Boala Canavan

Boala Canavan (cunoscută și ca deficiența de aspartoacylază, boala Canavan-Van Bogaert-Bertrand, degenerarea spongiloasă a materiei albe a creierului) afectează celulele nervoase ale creierului, fiind una dintre cele mai întâlnite afecțiuni degenerative cerebrale. Simptomele apar timpuriu, în primele 6 luni de viață ale copilului și are o evoluție fatală, la ora actuală neexistând încă nicio metodă de tratament. Fiind o maladie cu transmitere ereditară autosomal recisivă, apare la copiii la care ambii părinți posedă gena bolnavă. Se pare că afecțiunea apare cu predilecție la populația de origine evreiască Ashkenazi.

Istoric

A fost descrisă pentru prima dată de Myrtelle May Canavan, în 1931, când a publicat o lucrare despre boala unui copil mort la numai 1 an și 4 luni, al cărui creier devenise alb, spongios și moale. Ea a costatat că acesta este o boală degenerativă a sistemului nervos central.

Incidența bolii

Poate apare la orice persoană, indiferent de proveniență, însă cel mai frecvent afectează populația de origine evreiască Ashkenazi, la care 1 din 40 de reprezentanți este purtătorul genei bolnave. Studiile arată o incidență a îmbolnăvirilor de 1:6400 la această etnie. Pentru alte grupuri populaționale, incidența bolii rămâne încă necunoscută.

Cauzele apariției bolii. Fiziopatologie

Boala Canavan este o leucodistofie, adică o tulburare ce apare în formarea sau dezvoltarea materiei albe a creierului – mielina. Există minim 10 substanțe din care este alcătuită aceasta, producția fiecăreia dintre ele fiind controlată de o genă. Prin urmare, există tot atâtea leucodistrofii, cât și substanțe conținute în mielină. În boala Canavan, gena implicată este localizată pe cromozomul 17 și e răspunzătoare de formarea enzimei Aspartoacilază, cu rol în descompunerea N-acetil aspartatului (metabolit produs în cantități mari în sistemul nervos central). Prin dereglarea producerii de aspartoacilază, N-acetil aspartatul nu se mai poate descompune normal, acumulându-se în creier. Gena defectă poate fi transmisă pe cale autosomal recisivă, adică boala apare cu o probabilitate de 25% la copiii la care ambii părinți sunt purtătorii genei respective.

Simptome și evoluție

În forma neonatală (severă) - cea mai frecventă formă, simptomele apar la copiii afectați după primele 3 luni de viață. Până la această vârstă, sugarii nu dau semne de anomalitate. În timp, părinții lor pot observa întârzierea în dezvoltare – acești copii sunt adinamici, indiferenți și foarte liniștiți. Nu-și pot ține capul din cauza tonusului muscular scăzut (hipotonie). Prezintă dificultăți la alimentare și înghițire, suferind de reflux gastro-esofagian, refluarea alimentelor pe nas și vomă. Apare o modificare vizibilă a mărimii capului, care crește exagerat în dimensiuni (macrocefalie).
Ulterior apar convulsii, tulburări ale somnului, orbire, uneori surditate și alte semne de afectare a nervilor cranieni. Copiii bolnavi nu pot să vorbească și nici să meargă.
În forma juvenilă (ușoară), simptomele pot fi neobservate, mărimea capului rămânând normală, iar deficiența în dezvoltare nefiind atât de severă precum în forma precedentă. Pot avea ușoare dificultăți în vorbire ce pot beneficia de tratament sau deficit motor.

Prognostic

De obicei acești copii mor în primii 4 ani de viață, dacă nu primesc niciun fel de tratament. În cazul pacienților ce urmează terapia genică, pot ajunge să trăiască până la 20 de ani.

Diagnostic

Triada macrocefalie – retard mintal – hipotonie musculară prezentă la copiii cu vârste între 3 și 5 luni ridică suspiciunea de boală Canavan. În scopul diagnosticării acesteia, se pot folosi următoarele examene imagistice și de laborator:
Examenul de urină – evidențiază concentrațiile extrem de ridicate ale acidului N-acetil - aspartic în formele severe de boală și ușor ridicate în cele juvenile.
Examenul de lichid amniotic - se prelevează de la femeile însărcinate între săptămânile a 16-a și a 18-a gestaționale. Și în acest caz, acidul N-acetil-aspartic apare în concentrații mari față de cele normale.
Neuroimagistica este utilă în stabilirea diagnosticului de leucodistrofie. Computer Tomografia sau Rezonanța Magnetică Nucleară de multe ori apar normale la acești copii. Alteori, pot fi depistate modificări în structura materiei albe, cu caracter simetric și difuz, ce interesează cortexul și zonele subcorticale. Cerebelul și trunchiul cerebral sunt afectate mai rar. La ultrasonografie se poate evalua ecogenitatea diferită față de cea a unor țesuturi cerebrale sănătoase.
La microscopul electronic, principalele modificări survenite în țesutul bolnav sunt modificarea formei mitocondriilor și creșterea în volum a astrocitelor.

Teste genetice pt gena aspartocilazei ASPA în vederea depistării mutațiilor.

Diagnostic diferențial

Boala Alexander este de asemenea o leucodistrofie, dar nu este transmisă genetic.
Boala Tay- Sachs - la examenul fundului de ochi se poate observa un punct roșu pe retină;
Leucodistrofia metacromatică – caracterizată de lipsa enzimei Arilsulfatază A;
Acidemia glutarică - e produsă de o mutație în gena GCDH;
Sindromul Leigh – în care apar mutații în ADN-ul mitocondrial;
Unele infecții cu viruși;
Encefalopatia glicinică – în care apar concentrații crescute de glicină.

Metode de tratament

Se referă la tratamentul pentru ameliorarea simptomelor bolii:
- Asigurarea aportului alimentar și hidratarea corespunzătoare (poate fi necesară gastrotomia sau alimentația prin sondă nazogastrică);
- Fizioterapia în scopul îmbunătățirii contracțiilor musculare și asigurării motricității;
- Programe speciale pentru dezvoltarea vorbirii;
- Tratament antiepileptic pentru prevenirea convulsiilor;
- Medicamente pentru reducerea tensiunii intracraniene;
- Controlul periodic al copiilor, o dată la 6 luni pentru depistarea ulterioarelor complicații sau boli asociate.
Printre medicamentele în curs de cercetare se află citratul de litiu, care reduce cantitatea de N-acetil aspartat acumulat in creier.

Metode de screening

Screening-ul este indicat persoanelor de origine evreiască Ashkenazi. Când se cunoaște că unul dintre părinți este purtătorul genei bolnave, se va apela și la examenul lichidului amniotic pentru a determina dacă viitorul copil va avea boala. O altă metodă de testare este biopsia vilozităților coriale pentru analiza ADN-ului provenit din celulele fătului. În acest fel poate fi prevenită nașterea de copii bolnavi, prin întreruperea terapeutică a sarcinii. Ideal ar fi ca părinții să se adreseze pentru consilierea genetică înainte de conceperea copilului.
Totodată, persoanele care intenționează să doneze spermă sau ovule și prezintă risc crescut de a fi purtătorii genei acestei boli din cauza provenienței etnice sau a antecedentelor familiale, trebuie evaluate.