent la 39% din pacienți la ecografie.^[2] Dispare de regulă spontan după rezoluția infecției; rareer necesită drenaj.

7. Deficit de testosteron

Orhiepididimita cronică poate duce la un model bifazic al testosteronemiei: inițial compensator crescut, ulterior cu declin progresiv. 29,2% din pacienții cu orhiepididimită cronică prezintă valori hipogonadale (<300 ng/dL).^[8]

8. Durerea testiculară cronică

O proporție mică de pacienți dezvoltă durere testiculară reziduală cronică post-infecție, cu mecanism neuropatic sau prin cicatrici fibrotice. Tratamentul este multimodal: analgetice, blocanți ai nervilor spermatici, neuromodulare, psihoterapie cognitivă.

Monitorizare și urmărire

Urmărirea după un episod de orhiepididimită urmărește confirmarea vindecării, detectarea complicațiilor și evaluarea impactului pe termen lung.^[3]

Urmărire precoce (48–72 de ore)

• Evaluare clinică: scăderea febrei, ameliorarea durerii și a tumefacției
• Dacă nu există ameliorare: ecografie Doppler repetată (căutare abces, reevaluare stadiu) + evaluare chirurgicală
• Ajustarea antibioticului pe baza antibiogramei, dacă este disponibilă

Urmărire la 2 săptămâni

• Verificarea completării integrale a curei antibiotice
• Confirmarea rezoluției simptomelor
• Dacă ITS confirmată: verificarea tratamentului partenerilor

Urmărire la 6 săptămâni

• Ecografie scrotală de control: evaluarea volumului testicular (depistarea atrofiei incipiente post-urliene)
• Evaluarea persistenței durerii sau a indurației (exclude tumoră, orhită cronică)

Urmărire la 3–6 luni (dacă există preocupări privind fertilitatea)

• Spermogramă: indicată la orhită bilaterală, orhită urliana sau suspiciune de afectare funcțională
• Consultație andrologie dacă spermograma este modificată sau cuplul dorește concepție
• Dozare testosteron total dacă suspiciune hipogonadism post-orhită

Testarea pentru ITS

La pacienții cu orhiepididimită cu transmitere sexuală confirmată sau probabilă:

• Testare HIV, hepatită B și C, sifilis (VDRL/RPR)
• Screening periodic în continuare (la 3–6 luni) la persoanele cu comportament sexual la risc

Ghidul pacientului

Ce trebuie să știți despre orhită

Orhita este o inflamație a testiculului care poate fi cauzată de un virus (cel mai des virusul oreionului) sau de o bacterie (uneori printr-o infecție cu transmitere sexuală). Tratamentul depinde de cauză: antibiotic pentru orhita bacteriană, repaus și analgezice pentru cea virală. Cele mai multe cazuri se vindecă complet cu tratament adecvat și precoce.

Când să mergeți de urgență la medic sau la camera de gardă

• Durere testiculară bruscă și atroce — poate fi torsiune testiculară (urgență chirurgicală)
• Febră mare (>38,5°C) + scrot roșu și umflat rapid
• Scrotul devine violaceu sau apare „crepitație" (senzație de „bule" sub piele)
• Masă dură în testicul, nedureroasă sau minim dureroasă (evaluare oncologică)
• Nu vă ameliorați după 2–3 zile de antibiotic

Ce puteți face acasă

• Repaus: evitați activitatea fizică intensă și ortostatismul prelungit în primele zile
• Suport scrotal: chiloți stânși (slip) sau suspenator sportiv — scade presiunea și ajută la drenaj
• Comprese reci: aplicați un prosop umed rece (nu gheață direct pe piele) de câteva ori pe zi
• Analgezice: Ibuprofen sau Paracetamol la doza recomandată de medic, cu mâncare
• Hidratare adecvată: consumați suficiente lichide pentru a asigura diureza
• Urmați cura completă de antibiotic: nu opriți antibioticul când vă simțiți mai bine — bacteriile pot supraviețui și cauza recidivă sau rezistență

Viața sexuală în timpul tratamentului

Dacă orhita este cauzată de o infecție cu transmitere sexuală, abstinența sexuală sau prezervativul sunt obligatorii până la confirmarea vindecării ambilor parteneri. Partenera/partenerul trebuie să fie testat/ă și tratat/ă.

