Volvulusul gastric · ICD-10: K31.8

Rezumat

Volvulusul gastric este o rotaţie anormală a stomacului în jurul propriei axe, de cel puţin 180 grade, care poate bloca tranzitul conţinutului gastric şi, în forma acută, poate întrerupe circulaţia sângelui la nivelul peretelui stomacului^[1]. Este o afecţiune rară, dar forma acută este o urgenţă chirurgicală: netratată sau diagnosticată tardiv, poate evolua spre necroză, perforaţie şi sepsis, cu o mortalitate istorică raportată între 30% şi 50%^[1]. Tabloul clasic al formei acute — triada Borchardt (durere epigastrică bruscă cu distensie, efort de vărsătură fără eliminare de conţinut gastric şi imposibilitatea introducerii unei sonde nazogastrice) — este prezent la aproximativ 70% dintre cazurile acute confirmate^[1][2]. Forma cronică sau intermitentă are simptome vagi (durere epigastrică postprandială, saţietate precoce, sughiţ, disfagie) şi este frecvent confundată ani de zile cu boala de reflux gastroesofagian sau dispepsia funcţională^[2][3]. Cea mai frecventă cauză la adult este o hernie hiatală/paraesofagiană voluminoasă, prezentă la 70-75% dintre cazurile secundare^[3]. Diagnosticul se confirmă imagistic (radiografie, tranzit baritat, tomografie computerizată), iar tratamentul definitiv este chirurgical — seriile moderne de reparaţie laparoscopică raportează mortalitate operatorie apropiată de zero^[4][5]. Orice suspiciune de formă acută (durere epigastrică severă + vărsături neproductive) impune prezentare imediată la camera de gardă.

Definiție și clasificare

Termenul de volvulus gastric descrie rotaţia stomacului pe sine, de cel puţin 180 de grade, în jurul unei axe transversale sau longitudinale, suficientă pentru a produce obstrucţie parţială sau completă şi, în formele severe, ischemie a peretelui gastric^[1]. Prima descriere a afecţiunii datează din 1886, când chirurgul Berti a raportat-o în urma unei autopsii^[1].

Se disting două tipuri anatomice, după axa de rotaţie:

• Volvulus organoaxial — stomacul se roteşte în jurul unei axe care uneşte joncţiunea eso-gastrică şi pilorul; fundusul şi antrul se rotesc în direcţii opuse. Este forma cea mai frecventă, întâlnită la aproximativ două treimi dintre cazuri, şi este de regulă asociată unei hernii paraesofagiene^[1][3].
• Volvulus mesenteroaxial — rotaţia are loc în jurul axei perpendiculare, care uneşte mijlocul micii şi marii curburi; este mai rar (aproximativ o treime din cazuri) şi produce, de regulă, un grad mai mic de obstrucţie^[1][3].
• Forma combinată/mixtă — mai rar întâlnită, cu elemente din ambele tipuri de rotaţie^[3].

După evoluţia în timp:

• Forma acută — debut brusc, tablou zgomotos, risc de strangulare vasculară; reprezintă o urgenţă chirurgicală.
• Forma cronică/intermitentă — simptome vagi, recurente, cu durată de peste 3 luni, adesea nediagnosticată ani la rând^[3].

După mecanismul de producere:

• Volvulus primar (idiopatic) — aproximativ 10-30% din cazuri, cauzat de laxitatea sau absenţa congenitală a ligamentelor de fixare a stomacului (gastrohepatic, gastrocolic, gastrosplenic, gastrofrenic), fără o anomalie anatomică asociată^[1].
• Volvulus secundar — restul cazurilor, apărut pe fondul unei anomalii diafragmatice sau abdominale preexistente, cel mai frecvent o hernie paraesofagiană^[1][3].

Cifre & epidemiologie

Cauze și patogenie

Stomacul este menţinut în poziţie normală de patru ligamente (gastrohepatic, gastrocolic, gastrosplenic şi gastrofrenic) şi de raporturile sale cu organele vecine. Când aceste mijloace de fixare lipsesc, sunt lax sau sunt deplasate printr-un defect diafragmatic, stomacul capătă o mobilitate anormală şi se poate roti pe axa lungă sau scurtă, antrenând în rotaţie şi structurile vasculare şi nervoase care îl deservesc^[1].

