Tendinita calcificantă · ICD-10: M65.2

Rezumat

Definiție și clasificare

Definiție și clasificare

Tendinita calcificantă (sinonime: tendinopatie calcificantă, tenosinovită calcificantă, periartrita calcificantă) este o afecțiune caracterizată prin depunerea de cristale de hidroxiapatit de calciu în interiorul țesutului tendinos. Deși poate afecta orice tendon din organism, localizarea predominantă este la nivelul coafei rotatorilor umărului, în special tendonul supraspinat, în zona sa de inserție pe tuberculul humeral mare — zona numită „zona critică", slab vascularizată.^[1]

Termenul „tendinită" reflectă componenta inflamatorie prezentă în faza acută, în timp ce „tendinopatie" descrie mai corect procesul cronic de depunere și remodelare. Clinic și radiologic, cei doi termeni se folosesc interșanjabil.^[1]

Clasificarea Gärtner (radiologică)

Clasificarea standard a calcificărilor pe baza aspectului radiografic împarte depozitele în trei tipuri:

• Tip I — calcificare bine delimitată, densă, omogenă, cu margini clare; de obicei stabilă, deseori asimptomatică sau asociată durerii cronice
• Tip II — calcificare cu margini parțial definite, densă; tablou clinic intermediar
• Tip III — calcificare cu margini neclare, translucidă sau cu aspect „în pastă"; corespunde fazei rezorptive — cea mai dureroasă

Calcificările de tip III Gärtner sunt asociate cu durerea acută intensă și cu procesul activ de reabsorbție.^[1]

Stadializarea Uhthoff (evoluția naturală)

Patogenia urmează o secvență stadializată descrisă de Uhthoff:

• Stadiul precalcific — metaplazia fibrocartilaginoasă a zonei critice (silențios clinic)
• Stadiul calcific — faza formativă — depunerea matricei calcice în focare (variabil simptomatic)
• Stadiul calcific — faza de repaus — inactivitate variabilă, luni până la ani (adesea asimptomatic)
• Stadiul calcific — faza rezorptivă — canale vasculare invadează depozitul; macrofagele fagocitează calciul; durere severă, hiperstezie, posibil febricul și limitare importantă a mișcării
• Stadiul postcalcific/reparator — țesut de granulație înlocuiește calciul rezorbit; cicatrizarea tendonului

Faza rezorptivă este cea mai simptomatică și durează de obicei 2-3 săptămâni, cu tendință de rezoluție spontană.^[1]

Cifre & epidemiologie

Cauze și patogenie

Cauze și patogenie

Mecanismul exact al depunerii calcice nu este complet elucidat. Teoriile actuale, parțial complementare, includ:^[1]

• Teoria degenerativă — microtraumele și uzura cronică a tendonului produc degenerare celulară urmată de depunerea pasivă de calciu în țesutul devitalizat; susținută de asocierea cu microrupturile cronice.
• Teoria mediată celular (cea mai larg acceptată) — un proces activ în care tenocitele și celulele stem ale tendonului suferă o transformare condrocitară sau osteoblastică sub influența unor mediatori locali (BMP, TGF-β), ducând la calcificare; ulterior, macrofagele reabsorb cristalele, cauzând inflamația acută din faza rezorptivă.
• Ischemia zonei critice — vascularizația deficitară a inserției supraspinaților (la 1-2 cm de inserția pe tuberculul humeral mare) predispune la hipoxie și metaplazie cartilaginoasă.
• Diferențierea celulelor stem tendinoase în condrocite și osteocite sub stimuli mecanici sau biochimici locali.

Factori de risc

Nu există un factor de risc unic identificat clar. Asocierile documentate includ:^[1][2]

• Vârsta 30-60 de ani, cu vârf la 40-50 de ani — corespunde perioadei de uzură tendinoasă progresivă
• Sexul feminin — mai frecventă la femei, în special premenopauzal
• Activitățile suprasolicitante ale umărului — munci manuale, sporturi cu ridicarea brațului deasupra capului (înot, tenis, handbal, volei)
• Disfuncții tiroidiene și tulburări metabolice — asociate, fără relație cauzală dovedită
• Tulburări ale metabolismului calciului și fosforului — corelare statistică, fără dovadă de cauzalitate directă

Important: Calcificările tendinoase nu sunt cauzate de excesul de calciu alimentar. Restricția dietetică de calciu nu previne și nu accelerează resorbția depozitelor.^[1]

