Alba: Adolescent decedat din cauza gripei noi

Data publicării: 10-02-2011

Un adolescent din judeţul Alba a murit într-un spital din Cluj-Napoca din cauza gripei AH1N1, pe fondul complicaţiilor cauzate şi de obezitate, au informat miercuri reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Alba.
Băiatul avea 15 ani şi locuia într-o localitate din Munţii Apuseni. El nu a fost spitalizat în Alba, ci într-o unitate din Cluj-Napoca.
Cazul este unul izolat în judeţ, susţin autorităţile sanitare din Alba.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Alba, în judeţ nu au fost semnalate alte cazuri de gripă de tip nou şi nici de gripă sezonieră.
Şapte persoane au murit în iarna anului trecut în judeţul Alba din cauza gripei noi pe fondul unor boli asociate. Au fost înregistrate atunci peste 80 de cazuri de îmbolnăviri de gripă nouă, din care şapte s-au soldat cu deces.
Sursa: Agerpres, 10-02-2011, Vizualizari 315
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.