Ariel Sharon, victima pedepsei divine

Data publicării: 29-12-2007

Coma prelungita in care se afla de aproape doi ani fostul premier al Israelului Ariel Sharon este pedeapsa pe care i-a aplicat-o Cerul pentru ca a ordonat desfiintarea coloniilor in teritoriile palestiniene, considera majoritatea evreilor religiosi, potrivit unui sondaj de opinie realizat la cererea miscarii ultranationaliste "Sauver Israel" si publicat sambata in Israel, citat de AFP.
    La intrebarea "Credeti ca degradarea starii de sanatate a lui Sharon s-ar datora expulzarii celor 8.000 de colonisti din Fasia Gaza in vara anului 2005 ?", 58 % dintre evreii religiosi intervievati au raspuns afirmativ. Aceeasi intrebare, pusa unor tineri israelieni religiosi si nereligiosi a primit raspuns afirmativ in 27 % din cazuri si in 73 % - negativ.
    "Sharon este de doi ani intre cer si pamant. Este evident ca nu este dorit nici sus nici aici, jos", a declarat presei un rabin, membru al asociatiei comanditare.
    Ariel Sharon a cazut in 4 ianuarie 2005 intr-o coma care risca sa fie ireversibila, ca urmare a unui atac cerebral fulgerator.
    Sondajul, efectuat de institutul independent Mutagim a vizat un esantion reprezentativ de 504 persoane. si are o marja de eroare de 4,5 %.
29-12-2007, Vizualizari 483
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.