Semne și simptome

Semne și simptome

Tabloul clinic al tendinitei calcificante variază considerabil în funcție de stadiul bolii și de localizarea calcificărilor. Unii pacienți prezintă forme complet asimptomatice, în timp ce alții traversează episoade de durere acută invalidantă.^[1]

Forma acută (faza rezorptivă)

Reprezintă prezentarea cea mai alarmantă și se caracterizează prin:

• Durere acută severă de umăr, instalată brusc sau progresiv, cu intensitate mare (EVA 7-10/10), care poate trezi pacientul din somn și face imposibilă poziționarea confortabilă a brațului
• Contractura musculară periarticulară — protecție reflexă antalgică intensă
• Limitare importantă a mișcărilor active și pasive ale umărului — abducție, rotație externă și internă devin dureroase sau imposibile
• Hiperestezie cutanată locală — atingerea blândă a regiunii deltoidiene sau subacromiale este dureroasă
• Febricul (37,5-38°C) — posibil, în contextul procesului inflamator local intens; în absența altor semne sistemice, nu indică infecție
• Tumefacție vizibilă în zona subacromială, dacă există bursită chimică asociată prin migrarea calcificărilor în bursă

Faza rezorptivă acută durează de obicei 2-3 săptămâni, cu tendință naturală de ameliorare.^[1]

Forma cronică

Mulți pacienți nu prezintă episoade acute evidente, ci o durere cronică de umăr moderată cu evoluție ondulantă:

• Durere la nivelul umărului, cel mai frecvent la abducție — arcul dureros între 60-120° (conflictul subacromial)
• Durere nocturnă, mai ales culcat pe umărul afectat
• Limitarea progresivă a amplitudinii de mișcare
• Crepitații perceptibile la mobilizarea umărului
• Slăbiciune musculară relativă prin durere (nu prin ruptură structurală)
• Durere la efort și după activitate fizică intens

Forme asimptomatice

Un procent semnificativ din persoanele cu calcificări radiologice detectabile la nivelul tendoanelor umărului nu prezintă niciodată simptome. Calcificările pot fi descoperite incidental la o radiografie efectuată din altă cauză. Prevalența la umeri asimptomatici este de 2,5-7,5%.^[1]

Top simptome — frecvență și valoare diagnostică

Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.

Diagnostic clinic

Diagnostic clinic

Diagnosticul clinic se bazează pe anamneza atentă și examenul fizic sistematic al umărului. Tabloul clinic orientează investigațiile, dar confirmarea diagnosticului este imagistică.^[2]

Anamneza

Se evaluează: debutul și caracterul durerii (brusc vs. insidios), localizarea (vârful umărului, deltoid, zona subacromială), iradierea, factorii care exacerbează durerea (mișcări deasupra capului, abducție, culcatul pe umăr), antecedentele traumatice, ocupația și activitatea sportivă, tratamentele anterioare și răspunsul la acestea.

Examenul fizic

• Inspecție — postura capului și gâtului, asimetria centurii scapulare, eventuale tumefacții sau atrofii musculare
• Palpare — sensibilitate la nivelul inserției supraspinaților (1-2 cm medial față de tuberozitatatea humerală mare), bursa subacromială
• Mobilitate activă și pasivă — arcul dureros activ (60-120° abducție este sugestiv pentru conflict subacromial), limitarea rotației externe
• Testul Neer — flexia pasivă forțată a brațului în rotație internă cu stabilizarea scapulei; pozitiv în conflictul subacromial
• Testul Hawkins-Kennedy — flexia la 90° + rotație internă forțată; sensibil pentru tendinopatia supraspinaților
• Testul Jobe (empty can) — abducție la 90° în planul scapulei, rotație internă + rezistență; pozitiv dacă durere sau slăbiciune (supraspinatus)
• Testul arcului dureros activ (60-120°) — sugestiv pentru tendinopatia coafei rotatorilor

Testele clinice au sensibilitate și specificitate moderate (60-80%); confirmarea imagistică este obligatorie pentru diagnostic de certitudine.^[2]

Diagnostic paraclinic

Diagnostic paraclinic

Radiografia standard

Este prima investigație imagistică recomandată în durerea de umăr. Incidențele standard includ: anteroposterior (AP), axilară și AP cu rotație internă. Calcificările apar ca opacități dense în grosimea tendonului, clasificabile după Gärtner. Radiografia are sensibilitate limitată în faza rezorptivă, când calcificările devin translucide (Gärtner III) și pot fi mai greu vizualizate.^[1]