Cauza secundară cea mai frecventă la adult este hernia hiatală de tip paraesofagian sau mixt: până la 70-75% din volvulusurile secundare apar pe fondul unei hernii paraesofagiene, al unei hernii diafragmatice de altă natură sau al eventraţiei diafragmatice^[3]. Riscul creşte odată cu vârsta, pe măsură ce structurile de fixare diafragmatică şi ligamentară îşi pierd tonusul, ceea ce explică de ce forma secundară domină tabloul la pacienţii vârstnici^[1][3].

Alte cauze şi factori favorizanţi secundari descrişi în literatură:

• Paralizia sau eventraţia diafragmatică, inclusiv paralizia de nerv frenic^[1][3].
• Splina „rătăcitoare" (wandering spleen) şi alte anomalii de fixare splenică, care pot antrena stomacul prin ligamentul gastrosplenic^[3].
• Aderenţe abdominale postoperatorii^[3].
• Intervenţii chirurgicale anterioare pe stomac sau hiatus — splenectomie, fundoplicatură antireflux (inclusiv recidivă tardivă, la ani distanţă), migrarea intratoracică a unei manşoane gastrice (sleeve) după chirurgie bariatrică^[3].
• Traumatisme toraco-abdominale cu ruptură/hernie diafragmatică.
• La sugari şi copii mici, cauza este de obicei absenţa sau slăbiciunea congenitală a ligamentelor de fixare gastrică, uneori asociată herniei diafragmatice congenitale^[7].

Odată instalată rotaţia, mecanismul care transformă o simplă malpoziţie într-o urgenţă este obstrucţia dublă (la nivelul cardiei şi al pilorului) cu distensie gastrică progresivă; dacă rotaţia antrenează şi torsionarea vaselor gastrice, urmează ischemie, necroză şi perforaţie — secvenţa responsabilă de mortalitatea crescută a formei acute netratate^[1][2].

Semne și simptome

Tabloul clinic diferă radical între forma acută şi cea cronică/intermitentă, ceea ce explică de ce diagnosticul este frecvent întârziat.

Forma acută se manifestă prin instalarea bruscă a durerii epigastrice intense, însoţită de distensie abdominală superioară, senzaţie de vărsătură iminentă cu efort de vărsătură repetat dar fără eliminare de conţinut gastric (retching neproductiv) şi imposibilitatea trecerii unei sonde nazogastrice prin cardia sau pilorul torsionat. Aceste trei elemente formează triada Borchardt, considerată sugestivă pentru volvulusul gastric acut şi prezentă la aproximativ 70% dintre cazurile confirmate de tip organoaxial^[1][2]. Pot apărea tahicardie, semne de deshidratare şi, dacă s-a instalat deja strangularea vasculară, febră, tahicardie marcată şi semne de şoc septic^[1].

Forma cronică sau intermitentă are un tablou mult mai vag şi nespecific: durere epigastrică sau toracică inferioară difuză, adesea postprandială, senzaţie de plenitudine/saţietate precoce, greaţă, disfagie intermitentă şi sughiţ recurent^[2][3]. Simptomele pot dispărea spontan (când stomacul se detorsionează parţial) şi reapărea la intervale variabile, motiv pentru care pacienţii sunt frecvent trataţi ani de zile pentru reflux gastroesofagian sau dispepsie funcţională înainte de stabilirea diagnosticului corect^[2][3].

La sugari şi copii mici, semnul dominant este vărsătura non-biliară recurentă, adesea interpretată iniţial ca reflux gastroesofagian simplu; formele cronice se pot asocia cu stagnare ponderală (falimentul creşterii)^[6].

Top simptome — frecvență și valoare diagnostică

Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.

⚠ Prezentare de urgență dacă apare oricare dintre: vărsături, durere epigastrică.

Diagnostic clinic

Diagnosticul volvulusului gastric acut se bazează, în primul rând, pe un indice ridicat de suspiciune clinică: durere epigastrică brutală, cu retching neproductiv şi eşecul plasării unei sonde nazogastrice, mai ales la un pacient vârstnic cunoscut cu hernie hiatală voluminoasă^[1][2]. La examenul obiectiv se pot constata distensie epigastrică vizibilă, timpanism la percuţie şi, în formele avansate, semne de şoc.

În forma cronică, tabloul clinic izolat este puţin specific, iar diagnosticul necesită de obicei un grad crescut de suspiciune la pacienţii cu simptome dispeptice recurente, rezistente la tratamentul standard pentru reflux, mai ales dacă au hernie hiatală cunoscută sau antecedente de chirurgie eso-gastrică^[2][3].