Fertilitate — ce trebuie să știți

Dacă episodul a fost bilateral sau dacă aveți orhită urliana (post-oreion), consultați medicul urolog sau androlog la 3–6 luni după vindecare pentru o spermogramă. Marea majoritate a bărbaților cu orhită unilaterală nu au probleme de fertilitate dacă sunt tratați la timp.

Ghidul specialistului

Algoritmul de diagnostic și tratament

1. Excluderea torsiunii testiculare — prioritate absolută în orice durere scrotală acută:
   Dacă semnul Prehn negativ + reflex cremasterian absent + debut brusc → explorare chirurgicală de urgență fără întârziere pentru ecografie
2. Ecografie Doppler scrotală: flux crescut (orhiepididimită) vs. flux absent (torsiune); detectare absces, hidrocele, masă testiculară
3. Stadializare Frangos (I–IIIB) pe baza examenului clinic + ecografie
4. Prelevare probe microbiologice (urocultură + frotiu uretral + NAAT pentru Chlamydia/Gonococ) înainte de antibiotic
5. Antibiotic empiric imediat, conform vârstei și factorilor de risc (schema EAU 2024)
6. Reevaluare la 48–72h: dacă febra persistă sau simptomele se agravează → ecografie repetată, evaluare chirurgicală
7. Stadiul IIIB: intervenție chirurgicală fără ezitare

Selecția antibioticului

Antibioticoterapia în era rezistenței

Utilizarea fluorochinolonelor a scăzut semnificativ din cauza rezistenței crescute a N. gonorrhoeae și a riscului de tendinopatie/ruptură tendinoasă. Ceftriaxona IM rămâne agentul de elecție pentru acoperirea gonococică, asociată cu Doxiciclina pentru Chlamydia.^[3]

Indicații de notificare obligatorie

În România, ITS cu gonococ și sifilis sunt boli cu declarare obligatorie la autoritatea de sănătate publică județeană, conform legislației naționale de sănătate publică.

Evoluție și prognostic

Prognosticul orhitei acute, cu tratament prompt și adecvat, este în general favorabil, cu recuperare completă în marea majoritate a cazurilor.^[2][4]

Evoluție favorabilă

• 84,5% din pacienți au evoluție favorabilă cu rezoluție completă a episodului acut^[2]
• Orhita virală se remite spontan în 7–10 zile^[1]
• Scăderea febrei în primele 3 zile de antibioterapie = marker prognostic favorabil^[5]
• Tumefacția și sensibilitatea pot persista 2–4 săptămâni chiar și cu tratament corect

Factori de risc pentru evoluție nefavorabilă

Conform studiului prospectiv din 2023 (PMID 37452204),^[4] riscul de pierdere testiculară este semnificativ crescut la:

• Vârsta >35 de ani (80% din orhiectomii)
• Prezența abcesului la ecografie (corelație p=0,035)
• Antecedente de afecțiuni urinare (corelație cu abcesul, p=0,022)
• Prezentare tardivă (întârziere medie la consult: 7 zile^[2])

Complicații pe termen lung

• Atrofie testiculară: 50–60% post-orhită urliana; 5% în orhiepididimita bacteriană^[4]
• Subfertilitate sau infertilitate: 30% la bilateral, sub 5% la unilateral cu tratament precoce
• Recidivă: posibilă în context de afecțiuni urinare nerezolvate sau comportament sexual neprotejat

Orhiepididimita cronică

O proporție mică de pacienți (mai ales post-orhită urliana sau în contextul infecțiilor granulomatoase) evoluează spre orhiepididimită cronică, cu durere persistentă, indurație testiculară și potențial impact hormonal.^[8]

Prevenție și screening

1. Vaccinarea ROR — prevenția orhitei urliene

Vaccinul trivalent ROR (rujeolă–oreion–rubeolă) este cel mai eficient mijloc de prevenție a orhitei urliene, reducând dramatic incidența oreionului și a complicațiilor sale, inclusiv orhita.^[1]

• Schema națională România: 2 doze — la 12 luni și la 5 ani
• Eficiența după 2 doze: >97% în prevenirea oreionului simptomatic sever
• Bărbații adulți nevaccinați sau cu schemă incompletă pot recupera vaccinarea (2 doze la interval de cel puțin o lună)
• Vaccinul ROR nu este contraindicat la adulți (cu excepția imunosupresei severe și sarcinii)

2. Prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală

• Prezervativul utilizat corect și consecvent reduce semnificativ riscul de transmitere a Chlamydiei și gonoreei
• Testare ITS periodică la persoanele cu parteneri multipli sau noi
• Tratamentul precoce al ITS — prevenirea propagării ascendente spre epididim și testicul
• Notificarea și tratarea partenerilor în caz de ITS diagnosticată

3. Reducerea riscului de orhiepididimită bacteriană enterică

• Tratamentul precoce al infecțiilor urinare (cistite, prostatite) — prevenirea propagării retrograde
• Corectarea obstrucțiilor urinare: hiperplazie prostatică, stricturi uretrale
• Minimizarea cateterismului urinar: utilizat strict la nevoie; tehnica aseptică riguroasă
• Antibioterapie profilactică perioperatorie la intervențiile urologice endoscopice

Screening (nu este indicat de rutină)

Nu există un screening populațional pentru orhită. Screening-ul este însă recomandat pentru:

• ITS la persoane cu risc crescut (testare Chlamydia + Gonococ la bărbații activi sexual sub 25 ani)
• Spermogramă post-episod de orhită bilaterală sau urliana la cupluri cu dorință de concepție

Situații speciale

Copiii prepubertari

Orhita urliana este extrem de rară înainte de pubertate (testiculele prepubertare nu au aceeași susceptibilitate la virusul urlian). Când apare, consecințele asupra fertilității sunt minime, deoarece spermatogeneza nu este încă activă. Orhita bacteriană la copii ridică suspiciunea de anomalie anatomică urinară subjacentă (reflux vezico-ureteral, malformații).

COVID-19 și orhita

SARS-CoV-2 poate infecta celulele testiculare prin receptorul ACE2, prezent în concentrație semnificativă pe celulele Sertoli și Leydig. Se estimează că 10–22% din bărbații cu COVID-19 sever pot dezvolta orhiepididimită clinică sau subclinică.^[1] Cazuri de orhită necrozantă SARS-CoV-2 au fost raportate în literatură. Impactul pe termen lung asupra fertilității masculine rămâne în studiu activ. La bărbații cu orhita post-COVID, se recomandă spermogramă la 3–6 luni după vindecare.

Pacienți imunodeprimați (HIV, transplant, chimioterapie)

Spectrul etiologic se extinde la germeni oportuniști:^[1]

• Mycobacterium avium complex — orhită granulomatoasă la pacienți HIV avansați
• Cryptococcus neoformans — infecție fungică oportunistă
• Toxoplasma gondii, Candida albicans — contexte de imunosupresie severă

Diagnosticul necesită biopsie testiculară pentru examen histopatologic și culturi speciale. Tratamentul este specific agentului identificat.

TBC urogenital

Orhita tuberculoasă este o formă cronică, cu evoluție lentă pe luni sau ani, cu indurație nodulară a epididimului (punctul de start frecvent), ulterior extinsă la testicul. Diagnosticul se pune prin biopsie (granuloame cazeoase), PCR TBC sau cultură pe medii specifice. Tratamentul standard anti-TBC (6–12 luni) este eficient; orhiectomia poate fi necesară în cazurile extinse.

Post-intervenții urologice

Orhiepididimita apare ca complicație la 9,5% din pacienții cu antecedente de rezecție transuretrală de prostată^[2] și la 5,5% post-uretrotomie endoscopică, prin colonizarea retrogradă cu flora uropatogenă. Antibioterapia profilactică perioperatorie și igienă strictă a cateterismului reduc riscul.

Orhita brucellică

În zonele endemice (rural, contact cu animale), Brucella sp. poate cauza orhiepididimită. Diagnosticul: serologie Brucella (Wright) sau hemoculturi. Tratamentul: Doxiciclină + Rifampicină 6 săptămâni.

Viața cu boala

Pentru marea majoritate a bărbaților, orhita acută este un episod unic, care se vindecă fără sechele permanente dacă este tratată precoce și corect. Totuși, unele situații necesită o abordare pe termen lung.