Ecografia musculo-scheletală

Investigația de elecție pentru evaluarea tendinopatiei calcificante. Oferă multiple avantaje față de radiografie:^[1]

• Detectarea tuturor tipurilor de calcificări, inclusiv Gärtner III fără umbră acustică
• Evaluarea în timp real a morfologiei tendonului și structurilor adiacente
• Doppler pentru evaluarea neovascularizației (prezentă și specifică în faza rezorptivă)
• Ghidarea intervențiilor (barbotaj, aspirație)
• Absența radiației ionizante, cost mai redus, disponibilă în cabinet

Aspectul ecografic după tipul Gärtner: Tip I — focar hiperecogen cu umbră acustică posterioară distinctă; Tip II — umbră acustică parțial prezentă; Tip III — fără umbră acustică, aspect „noros" sau „în pastă" (calciu moale, rezorbtiv).

Rezonanța magnetică (RMN)

Indicată când există suspiciunea de ruptură asociată a coafei rotatorilor, migrare intraoseoasă a calcificărilor sau când ecografia este neconcludentă. Calcificările apar ca zone de semnal absent pe toate secvențele. RMN-ul identifică bursita subacromială asociată, edemul osos subiacent, leziunile cartilajului și eventualele rupturi tendinoase parțiale sau complete.^[1]

Computer tomografia (CT)

Nu este utilizată de rutină. Este rezervată cazurilor complexe cu migrare intraoseoasă sau pentru planificarea preoperatorie. Este superioară RMN-ului pentru evaluarea extinderii calcificărilor intraoseoase și pentru diferențierea față de alte leziuni osoase.^[1]

Analize de laborator

Nu există un marker biologic specific pentru tendinita calcificantă. Investigațiile de laborator se efectuează pentru excluderea altor cauze: hemoleucogramă completă, VSH, proteina C reactivă (PCR), acid uric, calciu seric, fosfor, PTH. Valorile normale exclud artrita septică și guta acută. Leucocitoza și PCR mult crescut impun excluderea infecției.

Diagnostic diferențial

Diagnostic diferențial

Durerea acută de umăr, mai ales dacă este asociată cu calcificări radiologice, impune excluderea mai multor afecțiuni cu prezentare similară:^[1][2]

Bursita subacromială izolată

Inflamarea bursei subacromial-subdeltoidiene fără depozite calcice intratendinoase. Poate coexista cu tendinita calcificantă (bursita chimică prin migrarea calcificărilor). Diferențierea se face prin ecografie sau RMN.

Sindromul de impingement subacromial

Conflictul mecanic dintre coafa rotatorilor și acromion, agravat de variante anatomice (acromion de tip II-III Bigliani). Poate coexista cu tendinita calcificantă, calcificările amplificând conflictul. Tabloul clinic este similar, dar fără depozite calcice la imagistică.

Ruptura coafei rotatorilor

Ruptura parțială sau totală a unuia sau mai multor tendoane; se caracterizează prin slăbiciune musculară obiectivabilă, nu doar durere. RMN-ul este investigația de elecție. Poate coexista cu tendinita calcificantă — prezența rupturii este singurul factor determinant al incapacității de recuperare funcțională completă.^[5]

Artrita septică a umărului

Urgență ortopedică: febră, durere acută, articulație caldă și tumefianată, restricție marcată a mișcărilor, leucocitoză. Puncția articulară cu examen citobacteriologic este diagnostică și terapeutică. Trebuie exclusă activ în orice fază acută cu febricul.

Artrita gutoasă / pseudoguta (CPPD)

Depunerea de cristale de urat monosodic (gută) sau de pirofosfat de calciu dihidrat (pseudogută, CPPD). CPPD produce calcificări liniare în fibrocartilaj (meniscuri, simfiza pubiană, cartilajul articular) — diferite de calcificările tendinoase. Puncția articulară cu examen microscopic al cristalelor diferențiază.^[8]

Capsulita adezivă (umărul înghețat)

Limitarea progresivă, dureroasă, a TUTUROR mișcărilor, atât active cât și pasive, cu restricție maximă la rotația externă. Poate complica tendinita calcificantă netratată prin imobilizare prelungită.