La sugari, suspiciunea se ridică în faţa vărsăturilor non-biliare recurente rezistente la măsurile obişnuite anti-reflux, mai ales dacă se asociază cu stagnare ponderală^[6].

Diagnostic paraclinic

Radiografia toracică/abdominală simplă poate arăta un stomac de aspect sferic, cu un nivel hidroaeric dublu vizibil pe filmul în ortostatism şi o opacitate retrocardiacă pe incidenţa laterală, mai ales dacă stomacul este parţial intratoracic^[1].

Tranzitul baritat eso-gastric rămâne util pentru confirmare şi pentru caracterizarea tipului de volvulus, dar are sensibilitate limitată dacă este efectuat în afara episodului simptomatic (forma intermitentă) — în unele serii a fost diagnostic la doar jumătate din cazuri^[2]. Patru semne radiologice sunt considerate sugestive: nivel hidroaeric gastric situat deasupra diafragmului, absenţa gazului intestinal distal, inversarea poziţiei marii curburi şi orientarea descendentă a pilorului^[1].

Tomografia computerizată (CT) abdominală/toracică cu substanţă de contrast este în prezent investigaţia cu cea mai bună acurateţe: într-o serie de referinţă a fost diagnostică la toţi cei 26 de pacienţi evaluaţi astfel şi oferă informaţii esenţiale pentru planificarea preoperatorie — tipul de volvulus, prezenţa şi mărimea herniei diafragmatice, semnele de ischemie a peretelui gastric (îngroşare, pneumatoză, lipsă de captare a contrastului)^[2].

Endoscopia digestivă superioară poate confirma diagnosticul (rotaţia mucoasei, dificultate de progresie a endoscopului) şi permite, în acelaşi timp, o tentativă de decompresie/reducere, dar valoarea sa diagnostică este mai mică decât a CT, mai ales dacă se efectuează în afara episodului acut — într-o serie a fost diagnostică la doar 9 din 20 de pacienţi^[2].

Analizele de laborator (hemoleucogramă, ionogramă, lactat, markeri inflamatori) nu confirmă diagnosticul, dar orientează spre complicaţii — leucocitoza şi lactatul crescut ridică suspiciunea de ischemie/necroză gastrică şi impun intervenţie de urgenţă.

Diagnostic diferențial

Datorită tabloului dureros epigastric şi al vărsăturilor, volvulusul gastric — mai ales forma cronică/intermitentă — este confundat frecvent cu:

• Boala de reflux gastroesofagian şi hernia hiatală necomplicată — cea mai frecventă confuzie, deoarece cele două afecţiuni coexistă adesea^[2][3].
• Ulcerul peptic gastric sau duodenal — durere epigastrică cu pattern postprandial asemănător.
• Tulburările de motilitate esofagiană şi gastropareza — disfagie, saţietate precoce, greaţă recurentă^[1].
• Cancerul gastric sau esofagian — mai ales la pacienţii vârstnici cu scădere ponderală şi disfagie progresivă; impune excludere prin endoscopie.
• Diverticulul esofagian — disfagie şi regurgitări intermitente.
• Colecistita acută, pancreatita acută, infarctul miocardic inferior — în forma acută, durerea epigastrică severă cu iradiere impune excluderea acestor urgenţe prin examene ţintite (enzime hepatice/pancreatice, troponină, ECG).
• Ocluzia intestinală de altă cauză — distensie abdominală şi vărsături, dar de obicei fără triada Borchardt completă.

Boli înrudite

Tratament

Volvulusul gastric acut este o urgenţă chirurgicală. Primul pas este resuscitarea (linie venoasă, reechilibrare hidroelectrolitică) şi tentativa de decompresie prin sondă nazogastrică — care, aşa cum arată triada Borchardt, eşuează frecvent tocmai din cauza obstrucţiei mecanice, situaţie care confirmă indicaţia chirurgicală imediată^[1][2]. Intervenţia constă în reducerea (detorsionarea) stomacului, repararea defectului diafragmatic/herniei asociate şi fixarea stomacului la peretele abdominal anterior (gastropexie) pentru a preveni recidiva; dacă există semne de necroză sau perforaţie, se practică rezecţia segmentului gastric afectat^[1].