Dacă ați avut orhită urliana (post-oreion)

Riscul de atrofie testiculară (reducerea volumului testiculului) este real (50–60%). Dacă testiculul a atrofiat semnificativ sau dacă orhita a fost bilaterală:

• Solicitați o spermogramă la 3–6 luni după episodul acut
• Consultați un androlog dacă planificați o sarcină
• Testosteronemie periodică (1–2 ori pe an) dacă suspectați deficit androgenic (oboseală, scăderea libidoului, disfuncție erectilă)

Dacă ați avut orhiepididimită prin infecție cu transmitere sexuală

• Testare ITS completă (HIV, hepatită B, sifilis)
• Utilizați prezervativ sau reduceți numărul de parteneri pentru a preveni recidivele
• Nu amânați consultul urologic dacă apar din nou dureri testiculare sau simptome urinare

Durerea testiculară reziduală

Unii pacienți pot experimenta durere surdă, persistentă, la nivel testicular sau epididimar, timp de săptămâni sau luni după episodul acut. Dacă aceasta persistă >3 luni, discutați cu medicul urolog despre:

• Excluderea activă a tumorii sau a recidivei infecțioase
• Infiltrații cu anestezic local (bloc al cordonului spermatic) cu scop diagnostic și terapeutic
• Psihoterapie cognitivă pentru durere cronică pelviperineală

Aspecte psihologice

Durerea testiculară și modificările scrotului pot genera anxietate considerabilă privind cancerul testicular sau viitorul reproductiv. Comunicarea deschisă cu medicul, clarificarea diagnosticului și a prognosticului sunt esențiale pentru bunăstarea psihologică. Cuplurile afectate de infertilitate post-orhitică pot beneficia de consiliere specializată și de tehnici de reproducere asistată (ICSI cu extracție spermică testiculară, în cazuri severe).

Ultimele studii

Întrebări frecvente

Glosar

Orhită

Inflamația testiculului, unilaterală sau bilaterală, de etiologie infecțioasă, autoimună sau traumatică.

Orhiepididimită

Inflamația simultană a testiculului și epididimului; forma cea mai frecventă de orhită bacteriană.

Epididim

Structură tubulară situată posterior testiculului, prin care trec și maturizează spermatozoizii.

Semnul Prehn

Ameliorarea durerii testiculare la ridicarea scrotului; sugerează orhiepididimită (vs. torsiune, unde durerea nu se ameliorează).

Reflexul cremasterian

Retracția testiculului la stimularea pielii coapsei interne; absent în torsiunea testiculară.

Tunica albuginea

Înveliș fibros rigid al testiculului; prin inextensibilitate, amplifică presiunea intratesticulară în caz de edem inflamator.

Atrofie testiculară

Reducerea volumului testicular ca urmare a distrucției parenchimului după inflamație, ischemie sau traumatism.

Bariera sânge-testicul

Structură specializată formată de celulele Sertoli care protejează celulele germinale de sistemul imun; compromisă în orhita inflamatorie.

Fasciită necrozantă (Fournier)

Infecție bacteriană fulminantă a fasciei perineale și scrotale; complicație rară dar letală a orhiepididimitei severe.

NAAT

Nucleic Acid Amplification Test (test de amplificare a acidului nucleic); metoda de referință pentru diagnosticul Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae.

Concluzii

Orhita este o afecțiune frecventă și tratabilă a aparatului genital masculin, cu prognostic favorabil în marea majoritate a cazurilor diagnosticate și tratate precoce. Pilonii managementului corect sunt:

• Excluderea urgentă a torsiunii testiculare — prin examinare clinică și ecografie Doppler, în orice durere scrotală acută
• Etiologia ghidează tratamentul: orhita virală nu necesită antibiotic; orhita bacteriană necesită antibiotic empiric imediat, adaptat profilului de risc
• Stadializarea ecografică (Frangos) permite identificarea pacienților cu risc de eșec conservator și nevoia de intervenție chirurgicală
• Urmărirea activă la 48–72h și pe termen lung (spermogramă, volum testicular) previne subdiagnosticarea sechelelor reproductive
• Prevenția prin vaccinare ROR completă și sexul protejat rămâne cea mai eficientă strategie pe termen lung

Orhita urliana subliniază importanța menținerii acoperirii vaccinale ridicate în populație — o investiție directă în sănătatea reproductivă masculină la nivel comunitar.

Bibliografie

Autori și revizuire

Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.