Artroza articulației acromioclaviculare

Durere localizată pe linia articulară acromioclaviculară, exacerbată de adducția orizontală forțată. Radiografia confirmă modificările artrozice.

Miozita osifiantă

Osificarea ectopică intramusculară post-traumatică. Prezintă maturare progresivă pe radiografii seriale (6-8 săptămâni), spre deosebire de calcificările tendinoase care pot regresa spontan.^[1]

Radiculopatia cervicală C5-C6

Durere referită de la coloana cervicală spre umăr și braț, cu parestezii și posibilă slăbiciune distală. Examenul neurologic și RMN-ul cervical sunt decisive.

Boli înrudite

Tratament

Tratament

Tratamentul urmează o abordare gradată, de la conservator la intervenții din ce în ce mai invazive, adaptată stadiului bolii și răspunsului clinic al pacientului.^[3]

Tratamentul conservator (prima linie)

Eficient la 85-90% din pacienți în decurs de 12-24 luni.^[3]

• Repaus relativ și modificarea activității — evitarea mișcărilor deasupra capului și a celor care exacerbează durerea; nu se recomandă imobilizarea strictă prelungită (riscul capsulitei adezive)
• AINS orale — ibuprofen 400-600 mg de 3 ori/zi sau diclofenac 50-75 mg de 2 ori/zi, 2-4 săptămâni, cu protecție gastrică; sunt eficiente în special în faza rezorptivă acută^[2]
• Aplicații locale — gheață învelită în prosop, 20 minute de 3-4 ori/zi, în faza acută; căldură umedă în formele cronice între episoade
• Kinetoterapie — exerciții pentru refacerea amplitudinii de mișcare, stretching capsular posterior, întărirea musculaturii coafei rotatorilor (mai ales rotatorii externi), exerciții pendulare Codman; inițiată după ameliorarea durerii acute^[2]
• Paracetamol 1g de 3 ori/zi — ca alternativă sau în asociere cu AINS, la doze mai mici de AINS, pentru durerea moderată

Injecțiile subacromiale cu corticosteroizi

Injecțiile locale de corticosteroid (metilprednisolon, triamcinolonă) în bursa subacromial-subdeltoidă oferă ameliorarea durerii pe termen scurt (4-6 săptămâni), dar nu accelerează resorbția calcificărilor. Se repetă maximum 3 injecții pe an, cu interval de cel puțin 6 săptămâni între ele. Sunt utile ca punte terapeutică înainte de ESWT sau barbotaj.^[2]

Terapia cu unde de șoc extracorporale (ESWT)

Tratament de a doua linie cu eficacitate dovedită. O meta-analiză din 2024, cuprinzând 16 studii randomizate cu 1.093 de pacienți, a demonstrat o reducere semnificativă a durerii (scorul VAS: SMD = -1,95, IC 95%: -2,47 până la -1,41, p < 0,0001) și ameliorarea funcției umărului comparativ cu grupul de control.^[6] ESWT de înaltă energie combinată cu kinetoterapie este mai eficientă decât monoterapia. Se aplică 3-5 ședințe la interval de 1-2 săptămâni.

Barbotajul (needling și lavaj ghidat ecografic)

Procedura presupune puncția ecoghidată a depozitelor calcice cu un ac de 18G, fragmentarea lor prin mișcări repetate ale acului și lavajul cu ser fiziologic (20-30 ml). Poate fi combinat cu injecție de corticosteroid în bursa subacromială. O analiză din 2024 arată că la 6 luni și 1 an post-procedură, pacienții prezintă o ameliorare substanțială a durerii, funcției umărului și calității vieții, superioară injecțiilor cu corticosteroizi pe urmărire intermediară.^[4] Resorbția radiologică a calcificărilor se înregistrează la 67% din cazuri după barbotaj față de 85% după chirurgie.^[3]

Plasma bogată în trombocite (PRP)

Date limitate; studii mici au sugerat beneficiu în tendinopatiile cronice, dar dovezile specifice pentru tendinita calcificantă sunt insuficiente pentru recomandare de rutină.^[2] Nu este utilizată în practica standard fără RCT-uri de confirmare.