Abordarea laparoscopică a devenit standardul preferat ori de câte ori starea pacientului o permite, cu morbiditate mai mică şi recuperare mai rapidă decât chirurgia deschisă. Serii publicate raportează rezultate consistente: 14 pacienţi cu volvulus intratoracic cronic, fără mortalitate şi fără conversie la chirurgie deschisă, cu spitalizare medie de 2 zile^[4]; o altă serie de 27 de intervenţii laparoscopice, fără conversii şi fără mortalitate la 30 de zile, cu o singură recidivă (3,7%) la 2 ani, care a necesitat reintervenţie^[5]. Tehnica include, în funcţie de caz, repararea hiatusului, gastropexie şi/sau fundoplicatură antireflux^[3].

Decompresia şi gastropexia endoscopică (cu plasarea unui tub de gastrostomie percutanată pentru fixare) reprezintă o alternativă utilă la pacienţii cu risc chirurgical crescut, în formele cronice/intermitente sau ca măsură de temporizare la pacienţii critici^[1].

Tratamentul conservator (poziţionare, decompresie nazogastrică, reechilibrare, reevaluare atentă) poate fi luat în considerare la pacienţii vârstnici cu risc chirurgical foarte mare şi care nu se prezintă în stare critică, precum şi în formele cronice/intermitente — cu menţiunea că o parte dintre aceştia vor necesita totuşi intervenţie chirurgicală electivă ulterioară (3 din 8 pacienţi trataţi conservator într-o serie publicată)^[2].

La sugari şi copii mici, managementul conservator (alimentaţie graduală pe sondă orogastrică, poziţionare la 45 de grade şi apoi pe partea dreaptă, eventual nutriţie parenterală) poate avea succes în majoritatea cazurilor de volvulus cronic — o serie recentă raportează rezoluţie fără intervenţie chirurgicală la 12 din 13 sugari (90,9%), cu urmărire medie de peste 30 de luni^[6]. Când este necesară intervenţia, gastropexia anterioară laparoscopic-asistată, percutanată, are morbiditate foarte scăzută şi rezultate bune pe termen lung^[7].

Complicații

• Strangularea vasculară şi ischemia peretelui gastric — complicaţia centrală a formei acute netratate, cu progresie spre necroză^[1][2].
• Perforaţia gastrică şi peritonita — consecinţă a necrozei ischemice, cu risc vital dacă intervenţia este întârziată.
• Sepsis şi şoc septic — determinate de translocaţia bacteriană şi peritonita secundară perforaţiei^[1].
• Hemoperitoneu prin avulsie splenică — descrisă în cazuri de volvulus acut sever, prin tracţiunea bruscă exercitată asupra ligamentului gastrosplenic şi a pediculului splenic.
• Recidiva postoperatorie — posibilă mai ales după reparaţii laparoscopice fără gastropexie asociată sau fără fixare solidă; într-o serie, recidivele au fost mai frecvente după abordarea laparoscopică decât după cea deschisă, deşi cu morbiditate globală mai mică^[2].
• Disfagie tranzitorie postoperatorie — raportată după reparaţia hiatală/fundoplicatură, de regulă auto-limitată^[4][5].
• Stagnare/falimentul creşterii — la sugarii cu formă cronică nediagnosticată prelungit^[6].

Monitorizare și urmărire

După tratamentul chirurgical (clasic, laparoscopic sau endoscopic), urmărirea vizează în principal detectarea precoce a recidivei, mai frecventă în primii 1-2 ani postoperator, mai ales la pacienţii la care nu s-a practicat o gastropexie fermă^[2][5]. Se recomandă:

• Control clinic postoperator la intervale standard (2-6 săptămâni, apoi la 6-12 luni), cu atenţie la reapariţia durerii epigastrice, disfagiei sau saţietăţii precoce.
• Investigaţie imagistică (tranzit baritat sau CT) dacă simptomele sugestive reapar, pentru a exclude recidiva sau o hernie hiatală reziduală/recurentă^[4][5].
• La copiii trataţi conservator sau chirurgical, urmărirea creşterii ponderale şi a toleranţei alimentare pe termen lung (luni-ani) — într-o serie, urmărirea medie a fost de peste 30 de luni, cu toţi pacienţii ajungând la o greutate normală pentru vârstă^[6].
• La pacienţii trataţi conservator (fără intervenţie iniţială), reevaluare programată pentru a decide oportunitatea unei reparaţii elective ulterioare, întrucât o parte dintre ei ajung totuşi la operaţie^[2].

Ghidul pacientului

Dacă aveţi o hernie hiatală cunoscută, în special una mare (paraesofagiană), şi aveţi dintr-o dată dureri puternice „în capul pieptului"/epigastru, senzaţie intensă de vărsătură fără să reuşiţi să vărsaţi şi burta se umflă vizibil — nu aşteptaţi să vedeţi dacă trece: mergeţi imediat la camera de gardă. Aceasta este exact combinaţia de semne (triada Borchardt) care sugerează volvulusul gastric acut, o urgenţă chirurgicală^[1][2].

