Cafeaua la capsula, mai toxica decat cea normala?

Data publicării: 16-04-2011

Potrivit unui studiu spaniol realizat recent, cafeaua făcută la aparatele espresso şi îndeosebi cafeaua la capsule ar fi mai toxică decât cea măcinată, pentru că ar conţine mai mult furan, compus toxic şi potenţial cancerigen, scrie site-ul maxisciences.com.

Practice şi rapide, maşinile de cafea espresso înregistrează astăzi un succes tot mai mare în rândul consumatorilor. Se pare însă că nu se ştie totul despre cafeaua care iese din aceste aparate. Cercetători de la Universitatea din Barcelona au comparat compoziţia diferitelor tipuri de cafele şi îndeosebi conţinutul de furan. Au descoperit că licoarea neagră făcută din capsule conţine mai mult furan decât cafeaua normală sau decafeinizată. 'Pregătirea unei cafele la cafetieră se deosebeşte de prepararea ei la un aparat espresso sau cu capsule, nivelul de furan fiind diferit', spune doctorul Javier Santos de la departamentul de chimie analitică unde s-a desfăşurat studiul.

Publicate în Journal Food Chemistry, rezultatele studiului au pus în evidenţă concentraţii mai mari de furan în cafeaua espresso: 43 - 146 nanograme/ml faţă de 20 -78 într-o cafea normală şi 14 - 65 într-una decafeinizată. În unele capsule, cafeaua avea un nivel şi mai ridicat: 117 - 244 nanograme/ml.

'Explicaţia concentraţiilor mai mari de furan constă în faptul că, în capsulele închise ermetic, furanul, foarte volatil, nu se evaporă. Cafetierele folosite pentru a prepara cafeaua folosesc apă fierbinte sub presiune, acest element fiind eliminat din băutură', adaugă doctorul. Cu alte cuvinte, cu cât cafeaua este expusă mai mult în ceşti, cu atât furanul are timp mai mult să se evapore.

Studiul a pus în evidenţă faptul că în cafeaua espresso se găsesc mai mulţi compuşi toxici, dar cercetătorii au subliniat că, indiferent de tipul de cafea, concentraţiile de furan nu depăşesc limitele considerate sigure pentru sănătate. Ca să depăşească valorile admise, o persoană ar trebui să bea cel puţin 20 de ceşti de cafea la capsulă sau 30 de cafele espresso pe zi, cantităţi estimate luând în considerare o ceaşcă de 40 ml pentru un consumator de 70 kg.

Concluzia cercetătorilor spanioli este că nivelul crescut de furan nu este totuşi periculos pentru sănătate.
Sursa: Agerpres, 16-04-2011, Vizualizari 485
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.