Tratamentul chirurgical artroscopic

Rezervat pacienților cu simptome persistente după ≥6 luni de tratament conservator și minim invaziv. O meta-analiză din 2023 (27 studii, 2.212 pacienți neoperați și 140 operați) a arătat că intervenția chirurgicală produce o ameliorare funcțională superioară (scor CMS: +38,35 puncte față de +18,30 cu ESWT și +22,01 cu barbotaj), cu rezoluție radiologică de 85% față de 67% la barbotaj; ameliorarea durerii este similară între metodele terapeutice.^[3]

Tehnicile artroscopice utilizate:

• Decomprimarea și rezecția depozitelor calcice — principala intervenție, cu sau fără decomprimare subacromială asociată (aceasta din urmă rămâne controversată)
• Repararea coafei rotatorilor — indicată dacă există leziuni tendinoase asociate; prezența rupturii este singurul factor determinant al imposibilității recuperării funcționale complete^[5]

Recuperarea postoperatorie durează 3-6 luni (față de 1-3 luni la tratamentul conservator).^[5]

Complicații

Complicații

Complicațiile apar fie din evoluția naturală a bolii, fie ca urmare a procedurilor terapeutice:^[1][3]

• Bursita chimică acută — migrarea spontană sau post-procedurală a calcificărilor în bursa subacromială produce o inflamație chimică intensă, cu durere acută severă; de obicei autolimitată în 2-3 zile, răspunde la AINS și corticosteroizi locali
• Capsulita adezivă (umărul înghețat) — complicație a imobilizării prelungite din cauza durerii; limitarea progresivă, dureroasă, a tuturor mișcărilor; dificil și lent de tratat, necesitând luni de kinetoterapie intensivă
• Ruptura tendinului — raritate; în formele cu calcificări mari sau migrare intraoseoasă, tendonul poate fi fragilizat și vulnerabil la ruptură
• Migrarea intraoseoasă — calcificările pot avansa în corticala subiacentă sau în epifiza humerală, producând durere persistentă și necesitând CT pentru evaluare completă
• Bursita calcificantă cronică — calcificările migrate definitiv în bursă pot produce bursită cronică dificil de tratat
• Complicații ale procedurilor intervenționale — rare: infecție post-barbotaj, ruptură iatrogenă a tendonului, hematom post-procedural, durere post-ESWT tranzitorie

Monitorizare și urmărire

Monitorizare și urmărire

Planul de urmărire depinde de stadiul bolii și de tratamentul urmat:^[2][3]

Tratament conservator

• Reevaluare clinică la 4-6 săptămâni de la inițierea tratamentului — evaluarea răspunsului și necesitatea escaladării terapeutice
• Dacă ameliorare insuficientă la 6 săptămâni → considerare ESWT sau barbotaj
• Radiografie de control la 3-6 luni — evaluarea resorbției calcificărilor; ecografie mai sensibilă pentru tipul III

Post-barbotaj

• Evaluare la 6 săptămâni — pacienții pot prezenta o exacerbare tranzitorie a durerii la aproximativ 3 luni post-procedură, urmată de ameliorarea definitivă^[4]
• Ecografie sau radiografie la 6 luni — confirmarea resorbției calcificărilor
• Dacă persistă durerea la 6 luni → evaluare pentru procedură repetată sau chirurgie

Post-ESWT

• Evaluare clinică după finalizarea celor 3-5 ședințe
• Imagistică de control la 3-6 luni — evaluarea resorbției calcificărilor și a ameliorării funcționale

Post-chirurgical

• Imobilizare în eșarfă 2-4 săptămâni (sau mai mult dacă s-a efectuat repararea coafei rotatorilor)
• Kinetoterapie postoperatorie ghidată de specialist, 3-6 luni
• Reevaluare clinică și funcțională la 3, 6 și 12 luni postoperator

Criterii de escaladare a tratamentului

• Fără ameliorare după 4-6 săptămâni de AINS + kinetoterapie → ESWT sau barbotaj
• Fără ameliorare după 2-3 ședințe ESWT sau după barbotaj → reevaluare imagistică + considerare chirurgie
• Durere refractară ≥ 6 luni cu limitare funcțională semnificativă → evaluare pentru tratament chirurgical artroscopic

Ghidul pacientului

Ghid pentru pacient

Ce trebuie să știi despre boala ta

Tendinita calcificantă este o afecțiune frecventă și, în marea majoritate a cazurilor, benignă și autolimitată. Nu este cauzată de calciul din alimentație și nu poți preveni sau grăbi resorbția depozitelor printr-o dietă specifică. Calcificările se formează printr-un proces celular activ la nivelul tendonului, independent de aportul alimentar de calciu.