Dacă aveţi de ani de zile un „reflux" care nu răspunde bine la tratament, cu episoade repetate de durere epigastrică, saţietate rapidă la mese mici, sughiţ frecvent sau senzaţie că mâncarea „nu trece" — merită discutat cu medicul dacă nu cumva este vorba despre o hernie hiatală mare cu volvulus intermitent, nu doar de un reflux obişnuit^[2][3].

La sugari, vărsăturile recurente care nu se ameliorează cu măsurile obişnuite pentru reflux, mai ales dacă bebeluşul nu ia în greutate corespunzător, trebuie evaluate de un medic pediatru/chirurg pediatru^[6].

După o intervenţie pentru volvulus gastric, respectaţi controalele programate şi reveniţi mai devreme la medic dacă reapar durerea epigastrică, dificultatea la înghiţit sau saţietatea rapidă — pot fi semne de recidivă.

Ghidul specialistului

La un pacient care se prezintă cu durere epigastrică acută, retching neproductiv şi imposibilitatea de a plasa o sondă nazogastrică — mai ales dacă are antecedente de hernie hiatală mare sau chirurgie eso-gastrică — triada Borchardt (prezentă la ~70% dintre cazurile acute confirmate) trebuie să declanşeze imediat un CT toraco-abdominal cu contrast şi consult chirurgical, fără a aştepta „ameliorarea" simptomelor^[1][2].

CT-ul este investigaţia cu cea mai bună acurateţe diagnostică şi oferă informaţii operator-relevante (tip de volvulus, dimensiunea herniei, semne de ischemie parietală); tranzitul baritat şi endoscopia au sensibilitate redusă în afara episodului simptomatic şi nu trebuie să întârzie decizia terapeutică la un pacient instabil^[2].

La pacientul stabil cu formă cronică/intermitentă, reparaţia laparoscopică electivă (reducere + reparaţie hiatală + gastropexie ± fundoplicatură) oferă cea mai bună combinaţie de siguranţă şi durabilitate, cu mortalitate operatorie apropiată de zero în seriile publicate^[4][5]. La pacienţii cu risc chirurgical foarte crescut, gastropexia endoscopică percutanată este o alternativă rezonabilă^[1]. La copii, abordarea conservatoare iniţială este justificată în formele cronice fără semne de alarmă, cu rată de succes raportată de peste 90%^[6]; gastropexia laparoscopic-asistată percutanată are morbiditate minimă când intervenţia devine necesară^[7].

Evoluție și prognostic

Prognosticul depinde decisiv de rapiditatea diagnosticului şi a tratamentului. Volvulusul gastric acut, mai ales cel complicat cu strangulare şi necroză, are o mortalitate istorică raportată între 30% şi 50%^[1], cifră care reflectă în bună măsură întârzierea diagnosticului într-o afecţiune rară şi cu tablou clinic uneori confundabil.

În contrast, seriile moderne, cu diagnostic imagistic prompt (CT) şi tratament chirurgical — de regulă laparoscopic — la pacienţi stabili raportează rezultate mult mai bune: mortalitate operatorie de 0% în serii de 14, respectiv 27 de pacienţi^[4][5], cu recidivă redusă (sub 4% la 2 ani într-una din serii)^[5]. Această diferenţă subliniază importanţa recunoaşterii precoce a tabloului clinic şi a accesului rapid la imagistică şi chirurgie.

Forma cronică/intermitentă are, în general, prognostic bun după tratament (chirurgical sau, la copii, conservator), dar poate rămâne nediagnosticată ani de zile, cu impact asupra calităţii vieţii (durere recurentă, limitare alimentară) până la stabilirea diagnosticului corect^[2][3].