Vestea bună: Boala are tendința naturală de vindecare spontană. În 85-90% din cazuri, calcificările se resorb în 12-24 luni, iar durerea dispare complet. Chiar și calcificările mari pot dispărea fără tratament chirurgical.^[3]

Gestionarea durerii acute

• Aplică gheață pe umăr (învelită în prosop) câte 20 de minute, de 3-4 ori pe zi, în primele zile de durere acută
• Ia antiinflamatoarele recomandate de medic la ore fixe, nu doar când doare — eficacitatea lor crește la administrare regulată, nu la cerere
• Evită activitățile care exacerbează durerea (ridicatul greutăților, mișcările deasupra capului), dar nu imobiliza complet brațul — riscul de umăr înghețat (capsulită adezivă) crește cu imobilizarea prelungită
• Menține mișcările ușoare ale umărului — exercițiile pendulare Codman (brațul atârnă relaxat și face mici cercuri) sunt bine tolerate chiar și în faza dureroasă

Kinetoterapia — componenta esențială

Kinetoterapia realizată sub îndrumarea unui specialist este fundamentul recuperării. Programul include exerciții de refacere a mobilității, întărirea musculaturii stabilizatoare a centurii scapulare și corectarea posturii. Nu abandona kinetoterapia la primele ameliorări — continuarea previne recidivele.

Când mergi urgent la medic

• Febră > 38,5°C asociată cu durere de umăr acută
• Durere acutizată brusc și imposibilitatea de a ridica brațul după un traumatism
• Slăbiciune importantă și rapid instalată a brațului afectat
• Lipsă de ameliorare după 4-6 săptămâni de tratament corect urmat

Ghidul specialistului

Ghid pentru specialist

Evaluare clinică sistematică

Examinarea umărului trebuie să includă evaluarea completă a coafei rotatorilor și structurilor periarticulare: testul Neer, Hawkins-Kennedy, Jobe (empty-can), testul arcului dureros activ și pasiv, testul articulației acromioclaviculare (adducție orizontală), testul bicipital (Speed, Yergason). Evaluarea forței musculare (abducție, rotație externă și internă) permite diferențierea tendinopatiei funcționale de ruptura structurală.^[2]

Algoritm imagistic

Radiografie standard (AP + axilară) → ecografie musculo-scheletală pentru localizarea, tipizarea Gärtner, evaluarea tendoanelor și diagnosticul diferențial. RMN-ul este rezervat suspiciunii de ruptură a coafei sau migrare intraoseoasă a calcificărilor. CT-ul este indicat pentru migrare intraoseoasă complexă și planificarea preoperatorie.^[1]

Selecția tratamentului

Decizia terapeutică se bazează pe durata simptomelor, tipul Gärtner, prezența rupturii asociate, impactul funcțional și preferința pacientului:

• Episod acut (tip III Gärtner) → AINS 2-4 săptămâni + kinetoterapie blândă; injecție subacromială de corticosteroid dacă durerea este invalidantă
• Durere cronică > 3 luni, tip I-II Gärtner → ESWT de înaltă energie (3-5 ședințe) sau barbotaj ghidat ecografic
• Eșec la ≥ 2 metode de tratament + durere > 6 luni → evaluare pentru artroscopie

Tehnica barbotajului

Pacient în decubit dorsal sau șezând, umăr expus. Sub ghidaj ecografic în timp real, infiltrare subacromială cu corticosteroid + anestezic local, apoi puncționarea calcificărilor cu ac 18G, fragmentare mecanică prin mișcări repetate și lavaj cu ser fiziologic 20-30 ml. Se aspiră conținutul calcar (aspect de pastă sau granule albe). Post-procedural: gheață, AINS 5 zile, evitarea activităților suprasolicitante 48-72 ore, kinetoterapie după 2 săptămâni.^[4]

ESWT — selecție și protocol

O meta-analiză din 2025 cu 33 RCT-uri și 2.102 participanți a arătat că ESWT de înaltă energie combinată cu kinetoterapie (ESWT-H + PT) este a doua cea mai bună opțiune pentru ameliorarea funcțională și a treia pentru reducerea durerii. Pacienții cu calcificări ≥ 1,5 cm sau calcificări moi (Gärtner III) răspund mai bine la barbotaj decât la ESWT.^[6]

Artroscopia — considerații

Evaluați preoperator coafa rotatorilor complet prin RMN. Prezența rupturii parțiale sau totale este singurul factor determinant al incapacității recuperării funcționale complete și impune repararea concomitentă.^[5] Decomprimarea subacromială concomitentă cu acromioplastia rămâne controversată — ghidurile pentru umăr nu o recomandă universal și nu îmbunătățește consecvent rezultatele față de evacuarea izolată a calcificărilor.^[2]

Evoluție și prognostic

Evoluție și prognostic

Prognosticul tendinitei calcificante este în general favorabil. Studiile pe termen lung arată că:^[1][3]

• 85-90% din pacienți răspund la tratamentul conservator sau minim invaziv și nu necesită intervenție chirurgicală
• Resorbția spontană a calcificărilor este posibilă în toate tipurile Gärtner, cel mai rapid la tipul III (rezorbtiv activ)
• Calcificările de tip I (dense, stabile) pot persista ani de zile fără simptome sau cu durere minoră controlabilă
• Chirurgia artroscopică, aplicată cazurilor selecționate, oferă ameliorare funcțională superioară pe termen lung, cu resorbția radiologică a calcificărilor în 85% din cazuri^[3]
• Recuperarea completă postoperatorie durează 3-6 luni, față de 1-3 luni la tratamentul conservator^[5]

Factorii de prognostic nefavorabil includ: durata simptomelor > 1 an înainte de tratament, calcificări mari (> 1,5 cm), prezența rupturii asociate a coafei rotatorilor (cel mai important factor predictiv negativ), capsulita adezivă secundară și vârsta avansată.^[5]

Prevenție și screening

Prevenție și screening

Nu există o prevenție primară dovedită pentru tendinita calcificantă, deoarece mecanismul de formare a calcificărilor nu este complet elucidat și nu a putut fi vizat terapeutic profilactic.^[1][2]

Măsuri generale care pot reduce riscul sau agravarea:

• Program regulat de exerciții pentru menținerea forței și flexibilității musculaturii umărului, cu accent pe rotatorii externi (deseori slabi la persoanele cu activitate sedentară)
• Ergonomia la locul de muncă — evitarea posturelor cu brațul ridicat deasupra capului timp îndelungat; ajustarea înălțimii stației de lucru
• Tehnica corectă în sporturi — mai ales în sporturile de aruncare sau cu ridicarea brațului (înot, tenis, handbal); pauze frecvente și monitorizarea sarcinii de antrenament
• Tratamentul prompt al episoadelor dureroase — pentru prevenirea capsulitei adezive secundare prin imobilizare prelungită

Nu există recomandări de screening populațional pentru calcificările tendinoase asimptomatice. Calcificările descoperite incidental la radiografie, în absența simptomelor, nu necesită tratament profilactic.^[2]

Situații speciale

Situații speciale

Tendinita calcificantă în afara umărului

Deși umărul este cel mai frecvent afectat, calcificările hidroxiapatitice se pot depune și în alte tendoane:^[1]

• Tendonul lui Ahile și retrocalcaneal — durere posterioară de gleznă; diagnostic ecografic și radiologic
• Șold (tendonul gluteal, marele trohanter) — durere trochanterică; frecvent confundată cu bursita trochanterică
• Genunchi (tendonul patelar, cvadricipital) — mai rar; diagnosticat radiologic
• Cot, mână, coloana vertebrală — forme atipice rare, cu aceeași patogenie

Formele extracapsulare ale umărului urmează același algoritm diagnostic și terapeutic, adaptat localizării anatomice.

Pacientul vârstnic

La vârstnici, calcificările pot fi mai extensive și asociate cu degenerarea avansată a coafei rotatorilor. ESWT este bine tolerată; barbotajul poate fi mai dificil tehnic în calcificările dure de tip I. Chirurgia prezintă risc anestezic și operator mai mare și recuperare mai lentă; indicațiile trebuie evaluate atent în raport cu comorbidititățile.

Pacientul sportiv

Sportivii cu mișcări repetitive deasupra capului (înot, tenis, handbal, volei, baseball) au risc crescut. Reluarea activității sportive se planifică progresiv după eliminarea depozitelor calcice și refacerea funcției complete, sub supravegherea unui specialist în medicină sportivă.^[2]

Sarcina

AINS-urile sunt contraindicate în trimestrul III și trebuie utilizate cu prudență în trimestrele I și II (risc de închidere prematură a canalului arterial, oligohidramniozis). Paracetamolul și kinetoterapia reprezintă opțiunile sigure pe toată durata sarcinii. ESWT și barbotajul sunt contraindicate în sarcină.