Prevenție și screening

Nu există un program de screening populaţional pentru volvulusul gastric — este o afecţiune rară, iar strategia principală de prevenţie constă în identificarea şi managementul activ al factorilor predispozanţi cunoscuţi:

• Pacienţii cu hernie hiatală mare (paraesofagiană sau mixtă), mai ales simptomatică, trebuie evaluaţi de un chirurg pentru a discuta oportunitatea reparaţiei elective, întrucât aceasta este cauza dominantă a volvulusului secundar la adult^[3]. Decizia de reparaţie electivă „preventivă" a herniilor paraesofagiene mari asimptomatice rămâne, totuşi, individualizată şi discutată de la caz la caz cu echipa chirurgicală, ţinând cont de riscul intervenţiei versus riscul de complicaţie acută.
• La pacienţii cu antecedente de chirurgie eso-gastrică (fundoplicatură, chirurgie bariatrică, splenectomie), orice reapariţie a simptomelor digestive superioare trebuie evaluată, întrucât volvulusul poate apărea şi tardiv, la ani distanţă de intervenţia iniţială^[3].
• La sugarii cu vărsături recurente rezistente la tratamentul standard pentru reflux, evaluarea imagistică precoce permite diagnosticul înainte de instalarea complicaţiilor nutriţionale^[6].

Situații speciale

Sugari şi copii mici — cauza tipică este absenţa/laxitatea congenitală a ligamentelor de fixare gastrică; simptomul dominant este vărsătura non-biliară recurentă, uneori cu stagnare ponderală. Datele recente sugerează că afecţiunea este mai degrabă subdiagnosticată decât cu adevărat rară la această vârstă. Managementul conservator (poziţionare, alimentaţie graduală) reuşeşte la marea majoritate a cazurilor cronice, iar gastropexia laparoscopic-asistată percutanată, atunci când este necesară, are morbiditate minimă şi rezultate bune pe termen lung^[6][7].

Vârstnici — grup cu incidenţă crescută, din cauza laxităţii ligamentare şi diafragmatice legate de vârstă şi a prevalenţei mari a herniilor hiatale. Comorbidităţile asociate cresc riscul operator, motiv pentru care la pacienţii instabili sau cu risc chirurgical foarte mare pot fi luate în considerare decompresia/gastropexia endoscopică sau, temporar, managementul conservator^[1][2].

Pacienţi cu chirurgie eso-gastrică sau bariatrică în antecedente — volvulusul poate apărea ca o complicaţie tardivă (inclusiv la ani distanţă) după fundoplicatură antireflux sau după migrarea intratoracică a unei manşoane gastrice (sleeve); necesită un indice ridicat de suspiciune la orice reapariţie a simptomelor digestive superioare^[3].

Sarcină — volvulusul gastric în sarcină este descris doar în cazuri clinice izolate, fără date populaţionale robuste; abordarea diagnostică şi principiile de tratament rămân aceleaşi, cu adaptarea investigaţiilor imagistice şi a momentului intervenţiei la particularităţile sarcinii, în echipă multidisciplinară.

Viața cu boala

După tratamentul cu succes al volvulusului gastric (fie el chirurgical sau, la copii, conservator), majoritatea pacienţilor revin la o alimentaţie şi o viaţă normale. Este utilă, în special în primele săptămâni-luni postoperator, o reintroducere graduală a alimentelor solide, mese mai mici şi mai frecvente dacă persistă senzaţia de saţietate precoce, şi evitarea efortului fizic intens până la vindecarea completă a plăgilor/reparaţiei hiatale, conform indicaţiilor chirurgului.

Pacienţii cu hernie hiatală reziduală sau cu risc cunoscut de recidivă trebuie să rămână atenţi la reapariţia semnelor de alarmă (durere epigastrică bruscă, imposibilitatea de a vărsa, distensie abdominală marcată) şi să se prezinte prompt la camera de gardă dacă acestea apar, întrucât un nou episod acut are aceeaşi potenţială gravitate ca primul^[1][2].

La copiii trataţi conservator, urmărirea creşterii şi a toleranţei alimentare pe termen lung confirmă, de regulă, o evoluţie favorabilă, fără impact pe termen lung asupra dezvoltării^[6].

Ultimele studii

Concluzii

Volvulusul gastric este o afecţiune rară, dar potenţial letală în forma acută, la care recunoaşterea promptă a triadei Borchardt şi accesul rapid la tomografie computerizată şi la o echipă chirurgicală pot face diferenţa între o intervenţie electivă cu risc minim şi o urgenţă cu mortalitate ridicată. Forma cronică/intermitentă, deşi mai puţin dramatică, merită luată în calcul la orice pacient cu simptome dispeptice recurente, rezistente la tratament, mai ales în prezenţa unei hernii hiatale mari. Tratamentul chirurgical modern, în special reparaţia laparoscopică cu gastropexie, oferă rezultate foarte bune, cu mortalitate operatorie apropiată de zero în mâini experimentate — motiv suplimentar pentru a nu întârzia diagnosticul.

Bibliografie

Autori și revizuire

Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.