Viața cu boala

Viața cu tendinita calcificantă

Boala poate afecta semnificativ activitățile cotidiene în perioadele simptomatice. Câteva adaptări practice ajută la menținerea calității vieții:^[1][3]

La domiciliu

• Evitați rafturile înalte și activitățile care necesită ridicarea brațului deasupra capului în perioadele de exacerbare
• Dormiți pe umărul sănătos, cu o pernă sub brațul afectat pentru a-l susține în poziție confortabilă
• La îmbrăcat, începeți întotdeauna cu brațul afectat; la dezbrăcat, terminați cu el
• Folosiți ustensile cu mânere mai lungi sau adaptate pentru activitățile din bucătărie

La locul de muncă

• Evaluați ergonomia stației de lucru — monitorul la nivelul ochilor, mouse-ul aproape de corp, tastatura la înălțimea coatelor
• Luați pauze frecvente cu exerciții blânde de decontracturare a umărului
• Discutați cu angajatorul pentru adaptarea temporară a sarcinilor în perioadele acute (evitarea ridicării greutăților)

Activitate fizică

• Continuați exercițiile aerobice care nu suprasolicită umărul (mers pe jos, bicicletă) — acestea sunt benefice pentru sănătatea generală și nu agravează tendinita
• Înotul este posibil în general dacă evitați stilul craul (front crawl) în faza acută
• Programul de kinetoterapie trebuie menținut chiar după dispariția durerii, ca prevenire a recidivelor

Aspectul psihologic

Durerea cronică de umăr poate produce anxietate, tulburări de somn și reducerea calității vieții. Este important să știți că boala are un prognostic favorabil și că continuarea programului de recuperare este cheia succesului. Discutați cu medicul dacă durerea persistă mai mult de 3 luni fără ameliorare — există opțiuni terapeutice eficiente pentru fiecare stadiu al bolii.

Ultimele studii

Întrebări frecvente

Glosar

Hidroxiapatit de calciu

Cristale de fosfat de calciu care constituie depozitele calcice în tendinita calcificantă; aceleași cristale formează în mod normal structura osoasă.

Coafa rotatorilor

Grupul de patru tendoane (supraspinat, subspinat, rotund mic, subscapular) care înconjoară capul humeral și asigură stabilizarea și mobilizarea umărului.

Barbotaj

Procedură minim invazivă ghidată ecografic: puncția și lavajul depozitelor calcice cu ser fiziologic pentru fragmentarea și aspirarea lor.

ESWT

Terapia cu unde de șoc extracorporale — tratament neinvaziv care folosește unde sonore de înaltă energie pentru fragmentarea calcificărilor și stimularea vindecării tendonului.

Clasificarea Gärtner

Sistemul de clasificare radiologică a calcificărilor tendinoase în trei tipuri (I, II, III) după densitate și margini; tipul III corespunde fazei dureroase de rezorbție.

Zona critică

Zona hipovascularizată a tendonului supraspinat, la 1-2 cm de inserția pe tuberculul humeral mare, unde se depun cel mai frecvent calcificările.

Concluzii

Concluzii

Tendinita calcificantă este o afecțiune frecventă a tendoanelor umărului, cu un prognostic favorabil sub tratament adecvat. Procesul de formare și resorbție a calcificărilor este activ și mediat celular, iar vindecarea spontană survine în 85-90% din cazuri. Diagnosticul se bazează pe coroborarea tabloului clinic cu imaginile ecografice și radiologice, iar clasificarea Gärtner ghidează prognoza și alegerea tratamentului.

Tratamentul este gradat: antiinflamatoare și kinetoterapie ca primă linie, urmate de ESWT sau barbotaj ghidat ecografic pentru formele cronice refractare, și chirurgie artroscopică pentru cazurile eșuate la tratamentul conservator. Prezența rupturii coafei rotatorilor este singurul factor determinant al incapacității de recuperare funcțională completă și necesită corecție chirurgicală concomitentă. Aderența la kinetoterapie pe termen lung este esențială atât pentru recuperare, cât și pentru prevenirea recidivelor.^[1][3][6]

Bibliografie

Autori și revizuire

Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.